pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VII.
Căsătoria

Secțiunea 3.
Ascultarea trebuie să fie precedată de iubire

Un alt mod de a exprima același adevăr este acela că soții și soțiile au ales în deplină libertate să facă ceea ce celălalt cere - să asculte de el. Ascultarea este adesea înțeleasă în cultura noastră ca ceea ce fac copilașii "buni" atunci când părinții le cer să facă ceva, de exemplu să meargă la culcare. Dacă copiii sunt "ascultători", ei fac ceea ce le cer părinții și atunci când le-o cer părinții. Nu aceasta este însă ascultarea din Evanghelie, deoarece copiii care "ascultă", dacă sunt "mici", adică sub vârsta rațiunii, nu au învățat încă să iubească, adică să facă să facă propria lor alegere în deplină libertate, cu cunoașterea necesară pentru o astfel de alegere, să se dăruiască pe sine părinților lor și în consecință să facă ceea ce le cer părinții pentru că au ales să facă ceea ce le cer părinți. Nu, copiii nu sunt capabili încă de un astfel de comportament matur. Ei învață și imită iubirea și afecțiunea părinților lor și treptat, pe măsură ce se maturizează, vor putea să asculte cu adevărat, adică să fie receptivi la ceea ce le spune altul pentru că s-au dăruit pe sine acelei persoane din iubire. Dacă nu ascultă în sensul Evangheliei, atunci ce fac ei? Ei acționează în virtutea încrederii pe care o au că părinții vor ceea ce este mai bine pentru ei - pentru că părinții au avut întotdeauna grijă de ei - sau, în unele cazuri, din păcate, pur și simplu din teamă.

Ca societate, dacă considerăm că ascultarea înseamnă ceea ce fac copilașii "buni", atunci este extrem de jignitor să le ceri adulților să "asculte". Problema este însă sensul limitat pe care îl dăm "ascultării". Pentru soți și soții, a asculta unul de celălalt sau "a se supune" unul altuia nu este ofensator pentru nici unul dintre ei. Înseamnă doar a le cere să facă ceea ce au promis să facă atunci când au rostit jurămintele la căsătorie: să se iubească unul pe celălalt dăruindu-se pe sine liber unul altuia într-o uniune a voințelor - să aleagă în deplină libertate să facă ceea ce dorește celălalt. Chiar și ascultarea față de preceptele lui Dumnezeu trebuie să fie precedată de iubire. În una dintre scrierile sale, Sf. Augustin a întrebat: "Iubirea ne face să respectăm poruncile, sau respectarea poruncilor ne face să iubim?" Răspunsul lui a fost: "Dar cine se poate îndoi că iubirea este prima? Pentru că cel care nu iubește nu are nici o motivație pentru a respecta poruncile" [11].

Fără iubire, fără o dăruire de sine reciprocă, adică uniunea reciprocă a voințelor, a împlini porunca celuilalt ar fi nedemn pentru o persoană umană. Mașinile și animalele fac ceea ce vrem noi (dacă mașinile funcționează bine și dacă animalele sunt dresate corespunzător), dar ele nu au posibilitatea de a alege, nu au voință liberă. Să nu îndrăznim să ofensăm demnitatea și valoarea umană reducându-l pe celălalt la un obiect, un lucru, o mașină sau un animal, care nu are puterea de a alege. Demnitatea și valoarea umană stau pe temelia faptului de a fi persoană umană și puterile care ne fac persoane sunt mințile și voințele noastre. O persoană umană, suficient de matură pentru a-și folosi puterea minții și a voinței, pentru a acționa în acord cu propria-i ființă, cu propria-i demnitate, trebuie să aleagă să facă ceea ce îi cere altul înainte ca acesta să o facă. Această alegere trebuie să se bazeze pe o anumită cunoaștere, de exemplu un superior cere cutare sau cutare lucru de la mine, pentru binele țării. Dar nu trebuie să îndrăznim, nu putem să le cerem celorlalți să împlinească pur și simplu porunca noastră fără a le acorda demnitatea de a alege pe baza unei anumite cunoașteri. Într-un cuvânt, trebuie să îi tratăm pe ceilalți ca pe persoane.

În acest context, căsătoria implică o "supunere" reciprocă, o "ascultare" reciprocă. În mod clar, aceasta este intenția lui Paul, deoarece el cere ca atât soții cât și soțiile "să se teamă" unul de altul. El specifică apoi că soțiile trebuie să își iubească soții și soții trebuie să își iubească soțiile. Aceste îndemnuri sunt fondate pe întreaga Biblie, în special pe cum a fost creată realitatea căsătoriei de către Tatăl "la început".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire