pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Întrebări despre avort
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.03.2001; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

3. Femeia este stăpâna propriului trup?

Excluzând popoarele la care există sclavia, dacă mai există asemenea popoare, nici un om nu poate deveni proprietatea altui om. Însă copilul nenăscut nu este un organ al mamei sale; el este o ființă unică, distinctă, cu o individualitate genetică a sa proprie. Prin urmare mama nu poate dispune cum vrea de această nouă ființă. În Antichitate în Imperiul Roman, pater familias (tatăl) avea drept de viață și de moarte asupra copilului (ius vitae necisque). Acest drept a fost abolit de împărații Adrian și Constantin. În continuare civilizația a înaintat, punându-se bazele societăților democratice în care nimeni nu poate fi stăpânul altuia, în care cel puternic nu are dreptul să dispună de viața celui mai slab, în care toți oamenii trebuie respectați în mod egal. Legalizarea avortului este o reîntoarcere la barbarie; mama (mater familias) ia locul tatălui (pater familias). Mama ar putea fi cel mult proprietara trupului ei, cum poate fi proprietara unui garaj, dar în nici un caz nu poate fi proprietara copilului pe care îl adăpostește. De aceea nu are dreptul să suprime o viață umană, după cum nu are acest drept nici medicul, nici psihologul, nici psihiatrul, nici juristul, nici demograful, nici politicianul.

Copilul nu poate fi considerat un apendice al trupului mamei. Dacă ar fi un apendice ar putea fi înlăturat pentru un motiv just. Celulele apendicelui au același cod genetic pe care îl are orice celulă a trupului mamei. Dar ovulul fecundat monocelular și apoi embrionul care se dezvoltă în uter are un cod genetic complet diferit de cel pe care îl au celulele trupului mamei. Prin urmare, e vorba de o ființă umană diferită, nu de o parte a trupului mamei. Mama are dreptul să dispună de trupul ei, însă embrionul pe care îl poartă în trupul ei aparține altei persoane.

Nu poate fi admis ca motiv faptul că femeia are dreptul inviolabil la intimitatea propriului trup. Dacă un cetățean ar auzi din stradă strigătele unui copil pe care mama sa îl maltratează și îl ucide în casă, ar respecta intimitatea casei acelei mame? Nu. Deschide și, dacă e cazul, sparge ușa casei spre a salva viața copilului. Datorită comportamentului agresiv și abuzului față de o altă ființă umană, o atare femeie pierde dreptul constituțional în virtutea căruia nimeni nu se poate amesteca în treburile ei personale. Același principiu e valabil în cazul avortului. Dreptul copilului la viață prevalează asupra dreptului femeii la libertate și la intimitatea propriului trup.

O aplicare asemănătoare e ilustrată de cazul când copilul din sânul matern necesită o transfuzie endouterină de sânge pe care mama o refuză deoarece convingerile ei religioase interzic transfuzia de sânge. Transfuzia se face cu forța. Dreptul de a profesa liber propria religie e fundamental și sacru, dar mama nu-i poate impune copilului pe care îl poartă convingerile sale religioase.

«După cum aș respinge legea lui "pater familias" din Roma antică, tot astfel aș respinge și legea lui "mater familias" din America de astăzi. După cum nu aș fi de acord cu atribuirea din partea statului tatălui roman a dreptului de viață și de moarte asupra propriului copil, tot astfel nu aș fi de acord să i se acorde mamei americane dreptul de moarte asupra propriului copil. Îmi doresc sincer ca legiuitorii noștri să dea dovadă de un umanism asemănător cu al împăratului Adrian care a suprimat acel articol din legea romană.» (Charles Carroll)
 

4. Dacă omul nu este om de la concepere, atunci cine hotărăște când începe omul să fie om?

Întrebarea este fără răspuns. În acest caz avem de-a face cu arbitrarul și găsim situațiile cele mai diferite. Înainte de inventarea microscopului găsim numeroase teorii cu privire la începutul și dezvoltarea vieții, și anume: că viața copilului în sânul matern începe atunci când poate fi văzut cu ochiul liber, sau în momentul «mișcărilor fetale», când mama simte copilul mișcându-se în sânul ei, potrivit principiului «in motu vita» (viața stă în mișcare). De la descoperirea spermatozoidului de către Hamm în 1677, odată cu perfecționarea microscopului, s-au făcut progrese științifice continui până când s-a ajuns la descoperirea exactă a procesului conceperii. S-a stabilit în mod cert că viața umană începe în momentul conceperii. Pe acest temei științific, circa o sută de ani, avortul a fost considerat drept suprimare a vieții umane. Cu câteva decenii în urmă, prin anii șaizeci, când microscopul electronic confirma datele științifice anterioare cu privire la începutul și dezvoltarea vieții umane, au început mișcările în favoarea autorizării avortului aducându-se ca principal argument așa-zisa «libertate a femeii». Autorizând avortul, legislațiile au fixat termene fictive, arbitrare până când se poate face avortul, adică fixând omului când are dreptul să se numească persoană umană. Astfel s-a stabilit:

  • Douăzeci și opt de săptămâni în Anglia;
  • Douăzeci de săptămâni în Suedia;
  • Douăsprezece săptămâni în Danemarca;
  • Zece săptămâni în Franța ș.a.m.d.
  • Decretul Curții Supreme din 1973 a stabilit că avortul se poate face până în momentul nașterii dacă medicul consideră că e necesar pentru «integritatea fizică» a mamei.

Se întâmplă de multe ori ca un copil avortat prin histerotomie sau injectare de soluție salină concentrată în sacul amniotic să nu fie ucis și să fie eliminat viu. În cazul acesta de ce să nu fie ucis după eliminare? Este același copil. De ce când era în sânul mamei nu era om și odată eliminat a devenit om?

Unul din motivele pentru care se admite avortul este faptul că se prevede că copilul se va naște cu un defect sau cu un handicap. Dar dacă defectul nu s-a prevăzut și copilul se va naște cu el, de ce copilul să nu fie ucis după naștere, dacă pentru acest motiv putea fi ucis înainte de naștere? E ceea ce propune James Watson, laureat al premiului Nobel, descoperitorul codului genetic.

«Din cauza actualelor limite ale metodelor noastre de depistare, multe defecte sunt descoperite abia după naștere.

Dacă un nou născut nu este declarat viu în decurs de trei zile de la naștere, părinții pot decide și medicul poate aproba ca el să moară, cruțându-l de mizerii și suferințe.»

Unii colegi ai savantului consideră că trei zile sunt prea puține și propun treizeci pentru a se constata mai bine defectele copilului.

«Situația unui nou născut e mult diferită de situația aceluiași copil câteva săptămâni mai târziu? În momentul nașterii, copilul e doar o ființă umană potențială și în acest moment e uman și înțelept ca medicul sau moașa să pună capăt vieții oricărui copil care prezintă evidente defecte fie fizice, fie cerebrale.» (Barbara Smoker, British Humanist Association, The Times, 22 ianuarie 1973)

În acest caz statutul de persoană poate fi negat pentru nu importă care motiv. La 6 martie 1857 Curtea Supremă a Statelor Unite decreta odată pentru totdeauna că în fața legii negrii nu sunt persoane umane. Sclavul este proprietatea stăpânului care îl poate vinde, folosi sau chiar ucide; sau, pentru naziști era suficient să fii evreu pentru a nu mai fi persoană umană.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire