pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Familia creștină, încotro?
achizitionare: 14.07.2003; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

SEXUALITATE ȘI PROCREARE
Robert Lazu (Timișoara)

1. Punerea problemei

Chestiunea de care ne vom ocupa în eseul de față este cât se poate de bine determinată: raportul dintre sexualitate și procreare văzut din perspectiva credinței creștine transmise de magisteriul Bisericii Catolice. Ceea ce poate surprinde este însă publicul pe care l-am avut în vedere atunci când am gândit, elaborat și scris acest articol. Cei cărora le destinăm rândurile de față sunt, în primul rând, anumiți credincioși creștini, membrii fie ai Bisericii de Răsărit, fie ai celei de Apus, credincioși care, așa cum am constatat cu întristare din proprie experiență, nesocotesc (aproape) întru totul învățătura Bisericii asupra acestui subiect.

Beneficiind de o "educație" sexuală preponderent pornografică, dobândită prin intermediul revistelor și filmelor, sau, în ultimul deceniu, prin intermediul imaginilor softcore sau hardcore ce inundă Internetul, majoritatea adolescenților se află în situația tragică de a trăi o viață sexuală dezordonată, dominată de perversiuni, homosexualitate, lesbianism și excese nenumărate. Conducând în multe cazuri la pruncuciderea săvârșită prin avort, toate aceste fenomene negative au la bază "o idee coruptă a sensului și experienței libertății, concepută nu ca o capacitate de realizare a adevărului planului lui Dumnezeu despre căsătorie și familie, ci ca o forță de afirmare autonomă, nu rareori împotriva altora, pentru propria bunăstare egoistă" [104].

Atunci când, mai devreme sau mai târziu, convertirea unor astfel de tineri (mai) are loc, ei sunt puși în situația de a-și reconsidera complet perspectiva asupra raporturilor dintre sexe. În asemenea momente de cumpănă apar o serie de probleme, care, nerezolvate corect, pot duce la grave devieri în evoluția spirituală a multor suflete. Toate dificultățile sunt cauzate de uriașa deosebire dintre o viață des- sau ne-înfrânată și viața de asceză, de înfrânare, de mortificare pe care o presupune trăirea credinței.

Învățătura Mântuitorului Isus Cristos ridică în fața noastră exigențe care, atunci când nu par ridicole văzute din perspectiva "lumii acesteia", pur și simplu, apar ca fiind imposibil de îndeplinit. Din această ultimă categorie fac parte toate recomandările de natură morală și etică referitoare la sexualitate, mai cu seamă interdicția asupra utilizării oricăror mijloace prin care procrearea poate fi împiedicată.

Spre a numi scurt și cuprinzător diferența esențială dintre "morala" lumească și cea creștină privitoare la sexualitate, vom spune că: în timp ce pentru lumea de azi sexualitatea este un mijloc egocentric de a dobândi plăcere, pentru credinciosul creștin, sexualitatea este unul dintre acele aspecte ale vieții umane care implică cel mai înalt grad de responsabilitate ("iubire și responsabilitate", spune papa Ioan Paul al II-lea), fiind indisolubil legată de exigența nașterii și creșterii pruncilor în cadrul familiei.

Deși clară și neechivocă, această învățătură fundamentală a Bisericii este cu greu asimilată, atunci când ea nu este respinsă categoric. Nenumărate dovezi în acest sens ne-au menținut atenția trează, provocându-ne să aprofundăm, după puteri, teologia morală în căutare de noi și noi răspunsuri. Și cum am putea rămâne indiferenți atunci când am întâlnit: 1) credincioși creștini (de cele mai multe ori ortodocși, dar și protestanți sau catolici) care afirmau că folosirea diverselor mijloace contraceptive e licită, iar sexul premarital trebuie îngăduit deoarece este benefic; 2) preoți duhovnici (ortodocși) ce recomandau folosirea prezervativelor; 3) credincioși (neoprotestanți) care susțineau procedeul sterilizării soțului sau a soției în vederea evitării nașterii de noi prunci? Toți aceștia sunt - atenție! - persoane din imediata noastră apropiere, creștini declarați și practicanți, care au reușit să ne surprindă prin ușurința cu care susțineau practici contrare învățăturii Bisericii întemeiate de Isus Cristos. Lor le dedicăm textul de față, cu speranța că le va oferi prilejul de a regândi câteva probleme cu adevărat importante, despre viață, credință și sexualitate.

2. Învățătura magisterială

Nicicând în Biserica lui Cristos nu au existat dubii în ceea ce privește normele morale care circumscriu viața sexuală. Acceptată exclusiv în viața familiei binecuvântate prin sfântul sacrament al Căsătoriei, sexualitatea a constituit, începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, obiectul unei adevărate avalanșe de documente magisteriale, vădindu-se și prin acest aspect, al cantității textelor normative[105], grava criză morală ce afectează modernitatea târzie. Cu referire strictă la subiectul articolului nostru - raportul dintre sexualitate și procreare - învățătura magisterială, expusă cu claritate de diferiți papi sau în varii documente cu caracter oficial, este următoarea:

Biserica, chemând oamenii la observarea legii naturale, interpretată prin doctrina sa constantă, învață că fiecare act matrimonial trebuie să rămână deschis transmiterii vieții (papa Paul al VI-lea, Humanae Vitae [1968], II, 11 [106]);

Această doctrină, de mai multe ori prezentată de magisteriu, e bazată pe legătura indisolubilă pe care a voit-o Dumnezeu și pe care omul nu o poate rupe din inițiativa sa, între cele două semnificații ale actului conjugal: unire și procreare (Ibidem, II, 12);

După planul lui Dumnezeu, căsătoria este fundamentul celei mai ample comunități a familiei, pentru că instituția însăși a căsătoriei și iubirea conjugală sunt rânduite pentru procrearea și educarea copiilor, care sunt cununa căsătoriei (papa Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio [1981], II, 14);

În momentul actului conjugal, bărbatul și femeia sunt chemați să confirme în mod responsabil dăruirea reciprocă de sine pe care au făcut-o în legământul căsătoriei. Or, logica dăruirii totale de sine față de celălalt comportă deschiderea potențială către procreație: căsătoria este astfel chemată să se realizeze și mai deplin în familie (papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către familii, I, 12).

Toate citatele de mai sus, extrase din texte pontificale, exprimă una dintre axiomele enunțate în cadrul celui de-al doilea Conciliu de la Vatican cu privire la sexualitate și procreare: "Prin însăși natura lor, instituția căsătoriei și iubirea conjugală sunt orânduite în vederea procreării și educării copiilor, și prin aceasta își află încununarea" (GS 48 § 2 [107]). Fără a reduce multitudinea funcțiilor sexualității exclusiv la aceea procreativă, învățătura magisterială subliniază caracterul indisolubil al legăturii dintre sexualitate și nașterea, respectiv creșterea pruncilor; de aceea, orice act sexual care nu este deschis procreării este o faptă morală intrinsec negativă, rea, având caracterul unui păcat deosebit de grav [108]. Aflând poziția Bisericii în această chestiune atât de delicată, este firesc să ne întrebăm ce anume motivează respingerea utilizării prezevativelor și a contraceptivelor. Reiterând interogația lui Paul Evdokimov (cel mai subtil critic al învățăturii catolice care poate fi citit asupra acestui subiect) referitoare la responsabilitatea cuplului în fața transmiterii vieții, mulți credincioși consideră, asemenea teologului francez, că: "Întrucât copilul poate fi în mod liber voit, trebuie să fie dată și o posibilitate de a nu-l avea"[109]. Constatând cu surprindere tonul hotărât cu care textele magisteriale denunță această poziție, favorabilă contracepției, ca fiind contrară învățăturii creștine, de obicei, prima reacție este aceea de respingere a ei. Totuși, dincolo de reacțiile de moment, este necesar să aprofundăm motivele pentru care învățătura creștină postulează caracterul indisolubil al legăturii dintre sexualitate și procreare. Care sunt, deci, aceste motive?

În primul rând, Dumnezeu creatorul, el însuși autor al căsătoriei, a înzestrat unirea conjugală cu "multiple valori și scopuri" [110]. Astfel, "prin însăși natura lor, instituția căsătoriei și iubirea conjugală sunt orânduite în vederea procreării și educării copiilor" [111]. Totuși, trebuie să reținem că instituția căsătoriei "nu a fost instituită numai în vederea procreării; însăși natura ei de legământ indisolubil între persoane și binele copiilor cere ca și dragostea reciprocă dintre soți să se exprime în modul cuvenit, să sporească și să se maturizeze" [112]. În această perspectivă, a unei legi înscrise în firea omului de însuși Creatorul lumii, lege care stabilește legătura dintre sexualitate și procreare, orice intervenție cu scopul de a o încălca este ilegitimă: "Fiilor Bisericii, întemeiați pe aceste principii, nu le este îngăduit, în reglementarea procreării, să meargă pe căi ce sunt condamnate de magisteriu în interpretarea legii divine" [113].

Pe scurt, acesta ar fi motivul principal al interdicției asupra contracepției: legătura dintre sexualitate și procreare nu este una arbitrară, aflată la bunul plac al fiecărui cuplu, ci este o lege divină înscrisă în însăși firea omului. A acționa împotriva unei asemenea legi înseamnă a acționa împotriva voinței lui Dumnezeu însuși.

În al doilea rând, există un alt motiv, la fel de important, pentru care contracepția este ilicită. Exprimat concis de marele Catehism al Bisericii Catolice, acest motiv accentuează misterul cel mai profund al rodniciei cuplului: "Chemați să dăruiască viața, soții se împărtășesc din puterea creatoare și din paternitatea lui Dumnezeu" [114].

Dezvoltând învățătura catehismului, papa Ioan Paul al II-lea arată: "Deși biologic asemănătoare cu cele ale altor ființe ale naturii, paternitatea și maternitatea umană au în ele însele, într-un mod esențial și exclusiv, o «asemănare» cu Dumnezeu, pe care este întemeiată familia înțeleasă drept comunitate de viață umană, drept comunitate de persoane unite în dragoste (communio personarum)" [115]. Din această asemănare a omului cu Dumnezeu decurge o consecință cu adevărat extraordinară: "în paternitatea și în maternitatea umană, Dumnezeu însuși este prezent, într-un mod diferit decât în orice altă generare" [116]. Prezența discretă, tainică, a lui Dumnezeu în miezul unirii conjugale a soților este accentuată de Ioan Paul al II-lea cu referire la cooperarea dintre aceștia și Creator:

Întrebând "Sunteți hotărâți?", Biserica amintește noilor soți că se află în fața puterii creatoare a lui Dumnezeu. Ei sunt chemați să devină părinți, adică să coopereze cu Creatorul pentru a da viață. A coopera cu Dumnezeu pentru a chema noi ființe umane la viață înseamnă a contribui la transmiterea chipului și asemănării dumnezeiești, pe care le reflectă oricine este "născut din femeie" [117].

Pomenita colaborare dintre părinți și Dumnezeu Creatorul este, în fond, motivul cel mai profund pentru care contracepția - sub orice formă - nu poate fi decât ilicită. Practic, utilizând mijloace prin care doresc să se opună legii naturale rupând legătura dintre sexualitate și procreare, soții se opun direct voinței și puterii creatoare a lui Dumnezeu. Gravitatea unui asemenea gest nu mai trebuie subliniată. Cauzat, în primul rând, de lipsa completă de educație și cateheză, el este mult prea frecvent pentru a ne lăsa indiferenți. Analizând dialogurile pe asemenea teme cu prieteni și cunoscuți, am realizat că cei care cunosc această învățătură sunt cu adevărat excepții rarisime. Mai rău încă, atunci când erau puși în fața învățăturii Bisericii, am întâlnit părinți care, în loc să reflecteze asupra doctrinei ecleziale, ajungeau să-l condamne pe Dumnezeu pentru modul în care a binevoit să ne creeze! Motivul unei asemenea reacții? "Pierderea simțului supranaturalului", fenomen pe care papa Ioan Paul al II-lea l-a denunțat în repetate rânduri, referindu-se la cultura și civilizația moderne.

3. Dileme și dificultăți

Complet insensibili la voința divină, incapabili de meditație, lipsiți de efectele benefice ale unui dialog REAL și DIRECT cu Dumnezeu, ne opunem de cele mai multe ori voinței sale cu aceeași ușurătate cu care în adolescență ne inițiam în practicarea păcatelor de tot felul. Cuvintele "facă-se voia ta" din rugăciunea adresată Tatălui ceresc s-au banalizat pe buzele noastre, rostite prea adesea mecanic, fără înțelegere, fără iubire, fără a avea conștiința Cui ne adresăm folosindu-le. În loc să căutăm soluții de a ne schimba viața radical, după exemplul sfinților, conformându-ne cu adevărat evangheliei, căutăm subterfugii lejere pentru a ne proteja egoismul dezvoltat sub umbrela hedonismului. Atrași de idoli și zei de celuloid, care salvează singuri lumea înconjurați de trombe de foc și fum izbucnite din armele lor copleșitoare, sau atrași de mode intelectuale de tot felul, de la psihanaliză și metode terapeutice de ultimă oră, la sociologie, magie, chiromanție și astrologie, uităm că Cel căruia ne închinăm a murit scârbavnic, atârnat între doi tâlhari ca o zdreanță lepădată de toți. În fața crucii Celui Răstignit, înțelegem că nimic nu ne este mai greu decât să acceptăm suferința, supărările și privațiunile de tot felul, privind țintă la Ierusalimul ceresc. "Ierusalimul ceresc"? Care Ierusalim...?

Într-un text remarcabil intitulat "Bucuria la martirii din secolul al II-lea" [118], Élise-Marie Pinchon analizează unul dintre misterele martirilor creștini din primele veacuri ale Bisericii lui Cristos: bucuria în fața morții. După ce, mai întâi, cercetătoarea franceză arată prin numeroase exemple (Agatonica, Policarp, Apollonius, Perpetua, Felicitas etc.) că "bucuria martirilor este strălucitoare" [119], ea surprinde paradoxul acestei atitudini: deși se bucură în fața morții, "martirului nu-i place suferința în ea însăși" [120]! Cum poate fi explicat un asemenea contrasens? Răspunsul este dezarmant de simplu: "Martirii nu doresc nici suferința, nici moartea: ei sunt convinși că merg spre viață, pe care cred că au descoperit-o" [121]. Bucuria martirilor, a întregii comunități creștine în fața morții, se explică deci prin conștiința deplinei realități a vieții viitoare, loc al conviețuirii eterne cu îngerii, cu sfinții, cu Dumnezeu însuși. Considerând că este unit cu Mântuitorul Cristos deoarece îl imită prin chiar patimile sale, martirul merge cu bucurie spre jertfă în ciuda fricii, a mâhnirii care-l pot cuprinde în momente de slăbiciune. Profund uman, el are puterea să treacă prin moarte nu bizuindu-se pe forțe proprii, ci datorită harului izvorât din credința în atotputernicia divină și în viața veșnică. Refuzând să nesocotească voia lui Dumnezeu, el privește spre modelul apostolilor, vrednici urmași ai lui Cristos care nu au refuzat moartea martirică.

Comparându-ne cu creștinii primelor veacuri, constatăm, de multe ori, cât de departe suntem de exemplul lor. Înconjurați de pseudo-valorile unei culturi consumiste promovate cu ajutorul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, animată de acei "negustori ai pământului" zugrăviți atât de plastic în Apocalipsul sfântului Ioan Teologul (18,11-16), preferăm confortul unei vieți lipsite de greutăți angajamentelor creștine. Cele mai multe familii, atunci când acceptă unul dintre copii pe care Cel Preaînalt binevoiește să-l aducă la lumina zilei, îl transformă deseori într-un soi de păpușă de lux, în care sunt ambalate toate ambițiile și dorințele de mărire deșartă ale părinților. Privind cu resentiment spre familiile numeroase, pretinșii familiști se angajează alături de iresponsabilii medici ginecologi în propovăduirea contracepției, părându-li-se de-a dreptul monstruos exemplul unor cupluri angajate cu adevărat în primirea și creșterea vieții. Zdrobite sub tirul apăsător al propriilor soți sau mame, multe tinere soții recurg la soluția ultimă, ucigându-și în pântec pruncii nenăscuți. Și cum ar putea face altfel, lipsite de nădejde, de credință, de dragoste?

Dar să nu dăm vina numai pe lumea "din afară". O greșeală la fel de gravă apasă asupra acelor preoți și credincioși care, dorind să evite punctele "tari" ale învățăturii Bisericii, trec cu repeziciune peste tot ceea ce ar putea deranja tânărul cuplu: caracterul indestructibil al cununiei, ilegitimitatea mijloacelor contraceptive, grijile și necazurile pentru care trebuie să fie pregătită familia. Cum s-ar explica altfel faptul că, dintre toți prietenii ortodocși cu care am discutat, aproape nimeni nu recunoștea în sexualitatea conjugală lucrarea creatoare a Dumnezeului celui viu? Sau cum s-ar putea explica ușurința cu care unii credincioși catolici, pretinși practicanți, trăiesc o viață de familie în care absența sau numărul redus al pruncilor indică demisia de la exigențele unei vieți sexuale fertile?

În fața învățăturii magisteriale se pot invoca și inventa felurite contra argumente. Dată fiind libertatea cu care Dumnezeu a binevoit să ne înzestreze, conștiința omului nu poate fi forțată să admită nici o învățătură, oricât de sănătoasă ar fi ea. În fond, singurul "argument" în favoarea respectării învățăturii sacre rămâne credința. În lipsa acesteia, de obicei, orice discuție este sterilă.

Conclusiv, reluând în termenii dreptei credințe învățătura Bisericii referitoare la relația indisolubilă dintre sexualitate și procreare, vom reține următoarele: înzestrați de Dumnezeu cu puterea sa creatoare, manifestată sub forma zămislirii și a nașterii pruncilor, soții creștini trăiesc în credința conlucrării tainice dintre ei și Creator în momentul concepției. De altfel, conform unei învățături antropologice mai subtile, în timp ce părinții oferă prin așa-numita "concepție activă" suportul trupesc, natural, al apariției unei noi vieți omenești, Dumnezeu contribuie decisiv la zămislirea fătului prin "concepția pasivă", care, simultan cu acțiunea părinților, inseminează sufletul noii făpturi [122]. Dincolo de orice subtilități teologice, reflectând la toate aceste aspecte dramatice ale vieții noastre de familiști, nu ne rămâne decât să încercăm a înțelege măreția procreației așa cum este ea prezentată în textele Conciliul al II-lea din Vatican: "Să le fie limpede tuturor că viața omului și îndatorirea de a o transmite nu sunt limitate la lumea aceasta și nici nu pot fi măsurate și înțelese numai în cadrul ei, ci se referă mereu la destinul veșnic al oamenilor" [123].

Note

[104]Ioan Paul al ii-lea, Exortația apostolică despre obligațiile familiei creștine în lumea de astăzi Familiaris Consortio, Editura Presa Bună, Iași 1994 (1981).

[105] Dacă situația ar fi cât de cât normală, nu ar mai fi nevoie de atâtea și atâtea documente, care nu fac decât să repete, în toate formele, sub toate aspectele, câteva învățături simple și clare. Deși au existat și înainte de Conciliul al II-lea din Vatican texte semnificative dedicate sexualității (în special enciclica Casti connubii din 1930 a papei Pius al XI-lea), textele post-conciliare sunt cu mult mai numeroase. Iată-le (în ordine cronologică): papa Paul al VI-lea, Enciclica Humanae Vitae despre reglementarea nașterilor, Roma 1968 (ediția românească: Iași 1994); Sfânta Congregație pentru Doctrina Credinței, Declarația Persona Humana referitoare la anumite chestiuni privind etica sexuală, Roma 1975; papa Ioan Paul al ii-lea, Exortația apostolică despre obligațiile familiei creștine în lumea de astăzi Familiaris Consortio, Roma 1981 (ediția românească: Iași 1994); papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către familii, Roma 1994 (ediția românească: București 1994); papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică despre valoarea și inviolabilitatea vieții umane Evangelium Vitae, Roma 1995 (ediția românească: București 1995); Consiliul Pontifical pentru Familie, Sexualitatea umană: adevăr și semnificație. Orientări pentru educația în familie, Roma 1995 (ediția românească: București 2001); Consiliul Pontifical pentru Familie, Vademecum pentru confesori privind anumite aspecte ale moralității vieții conjugale, Roma 1997. La toate aceste texte trebuie adăugate documentele conciliare (în special capitolul I din cea de a doua parte a Constituției pastorale despre Biserica în lumea contemporană Gaudium et Spes, Roma 1965) și, mai ales, monumentala operă care este Catehismul Bisericii Catolice, Roma 1992 (ediția românească: București, 1993). Ar mai putea fi menționate și alte texte, tangente problematicii noastre, cum ar fi acea Scrisoare către femei a papei Ioan Paul al II-lea, sau recentul document al Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale: Pornografia și violența în mijloacele de comunicare. Nu în ultimul rând, pentru o serie de probleme specifice căsătoriei, poate fi consultat cu mult folos Codul de drept canonic, Roma 1983 (ediția românească: Iași 1995).

[106] Pentru citatele în limba română am folosit edițiile românești ale textelor specificate în nota 2.

[107] Textul conciliar a fost citat și în Catehismul Bisericii Catolice, articolul 1652.

[108] Papa Paul al VI-lea explică de ce chiar și atunci când cuplul folosește mijloace contraceptive ocazional, acceptând în rest zămislirea pruncilor, soții se află, de asemenea, sub incidența păcatului: "Nu se pot invoca drept motive valabile pentru a justifica actele conjugale făcute în mod intenționat nefecunde, că trebuie ales un rău mai mic sau faptul că aceste acte ar constitui un tot cu actele fecunde care au precedat sau care vor urma, bucurându-se de una și aceeași corectitudine morală. Într-adevăr, dacă uneori e permis să tolerezi un rău moral mai mic pentru a evita un rău mai mare sau pentru a promova un bine mai mare, nu este permis nici pentru cele mai grave motive să faci răul, pentru ca din el să rezulte un bine, adică să faci obiect al unui act pozitiv al voinței ceea ce este din firea sa o dezordine și, în consecință, un lucru nedemn de persoana umană, chiar când este intenția de a apăra sau promova bunuri individuale, familiale sau sociale. E, deci, o greșeală a crede că un act conjugal făcut în mod voluntar nefecund și, în consecință în esența sa rău, poate fi făcut bun prin ansamblul unei vieți conjugale fecunde" (Humane Vitae, II, 14).

[109] Paul Evdokimov, Taina iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe, Asociația Medicală Creștină Christiana, București 1994, 239. Subliniem - fără intenții polemice - că, cel puțin în ceea ce privește etica sexualității responsabile, concepția lui Evdokimov, din păcate, pare a NU fi conformă tradiției ortodoxe. Dintr-un text oficial, elaborat de părintele Ilie Moldovan și publicat sub egida Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în cursul anului 1997 - Darul sfânt al vieții și combaterea păcatelor împotriva acestuia. Aspecte ale nașterii de prunci, în lumina moralei creștine ortodoxe, aflăm că învățătura ortodoxă respinge categoric utilizarea oricăror mijloace contraceptive.

[110] GS 48.

[111] GS 48. Spre folosul credincioșilor ortodocși, precizăm că învățătura Bisericii de Răsărit este, în ciuda anumitor diferențe, similară celei catolice. Iată, de exemplu, ce ne spune Învățătura de credință creștină ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1992, 401, articolul 221: "După învățătura sfintei noastre Biserici, scopul familiei este: 1) Nașterea de copii, spre înmulțirea neamului omenesc și a credincioșilor sfintei Biserici; 2) Ajutorarea soților întreolaltă, pentru ușurarea vieții; 3) Ocrotirea moralității soților".

[112] GS 51.

[113] GS 51.

[114] Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, București 1993, 492, art. 2367.

[115]Ioan Paul al ii-lea, Scrisoare către familii, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, București 1994, 14, art. 6.

[116]Ioan Paul al ii-lea, Scrisoare către familii, 23, art. 9.

[117]Ioan Paul al ii-lea, Scrisoare către familii, 22, art. 8.

[118] Élise-Marie Pinchon, "Bucuria la martirii din secolul al II-lea", Altarul Banatului 11/4-6 (2000) 6-20.

[119] Élise-Marie Pinchon, "Bucuria la martirii din secolul al II-lea", 6.

[120] Élise-Marie Pinchon, "Bucuria la martirii din secolul al II-lea", 9.

[121] Élise-Marie Pinchon, "Bucuria la martirii din secolul al II-lea", 13.

[122] Cf. Cristian Bădiliță, "Introducere în lectura și studiul câtorva evnghelii apocrife", în Evanghelii apocrife, Editura Humanitas, București 1996, 23-24. Amintim că: "Biserica învață că fiecare suflet spiritual este nemijlocit creat de Dumnezeu - nu este «produs» de părinți" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 366).

[123] GS 51.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire