pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VI.
Celibatul și fecioria

Secțiunea 1.
Contradicție între învățătura despre celibat și cea despre căsătorie?

Al patrulea ciclu al seriei Teologiei trupului a Papei Ioan Paul al II-lea (nn. 73-86) analizează problema importantă a fecioriei și celibatului și a semnificației lor pentru trup. Acest al patrulea ciclu începe aplicarea unora dintre principiile prezentate anterior în primele trei cicluri ale seriei. După cum am menționat la începutul capitolului anterior [1], primele trei cicluri ale Teologiei trupului au analizat cele trei "cuvinte" ale lui Cristos despre căsătorie: învățătura sa despre divorț într-un răspuns dat fariseilor [2]; remarcile sale în cadrul Predicii de pe Munte despre comiterea adulterului în inimă [3]; și răspunsul dat de El saducheilor la întrebarea despre înviere [4]. În acest al patrulea ciclu, este analizată starea necăsătorită aleasă pentru Împărăția lui Dumnezeu. În al cincilea ciclu, Papa Ioan Paul al II-lea a analizat căsătoria și în al șaselea ciclu, a studiat relația dintre căsătorie și procreație.

Tema fecioriei și a celibatului este una dificilă în contextul seriei Teologiei trupului. Papa a arătat clar și în mod strălucit că Dumnezeu a creat ființele umane după chipul și asemănarea Sa, adică persoane, cu trupuri. Ca imagini ale lui Dumnezeu, ființele umane sunt create să facă ceea ce face El, adică să se iubească unele pe altele așa cum El se iubește pe Sine în misterul Treimii și așa cum El iubește toate persoanele create. Această chemare, această "vocație înnăscută" a fiecărei ființe umane este "înscrisă în umanitatea bărbatului și a femeii" [5], adică vocația fiecărei persoane umane este clară mai întâi lui Adam, apoi Evei, și apoi fiecărei persoane umane născute în această lume. Le este limpede ca cristalul tuturor pentru că această semnificație este "înscrisă" în chiar trupul nostru. Masculinitatea și feminitatea noastră sunt semnul fizic dat nouă pentru ca să putem ști că suntem chemați să intrăm într-o comuniune de iubire în imitarea comuniunii trinitare. Acest lucru Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit semnificația nupțială a trupului.

Totuși, trupurile noastre nu doar ne revelează faptul că trebuie să îi iubim pe ceilalți așa cum Dumnezeu se iubește pe Sine și pe noi, ele sunt de asemenea mijloacele de exprimare sau manifestare a acestei iubiri în lume. Intrând în comuniuni de iubire, ne exprimăm iubirea în și prin trupurile noastre. Persoanele umane sunt construite de Dumnezeu într-o unitate trup-persoană pentru ca faptele noastre (cel puțin majoritatea lor - există fapte pur interne) să fie vizibile. Când acționăm așa cum acționează Dumnezeu și exprimăm acele acțiuni în exterior în și prin trupurile noastre, devenim imagini vizibile ale lui Dumnezeu. Suntem, de fapt, singurele ființe create de Dumnezeu care pot fi (și care trebuie să fie) imagini vizibile ale Creatorului Însuși.

Căsătoria este, desigur, comuniunea fundamentală. După ce i-a creat "bărbat și femeie", Dumnezeu i-a chemat să imite propria Lui comuniune de iubire trinitară invitându-i pe Adam și Eva: "creșteți și vă înmulțiți" [6], adică să devină primul cuplu uman căsătorit. Cu o elocvență care trădează iubirea lui pentru limbajul dramaturgiei și al poeziei [7], Papa a descris în mod extraordinar incredibila binecuvântare și bunătate pe care Dumnezeu le-a conferit rasei umane invitându-ne pe fiecare dintre noi să imităm propria Lui comuniune trinitară prin căsătorie. Discursurile Teologiei trupului ale Papei Ioan Paul al II-lea, în special primele două cicluri ale seriei, conțin una dintre cele mai exaltate și mai nobile descrieri teologice a căsătoriei pe care Biserica le-a propus vreodată.

Având în vedere această adevărată, dar exaltată descriere a comuniunii maritale, întreaga problemă a fecioriei și celibatului pentru Împărăția lui Dumnezeu dobândește oarecum un caracter de urgență. Întrebarea este evidentă: căsătoria fiind o chemare atât de înaltă, dorită de Creatorul Însuși, înscrisă în chiar trupul fiecărei persoane umane, de ce ar alege cineva să nu intre într-o astfel de comuniune - mai ales pentru ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU. Această alegere pare aproape contradictorie cu însăși dorința lui Dumnezeu manifestată, cel mai evident, când ne-a creat bărbat și femeie și când a spus: "Nu este bine să fie omul singur" [8].

Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut acest paradox. Vorbind despre cuvintele lui Cristos privind fecioria și celibatul pentru Împărăția lui Dumnezeu [9], el a scris că Cristos "s-a exprimat El Însuși [recomandând fecioria și celibatul celor care le pot accepte], într-un anumit sens, chiar în opoziție cu acel 'început' la care El Însuși a făcut apel" [10]. Desigur, referința Papei Ioan Paul al II-lea la învățătura lui Cristos despre "început" a reamintit răspunsul lui Cristos la întrebarea fariseilor despre divorț: "Se cuvine, oare, omului să-și lase femeia sa , pentru orice pricină?" El le-a răspuns: "N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie? Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" [11]. De la această referință a lui Cristos la "început" a pornit Papa Ioan Paul al II-lea analiza sa asupra primelor pagini ale Genezei pentru că, așa cum ne-a învățat Papa, când Cristos s-a referit la "început", El le-a spus fariseilor că adevărata natură a căsătoriei trebuie luată din starea rasei umane de dinainte de păcat. Recunoscând că cuvintele lui Cristos despre fecioria și celibatul pentru Împărăția lui Dumnezeu par a fi în opoziție cu "începutul", Papa a recunoscut că fecioria și celibatul pentru Împărăție par a fi opuse învățăturii înalte despre frumusețea căsătoriei a lui Cristos însuși.

Pe de altă parte, cuvintele lui Cristos despre feciorie și celibat fac parte din învățătura Lui în aceeași măsură în care fac parte din ea cuvintele Lui despre căsătorie. Așadar, deși pare că există un paradox, în final aceste două aspecte ale Revelației nu pot fi în opoziție una cu cealaltă. De fapt, există multe paradoxuri în învățătura Domnului, de exemplu a muri pentru sine ca un mijloc de a trăi viața pe deplin (și sunt multe, multe altele) [12].
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire