pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze despre Sfântul Paul
sursa: www.pastoratie.ro

Cateheza nr. 2

August 2008

Saul-Paul în timpul necunoașterii lui Cristos

Saul-Paul, evreul născut în Tarsul Ciliciei, nu l-a cunoscut pe Isus în timpul vieții sale, așa cum l-au cunoscut cei doisprezece apostoli. Paul îl va întâlni pe Isus înviat numai la câțiva ani după evenimentele pascale din anul 30 d.C. (anul cel mai probabil al răstignirii lui Isus). Cine și ce a fost Saul-Paul înainte de întâlnirea cu Cristos pe drumul Damascului? La această întrebare răspunde această cateheză, care ia în considerație perioada cuprinsă între nașterea lui Saul și evenimentul din Damasc.

Apostolul neamurilor s-a născut în orașul Tars, în Cilicia, cândva între anii 7-10 d.C. (nu toți istoricii sunt de acord asupra acestei date, unii plasând nașterea sfântului Paul chiar în jurul anului 5 î.C.). Din cartea Faptele Apostolilor aflăm că apostolul neamurilor se numea Saul-Paul (cf. Fap 13,9). Ca mulți contemporani evrei, Paul avea două nume, unul ebraic (Shaul) și altul latin sau grecesc (Paulos). Faptul că autorul Faptelor Apostolilor folosește numele "Saul" până la capitolul 13, versetul 9, și după aceea numele de "Paul", a dus la speculații despre o posibilă schimbare a numelui într-un moment crucial al carierei sale apostolice, respectiv începutul primei călătorii misionare (sfântul Augustin gândea că numele Paul a fost ales, deoarece apostolul națiunilor se considera cel mai mic dintre apostoli; paulus, în latină, înseamnă "mic"). Dar folosirea separată a celor două nume se poate explica printr-o rațiune practică: autorul a folosit numele ebraic în acea parte a narațiunii care îl prezintă pe Paul în zona Palestinei, în timp ce folosește numele latin în partea dedicată misiunii apostolului printre păgâni.

Saul-Paul a copilărit la Tars, orașul său natal. Tarsul Ciliciei, situat în vechime pe teritoriul actualei Turcii, este considerat pe bună dreptate unul dintre centrele culturale cele mai faimoase ale lumii grecești. Când Paul declara în Fap 21,39,,Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetățean dintr-o cetate care nu este fără faimă", el nu exprima doar mândria de a fi cetățean al unei mari cetăți, ci atesta o realitate istorică. În perioada romană, importanța Tarsului a fost recunoscută în anul 67 î.C., când a fost desemnat capitală a provinciei Cilicia. Retorii și filozofii Tarsului erau stimați de cele mai înalte autorități ale statului roman și erau invitați la Roma ca maeștri ai familiilor aristocrate, incluzând familia împăratului.

Saul-Paul a fost cetățean cu drepturi depline al orașului Tars din provincia Cilicia. Acest drept l-a dobândit prin naștere, deoarece aparținea uneia dintre cele mai vechi familii de evrei din oraș; probabil unul dintre strămoșii săi a meritat acest privilegiu pentru un serviciu adus puterii romane. Cetățenia romană era un privilegiu invidiat de cei care locuiau în afara Italiei. Paul era mândru de acest privilegiu, cu atât mai mult cu cât cetățenia romană îi revenea prin naștere, și a știut să valorifice acest privilegiu în anumite circumstanțe dramatice ale vieții sale. A rămas renumit apelul său la cezar (cf. Fap 22,24-29; 25,8-12).

După propria sa mărturie, Saul-Paul s-a născut într-o familie de iudei fervenți și a fost educat în spiritul religiei iudaice. Familiile ebraice din diaspora, fidele cu rigurozitate Legii mozaice și de tendință fariseică, așa cum era familia în care s-a născut Saul-Paul, nu-și trimiteau fiii într-o școală păgână. Paul nu pare să arate în scrierile sale că a studiat filozofia grecească sau clasicii antichității, dar a avut de multe ori posibilitatea de a asculta retori sau filozofi păgâni. Cu mare probabilitate, Paul a parcurs un model de școală specific iudaismului diasporei elenistice, care consta în instruirea elementară și formarea generală superioară. Desigur, Torah era materia principală de studiu. Cât privește limbile, programul școlar prevedea aramaica și greaca. Introducerea în filozofia greacă era învățată cu reținere sau lăsată deoparte. Dar pare puțin probabil că renunțau la retorică, adică arta de a alcătui și a expune un discurs. Studiile arată cum Paul și-a însușit modelul retoric greco-roman, ceea ce-l va ajuta să exprime cu convingere cuvântul lui Dumnezeu într-o lume care aprecia foarte mult arta vorbirii. Am putea adăuga aici un amănunt care nu ar trebui trecut cu vederea: în antichitate, retorica, adică arta compunerii și redării unui discurs frumos, era coloana vertebrală a studiilor. Marii misionari și învățați creștini ai primelor secole au fost aproape toți foarte buni retori, și asta explică în bună parte impactul extraordinar al mesajului lor asupra societății în care au trăit.

Tânărul evreu Saul-Paul a putut să învețe din primii ani "greaca comună" (koine dialektos), cunoscută în toate centrele civile ale lumii romane, mai ales în partea orientală. Paul a devenit un maestru al acestei limbi "internaționale", de care se va sluji cu dezinvoltură până la sfârșitul vieții sale pentru a exprima concepte teologice de o profunzime insondabilă. Apostolul Paul va scrie în grecește nu numai celor din Filipi și Corint, ci și locuitorilor din îndepărtata Galația sau celui mai roman dintre toate orașele, Roma. De aceea, multiplicitatea lingvistică a câmpului misionar (cf. Fap 2,8-11) nu constituie pentru Paul o problemă serioasă care să-l împiedice să-și desfășoare activitatea misionară în orașele provinciilor, după ce a învățat greaca de mic la Tars.

Tânărul Saul-Paul a fost trimis la Ierusalim, centrul spiritual al iudaismului, la Beith Hamidrash (Casa interpretării sau Școală) pentru a aprofunda Scripturile și religia părinților. Paul devine - așa consideră unii autori - un rabin devotat cu totul cauzei religioase.

Dar iudaismul din timpul lui Paul cunoaște mai multe orientări. La vremea lui Paul existau trei grupări religioase: fariseii, saduceii și esenienii, o grupare cu caracter sectar. Aceste trei grupări se diferențiau în materie de concepții teologice, fie că era vorba de numărul cărților din Biblie pe care le considerau drept normative, fie că era vorba de maniera concretă de a trăi, fie că era vorba despre viziunea teologică cu privire la viață și la mântuire. Unde se situează iudeul Saul-Paul în această panoramă de gândire? Apostolul Paul se definește pe sine ca ex-fariseu. Preocuparea principală a fariseilor era Legea (Torah), înțeleasă ca normă exclusivă de viață pentru tot Israelul. Fariseul obișnuit se implica cu toată forța ca întreg poporul să fie adus sub puterea sfințitoare a Torei.

În perioada premergătoare evenimentului de la Damasc, Paul a fost un fariseu activ, care s-a implicat - așa cum rezultă din cartea Faptele Apostolilor, dar și din propria sa mărturie - în persecutarea celor care urmau "calea", fiind plin de zel și decis împotriva religiei lui Isus, Mesia și Mântuitorul lumii, care începea să se răspândească și să se afirme.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire