pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze despre Sfântul Paul
sursa: www.pastoratie.ro

Cateheza nr. 5

Noiembrie 2008

Sfânta rădăcină a Israelului

Una dintre întrebările care au preocupat creștinii din toate generațiile a fost aceea a refuzului Israelului de a-l recunoaște pe Isus din Nazaret ca Mesia și Mântuitor al lumii. Știm că primul nucleu al creștinismului s-a format în Palestina, iar primii ucenici ai lui Isus au fost toți evrei. Isus însuși s-a născut ca membru al acestui popor. Rădăcinile creștinismului sunt, așadar, "iudaice". Dacă, pe de o parte, este adevărat că rădăcinile creștinismului sunt iudaice, pe de altă parte, este la fel de adevărat că cea mai mare parte a iudeilor din primul secol al erei noastre nu au crezut în Isus Cristos, iar iudaismul, ca religie, nu a recunoscut în persoana lui Isus pe trimisul mesianic al lui Dumnezeu.

Problema refuzului Israelului de a crede în Isus, Mesia și Mântuitorul lumii, nu i-a preocupat doar pe creștinii din generațiile de mai târziu, ci și pe creștinii din prima generație. Cea mai importantă mărturie în acest sens este Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani, în care apostolul neamurilor abordează problema refuzului lui Israel de a crede în Isus Cristos și vorbește, de asemenea, despre planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea Israelului. Capitolele 9-11 din Scrisoarea către Romani sunt practic un mic "tratat" despre destinul Israelului.

Sfântul Paul, care a fost atât de preocupat de predicarea evangheliei printre păgâni, nu a fost indiferent față de refuzul poporului său de a crede în Isus Cristos și față de problema mântuirii lui Israel. Din contra, atitudinea evreilor față de Isus a fost pentru evreul Paul un motiv de întristare profundă și continuă: "Spun adevărul în Cristos, nu mint. Martor îmi este conștiința în Duhul Sfânt. Mare îmi este întristarea și nesfârșită durerea în inima mea. Căci aș dori să fiu eu însumi anatema de la Cristos pentru frații mei, rudele mele după trup" (Rom 9,1-3). Tristețea Apostolului este mare, mai ales pentru faptul că Isus s-a născut din poporul evreu: "Din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin" (Rom 9,5).

Cum se poate explica acest refuz al Israelului de a crede în Cristos? Ce consecințe are acest refuz? De vreme ce iudeii nu au crezut în oferta de mântuire adusă de Cristos, nu înseamnă oare că Dumnezeu, care a ales Israelul, a "eșuat" în planul său cu privire la acest popor? La aceste întrebări, Apostolul dă un răspuns și arată în ce constă refuzul Israelului: dacă Israelul nu s-a inserat pe drumul mântuirii, asta s-a întâmplat deoarece a rezistat justificării lui Dumnezeu căutând propria justificare (cf. Rom 9,30-10,4). Falimentul Israelului nu poate fi atribuit unui lipse de adecvare a evangheliei sau unei imperfecțiuni a evangheliei (cf. Rom 10,5-21). Israelul s-a închis într-un misterios refuz, ceea ce se întâmplase și în vremurile de mai înainte. Paul citează aici un text din profetul Isaia, în care Dumnezeu spune despre Israel: "Toată ziua mi-am întins mâinile către un popor neascultător și rebel" (cf. Rom 10,21).

Dacă, pe de o parte, Israelul, căruia i-a fost adresat mai întâi mesajul mântuirii, a respins această ofertă, pe de altă parte, evanghelia a avut un paradoxal "succes" în lumea păgână. Israelul nu crede în Isus, în vreme ce păgânii acceptă cu bucurie credința în Dumnezeu Isus, așa încât Paul poate afirma: "Iar Isaia îndrăznește să spună: «Am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am făcut cunoscut celor care nu întrebau de mine»" (Rom 10,20). Paradoxalului refuz al Israelului îi corespunde paradoxalul succes al evangheliei printre păgâni.

La acest punct, sfântul Paul dezvoltă tematica succesului evangheliei printre păgâni. Prin acceptarea credinței în Isus Cristos, păgânii devin beneficiari ai privilegiilor pe care Dumnezeu le conferise Israelului. Păgânii sunt acum incluși în poporul escatologic al lui Dumnezeu. Nu numai că foarte mulți păgâni au fost incluși în comunitatea mântuirii, dar Israelul, în majoritatea sa, prin faptul că nu a răspuns pozitiv la evanghelie, apare exclus. Oare Dumnezeu a inclus păgânii pe costul "excluderii" poporului căruia i-au fost încredințate de la început promisiunile? Oare Dumnezeu, alegând păgânii, și-a abandonat poporul? Nu, afirmă Apostolul, pentru că Dumnezeu și-a păstrat un rest sfânt. Cum a fost în vremea lui Ilie, "tot așa, și în timpul de acum există un rest ales prin har" (Rom 11,5), iar Paul ca și toți iudeii din timpul său care au crezut în Isus sunt parte din acest rest sfânt.

Capitolul 11 din Scrisoarea către Romani tratează un subiect asupra căruia merită să reflectăm mai mult. În acest capitol al scrisorii sale, Paul insistă asupra ideii că Israelul nu a fost respins de Dumnezeu în mod definitiv, deoarece alegerea lui Dumnezeu și promisiunile sale față de Israel sunt irevocabile. Israelul - vrea să spună Apostolul - a fost și rămâne poporul ales, iar Dumnezeu nu-și va abandona poporul, "căci darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile" (Rom 11,29). Tocmai acest lucru trebuie să dea de gândit creștinilor din Roma, proveniți din păgânism, și care aveau - așa lasă să se înțeleagă Paul - un sentiment de superioritate față de creștinii proveniți din iudaism.

În definitiv, toți creștinii din vremea lui Paul, care formau Biserica, nu trebuiau să uite unde se află rădăcinile, iar acest gând al apostolului Paul este relevant și pentru noi, creștinii de astăzi. Biserica, formată mai ales din foști păgâni, trebuie să se simtă altoită pe "rădăcina sfântă" a acestui măslin care este Israelul. Însă această imagine vegetală și agricolă a măslinului este folosită de apostolul Paul în mod paradoxal: în mod obișnuit altoiul constă în plantarea unui lăstar roditor pe un copac sălbatic. Or, în istoria Bisericii s-a petrecut tocmai contrariul. De fapt, pe măslinul care este Israelul a fost altoit un măslin sălbatic, care "participă la rădăcină și la limfa măslinului"; acest măslin sălbatic sunt păgânii convertiți la creștinism (cf. Rom 11,16-24), suntem noi.

Parabola apostolului Paul continuă cu situația israeliților: chiar dacă israeliții au ajuns să fie ramuri și vlăstare plantate în altă parte, ei vor putea oricând să se replanteze pe rădăcina lor și pe trunchiul lor sacru. Paul conclude parabola măslinului astfel: "Deci dacă tu [păgân], care din fire ai fost tăiat dintr-un măslin sălbatic și, împotriva firii, ai fost altoit pe un măslin bun, cu cât mai mult ei, care sunt din fire, vor fi altoiți pe propriul lor măslin" (Rom 11,24).

Ce vrea să spună apostolul Paul cu această imagine a vlăstarelor israelite care vor putea fi din nou altoite pe trunchiul lor? Apostolul se referă aici la mântuirea viitoare a Israelului. Culmea discursului se află în Rom 11,25-26, unde Paul folosește o formulă de revelare: "Căci, fraților, nu vreau ca voi să rămâneți în [ignoranță] cu privire la misterul acesta ca să nu vă credeți înțelepți. Împietrirea unei părți din Israel durează până când vor intra toate națiunile păgâne. Și, în acest fel, tot Israelul va fi mântuit". Misterul despre care vorbește Apostolul este o revelație privilegiată pe care el a primit-o cu privire la evenimentele de la sfârșit. Nu este ceva accesibil prin sau derivat din reflecția umană. De aceea, Apostolul îi avertizează pe creștinii din Roma cu privire la înțelepciunea pur umană. Gândirea umană nu este capabilă să înțeleagă ce are Dumnezeu în "camera sa de provizii": "O profunzime a bogăției, a înțelepciunii și a științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile lui și cât de neînțelese sunt căile sale" (Rom 11,33).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire