pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VI.
Celibatul și fecioria

Secțiunea 4.
Vocațiile la căsătorie și celibat se întăresc și se sprijină reciproc

Ambele vocații sunt expresii ale iubirii. Amândouă sunt înrădăcinate în descoperirea semnificației nupțiale a trupului, adică descoperirea faptului că ființele umane sunt chemate să iubească imitând Preasfânta Treime și să își exprime această iubire în și prin trupurile lor. Persoana căsătorită își exprimă iubirea în comuniunea familială, iar celibul sau fecioara o fac în comuniunea Bisericii care este, desigur, unirea lui Cristos cu fiecare membru al Bisericii și cu Biserica întreagă. Vocația la căsătorie și vocația la celibat sau la starea de feciorie se întăresc și se sprijină reciproc. Celibatul și fecioria sunt indicatorul iubirii pe care toți bărbații și femeile i-o datorează lui Dumnezeu pentru toate darurile Lui pentru noi, în special pentru darul Lui către noi în Creație, când ne-a creat după chipul și asemănarea Lui și ne-a chemat să iubim așa cum iubește El. Celibatul și fecioria de asemenea dau mărturie despre adevăratul destin al persoanelor umane în unitatea lor trup-suflet: cerul. Cei care sunt căsătoriți dau mărturie despre intenția Creatorului când i-a făcut "bărbat și femeie". Familiile dau viață la noi persoane umane, și prin această cooperare la actul creator al lui Dumnezeu dau mărturie despre darul continuu de viață/iubire (acestea sunt o singură realitate deoarece viața face întotdeauna parte din iubire) al lui Dumnezeu făcut omenirii. Fără amintirea constantă a darului lui Dumnezeu de viață/iubire, cum ar putea celibii și fecioarele să își susțină vocația lor: vocația care le amintește tuturor de darul lui Dumnezeu către noi în Creație? Și, evident, familiile privesc spre adevăratul destin al omenirii, deoarece părinții știu că chemarea lor fundamentală este de a se ajuta unul pe altul și pe copiii lor să ajungă la slava trup-persoană în cer după învierea trupului.

Întreaga logică a vocației la căsătorie și a vocației la celibat și feciorie pentru împărăția cerurilor exclude orice idee că celibatul sau fecioria sunt în vreun fel o critică implicită la adresa uniuni maritale. Dimpotrivă. Vocația la celibat sau feciorie este aleasă tocmai pe baza semnificației nupțiale a trupului. De fapt, vocația de a rămâne necăsătoriți pentru împărăția cerurilor este o susținere a semnificației nupțiale a trupului, adică o susținere a faptului că masculinitatea și feminitatea noastră sunt destinate a fi un dar pentru o altă persoană. Ar fi de asemenea o greșeală să îi vedem pe celibi și pe fecioare ca trăind într-o stare creștină perfectă și pe cei căsătoriți ca trăind într-o stare imperfectă, ca și când Biserica ar fi împărțită în două ranguri și fecioarele și celibii ar fi cei mai slăviți membri ai Bisericii.

Învățătura lui Cristos despre feciorie și celibat i-a șocat pe Apostoli. În convingerile religioase ale Poporului Ales al Vechiului Testament, căsătoria era o stare sacră și sfântă. În promisiunea lui Dumnezeu către Avraam de a-l face "tată a mulțime de popoare" [20], căsătoria și procreația au devenit mijloacele prin care va fi împlinită această promisiune divină. După cum scria Papa Ioan Paul al II-lea, "În Vechiul Testament, tradiția căsătoriei, ca un izvor de rodnicie și procreație cu privire la descendenți, a fost o stare privilegiată din punct de vedere religios: și privilegiată chiar de Revelație" [21]. Această susținere divină a căsătoriei prin legământul cu Avraam a fost construită pe și a dezvoltat invitația divină anterioară adresată întregii rase umane în primul capitol al Genezei, "creșteți și vă înmulțiți" [22]. Chiar și înainte de învățătura înaltă a lui Cristos despre căsătorie, Apostolii au considerat căsătoria o stare înaltă dorită de Dumnezeu chiar în zorii Creației și în mod specific susținută de Dumnezeu pentru poporul evreu ca mijlocul pentru împlinirea legământului pe care El l-a făcut cu ei prin patriarhul Avraam.

Auzindu-l pe Cristos recomandând fecioria și celibatul pentru împărăția cerurilor, adică pentru Dumnezeu, Apostolii au fost uimiți! Căsătoria și procreația era mijloacele pentru a construi Împărăția lui Dumnezeu în conformitate cu promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam. A-l face pe Avraam tată a mulțime de popoare prin procreație și expansiunea împărăției evreiești constituia împlinirea legământului dintre Avraam și Dumnezeu. În mințile Apostolilor și potrivit întregii tradiții a Vechiului Testament, construirea și răspândirea Împărăției evreiești era totuna cu construirea Împărăției lui Dumnezeu. Acest concept a fost unul dintre motivele pentru care Apostolilor și discipolilor lui Cristos le era greu să înțeleagă că Împărăția Lui nu era din această lume. Căsătoria și procreația au fost identificate cu legământul și cu binecuvântările lui Dumnezeu asupra Poporului ales. Desigur, acest statut teologic al căsătoriei și al procreației a constituit unul dintre motivele pentru care infertilitatea era văzută ca exprimând nemulțumirea lui Dumnezeu.

Cum puteau Apostolii care au auzit învățătura lui Cristos despre fecioria și celibatul pentru împărăția cerurilor să accepte ceea ce învăța El? A pune această întrebare înseamnă a pune o întreagă serie de întrebări legate de aceasta, de exemplu, cum puteau ei să accepte învățătura Lui despre Euharistie când le-a spus că trebuie să mănânce trupul Lui și să bea sângele Lui [23]? Apostolii nu l-au părăsit în această ocazie, așa cum au făcut-o mulți alții, pentru că El avea "cuvintele vieții celei veșnice" [24]. Cu alte cuvinte, au acceptat ceea ce a spus Cristos pentru că El era Revelarea Tatălui și știau acest lucru prin darul Duhului Sfânt: "nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri" [25]. Ei s-au încredințat pe ei înșiși Domnului și au crezut ceea ce a învățat El. În mod similar, în problema fecioriei și a celibatului pentru împărăția cerurilor, au acceptat ceea i-a învățat pentru că EL a spus toate acestea și pentru că El trăia ceea ce spunea: era necăsătorit. Mărturia Domnului și propria lui viață de celibat erau singurele motive pe care le aveau pentru a accepta această învățătură.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire