pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Compendiul Catehismului Bisericii Catolice
achizitionare: 03.01.2009; sursa: Editura Presa Bună

PARTEA ÎNTÂI : MĂRTURISIREA CREDINȚEI

SECȚIUNEA A DOUA : MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ CREșTINĂ

CAPITOLUL ÎNTÂI
CRED ÎN DUMNEZEU TATĂL

Simbolurile credinței

  1. Ce sunt Simbolurile credinței?

    Sunt formule articulate, numite și "Mărturisiri de credință" sau "Crez", prin care Biserica, încă de la începuturile sale, a exprimat în mod sintetic și a transmis propria credință cu un limbaj normativ, comun pentru toți credincioșii.

  1. Care sunt cele mai vechi Simboluri ale credinței?

    Sunt Simbolurile baptismale. Deoarece Botezul este dat "în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh" (Mt 28,19), adevărurile de credință mărturisite în ele sunt împărțite cu referință la cele trei persoane ale Preasfintei Treimi.

  1. Care sunt cele mai importante Simboluri ale credinței?

    Ele sunt Simbolul apostolilor, care este vechiul Simbol baptismal al Bisericii din Roma, și Simbolul niceno-constantinopolitan, rod al primelor două concilii ecumenice din Niceea (325) și din Constantinopol (381), comune și astăzi pentru toate Bisericile mari din Orient și din Occident.

"CRED ÎN DUMNEZEU, TATĂL ATOTPUTERNICUL, CREATORUL CERULUI șI AL PĂMÂNTULUI"

  1. De ce începe mărturisirea de credință cu: "Cred în Dumnezeu"?

    Pentru că afirmația "Cred în Dumnezeu" este cea mai importantă, izvorul tuturor celorlalte adevăruri despre om și despre lume și al întregii vieți a fiecărui om care crede în el.

  1. De ce mărturisim un singur Dumnezeu?

    Pentru că el s-a revelat poporului lui Israel ca unicul, atunci când a spus: "Ascultă, Israele, Domnul este singurul Domn" (Dt 6,4), "nu sunt alții" (Is 45,22). Însuși Isus a confirmat: Dumnezeu este "singurul Domn" (Mc 12,29). A mărturisi că Isus și Duhul Sfânt sunt și ei Dumnezeu și Domn nu introduce nici o diviziune în Dumnezeul unul.

  1. Cu ce nume se revelează Dumnezeu?

    Dumnezeu se revelează lui Moise ca Dumnezeul cel viu, "Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob" (Ex 3,6). Dumnezeu revelează, tot lui Moise, numele său misterios: "Eu sunt cel care sunt (YHWH)". Numele inefabil al lui Dumnezeu a fost înlocuit deja din timpurile Vechiului Testament de cuvântul Domn. Astfel, în Noul Testament, Isus, numit Domn, apare ca Dumnezeu adevărat.

  1. Numai Dumnezeu "este"?

    În timp ce creaturile au primit de la Dumnezeu tot ceea ce sunt și ceea ce au, numai Dumnezeu este în sine însuși plinătatea ființei și a oricărei perfecțiuni. El este "Cel care este", fără origine și fără sfârșit. Isus revelează că și el poartă numele divin: "Eu sunt" (In 8,28).

  1. De ce este importantă revelarea numelui lui Dumnezeu?

    Revelând numele său, Dumnezeu face cunoscute bogățiile conținute în misterul său inefabil: numai el este, din totdeauna și pentru totdeauna, cel care transcende lumea și istoria. El este cel care a făcut cerul și pământul. Este Dumnezeul fidel, mereu aproape de poporul său pentru a-l salva. Este sfântul prin excelență, "bogat în milostivire" (Ef 2,4), gata mereu să ierte. Este ființa spirituală, transcendentă, atotputernică, veșnică, personală, perfectă. Este adevăr și iubire.

"Dumnezeu este ființa infinit de perfectă care este Preasfânta Treime" (Sfântul Turibiu de Mongrovejo).

  1. În ce sens Dumnezeu este adevărul?

    Dumnezeu este adevărul însuși și ca atare nu se înșală și nu poate să înșele. El "este lumină și în el nu este întuneric" (1In 1,5). Fiul veșnic al lui Dumnezeu, înțelepciunea întrupată, a fost trimis în lume "pentru a da mărturie despre adevăr" (In 18,37).

  1. În ce mod revelează Dumnezeu că el este iubire?

    Dumnezeu se revelează Israelului ca acela care are o iubire mai puternică decât aceea a unui tată sau a unei mame față de copiii săi ori a unui mire față de mireasa sa. El, în sine însuși, "este iubire" (1In 4,8.16), care se dăruiește complet și gratuit și care "atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca lumea să fie mântuită prin el" (In 3,16-17). Trimițându-l pe Fiul său și pe Duhul Sfânt, Dumnezeu revelează că el însuși este răsplată veșnică de iubire.

  1. Ce înseamnă a crede într-un singur Dumnezeu?

    A crede în Dumnezeu, unicul, înseamnă: a-i cunoaște măreția și maiestatea; a trăi în aducere de mulțumire; a se încredința lui întotdeauna, chiar și în adversități; a recunoaște unitatea și adevărata demnitate a tuturor oamenilor creați după chipul său; a folosi în mod corect lucrurile create de el.

  1. Care este misterul central al credinței și al vieții creștine?

    Misterul central al credinței și al vieții creștine este misterul Preasfintei Treimi. Creștinii sunt botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

  1. Poate fi cunoscut misterul Preasfintei Treimi numai de rațiunea umană?

    Dumnezeu a lăsat urme ale ființei sale trinitare în creație și în Vechiul Testament, însă intimitatea ființei sale ca Sfântă Treime constituie un mister inaccesibil pentru rațiunea umană lăsată în puterile ei și chiar pentru credința Israelului, înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu și a trimiterii Duhului Sfânt. Acest mister a fost revelat de Isus Cristos și este izvorul tuturor celorlalte mistere.

  1. Ce ne revelează Isus Cristos din misterul Tatălui?

    Isus Cristos ne revelează că Dumnezeu este "Tată" nu numai pentru că este creator al universului și al omului, ci, mai ales, pentru că dă naștere din veșnicie, în sânul său, Fiului său, care este Cuvântul său, "strălucirea gloriei și chipul ființei sale" (Evr 1,3).

  1. Cine este Duhul Sfânt, revelat nouă de către Isus Cristos?

    Este a treia persoană a Preasfintei Treimi. Este Dumnezeu, unul și egal cu Tatăl și cu Fiul. El "purcede de la Tatăl" (In 15,26), care, început fără de început, este originea întregii vieți trinitare. Și purcede și de la Fiul (Filioque), prin darul veșnic pe care Tatăl îl face Fiului. Trimis de Tatăl și de Fiul întrupat, Duhul Sfânt călăuzește Biserica "în tot adevărul" (In 16,13).

  1. Cum exprimă Biserica credința sa trinitară?

    Biserica exprimă credința sa trinitară mărturisind un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Cele trei persoane divine sunt un singur Dumnezeu pentru că fiecare dintre ele este identică cu plinătatea naturii divine unice și indivizibile. Ele sunt, în mod real, distincte între ele, datorită relațiilor care le pun în referință pe unele cu celelalte: Tatăl îl naște pe Fiul, Fiul este născut de Tatăl, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul.

  1. Cum acționează cele trei persoane divine?

    Inseparabile în unica lor substanță, persoanele divine sunt inseparabile și în acțiunea lor: Treimea are una și aceeași acțiune. Însă, în unica lor lucrare divină, fiecare persoană este prezentă conform modului care îi este propriu în Sfânta Treime.

"Dumnezeul meu, Treime adorată... Umple-mi sufletul de pace. Fă din el cerul tău, sălașul tău iubit și sălașul odihnei tale. Să nu te las niciodată singur, să fiu mereu prezentă cu totul, mereu de veghe în credința mea, mereu în adorație, întru totul dăruită lucrării tale creatoare" (Fericita Elisabeta a Sfintei Treimi).

  1. Ce înseamnă că Dumnezeu este atotputernic?

    Dumnezeu s-a revelat ca fiind "Cel Puternic, Cel Viteaz" (Ps 24,8-10), cel pentru care "nimic nu este cu neputință" (Lc 1,37). Atotputernicia sa este universală, tainică și se manifestă în creația lumii din nimic și a omului din iubire, dar mai ales în întruparea și în învierea Fiului său, în darul înfierii și în iertarea păcatelor. Pentru aceasta, Biserica își îndreaptă rugăciunea sa către "Dumnezeul atotputernic și veșnic" ("Omnipotens sempiterne Deus...").

  1. De ce este important a afirma: "La început Dumnezeu a creat cerul și pământul" (Gen 1,1)?

    Deoarece creația este fundamentul tuturor planurilor divine de mântuire; manifestă iubirea atotputernică și înțeleaptă a lui Dumnezeu; este primul pas spre alianța unicului Dumnezeu cu poporul său; este începutul istoriei mântuirii care culminează în Cristos; este un prim răspuns dat la întrebările fundamentale ale omului cu privire la propria origine și la propriul sfârșit.

  1. Cine a creat lumea?

    Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt principiul unic și indivizibil al lumii, chiar dacă opera creației lumii este atribuită în mod deosebit lui Dumnezeu Tatăl.

  1. De ce a fost creată lumea?

    Lumea a fost creată spre slava lui Dumnezeu, care a voit să manifeste și să comunice bunătatea, adevărul și frumusețea sa. Scopul ultim al creației este ca Dumnezeu, în Cristos, să poată fi "totul în toți" (1Cor 15,28), spre gloria sa și fericirea noastră.

"Gloria lui Dumnezeu este omul viu, iar viața omului este vederea lui Dumnezeu" (Sfântul Irineu).

  1. Cum a creat Dumnezeu universul?

    Dumnezeu a creat universul în mod liber, cu înțelepciune și iubire. Lumea nu este produsul unei necesități, al unui destin orb sau al întâmplării. Dumnezeu a creat "din nimic" (ex nihilo - 2Mac 7,28) o lume ordonată și bună, pe care el o transcende în mod infinit. Dumnezeu păstrează în existență creația sa și o susține, dându-i capacitatea de a acționa și conducând-o la împlinirea sa, prin Fiul său și Duhul Sfânt.

  1. În ce constă providența divină?

    Ea constă în dispozițiile cu care Dumnezeu conduce creaturile sale spre perfecțiunea ultimă, la care el le-a chemat. Dumnezeu este autorul suveran al planului său. Însă pentru realizarea sa se folosește și de cooperarea creaturilor. În același timp, el dăruiește creaturilor demnitatea de a acționa ele însele, de a fi cauză unele pentru altele.

  1. Cum colaborează omul cu providența divină?

    Dumnezeu dăruiește și cere omului, respectând libertatea sa, să colaboreze cu acțiunile sale, rugăciunile sale, dar și cu suferințele sale, trezind în el "să voiască și să înfăptuiască după bunăvoința sa" (Fil 2,13).

  1. Dacă Dumnezeu este atotputernic și providență, atunci de ce există răul?

    La această întrebare, pe cât de dureroasă pe atât de misterioasă, poate să dea răspuns numai întregul credinței creștine. Dumnezeu nu este în nici un fel, nici direct nici indirect, cauza răului. El luminează misterul răului în Fiul său, Isus Cristos, care a murit și a înviat pentru a învinge acel mare rău moral, care este păcatul oamenilor și care este rădăcina celorlalte rele.

  1. Pentru ce permite Dumnezeu răul?

    Credința ne dă certitudinea că Dumnezeu nu ar permite răul, dacă din rău nu ar scoate binele. Dumnezeu a realizat deja în mod minunat acest lucru în moartea și învierea lui Cristos; într-adevăr, din cel mai mare rău moral, uciderea Fiului său, el a scos cele mai mari bunuri, glorificarea lui Cristos și răscumpărarea noastră.

Cerul și pământul

  1. Ce a creat Dumnezeu?

    Sfânta Scriptură spune: "La început Dumnezeu a creat cerul și pământul" (Gen 1,1). Biserica, în mărturisirea sa de credință, proclamă că Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor văzute și nevăzute: al tuturor ființelor spirituale și materiale, adică al îngerilor și al lumii văzute, și în mod deosebit al omului.

  1. Cine sunt îngerii?

    Îngerii sunt creaturi pur spirituale, netrupești, invizibile și nemuritoare, ființe personale cu inteligență și voință. Ei, contemplându-l fără încetare pe Dumnezeu față în față, îl preamăresc, îl slujesc și sunt mesagerii săi în împlinirea misiunii de mântuire pentru toți oamenii.

  1. În ce mod sunt prezenți îngerii în viața Bisericii?

    Biserica se unește cu îngerii pentru a-l adora pe Dumnezeu, invocă asistența lor și celebrează în liturgie comemorarea unora dintre ei.

  1. Ce învață Sfânta Scriptură cu privire la crearea lumii văzute?

    Prin relatarea celor "șase zile" ale creației, Sfânta Scriptură ne face cunoscută valoarea creației și finalitatea sa de laudă adusă lui Dumnezeu și de slujire a omului. Toate lucrurile își datorează existența lui Dumnezeu, de la care primesc propria bunătate și perfecțiune, propriile legi și propriul loc în univers.

  1. Care este locul omului în creație?

    Omul este culmea creației văzute, deoarece este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

  1. Ce tip de legătură există între lucrurile create?

    Între creaturi există o interdependență și o ierarhie, voite de Dumnezeu. În același timp, există unitate și solidaritate între creaturi, pentru că toate au același Creator, sunt iubite de el și sunt orânduite spre gloria sa. Așadar, a respecta legile înscrise în creație și raporturile care derivă din natura lucrurilor este un principiu de înțelepciune și un fundament al moralei.

  1. Ce relație există între creație și răscumpărare?

    Lucrarea creației culminează în opera și mai mare a răscumpărării. Într-adevăr, aceasta dă început noii creații, în care totul își va regăsi sensul său deplin și împlinirea sa.

Omul

  1. În ce sens omul este creat "după chipul lui Dumnezeu"?

    Omul este creat după chipul lui Dumnezeu în sensul că este capabil să-l cunoască și să-l iubească, în libertate, pe Creatorul său. Este singura creatură, pe acest pământ, pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăși și pe care a chemat-o să împărtășească viața sa divină, în cunoaștere și în iubire. Deoarece este creat după chipul lui Dumnezeu, el are demnitatea de persoană: nu este ceva, ci cineva, capabil să se cunoască, să se dăruiască în mod liber și să intre în comuniune cu Dumnezeu și cu celelalte persoane.

  1. Pentru ce l-a creat Dumnezeu pe om?

    Dumnezeu a creat toate pentru om, însă omul a fost creat pentru a-l cunoaște, a-l sluji și a-l iubi pe Dumnezeu, pentru a-i oferi în lumea aceasta toată creația ca aducere de mulțumire și a fi ridicat la viața cu Dumnezeu în cer. Numai în misterul Cuvântului întrupat află adevărata lumină misterul omului, predestinat să reproducă chipul Fiului lui Dumnezeu făcut om, care este în mod desăvârșit "chipul Dumnezeului nevăzut" (Col 1,15).

  1. Pentru ce formează oamenii o unitate?

    Toți oamenii formează unitatea neamului omenesc, prin originea comună pe care o au de la Dumnezeu. În afară de aceasta, Dumnezeu a creat "dintr-unul singur tot neamul omenesc" (Fap 17,26). Apoi, toți au un unic Mântuitor și sunt chemați să împărtășească fericirea veșnică a lui Dumnezeu.

  1. Cum formează sufletul și trupul în om o unitate?

    Persoana umană este o ființă trupească și spirituală în același timp. În om, spiritul și materia formează o unică natură. Această unitate este așa de profundă încât, grație principiului spiritual care este sufletul, trupul, care este material, devine un trup uman și viu și este părtaș la demnitatea de chip al lui Dumnezeu.

  1. Cine dăruiește omului sufletul?

    Sufletul spiritual nu vine de la părinți, ci este creat direct de Dumnezeu și este nemuritor. Despărțindu-se de trup, în momentul morții, el nu piere; se va uni din nou cu trupul în momentul învierii finale.

  1. Ce relație a stabilit Dumnezeu între bărbat și femeie?

    Bărbatul și femeia au fost creați de Dumnezeu în demnitate egală deoarece sunt persoane umane și, în același timp, într-o complementaritate reciprocă, fiind bărbat și femeie. Dumnezeu i-a voit unul pentru celălalt, în comuniune de persoane. Împreună sunt chemați și să transmită viața umană, formând în căsătorie "un singur trup" (Gen 2,24) și să stăpânească pământul ca "administratori" ai lui Dumnezeu.

  1. Care era condiția originară a omului conform planului lui Dumnezeu?

    Creând bărbatul și femeia, Dumnezeu le-a dăruit o participare specială la propria viață divină, în sfințenie și dreptate. În planul lui Dumnezeu omul nu ar fi trebuit nici să sufere, nici să moară. În afară de aceasta, domnea o armonie perfectă în om, în sine însuși, între creatură și Creator, între bărbat și femeie, ca și între prima pereche umană și toată creația.

Căderea

  1. Cum se înțelege realitatea păcatului?

    În istoria omului este prezent păcatul. Această realitate se clarifică în mod deplin numai la lumina revelației divine și mai ales în lumina lui Cristos, Mântuitorul tuturor, care a făcut să prisosească harul chiar acolo unde s-a înmulțit păcatul.

  1. Ce este căderea îngerilor?

    Cu această expresie se arată că Satana și ceilalți diavoli, despre care vorbesc Sfânta Scriptură și tradiția Bisericii, din îngeri creați buni de către Dumnezeu s-au transformat în răi deoarece, prin alegere liberă și irevocabilă, l-au refuzat pe Dumnezeu și împărăția sa, dând astfel naștere iadului. Ei încearcă să-l asocieze pe om la răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu; însă Dumnezeu afirmă în Cristos victoria sa sigură asupra Celui Rău.

  1. În ce constă primul păcat al omului?

    Omul, ispitit de diavol, a lăsat să se stingă în inima sa încrederea față de Creatorul său și, neascultând de el, a voit să devină "ca Dumnezeu", fără Dumnezeu și nu conform lui Dumnezeu (Gen 3,5). Astfel, Adam și Eva au pierdut imediat, pentru ei și pentru toți urmașii lor, harul originar al sfințeniei și al dreptății.

  1. Ce este păcatul strămoșesc?

    Păcatul strămoșesc, în care se nasc toți oamenii, este starea de privare de sfințenia și dreptatea originală. Este un păcat "contractat" și nu "săvârșit" de noi; este o condiție din naștere, și nu un act personal. Din cauza unității de origine a tuturor oamenilor, el se transmite la urmașii lui Adam prin natura umană, "nu prin imitare, ci prin propagare". Această transmitere rămâne un mister pe care nu-l putem înțelege pe deplin.

  1. Ce alte consecințe provoacă păcatul strămoșesc?

    Ca urmare a păcatului strămoșesc, natura umană, fără să fie coruptă în întregime, este rănită în forțele sale naturale, este supusă ignoranței, suferinței, puterii morții și este înclinată spre păcat. Această înclinație este numită concupiscență.

  1. După primul păcat, ce a făcut Dumnezeu?

    După primul păcat, lumea a fost inundată de păcate, însă Dumnezeu nu l-a lăsat pe om în puterea morții, ci, dimpotrivă, i-a prezis în mod misterios - în "Protoevanghelie" (Gen 3,15) - că răul va fi învins și omul va fi ridicat din cădere. Este prima vestire a lui Mesia răscumpărătorul. De aceea, căderea chiar va fi numită fericită vină, pentru că "a avut parte de un Răscumpărător așa de mare" (Liturgia din Privegherea pascală).

CAPITOLUL AL DOILEA
CRED ÎN ISUS CRISTOS, FIUL UNUL-NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU

  1. Care este vestea cea bună pentru om?

    Este vestirea lui Isus Cristos, "Fiul lui Dumnezeu cel viu" (Mt 16,16), mort și înviat. În timpul regelui Irod și al împăratului Cezar August, Dumnezeu a îndeplinit promisiunile făcute lui Abraham și descendenței sale trimițându-l pe "Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub lege, ca să primim înfierea" (Gal 4,4-5).

  1. Cum se răspândește vestea cea bună?

    Încă de la început, primii discipoli au avut dorința arzătoare de a-l vesti pe Isus Cristos, cu scopul de a-i conduce pe toți la credința în el. Și astăzi, din cunoașterea iubitoare a lui Cristos se naște dorința de a evangheliza și de a catehiza, adică de a dezvălui în persoana sa întregul plan al lui Dumnezeu și de a pune omenirea în comuniune cu el.

"Și în Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru"

  1. Ce înseamnă numele "Isus"?

    Dat de către înger în momentul Bunei-Vestiri, numele "Isus" înseamnă "Dumnezeu mântuiește". El exprimă identitatea și misiunea sa, "căci el va mântui poporul său de păcate" (Mt 1,21). Petru afirmă că "nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți" (Fap 4,12).

  1. De ce Isus este numit "Cristos"?

    "Cristos" în greacă, "Mesia" în ebraică, înseamnă "uns". Isus este Cristos pentru că este consacrat de Dumnezeu, uns cu Duhul Sfânt pentru misiunea răscumpărătoare. Este Mesia cel așteptat de Israel, trimis în lume de Tatăl. Isus a acceptat titlul de Mesia precizându-i totuși sensul: "coborât din cer" (In 3,13), răstignit și apoi înviat, el este slujitorul suferind "care își dă viața ca răscumpărare pentru cei mulți" (Mt 20,28). De la numele "Cristos" vine numele de "creștini".

  1. În ce sens Isus este "Fiul unul-născut al lui Dumnezeu"?

    El este astfel în sens unic și perfect. În momentul botezului și al schimbării la față, glasul Tatălui îl desemnează pe Isus ca "Fiul preaiubit". Prezentându-se pe sine ca Fiu care "îl cunoaște pe Tatăl" (Mt 11,27), Isus afirmă relația sa unică și veșnică cu Dumnezeu Tatăl său. El este "Fiul unul-născut al lui Dumnezeu" (1In 2,23), a doua persoană a Treimii. Este centrul predicării apostolice: apostolii au văzut "gloria lui, glorie ca a unului-născut din Tatăl" (In 1,14).

  1. Ce înseamnă titlul "Domn"?

    În Biblie, acest titlu îl desemnează în mod obișnuit pe Dumnezeu suveran. Isus și-l atribuie sieși și revelează suveranitatea sa divină prin puterea sa asupra naturii, asupra diavolilor, asupra păcatului și asupra morții, mai ales prin învierea sa. Primele mărturisiri de credință creștine proclamă că puterea, cinstea și gloria datorate lui Dumnezeu Tatăl sunt proprii și lui Isus: Dumnezeu "i-a dăruit un nume care este mai presus de orice alt nume" (Fil 2,11). El este Domnul lumii și al istoriei, singurul căruia omul trebuie să-i supună în întregime propria libertate personală.

"ISUS CRISTOS S-A ZĂMISLIT DE LA DUHUL SFÂNT, S-A NĂSCUT DIN MARIA FECIOARĂ"

  1. De ce s-a făcut om Fiul lui Dumnezeu?

    Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria prin lucrarea Duhului Sfânt, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, adică: pentru a ne reconcilia pe noi, păcătoșii, cu Dumnezeu; pentru a ne face cunoscută iubirea sa infinită; pentru a fi modelul nostru de sfințenie; pentru a ne face "părtași de natura divină" (2Pt 1,4).

  1. Ce înseamnă cuvântul "întrupare"?

    Biserica numește "întrupare" misterul unirii admirabile a naturii divine și a naturii umane în unica persoană divină a Cuvântului. Pentru a realiza mântuirea noastră, Fiul lui Dumnezeu s-a făcut "trup" (In 1,14), devenind cu adevărat om. Credința în întrupare este semn distinctiv al credinței creștine.

  1. În ce mod Isus Cristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat?

    Isus este în mod indivizibil Dumnezeu adevărat și om adevărat, în unitatea persoanei sale divine. El, Fiul lui Dumnezeu, care este "născut, iar nu creat, de o ființă cu Tatăl", s-a făcut om adevărat, fratele nostru, fără ca prin aceasta să înceteze să fie Dumnezeu, Domnul nostru.

  1. Ce învață în acest sens Conciliul din Calcedon (anul 451)?

    Conciliul din Calcedon învață să mărturisim "un singur și același Fiu, Domnul nostru Isus Cristos, el însuși desăvârșit în dumnezeirea sa și desăvârșit în omenitatea sa, Dumnezeu adevărat și om adevărat, alcătuit dintr-un suflet rațional și dintr-un trup, de o ființă cu Tatăl întru dumnezeire și de o ființă cu noi întru omenitate, "asemenea nouă în toate, afară de păcat" (Evr 4,15); născut din Tatăl înainte de veci după dumnezeire și în aceste vremuri din urmă, pentru noi și pentru mântuirea noastră, s-a născut din Fecioara Maria, născătoarea de Dumnezeu, după omenitate".

  1. Cum exprimă Biserica misterul întrupării?

    Îl exprimă afirmând că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, cu două naturi, divină și umană, neamestecate, ci unite în persoana Cuvântului. Pentru aceasta, în omenitatea lui Isus totul - minuni, suferință, moarte - trebuie să fie atribuit persoanei sale divine care acționează prin natura umană asumată.

"Unule-născut, Fiule și Cuvânt al lui Dumnezeu, cel care ești fără de moarte și ai primit, pentru mântuirea noastră, a te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria... Tu care ești unul fiind din Sfânta Treime, preamărit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne pe noi" (Liturgia bizantină a sfântului Ioan Crisostomul).

  1. Fiul lui Dumnezeu făcut om avea un suflet cu o cunoaștere umană?

    Fiul lui Dumnezeu a asumat un trup animat de un suflet rațional uman. Cu inteligența sa umană, Isus a învățat multe lucruri din experiență. Dar și ca om Fiul lui Dumnezeu avea o cunoaștere intimă și nemijlocită a lui Dumnezeu Tatăl său. De asemenea, pătrundea gândurile secrete ale oamenilor și cunoștea în mod deplin planurile veșnice pe care el a venit să le reveleze.

  1. Cum se armonizează cele două voințe ale Cuvântului întrupat?

    Isus are o voință divină și o voință omenească. În viața sa pământească, Fiul lui Dumnezeu a voit în mod uman ceea ce a decis în mod divin cu Tatăl și cu Duhul Sfânt pentru mântuirea noastră. Voința omenească a lui Cristos urmează, fără opoziție sau îndărătnicie, voința divină, sau, mai bine zis, îi este supusă.

  1. Avea Cristos un trup omenesc adevărat?

    Cristos a asumat un trup omenesc adevărat prin care Dumnezeu nevăzut s-a făcut văzut. Pentru acest motiv, Cristos poate să fie reprezentat și venerat în imaginile sfinte.

  1. Ce reprezintă inima lui Isus?

    Isus ne-a cunoscut și ne-a iubit cu o inimă omenească. Inima sa străpunsă pentru mântuirea noastră este simbolul acelei iubiri infinite cu care el îl iubește pe Tatăl și pe fiecare dintre oameni.

  1. "Zămislit de la Duhul Sfânt...": ce înseamnă această expresie?

    Înseamnă că Fecioara Maria l-a zămislit pe Fiul veșnic în sânul ei prin lucrarea Duhului Sfânt și fără colaborarea bărbatului: "Duhul Sfânt se va coborî peste tine" (Lc 1,35), i-a spus îngerul la Buna-Vestire.

  1. "...Născut din Maria Fecioară": de ce Maria este cu adevărat născătoare de Dumnezeu?

    Maria este cu adevărat născătoare de Dumnezeu pentru că este mama lui Isus (In 2,1; 19,25). De fapt, cel care a fost zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt și care a devenit cu adevărat Fiul său este Fiul veșnic al lui Dumnezeu Tatăl. El însuși este Dumnezeu.

  1. Ce înseamnă "neprihănita zămislire"?

    Dumnezeu a ales-o în mod gratuit pe Maria din toată veșnicia ca să fie Mama Fiului său: pentru a îndeplini această misiune, ea a fost neprihănit zămislită. Aceasta înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu și în vederea meritelor lui Isus Cristos, Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc încă de la zămislirea ei.

  1. Cum colaborează Maria la planul divin de mântuire?

    Prin harul lui Dumnezeu, Maria a rămas imună de orice păcat personal în timpul întregii sale existențe. Este "cea plină de har" (Lc 1,28), "toată sfântă". Atunci când îngerul îi vestește că îl va naște pe "Fiul Celui Preaînalt" (Lc 1,32), ea își dă în mod liber asentimentul prin "ascultarea credinței" (Rom 1,5). Maria se oferă în totalitate persoanei și operei Fiului ei, Isus, îmbrățișând cu tot sufletul voința divină de mântuire.

  1. Ce înseamnă zămislirea feciorelnică a lui Isus?

    Înseamnă că Isus a fost zămislit în sânul Fecioarei numai prin puterea Duhului Sfânt, fără intervenția bărbatului. El este Fiul Tatălui ceresc, conform naturii divine, și Fiul Mariei, conform naturii umane, dar propriu-zis Fiul lui Dumnezeu în cele două naturi, existând în el o singură persoană, cea divină.

  1. În ce sens Maria este "pururi fecioară"?

    Înseamnă că ea "a rămas fecioară în zămislirea Fiului său, fecioară în nașterea lui, fecioară când l-a purtat, fecioară când l-a hrănit la sânul său, pururi fecioară" (Sfântul Augustin). Prin urmare, atunci când evangheliile vorbesc de "frații și surorile lui Isus", este vorba despre rudele apropiate ale lui Isus, conform unei expresii folosite în Sfânta Scriptură.

  1. În ce mod este universală maternitatea spirituală a Mariei?

    Maria are un singur Fiu, pe Isus, dar în el maternitatea sa spirituală se extinde la toți oamenii pe care el a venit să-i mântuiască. Ascultătoare alături de noul Adam, Isus Cristos, Fecioara este noua Evă, adevărata mamă a celor vii, care cooperează cu iubire de mamă la nașterea lor și la formarea lor în ordinea harului. Fecioară și mamă, Maria este figura și realizarea cea mai desăvârșită a Bisericii.

  1. În ce sens este mister întreaga viață a lui Cristos?

    Toată viața lui Cristos este eveniment de revelație. Ceea ce este vizibil în viața pământească a lui Isus conduce la misterul său invizibil, mai ales la misterul filiației sale divine: "Cine mă vede pe mine, îl vede pe Tatăl" (In 14,9). În afară de aceasta, chiar dacă mântuirea vine în mod deplin din cruce și din înviere, întreaga viață a lui Cristos este mister de mântuire, pentru că tot ceea ce Isus a făcut, a spus și a suferit avea ca scop de a-l mântui pe omul decăzut și a-l restabili în vocația sa de fiu al lui Dumnezeu.

  1. Care au fost pregătirile pentru misterele lui Isus?

    Înainte de toate există o lungă speranță care a durat multe secole, pe care noi le retrăim în timpul celebrării liturgice din timpul Adventului. În afară de așteptarea obscură pe care a pus-o în inima păgânilor, Dumnezeu a pregătit venirea Fiului său prin vechea alianță, până la Ioan Botezătorul, care este ultimul și cel mai mare dintre profeți.

  1. Ce învață evanghelia despre misterele nașterii și copilăriei lui Isus?

    La Crăciun, gloria cerului se manifestă în slăbiciunea unui prunc; circumciziunea lui Isus este semn al apartenenței sale la poporul ebraic și prefigurare a botezului nostru; Epifania este manifestarea regelui-Mesia a lui Israel tuturor neamurilor; în prezentarea la templu, în Simeon și Ana este toată așteptarea lui Israel care vine la întâlnirea cu Mântuitorul său; fuga în Egipt și uciderea pruncilor nevinovați vestesc că întreaga viață a lui Cristos va fi sub semnul persecuției; întoarcerea din Egipt amintește de exod și îl prezintă pe Isus ca noul Moise: el este adevăratul și definitivul eliberator.

  1. Ce învățătură ne oferă viața ascunsă a lui Isus la Nazaret?

    În timpul vieții ascunse la Nazaret, Isus rămâne în tăcerea unei existențe obișnuite. Astfel ne permite să fim în comuniune cu el în sfințenia unei vieți zilnice alcătuită din rugăciune, simplitate, muncă, iubire familială. Supunerea sa față de Maria și Iosif, tatăl său purtător de grijă, este o imagine a ascultării sale filiale față de Tatăl. Maria și Iosif, cu credința lor, primesc misterul lui Isus, deși nu-l înțeleg mereu.

  1. De ce primește Isus de la Ioan "botezul de convertire pentru iertarea păcatelor" (Lc 3,3)?

    Pentru a începe viața sa publică și a anticipa "botezul" morții sale. Astfel, deși era fără păcat, acceptă să fie numărat printre cei păcătoși, el, "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (In 1,29). Tatăl îl proclamă "Fiul său preaiubit" (Mt 3,17) și Duhul coboară asupra lui. Botezul lui Isus este o prefigurare a botezului nostru.

  1. Ce revelează ispitirile lui Isus în pustiu?

    Ispitirile lui Isus în pustiu recapitulează ispitirea lui Adam în paradis și ispitirile Israelului în pustiu. Satana îl ispitește pe Isus în ascultarea sa față de misiunea încredințată lui de către Tatăl. Cristos, noul Adam, rezistă și victoria sa vestește victoria pătimirii sale, ascultarea supremă a iubirii sale filiale. Biserica se unește cu acest mister îndeosebi în timpul liturgic al Postului Mare.

  1. Cine este invitat să facă parte din împărăția lui Dumnezeu, vestită și realizată de Isus?

    Isus îi invită pe toți oamenii să facă parte din împărăția lui Dumnezeu. Chiar și cel mai rău păcătos este chemat să se convertească și să accepte milostivirea infinită a Tatălui. Împărăția aparține, deja aici pe pământ, celor care îl primesc cu inimă umilă. Lor le sunt revelate misterele sale.

  1. Pentru ce manifestă Isus împărăția prin semne și minuni?

    Isus însoțește cuvântul său cu semne și minuni pentru a arăta că împărăția este prezentă în el, Mesia. Deși el vindecă unele persoane, nu a venit să elimine toate relele aici pe pământ, ci pentru a ne elibera, înainte de toate, de sclavia păcatului. Alungarea diavolilor vestește că crucea sa va fi victorioasă asupra "conducătorului acestei lumi" (In 12,31).

  1. Ce autoritate conferă Isus apostolilor săi în împărăție?

    Isus îi alege pe cei doisprezece, viitori martori ai învierii sale, și îi face părtași la misiunea și la autoritatea sa pentru a învăța, a dezlega de păcate, a zidi și a conduce Biserica. În acest colegiu, Petru primește "cheile împărăției" (Mt 16,19) și ocupă primul loc, cu misiunea de a păzi credința în integritatea sa și de a-i întări pe frații săi.

  1. Ce semnificație are schimbarea la față?

    În schimbarea la față apare înainte de toate Treimea: "Tatăl în glas, Fiul în om, Duhul în norul luminos" (Sfântul Toma de Aquino). Evocând împreună cu Moise și Ilie "plecarea" sa (Lc 9,31), Isus arată că gloria sa trece prin cruce și dă o anticipare a învierii și a venirii sale glorioase, "care schimbă trupul umilinței noastre făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale" (Fil 3,21).

"Te-ai schimbat la față pe munte, Cristoase Dumnezeule, și ucenicii tăi, pe cât puteau cuprinde, au văzut mărirea ta: ca, atunci când te vor vedea răstignit, să înțeleagă că pătimirea ta era de bunăvoie și să vestească lumii că tu ești cu adevărat raza Tatălui" (Liturgia bizantină).

  1. Cum are loc intrarea mesianică în Ierusalim?

    La timpul stabilit, Isus a decis să urce la Ierusalim pentru a suferi pătimirea sa, pentru a muri și a învia. Ca regele-Mesia care manifestă venirea împărăției, el intră în orașul său călare pe un măgar. Este primit de cei mici, a căror aclamație este reluată în cântarea euharistică Sanctus: "Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului! Osana (mântuiește-ne)" (Mt 21,9). Liturgia Bisericii începe Săptămâna Sfântă cu celebrarea acestei intrări în Ierusalim.

"ISUS CRISTOS A PĂTIMIT SUB PONȚIU PILAT, S-A RĂSTIGNIT, A MURIT șI S-A ÎNGROPAT"

  1. Care este importanța misterului pascal al lui Isus?

    Misterul pascal al lui Isus care cuprinde pătimirea, moartea, învierea și glorificarea sa, este în centrul credinței creștine pentru că planul mântuitor al lui Dumnezeu s-a împlinit o dată pentru totdeauna prin moartea răscumpărătoare a Fiului său, Isus Cristos.

  1. Cu ce acuze a fost condamnat Isus?

    Unii conducători ai Israelului l-au acuzat pe Isus că acționează împotriva legii, împotriva templului din Ierusalim și îndeosebi împotriva credinței în Dumnezeul unic, întrucât el se proclama Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta l-au predat lui Pilat ca să-l condamne la moarte.

  1. Cum s-a comportat Isus față de legea lui Israel?

    Isus nu a abolit legea dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, ci a dus-o la împlinire dându-i interpretarea definitivă. Este legislatorul divin care pune în practică în mod integral această lege. În afară de aceasta, el, slujitorul credincios, oferă cu moartea sa ispășitoare singura jertfă capabilă să răscumpere toate "greșelile din timpul primei alianțe" (Evr 9,15).

  1. Care a fost atitudinea lui Isus față de templul din Ierusalim?

    Isus a fost acuzat de ostilitate față de templu. Cu toate acestea, l-a venerat ca "locuință a Tatălui său" (In 2,16) și i-a dedicat o parte importantă din învățătura sa. Dar a prezis și distrugerea lui, în raport cu moartea sa, și s-a prezentat el însuși ca locuință definitivă a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.

  1. A contrazis Isus credința Israelului în Dumnezeul unic și mântuitor?

    Isus nu a contrazis niciodată credința într-un Dumnezeu unic, nici atunci când a înfăptuit opera divină prin excelență care a îndeplinit promisiunile mesianice și l-a revelat ca egal cu Dumnezeu: iertarea păcatelor. Cererea lui Isus de a crede în el și de a se converti ne permite să înțelegem neînțelegerea tragică a Sinedriului care l-a considerat pe Isus vrednic de moarte ca defăimător.

  1. Cine este responsabil de moartea lui Isus?

    Pătimirea și moartea lui Isus nu pot fi imputate fără deosebire nici tuturor evreilor care trăiau atunci, nici celorlalți evrei veniți după aceea în timp și în spațiu. Fiecare păcătos, adică fiecare om, este în mod real cauză și instrument al suferințelor Răscumpărătorului și sunt vinovați mai grav cei care, mai ales dacă sunt creștini, recad mai des în păcat sau se complac în vicii.

  1. De ce moartea lui Isus face parte din planul lui Dumnezeu?

    Pentru a-i reconcilia cu sine pe toți oamenii, sortiți morții din cauza păcatului, Dumnezeu a luat inițiativa iubitoare de a-l trimite pe Fiul său ca să se dea la moarte pentru păcătoși. Vestită în Vechiul Testament, îndeosebi ca sacrificiu al slujitorului suferind, moartea lui Isus a avut loc "după Scripturi".

  1. În ce mod s-a oferit Cristos pe sine însuși Tatălui?

    Toată viața lui Cristos este oferire liberă Tatălui pentru a împlini planul său de mântuire. El își dă "viața sa ca răscumpărare pentru cei mulți" (Mc 10,45) și în felul acesta reconciliază toată omenirea cu Dumnezeu. Suferința și moartea sa arată că omenitatea sa este instrumentul liber și desăvârșit al iubirii divine care vrea mântuirea tuturor oamenilor.

  1. Cum se exprimă oferirea lui Isus la ultima Cină?

    La ultima Cină cu apostolii, în ajunul pătimirii, Isus anticipă, adică semnifică și realizează dinainte oferirea voluntară de sine: "Acesta este trupul meu dăruit pentru voi", "acesta este sângele meu, vărsat..." (Lc 22,19-20). El instituie astfel în același timp Euharistia ca "memorial" (1Cor 11,25) al jertfei sale și pe apostolii săi ca preoți ai noii alianțe.

  1. Ce se întâmplă la agonia din Grădina Ghetsemani?

    În pofida ororii pe care o aduce moartea în omenitatea toată sfântă a celui care este "autorul vieții" (Fap 3,15), voința umană a Fiului lui Dumnezeu aderă la voința Tatălui: pentru a ne mântui, Isus acceptă să poarte păcatele noastre în trupul său "făcându-se ascultător până la moarte" (Fil 2,8).

  1. Care sunt efectele jertfei lui Cristos pe cruce?

    Isus și-a oferit viața în mod liber ca jertfă de ispășire, adică a reparat păcatele noastre cu ascultarea deplină a iubirii sale până la moarte. Această "iubire până la sfârșit" (In 13,1) a Fiului lui Dumnezeu reconciliază toată omenirea cu Tatăl. Deci sacrificiul pascal al lui Cristos îi răscumpără pe oameni în mod unic, perfect și definitiv și le deschide comuniunea cu Dumnezeu.

  1. Pentru ce îi cheamă Isus pe discipolii săi să-și ia crucea lor?

    Chemându-i pe discipolii săi "să-și ia crucea și să-l urmeze" (Mt 16,24), Isus vrea să-i asocieze la jertfa sa răscumpărătoare chiar pe aceia care îi sunt primii beneficiari.

  1. În ce condiții era trupul lui Cristos în timp ce se afla în mormânt?

    Cristos a cunoscut o moarte adevărată și o înmormântare adevărată. Însă puterea divină a ferit trupul său de putrezire.

"ISUS CRISTOS A COBORÂT ÎN IAD, A TREIA ZI A ÎNVIAT DIN MORȚI"

  1. Ce este "iadul" în care a coborât Isus?

    "Iadul" - diferit de iadul condamnării - constituia starea tuturor celor care, drepți și răi, au murit înainte de Cristos. Cu sufletul unit cu persoana sa divină, Isus a ajuns în iad la cei drepți care îl așteptau pe Răscumpărătorul lor pentru a avea acces, în sfârșit, la vederea lui Dumnezeu. După ce, prin moartea sa, a învins moartea și pe diavol "care avea puterea morții" (Evr 2,14), i-a eliberat pe drepții care îl așteptau pe Răscumpărătorul și le-a deschis porțile cerului.

  1. Ce loc ocupă învierea lui Cristos în credința noastră?

    Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos și reprezintă, împreună cu crucea, o parte esențială a misterului pascal.

  1. Ce "semne" atestă învierea lui Isus?

    În afară de semnul esențial constituit de mormântul gol, învierea lui Isus este atestată de femeile care l-au întâlnit pe Isus primele și l-au vestit apostolilor. Apoi, Isus "i s-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece, după care s-a arătat la peste cinci sute de frați dintr-o dată" (1Cor 15,5-6) și altora. Apostolii nu au putut să inventeze învierea deoarece aceasta le părea imposibilă: de fapt, Isus i-a și dojenit pentru necredința lor.

  1. De ce este învierea în același timp un eveniment transcendent?

    Chiar dacă este un eveniment istoric, constatabil și atestat prin semne și mărturii, învierea, deoarece este intrarea omenității lui Isus în gloria lui Dumnezeu, transcende și depășește istoria, ca mister al credinței. Pentru acest motiv, Cristos înviat nu s-a manifestat lumii, ci discipolilor săi, făcându-i martorii săi în fața poporului.

  1. Care este starea trupului înviat al lui Isus?

    Învierea lui Cristos nu a fost o întoarcere la viața pământească. Trupul său înviat este cel care a fost răstignit și poartă semnele pătimirii sale, dar este de acum părtaș la viața divină cu proprietățile unui trup glorios. Pentru acest motiv, Isus înviat este în mod suveran liber să se arate discipolilor săi cum și unde vrea și sub înfățișări diferite.

  1. În ce mod este învierea lucrare a Preasfintei Treimi?

    Învierea lui Cristos este o lucrare transcendentă a lui Dumnezeu. Cele trei persoane acționează împreună conform cu ceea ce le este propriu: Tatăl manifestă puterea sa; Fiul "ia din nou" viața pe care și-a dat-o în mod liber (In 10,17) reunind sufletul și trupul său, căruia Duhul îi dă viață și-l glorifică.

  1. Care sunt sensul și ponderea mântuitoare a învierii?

    Învierea este culmea întrupării. Ea confirmă divinitatea lui Cristos, ca și tot ceea ce el a făcut și a învățat și realizează toate promisiunile divine în favoarea noastră. În afară de aceasta, cel înviat, învingător al păcatului și al morții, este principiul îndreptățirii și al învierii noastre: încă de acum ne dă harul înfierii, care este participare reală la viața Fiului unul-născut; apoi, la sfârșitul timpurilor, el va învia trupul nostru.

"ISUS CRISTOS S-A SUIT LA CER, șADE LA DREAPTA LUI DUMNEZEU, TATĂL ATOTPUTERNICUL"

  1. Ce reprezintă înălțarea?

    După patruzeci de zile, după ce s-a arătat apostolilor sub înfățișare umană obișnuită, care învăluia gloria sa, a Celui Înviat, Cristos s-a suit la cer și șade de-a dreapta Tatălui. El este Domnul care domnește de acum cu omenitatea sa în gloria veșnică de Fiu al lui Dumnezeu și mijlocește neîncetat în favoarea noastră la Tatăl. Ni-l trimite pe Duhul său și ne dă speranța că vom ajunge într-o zi la el, deoarece ne-a pregătit un loc.

"DE UNDE ARE SĂ VINĂ SĂ JUDECE PE VII șI PE MORȚI"

  1. Cum domnește acum Domnul Isus?

    Domnul cosmosului și al istoriei, capul Bisericii sale, Cristos glorificat rămâne în mod misterios pe pământ, unde împărăția sa este deja prezentă ca germen și început în Biserică. Într-o zi se va întoarce glorios, dar nu cunoaștem timpul. Pentru aceasta trăim în vigilență, rugându-ne: "Vino, Doamne!" (Ap 22,20).

  1. Cum se va realiza venirea Domnului în glorie?

    După ultima tulburare cosmică a acestei lumi care trece, venirea glorioasă a lui Cristos va avea loc prin triumful definitiv al lui Dumnezeu în parusie și prin judecata de pe urmă. Astfel se va desăvârși împărăția lui Dumnezeu.

  1. Cum îi va judeca Cristos pe cei vii și pe cei morți?

    Cristos va judeca, cu puterea pe care a dobândit-o ca Răscumpărător al lumii, venit să-i mântuiască pe oameni. Secretele inimii vor fi dezvăluite, ca și conduita fiecăruia față de Dumnezeu și față de aproapele. Fiecare om va primi viața fericită sau va fi condamnat pentru veșnicie, în funcție de faptele sale. Astfel se va realiza "plinătatea lui Cristos" (Ef 4,13), în care "Dumnezeu va fi totul în toți" (1Cor 15,28).

CAPITOLUL AL TREILEA
CRED ÎN DUHUL SFÂNT

"CRED ÎN DUHUL SFÂNT"

  1. Ce vrea să spună Biserica atunci când mărturisește: "Cred în Duhul Sfânt"?

    A crede în Duhul Sfânt înseamnă a mărturisi a treia persoană a Preasfintei Treimi, care purcede de la Tatăl și de la Fiul și "împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit". Duhul a fost "trimis în inimile noastre" (Gal 4,6), ca să primim viața nouă de fii ai lui Dumnezeu.

  1. De ce sunt inseparabile trimiterea Fiului și a Duhului?

    În Treimea indivizibilă, Fiul și Duhul sunt distincți, dar inseparabili. De fapt, de la începutul până la sfârșitul timpurilor, atunci când Tatăl îl trimite pe Fiul său, îl trimite și pe Duhul său care ne unește cu Cristos în credință ca să putem, ca fii adoptivi, să-l numim pe Dumnezeu "Tată" (Rom 8,15). Duhul este invizibil, dar noi îl cunoaștem prin acțiunile sale atunci când ne revelează Cuvântul și atunci când acționează în Biserică.

  1. Care sunt denumirile Duhului Sfânt?

    "Duhul Sfânt" este numele propriu al celei de-a treia persoane a Preasfintei Treimi. Isus îl numește și: Duhul Mângâietor (Paraclet, Avocat) și Duhul Adevărului. Noul Testament îl mai numește: Duhul lui Cristos, al Domnului, al lui Dumnezeu, Duhul gloriei, al făgăduinței.

  1. Cu ce simboluri este reprezentat Duhul Sfânt?

    Sunt numeroase: apa vie, care țâșnește din coasta străpunsă a lui Cristos și îi adapă pe cei botezați; ungerea cu untdelemn, care este semnul sacramental al Confirmațiunii; focul, care transformă ceea ce atinge; norul, întunecos sau luminos, în care se revelează gloria divină; impunerea mâinilor, prin care este dat Duhul; porumbelul, care coboară asupra lui Cristos și rămâne deasupra lui la botez.

  1. Ce înseamnă că Duhul "a grăit prin profeți"?

    Prin "profeți" se înțeleg cei care au fost inspirați de Duhul Sfânt pentru a vorbi în numele lui Dumnezeu. Duhul duce la împlinire profețiile din Vechiul Testament în Cristos, al cărui mister îl dezvăluie în Noul Testament.

  1. Ce înfăptuiește Duhul Sfânt în Ioan Botezătorul?

    Duhul îl umple pe Ioan Botezătorul, ultimul profet din Vechiul Testament, care, sub acțiunea sa, este trimis "pentru a pregăti Domnului un popor desăvârșit" (Lc 1,17) și pentru a vesti venirea lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu: cel asupra căruia el a văzut coborând și rămânând deasupra lui pe Duhul, "cel care botează în Duh" (In 1,33).

  1. Care este lucrarea Duhului în Maria?

    Duhul Sfânt duce la împlinire în Maria așteptările și pregătirea din Vechiul Testament pentru venirea lui Cristos. O umple în mod unic cu har și face rodnică fecioria sa, pentru a-l naște pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Face din ea mama lui "Cristos total", adică a lui Isus, capul, și a Bisericii, trupul său. Maria este prezentă între cei doisprezece în ziua de Rusalii, atunci când Duhul inaugurează "timpurile din urmă" prin manifestarea Bisericii.

  1. Ce relație există între Duh și Cristos Isus, în misiunea sa pământească?

    Fiul lui Dumnezeu, prin ungerea Duhului, este consacrat Mesia în omenitatea sa încă de la întrupare. El îl revelează în învățătura sa, împlinind promisiunea făcută părinților, și îl dăruiește Bisericii care se naște, suflând deasupra apostolilor după învierea sa.

  1. Ce s-a întâmplat la Rusalii?

    La cincizeci de zile după învierea sa, la Rusalii, Isus Cristos, glorificat, îl revarsă pe Duhul și îl manifestă ca persoană divină, așa încât Sfânta Treime este revelată pe deplin. Misiunea lui Cristos și a Duhului devine misiune a Bisericii, trimisă ca să vestească și să răspândească misterul comuniunii trinitare.

"Am văzut lumina cea adevărată, am luat Duh ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne, căci ea ne-a mântuit pe noi" (Liturgia bizantină, troparul vecerniei de Rusalii).

  1. Ce face Duhul în Biserică?

    Duhul zidește, animă și sfințește Biserica: Duh de iubire, el redă celor botezați asemănarea divină pierdută din cauza păcatului și îi face să trăiască în Cristos însăși viața Sfintei Treimi. Îi trimite să mărturisească adevărul lui Cristos și îi organizează în funcțiile lor, ca toți să aducă "rodul Duhului" (Gal 5,22).

  1. Cum acționează Cristos și Duhul său în inima credincioșilor?

    Prin sacramente, Cristos comunică mădularelor trupului său pe Duhul său și harul lui Dumnezeu care aduce roadele vieții noi, conform Duhului. În sfârșit, Duhul Sfânt este maestrul rugăciunii.

"CRED ÎN SFÂNTA BISERICĂ CATOLICĂ"

Biserica în planul lui Dumnezeu

  1. Ce înseamnă termenul Biserică?

    Desemnează poporul pe care Dumnezeu îl convoacă de la toate marginile pământului, pentru a constitui adunarea celor care, prin credință și Botez, devin fii ai lui Dumnezeu, mădulare ale lui Cristos și templul Duhului Sfânt.

  1. Există alte nume și imagini cu care Biblia indică Biserica?

    În Sfânta Scriptură găsim multe imagini, care evidențiază aspecte complementare ale misterului Bisericii. Vechiul Testament privilegiază imagini legate de poporul lui Dumnezeu; Noul Testament pe cele legate de Cristos ca și cap al acestui popor, care este trupul său, și pe cele luate din viața păstoritului (staul, turmă, oi), din viața agricolă (ogor, măslin, vie), din domeniul locativ (locuință, piatră, templu), din viața familială (mireasă, mamă, familie).

  1. Care sunt originea și împlinirea Bisericii?

    Biserica își are originea și împlinirea în planul veșnic al lui Dumnezeu. A fost pregătită în vechea alianță prin alegerea Israelului, semn al reunirii viitoare a tuturor națiunilor. Întemeiată pe cuvintele și acțiunile lui Isus Cristos, a fost realizată mai ales prin moartea sa răscumpărătoare și învierea sa. Apoi a fost manifestată ca mister de mântuire prin revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Își va avea împlinirea la sfârșitul timpurilor ca adunare cerească a tuturor celor răscumpărați.

  1. Care este misiunea Bisericii?

    Misiunea Bisericii este de a vesti și a instaura în mijlocul tuturor neamurilor împărăția lui Dumnezeu inaugurată de Isus Cristos. Aici, pe pământ, ea constituie germenul și începutul acestei împărății mântuitoare.

  1. În ce sens Biserica este mister?

    Biserica este mister deoarece în realitatea sa văzută este prezentă și activă o realitate spirituală, divină, care se percepe numai cu ochii credinței.

  1. Ce înseamnă că Biserica este sacrament universal de mântuire?

    Înseamnă că este semn și instrument al reconcilierii și al comuniunii întregii omeniri cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc.

Biserica: popor al lui Dumnezeu, trup al lui Cristos și templu al Duhului

  1. De ce este Biserica poporul lui Dumnezeu?

    Biserica este poporul lui Dumnezeu pentru că lui îi place să-i sfințească și să-i mântuiască pe oameni nu în mod izolat, ci constituindu-i într-un singur popor, adunat de unitatea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt.

  1. Care sunt caracteristicile poporului lui Dumnezeu?

    Acest popor, al cărui membru se devine prin credința în Cristos și prin Botez, are drept origine pe Dumnezeu Tatăl, drept cap pe Isus Cristos, drept condiție demnitatea și libertatea de fii ai lui Dumnezeu, drept lege porunca nouă a iubirii, drept misiune aceea de a fi sare a pământului și lumină a lumii, drept scop împărăția lui Dumnezeu, începută deja pe pământ.

  1. În ce sens poporul lui Dumnezeu este părtaș la cele trei funcții ale lui Cristos, preot, profet și rege?

    Poporul lui Dumnezeu este părtaș la funcția preoțească a lui Cristos întrucât cei botezați sunt consacrați de Duhul Sfânt pentru a oferi jertfe spirituale; este părtaș la funcția profetică deoarece cu simțul supranatural al credinței aderă în mod negreșelnic la ea, o aprofundează și o mărturisește; este părtaș la funcția regească prin slujire, imitându-l pe Isus Cristos, care, rege al universului, a devenit slujitorul tuturor, mai ales al celor săraci și suferinzi.

  1. În ce mod Biserica este trupul lui Cristos?

    Prin intermediul Duhului, Cristos, mort și înviat, îi unește cu sine în mod intim pe credincioșii săi. În felul acesta, cei care cred în Cristos, deoarece sunt strâns uniți cu el, mai ales în Euharistie, sunt uniți între ei în dragoste, formează un singur trup, Biserica, a cărei unitate se realizează în diversitatea mădularelor și a funcțiilor.

  1. Cine este capul acestui trup?

    Cristos "este capul trupului, adică al Bisericii" (Col 1,18). Biserica trăiește din el, în el și pentru el. Cristos și Biserica sunt "Cristos întreg" (Sfântul Augustin); "Capul și mădularele sunt ca o singură persoană mistică" (Sfântul Toma de Aquino).

  1. Pentru ce este Biserica numită mireasa lui Cristos?

    Pentru că însuși Domnul s-a definit ca "mire" (Mc 2,19), care a iubit Biserica, unind-o cu sine printr-o alianță veșnică. El s-a dat pe sine însuși pentru ea, spre a o curăța cu sângele său și "a o face sfântă" (Ef 5,26) și mamă rodnică a tuturor fiilor lui Dumnezeu. În timp ce termenul "trup" evidențiază unitatea "capului" cu mădularele, termenul "mireasă" scoate în evidență deosebirea dintre cei doi într-o relație personală.

  1. Pentru ce este Biserica numită templul Duhului Sfânt?

    Pentru că Duhul Sfânt locuiește în trupul care este Biserica: în capul său și în mădularele sale; de asemenea, el zidește Biserica în dragoste prin cuvântul lui Dumnezeu, sacramente, virtuți și carisme.

"Ceea ce duhul nostru, adică sufletul nostru, este pentru mădularele noastre, Duhul Sfânt este pentru mădularele lui Cristos, pentru trupul lui Cristos, care este Biserica" (Sfântul Augustin).

  1. Ce sunt carismele?

    Carismele sunt daruri speciale ale Duhului Sfânt dăruite fiecăruia pentru binele oamenilor, pentru necesitățile lumii și îndeosebi pentru zidirea Bisericii, al căror discernământ revine magisteriului.

Biserica este una, sfântă, catolică și apostolică

  1. Pentru ce Biserica este una?

    Biserica este una pentru că are ca origine și model unitatea unui singur Dumnezeu în Treimea persoanelor; ca întemeietor și cap pe Isus Cristos, care restabilește unitatea tuturor popoarelor într-un singur trup; ca suflet pe Duhul Sfânt, care unește toți credincioșii în comuniunea în Cristos. Ea are o singură credință, o singură viață sacramentală, o unică succesiune apostolică, o speranță comună și aceeași dragoste.

  1. Unde subzistă unica Biserică a lui Cristos?

    Unica Biserică a lui Cristos, ca societate constituită și organizată în lume, subzistă (subsistit in) în Biserica Catolică, sub conducerea succesorului lui Petru și a episcopilor în comuniune cu el. Numai prin ea se poate obține plinătatea mijloacelor de mântuire, deoarece Domnul a încredințat toate bunurile noii alianțe numai colegiului apostolic, al cărui cap este Petru.

  1. Cum trebuie considerați creștinii necatolici?

    În Bisericile și comunitățile ecleziale, care s-au despărțit de comuniunea deplină a Bisericii Catolice, se găsesc multe elemente de sfințire și de adevăr. Toate aceste bunuri provin de la Cristos și stimulează spre unitatea catolică. Membrii acestor Biserici și comunități sunt încorporați lui Cristos prin Botez; de aceea noi îi recunoaștem ca frați.

  1. Cum trebuie să ne angajăm în favoarea unității creștinilor?

    Dorința de a restabili unirea tuturor creștinilor este un dar al lui Cristos și o chemare a Duhului. Ea interesează toată Biserica și se realizează prin convertirea inimii, rugăciune, cunoaștere fraternă reciprocă, dialog teologic.

  1. În ce sens Biserica este sfântă?

    Biserica este sfântă deoarece Dumnezeu Preasfântul este autorul său; Cristos s-a dat pe sine însuși pentru ea, pentru a o sfinți și a o face sfințitoare; Duhul Sfânt îi dă viață prin iubire. În ea se află plinătatea mijloacelor de mântuire. Sfințenia este vocația fiecărui membru al său și scopul oricărei activități a ei. Biserica o numără printre membrii săi pe Fecioara Maria și pe nenumărați sfinți, ca modele și mijlocitori. Sfințenia Bisericii este izvorul sfințirii fiilor săi, care, aici pe pământ, se recunosc cu toții păcătoși, au mereu nevoie de convertire și de purificare.

  1. Pentru ce Biserica este numită catolică?

    Biserica este catolică, adică universală, deoarece în ea este prezent Cristos: "Unde este Cristos Isus, acolo este Biserica Catolică" (Sfântul Ignațiu din Antiohia). Ea vestește totalitatea și integritatea credinței; are și administrează plinătatea mijloacelor de mântuire; este trimisă în misiune la toate popoarele din orice timp și la oricare cultură aparțin.

  1. Biserica particulară este catolică?

    Este catolică fiecare Biserică particulară (adică dieceza și eparhia), formată din comunitatea creștinilor care sunt în comuniune de credință și sacramente cu episcopul lor hirotonit în succesiunea apostolică și cu Biserica Romei care "prezidează în dragoste" (Sfântul Ignațiu din Antiohia).

  1. Cine aparține Bisericii Catolice?

    În mod diferit toți oamenii aparțin sau sunt rânduiți pentru unitatea catolică a poporului lui Dumnezeu. Este încorporat pe deplin Bisericii Catolice cel care, având Duhul lui Cristos, este unit cu ea de legătura mărturisirii de credință, a sacramentelor, a conducerii ecleziastice și a comuniunii. Cei botezați care nu realizează în mod deplin această unitate catolică sunt și ei într-o anumită comuniune, chiar dacă imperfectă, cu Biserica Catolică.

  1. Care este raportul Bisericii Catolice cu poporul ebraic?

    Biserica Catolică recunoaște raportul său cu poporul ebraic în faptul că Dumnezeu a ales acest popor, cel dintâi dintre toate, ca să primească cuvântul său. Poporului ebraic îi aparțin "înfierea și mărirea, alianțele și legea, cultul și promisiunile; ai lor sunt patriarhii și din ei vine, după trup, Cristos" (Rom 9,5). Spre deosebire de celelalte religii necreștine, credința ebraică este deja răspuns la revelația lui Dumnezeu în vechea alianță.

  1. Ce legătură există între Biserica Catolică și religiile necreștine?

    Există o legătură dată, înainte de toate, de originea și de scopul comun pentru întregul neam omenesc. Biserica Catolică recunoaște că tot ceea ce este bun și adevărat în celelalte religii vine de la Dumnezeu, este rază a adevărului său, poate să pregătească pentru primirea evangheliei și să stimuleze spre unitatea omenirii în Biserica lui Cristos.

  1. Ce înseamnă afirmația: "În afara Bisericii nu există mântuire"?

    Înseamnă că orice mântuire vine de la Cristos-capul prin mijlocirea Bisericii care este trupul său. Prin urmare, nu pot fi mântuiți cei care, cunoscând Biserica întemeiată de Cristos și necesară pentru mântuire, nu intră în ea și nu perseverează în ea. În același timp, grație lui Cristos și Bisericii sale, pot obține mântuirea cei care, fără vina lor, nu cunosc evanghelia lui Cristos și Biserica sa, însă îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu și, sub impulsul harului, se străduiesc să împlinească voința sa cunoscută prin glasul conștiinței.

  1. De ce trebuie Biserica să vestească evanghelia la toată lumea?

    Deoarece Cristos a poruncit: "Mergeți, și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh" (Mt 28,19). Acest mandat misionar al Domnului își are izvorul în iubirea veșnică a lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Fiul său și pe Duhul său pentru că "vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului" (1Tim 2,4).

  1. În ce mod Biserica este misionară?

    Condusă de Duhul Sfânt, Biserica, în decursul istoriei, continuă misiunea lui Cristos însuși. Prin urmare, creștinii trebuie să anunțe tuturor vestea bună adusă de Cristos, urmând drumul său, dispuși și la sacrificiul de sine până la martiriu.

  1. Pentru ce Biserica este apostolică?

    Biserica este apostolică datorită originii sale, fiind construită pe "temelia apostolilor" (Ef 2,20); datorită învățăturii sale, care este aceeași a apostolilor; datorită structurii sale, deoarece este instruită, sfințită și condusă, până la întoarcerea lui Cristos, de către apostoli, grație succesorilor lor, episcopii, în comuniune cu succesorul lui Petru.

  1. În ce constă misiunea apostolilor?

    Cuvântul apostol înseamnă trimis. Isus, trimisul Tatălui, i-a chemat la sine pe cei doisprezece, dintre discipolii săi, și i-a constituit ca apostoli, făcând din ei martorii aleși ai învierii sale și temelia Bisericii. Le-a dat mandatul de a continua misiunea sa, spunând: "După cum Tatăl m-a trimis pe mine, vă trimit și eu pe voi" (In 20,21) și promițând să fie cu ei până la sfârșitul lumii.

  1. Ce este succesiunea apostolică?

    Succesiunea apostolică este transmiterea misiunii și a puterii apostolilor, prin sacramentul Preoției, succesorilor lor, episcopii. Grație acestei transmiteri, Biserica rămâne în comuniune de credință și de viață cu originea sa, în timp ce de-a lungul secolelor își rânduiește întregul apostolat pentru răspândirea împărăției lui Cristos pe pământ.

Credincioșii: ierarhia, laicii, viața consacrată

  1. Cine sunt credincioșii?

    Credincioșii sunt cei care, încorporați lui Cristos prin Botez, sunt constituiți membri ai poporului lui Dumnezeu. Făcuți părtași, conform propriei condiții, la funcția preoțească, profetică și regească a lui Cristos, ei sunt chemați să împlinească misiunea pe care Dumnezeu a încredințat-o Bisericii. Între ei există o adevărată egalitate în demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu.

  1. Cum este format poporul lui Dumnezeu?

    Din orânduire divină, în poporul lui Dumnezeu există slujitori sacri care au primit sacramentul Preoției și formează ierarhia Bisericii. Ceilalți sunt numiți laici. Din rândul unora și al altora provin credincioșii care se consacră în mod special lui Dumnezeu prin profesiunea sfaturilor evanghelice: castitatea în celibat, sărăcia și ascultarea.

  1. De ce a instituit Cristos ierarhia ecleziastică?

    Cristos a instituit ierarhia ecleziastică cu misiunea de a păstori poporul lui Dumnezeu în iubirea sa și pentru aceasta i-a dat autoritate. Ea este formată din slujitori sacri: episcopi, preoți, diaconi. Grație sacramentului Preoției, episcopii și preoții, în exercitarea slujirii lor, acționează în numele și în persoana lui Cristos-capul; diaconii slujesc poporul lui Dumnezeu în diaconia (slujirea) cuvântului, a liturgiei, a carității.

  1. Cum se realizează dimensiunea colegială a slujirii ecleziale?

    După exemplul celor doisprezece apostoli, aleși și trimiși împreună de Cristos, unirea membrilor ierarhiei ecleziastice este în slujba comuniunii tuturor credincioșilor. Fiecare episcop exercită slujirea sa, ca membru al colegiului episcopilor, în comuniune cu papa, devenind părtaș, împreună cu el, la grija pentru Biserica Universală. Preoții exercită slujirea lor în preoțimea din Biserica particulară, în comuniune cu episcopul propriu și sub conducerea sa.

  1. De ce are slujirea eclezială și un caracter personal?

    Slujirea eclezială are și un caracter personal deoarece, în virtutea sacramentului Preoției, fiecare este responsabil în fața lui Cristos, care l-a chemat personal, conferindu-i misiunea.

  1. Care este misiunea papei?

    Papa, episcopul Romei și succesorul sfântului Petru, este principiul perpetuu și vizibil și fundamentul unității Bisericii. Este vicarul lui Cristos, capul colegiului episcopilor și păstorul întregii Biserici, asupra căreia, din orânduire divină, are putere deplină, supremă, nemijlocită și universală.

  1. Care este misiunea colegiului episcopilor?

    Colegiul episcopilor, în comuniune cu papa și niciodată fără el, exercită și el asupra Bisericii puterea supremă și deplină.

  1. Cum realizează episcopii misiunea lor de a învăța?

    Episcopii, în comuniune cu papa, au datoria de a vesti tuturor cu fidelitate și cu autoritate evanghelia, ca martori autentici ai credinței apostolice, învestiți cu autoritatea lui Cristos. Prin simțul supranatural al credinței, poporul lui Dumnezeu aderă în mod neclintit la credință, sub conducerea magisteriului viu al Bisericii.

  1. Când se realizează infailibilitatea magisteriului?

    Infailibilitatea se realizează atunci când pontiful Roman, în virtutea autorității sale de păstor suprem al Bisericii, sau colegiul episcopilor în comuniune cu papa, mai ales reunit într-un conciliu ecumenic, proclamă printr-un act definitiv o învățătură referitoare la credință sau la morală și atunci când papa și episcopii, în magisteriul lor obișnuit, sunt în acord în propunerea unei învățături ca definitive. La aceste învățături fiecare credincios trebuie să adere cu supunerea credinței.

  1. Cum exercită episcopii slujirea de a sfinți?

    Episcopii sfințesc Biserica împărțind harul lui Cristos prin slujirea cuvântului și a sacramentelor, îndeosebi a Euharistiei, de asemenea, prin rugăciunea, exemplul și munca lor.

  1. Cum exercită episcopii funcția de a conduce?

    Fiecare episcop, ca membru al colegiului episcopilor, are în mod colegial grija pentru toate Bisericile particulare și pentru întreaga Biserică împreună cu ceilalți episcopi uniți cu papa. Episcopul, căruia îi este încredințată o Biserică particulară, o conduce cu autoritatea puterii sacre proprii, obișnuite și nemijlocite, exercitată în numele lui Cristos, bunul păstor, în comuniune cu întreaga Biserică și sub conducerea succesorului lui Petru.

  1. Care este vocația credincioșilor laici?

    Credincioșii laici au ca vocație proprie aceea de a căuta împărăția lui Dumnezeu, luminând și rânduind realitățile vremelnice conform lui Dumnezeu. Astfel realizează chemarea la sfințenie și la apostolat, adresată tuturor celor botezați.

  1. Cum sunt părtași credincioșii laici la funcția preoțească a lui Cristos?

    Ei sunt părtași la această funcție oferind - ca jertfă spirituală "plăcută lui Dumnezeu prin Isus Cristos" (1Pt 2,5), mai ales în Euharistie -, propria viață împreună cu toate faptele, rugăciunile și inițiativele apostolice, viața de familie și munca zilnică, neplăcerile vieții suportate cu răbdare și alinarea trupească și spirituală. Astfel, și laicii, dedicați lui Cristos și consacrați de Duhul Sfânt, îi oferă lui Dumnezeu lumea însăși.

  1. Cum sunt părtași la funcția profetică?

    Sunt părtași la această funcție primind tot mai mult în credință cuvântul lui Cristos și vestindu-l lumii prin mărturia vieții și prin cuvânt, prin acțiunea evanghelizatoare și cateheză. Această acțiune evanghelizatoare capătă o eficacitate deosebită din faptul că este înfăptuită în condițiile obișnuite din lume.

  1. Cum sunt părtași la funcția regească?

    Laicii sunt părtași la funcția regească a lui Cristos, după ce au primit de la el puterea de a învinge păcatul în ei înșiși și în lume, prin lepădarea de sine și sfințenia vieții. Ei exercită diferite slujiri în slujba comunității și impregnează cu valoare morală activitățile vremelnice ale omului și instituțiile societății.

  1. Ce este viața consacrată?

    Este o stare de viață recunoscută de Biserică. Este răspunsul liber dat unei chemări speciale a lui Cristos, prin care cei consacrați se dedică total lui Dumnezeu și tind spre perfecțiunea iubirii prin lucrarea Duhului Sfânt. Această consacrare se caracterizează prin practicarea sfaturilor evanghelice.

  1. Ce oferă viața consacrată pentru misiunea Bisericii?

    Viața consacrată participă la misiunea Bisericii printr-o dăruire deplină lui Cristos și fraților, mărturisind speranța împărăției cerești.

Cred în împărtășirea sfinților

  1. Ce înseamnă expresia împărtășirea sfinților?

    Această expresie indică înainte de toate participarea comună a tuturor membrilor Bisericii la cele sfinte (sancta): credința, sacramentele, îndeosebi Euharistia, carismele și celelalte daruri spirituale. La rădăcina comuniunii stă iubirea care "nu caută ale sale" (1Cor 13,5), ci îl face pe cel credincios "să aibă toate în comun" (Fap 4,32), chiar și propriile bunuri materiale, în slujba celor mai săraci.

  1. Ce mai înseamnă expresia împărtășirea sfinților?

    Această expresie desemnează și comuniunea dintre persoanele sfinte (sancti), adică dintre cei care prin har sunt uniți cu Cristos mort și înviat. Unii sunt pelerini pe pământ; alții, care au trecut din această viață, se află în purificare, ajutați și de rugăciunile noastre; în sfârșit, alții se bucură deja de gloria lui Dumnezeu și mijlocesc pentru noi. Toți formează împreună în Cristos o singură familie, Biserica, spre lauda și gloria Sfintei Treimi.

Maria, Maica lui Cristos, Maica Bisericii

  1. În ce sens Sfânta Fecioară Maria este Maica Bisericii?

    Sfânta Fecioară Maria este Maica Bisericii în ceea ce privește harul pentru că l-a născut pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, capul trupului care este Biserica. Isus, murind pe cruce, a arătat-o discipolului ca mamă cu aceste cuvinte: "Iată mama ta!" (In 19,27).

  1. Cum ajută Fecioara Maria Biserica?

    După înălțarea Fiului său, Fecioara Maria, cu rugăciunile sale, ajută primele roade ale Bisericii. Chiar și după ridicarea sa la cer, ea continuă să mijlocească pentru fiii ei, să fie pentru toți un model de credință și de dragoste și să exercite asupra lor o influență mântuitoare, care provine din belșugul meritelor lui Cristos. Credincioșii văd în ea o imagine și o anticipare a învierii care îi așteaptă și o invocă drept avocată, ajutătoare, susținătoare, mijlocitoare.

  1. Ce fel de cult se aduce sfintei Fecioare?

    Este un cult aparte, însă diferă în mod esențial de cultul de adorație, adus numai Preasfintei Treimi. Acest cult de venerație specială are o exprimare deosebită în sărbătorile liturgice dedicate Născătoarei de Dumnezeu, în rugăciunea mariană, cum este sfântul Rozariu, compendiu al întregii evanghelii.

  1. În ce mod este sfânta Fecioară Maria icoana escatologică a Bisericii?

    Biserica, privind la Maria, toată sfântă și deja glorificată cu trupul și cu sufletul, contemplă în ea ceea ce ea însăși este chemată să fie pe pământ și ceea ce va fi în patria cerească.

"CRED ÎN IERTAREA PĂCATELOR"

  1. Cum se iartă păcatele?

    Cel dintâi și principalul sacrament pentru iertarea păcatelor este Botezul. Pentru păcatele săvârșite după Botez, Cristos a instituit sacramentul Reconcilierii sau Pocăinței, prin care cel botezat este reconciliat cu Dumnezeu și cu Biserica.

  1. Pentru ce are Biserica puterea de a ierta păcatele?

    Biserica are misiunea și puterea de a ierta păcatele pentru că însuși Cristos i-a conferit-o: "Primiți pe Duhul Sfânt; cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține vor fi ținute" (In 20,22-23).

"CRED ÎN ÎNVIEREA MORȚILOR"

  1. Ce se arată cu termenul carne și care este importanța sa?

    Termenul "carne" se referă la slăbiciunea și caracterul muritor al condiției umane. "Trupul este pivotul mântuirii" (Tertullian). Într-adevăr, noi credem în Dumnezeu creatorul trupului; credem în Cuvântul făcut trup pentru a răscumpăra trupul; credem în învierea trupului, împlinire a creației și a răscumpărării trupului.

  1. Ce înseamnă "învierea trupului"?

    Înseamnă că starea definitivă a omului nu va fi numai sufletul spiritual despărțit de trup, dar că și trupurile noastre muritoare vor reveni la viață într-o zi.

  1. Ce raport există între învierea lui Cristos și învierea noastră?

    După cum Cristos a înviat din morți cu adevărat și trăiește pentru totdeauna, tot așa, el însuși îi va învia pe toți în ziua de pe urmă, cu un trup nesupus putrezirii: "Spre învierea vieții cei care au făcut binele, iar cei care au săvârșit răul, spre învierea judecății" (In 5,29).

  1. Ce se întâmplă cu trupul nostru și cu sufletul nostru o dată cu moartea?

    O dată cu moartea, despărțire a sufletului și a trupului, trupul intră în putrezire, în timp ce sufletul, care este nemuritor, ajunge la judecata lui Dumnezeu și așteaptă să se unească din nou cu trupul atunci când, la întoarcerea Domnului, va învia transformat. A înțelege cum va avea loc învierea depășește posibilitatea imaginației noastre și a intelectului nostru.

  1. Ce înseamnă a muri în Cristos Isus?

    Înseamnă a muri în harul lui Dumnezeu, fără păcat de moarte. Cel care crede în Cristos, urmând exemplul său, poate să transforme în felul acesta moartea sa într-un act de ascultare și de iubire față de Tatăl. "Vrednic de crezare este cuvântul: dacă am murit împreună cu el, vom și trăi împreună cu el" (2Tim 2,11).

"CRED ÎN VIAȚA VEșNICĂ"

  1. Ce este viața veșnică?

    Viața veșnică este aceea care va începe imediat după moarte. Ea nu va avea sfârșit. Va fi precedată pentru fiecare de o judecată particulară făcută de Cristos, judecătorul celor vii și al celor morți, și va fi pecetluită de judecata finală.

  1. Ce este judecata particulară?

    Este judecata de răsplată imediată, pe care fiecare, încă de la moartea sa, o primește de la Dumnezeu în sufletul său nemuritor, în funcție de credința sa și de faptele sale. Această răsplată constă în accesul la fericirea cerului, imediat sau după o purificare corespunzătoare, sau la osânda veșnică a iadului.

  1. Ce se înțelege prin "cer"?

    Prin "cer" se înțelege starea de fericire supremă și definitivă. Cei care mor în harul lui Dumnezeu și nu au nevoie de purificare ulterioară sunt adunați în jurul lui Isus și al Mariei, al îngerilor și al sfinților. Astfel ei formează Biserica din cer, unde îl văd pe Dumnezeu "față în față" (1Cor 13,12), trăiesc în comuniune de iubire cu Preasfânta Treime și mijlocesc pentru noi.

"Viața, în însăși realitatea și adevărul său, este Tatăl, care, prin Fiul în Duhul Sfânt, revarsă ca izvor asupra noastră a tuturor darurile sale cerești. Și datorită bunătății sale ne promite cu adevărat nouă, oamenilor, bunurile divine ale vieții veșnice" (Sfântul Ciril din Ierusalim).

  1. Ce este purgatoriul?

    Purgatoriul este starea celor care mor în prietenia lui Dumnezeu, însă, deși sunt siguri de mântuirea lor veșnică, încă mai au nevoie de purificare pentru a intra în fericirea cerească.

  1. Cum putem să ajutăm la purificarea sufletelor din purgatoriu?

    În virtutea comuniunii sfinților, credincioșii care încă mai sunt pelerini pe pământ pot ajuta sufletele din purgatoriu, oferind pentru ele rugăciuni, îndeosebi jertfa euharistică, dar și pomeni, indulgențe și fapte de pocăință.

  1. În ce constă iadul?

    Constă în osânda veșnică a celor care mor, prin alegere liberă, în păcat de moarte. Pedeapsa principală a iadului constă în despărțirea veșnică de Dumnezeu, singurul în care omul are viața și fericirea, pentru care a fost creat și la care aspiră. Cristos exprimă această realitate prin cuvintele: "Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic" (Mt 25,41).

  1. Cum se conciliază existența iadului cu bunătatea infinită a lui Dumnezeu?

    Deși vrea "ca toți să ajungă la convertire" (2Pt 3,9), totuși Dumnezeu, creându-l pe om liber și responsabil, respectă deciziile sale. Prin urmare, însuși omul, în autonomie deplină, se exclude în mod voluntar de la comuniunea cu Dumnezeu dacă, până în momentul morții sale, persistă în păcatul de moare refuzând iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

  1. În ce va consta judecata finală?

    Judecata finală (universală) va consta în sentința de viață fericită sau de osândă veșnică, pe care Domnul Isus, întorcându-se ca judecător al celor vii și al celor morți, o va da față de "cei drepți și cei nedrepți" (Fap 24,15), adunați cu toții împreună în fața lui. După această judecată finală, trupul înviat va fi părtaș de răsplata pe care sufletul a avut-o la judecata particulară.

  1. Când va avea loc această judecată?

    Această judecată va avea loc la sfârșitul lumii, a cărui zi și oră numai Dumnezeu le cunoaște.

  1. Ce este speranța cerurilor noi și a pământului nou?

    După judecata finală, însuși universul, eliberat de sclavia putrezirii, va fi părtaș de gloria lui Cristos prin inaugurarea "cerurilor noi" și a unui "pământ nou" (2Pt 3,13). Astfel se va ajunge la plinătatea împărăției lui Dumnezeu, adică realizarea definitivă a planului mântuitor al lui Dumnezeu de "a reuni în Cristos toate lucrurile cele din cer și cele de pe pământ" (Ef 1,10). Atunci Dumnezeu va fi "totul în toți" (1Cor 15,28), în viața veșnică.

"Amin"

  1. Ce înseamnă amin-ul, care încheie mărturisirea noastră de credință?

    Cuvântul ebraic amin, care încheie și ultima carte din Sfânta Scriptură, unele rugăciuni din Noul Testament și rugăciunile liturgice ale Bisericii, înseamnă "da"-ul nostru încrezător și total spus la tot ceea ce am mărturisit că credem, încrezându-ne pe deplin în cel care este "Amin"-ul (Ap 3,14) definitiv: Cristos Domnul.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire