pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze despre Sfântul Paul
sursa: www.pastoratie.ro

V. Chemarea de la Tars

Considerații generale

La Iope, apostolul Petru a avut o viziune: i s-a arătat o pânză mare, pe care se aflau tot felul de animale necurate. O voce venită din ceruri i-a cerut să ia, să taie și să mănânce. Petru refuză, precizând că niciodată nu a consumat așa ceva, deoarece erau animale necurate. Viziunea s-a repetat de trei ori, fără ca Petru să înțeleagă adevăratul ei sens. Abia când au sosit oamenii veniți din partea sutașului Corneliu, un păgân care provenea din Cezareea, a înțeles că noua credință nu trebuie să fie vestită doar iudeilor, ci și păgânilor.

Între timp, creștinii care au fost nevoiți să fugă în urma persecuției iscate o dată cu moartea diaconului Ștefan au ajuns până Fenicia, în Cipru și Antiohia. Atât de mult crescuse numărul celor care credeau, mai ales la Antiohia, încât apostolii de la Ierusalim l-au trimis pe Barnaba acolo, care a continuat să-i îndemne pe toți să rămână în Domnul cu inimă statornică (cf. Fap 11,23).

Pentru că numărul celor care credeau creștea, Barnaba și-a amintit de Saul, a mers la Tars, l-a luat și împreună cu el s-a întors la Antiohia. Aici, Saul a stat împreună cu Barnaba timp de un an, continuând să vestească evanghelia. La Antiohia, cei care credeau în Isus Cristos au primit pentru prima dată numele de creștini.

Înțeleseseră din viziunea avută de Petru că evanghelia nu trebuie vestită doar iudeilor, ci și păgânilor. Era exact misiunea pentru care Isus Cristos îl chemase pe Saul pe drumul spre Damasc.

Pentru că în acele zile era o foamete mare, comunitățile creștine deja formate s-au hotărât să facă anumite colecte pe care să le ducă acolo unde era nevoie. Barnaba și Saul au fost aleși de comunitatea de la Antiohia să poarte aceste colecte locuitorilor din Iudeea, mai ales la Ierusalim. Astfel, Saul ajunge din nou la Ierusalim unde, pentru un timp, ia contact cu apostolii și cu Biserica de aici.

Obiectiv

Conștientizarea că Dumnezeu are cu fiecare un plan de iubire, chiar dacă se pare că suntem marginalizați.

Învățătură

Nu se putea ca acela care experimentase iubirea lui Isus Cristos pe drumul spre Damasc să sfârșească în anonimat, la Tars. Împlinirea cuvintelor lui Isus: "Cui i s-a dat mult, mult i se va cere", trebuia să se împlinească și în cazul celui care, acolo, spre Damasc, primise totul. A avut însă nevoie să se retragă pentru un timp la Tars, pentru ca, în tăcere, în rugăciune și meditație să pregătească marea aventură a vestirii evangheliei popoarelor păgâne, o misiune pe cât de nobilă, pe atât de dificilă.

Când Biserica, prin viziunea avută de Petru, înțelege că tezaurul credinței nu trebuie ținut doar de o parte privilegiată a omenirii, ci trebuie făcut cunoscut tuturor, împlinindu-se porunca lui Isus: "Mergeți în lumea întreagă și predicați evanghelia la toată făptura..." (cf. Mt 28,19), prin Barnaba, aleargă la cel care primise o chemare specială în acest sens. Iar Saul, viitorul apostol Paul, nu refuză chemarea lui Cristos. O va face chiar cu mult entuziasm.

Când Dumnezeu cheamă, în libertatea lui, omul trebuie să răspundă. Chemarea este un dar gratuit, făcut fără vreun merit din partea celui căruia îi este adresată. Calitățile umane, aspectul fizic, trec pe un loc secund în fața harului chemării. Când cheamă, Dumnezeu nu se uită la persoană, ci la misiunea pe care o are de îndeplinit. Chemarea are un scop final bine precizat.

Chiar dacă în viziunea celor care îl cunoșteau, Saul încă mai apărea ca fiind cel care îi persecuta pe creștini sau cel care învățase la școala înțeleptului Gamaliel sau un apărător înflăcărat al Legii, în urma chemării speciale din partea lui Cristos, el era marele apostol al păgânilor, cel care trebuia să ducă vestea cea bună a evangheliei la cât mai multe popoare.

Faptul că a fost nevoit să se întoarcă la Tars, nu a fost un inconvenient, deoarece, de aici, și mai mult convins de vocația sa apostolică, pornește cu un nou elan, mai întâi la Antiohia, apoi la Ierusalim, apoi în bine cunoscutele călătorii, ajungând până la Roma.

Dumnezeu are ceva de spus și prin cel marginalizat, ca și prin cel învățat, prin toți cei care sunt creaturile sale. Caritatea este calea pe care se întâlnesc toate creaturile, iar Paul, la Antiohia fiind, înțelege acest lucru, adună colecte și, pe lângă evanghelie, merge să ducă și hrana fizică celor care au nevoie de ea. Această atitudine îl va inspira atunci când va scrie cel mai frumos poem al carității, imnul în cinstea dragostei, adresat corintenilor (cf. 1Cor 13,1-13).

Dialoghează!

- Analizând nevoile Bisericii de la început, mai ales în privința continuării vestirii evangheliei, cum poate fi înțeleasă soluția apostolului Barnaba de a merge la Tars și de a-l aduce pe Saul pentru a-l ajuta în misiunea din Antiohia?

- Făcând o mică analiză a istoriei sfinților, găsiți câteva exemple de sfinți care, asemenea lui Saul, la început au fost dați deoparte din diverse motive, apoi au devenit mari carismatici în Biserică.

- Analizând motivele pentru care Saul revine din Antiohia la Ierusalim, în ce măsură ele sunt comune cu nevoile de astăzi ale Bisericii? Sub ce forme se realizează astăzi caritatea în Biserică?

- Ce s-ar fi întâmplat dacă Saul ar fi refuzat să vină cu Barnaba la Antiohia?

Citește!

Fap 11,1-30

Roagă-te!

Doamne, după ce l-ai pregătit pe Saul la Tars, în rugăciune și meditație, prin Barnaba l-ai chemat să devină apostolul tău. Era începutul unui drum lung și anevoios. Nu a refuzat chemarea ta, chiar dacă ea i s-a manifestat printr-un om. Inspiră-ne să facem mereu alegeri bune în viață. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire