pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 

Întrebări despre euharistie
Conferința Episcopală din Pennsylvania, SUA

achizitionare: 10.05.2002

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 6. Care este legătura între Euharistie și Cina cea de Taină?

Originea Euharistiei se află în Cina cea de Taină. Catehismul ne învață că "pentru a le lăsa apostolilor o chezășie a iubirii, pentru a nu fi niciodată departe de ai Săi și pentru a-i face părtași la Paștele Său, El a instituit Euharistia ca memorial al morții și învierii Sale și a poruncit apostolilor s-o celebreze până la venirea Sa, instituindu-i atunci preoți ai Noului Testament" (1337). În contextul Cinei celei de Taină, Isus a instituit o nouă jertfă de aducere aminte. Ca o amintire continuă a morții și Învierii sale, în timpul mesei Pascale cu apostolii Săi, a luat pâinea "și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu" (Matei 26,26). De asemenea a luat potirul cu vin "după ce a cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi" (Luca 22,20). La sfârșit le-a poruncit: "Aceasta să faceți spre pomenirea Mea" (1 Corinteni 11,24).

Ca și masa Pascală, această jertfă de aducere aminte a legii noi este atât sacrificiu cât și masă sfântă. Ambele aspecte rămân în mod inseparabil părți ale aceluiași mister. Într-o actualizare nesângeroasă a jertfei crucii și în aplicarea puterii ei mântuitoare, Domnul este oferit în sacrificiul Liturghiei atunci când prin cuvintele consacrării și revărsarea Spiritului Sfânt, Cristos este prezent într-o formă sacramentală sub chipul pâinii și al vinului, pentru a deveni hrană spirituală pentru credincioși.

7. Ce înseamnă că Isus a murit o dată pentru totdeauna?

Este adevărat că există o singură jertfă - oferirea de sine a lui Cristos pe crucea de pe Calvar. O dată pentru totdeauna, Isus, care a fost victimă pentru păcatele noastre, s-a oferit pe sine pentru mântuirea noastră. "Și pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greșelilor de sub întâiul testament, cei chemați să ia făgăduința moștenirii veșnice" (Evrei 9,15).

Acest mare sacrificiu a fost îndeplinit de Isus, preot și victimă, care s-a oferit pe sine pe altarul crucii pentru mântuirea noastră. Sacrificiul nu trebuie și nu poate fi repetat, dar poate fi actualizat pentru ca noi să putem, sacramental și spiritual, să intrăm în el și să primim hrană spirituală din el. Deși este adevărat că nu putem fi prezenți în mod fizic pe Calvar, există o modalitate reală, sacramentală și spirituală, de a fi prezenți, prin participarea la Euharistie, din moment ce meritul obținut pentru noi prin moartea lui Isus ne este aplicat în ceea ce numim misterul pascal - trecerea de la moarte la viață.

8. De când celebrează creștinii Euharistia așa cum se celebrează astăzi?

Unul dintre cel mai uimitoare aspecte ale celebrării Euharistiei este faptul că s-a schimbat atât de puțin de-a lungul a douăzeci de secole. Elementele esențiale se găsesc în relatarea din Evanghelii a instituirii Euharistiei. Structura liturgică a acelei celebrări s-a dezvoltat foarte rapid la începutul vieții Bisericii, așa cum vedem în prima scrisoare a Sfântului Pavel către Corinteni (1 Corinteni 11,26), și elementele esențiale au rămas neschimbate. Chiar și în multe detalii, găsim în celebrarea de astăzi a Liturghiei o identitate cu ceea ce a fost înaintea noastră cu atât de multe secole.

Așa cum învățăm din Instrucțiunile Generale ale Misalului Roman, Biserica a considerat întotdeauna că porunca lui Cristos de a pregăti camera cea mare unde va celebra masa Pascală cu apostolii și va institui jertfa Trupului și Sângelui Său (Marcu 14,12-16; Matei 26,17-19; Luca 22,7-13) îi impune responsabilitatea de a da instrucțiuni pentru pregătirea minții adoratorilor și a locului, ritului și textului celebrării Sfintei Euharistii. Normele folosite în misal pentru celebrarea Liturghiei după Ritul Roman "sunt o nouă dovadă a marii atenții, a credinței și a dragostei neschimbate pe care Biserica o arată Euharistiei" (Instrucțiuni Generale, Introducere, 1).

9. Ce dovezi istorice există referitor la celebrarea Euharistiei în primele comunități creștine?

Vorbind despre continuitatea celebrării de astăzi a Liturghiei față cele mai vechi forme, Catehismul reține spre examinare textul Sfântului Iustin Martirul, care a trăit în secolul al doilea al erei creștine: "Încă din secolul al doilea, avem mărturia Sfântului Iustin Martirul cu privire la liniile majore ale desfășurării celebrării euharistice. Ele au rămas aceleași până în zilele noastre în toate marile familii liturgice" (1345). Astăzi rânduiala Liturghiei cheamă preotul care prezidează și comunitatea cu care el va celebra să se adune, în mod special și particular duminica. Aceasta este ziua în care se sărbătorește învierea lui Cristos, și de aceea este pentru creștini ziua Domnului, ziua noastră sfântă, timpul pentru a celebra amintirea morții și învierii Sale, lucru pe care Cristos ni l-a cerut să îl facem în amintirea sa.

10. Ce se înțelege prin Liturghia Cuvântului în celebrarea Euharistiei?

Liturghia este împărțită în două părți: Liturghia Cuvântului și Liturghia Euharistică. În duminici și în zilele de sărbătoare solemnă se citesc trei lecturi. În mod obișnuit, o lectură este din Vechiul Testament; una din Faptele Apostolilor, Epistole sau Apocalipsă; și a treia este întotdeauna din una dintre cele patru Evanghelii. În zilele de peste săptămână se citesc în mod obișnuit două lecturi. Prima este din Vechiul sau din Noul Testament (din altă carte decât din Evanghelii); a doua este din una dintre Evanghelii. Sf. Iustin scrie: "se citește din amintirile apostolilor și din scrierile profeților, atât cât îngăduie timpul" (CBC 1345).

În instrucțiunile pentru celebrarea Euharistiei în zilele noastre, citim "Când se citesc Scripturile în Biserică, Dumnezeu însuși vorbește poporului Său, și Cristos, prezent în propriul Său cuvânt, proclamă Evanghelia" (Instrucțiuni Generale, Capitolul II, 9).

O parte integrantă importantă a celebrării Liturghiei Cuvântului este predica sau comentariul preotului asupra lecturilor sau asupra altor elemente ale credinței și vieții Bisericii. De vreme ce atât de mult din cultura noastră se schimbă cu rapiditate, este esențial ca învățătura lui Cristos să fie aplicată la circumstanțele zilelor noastre, astfel încât să permită credinciosului să vadă toate implicațiile mărturisirii sale de credință. Instrucțiunile Generale ne spun că "predica, ca parte integrantă a Liturghiei, mărește eficacitatea cuvântului" (Capitolul II, 9).

În acest punct al Liturghiei, este recitat Crezul, ca un rezumat al mărturisirii noastre de credință, recunoscând ceea ce am citit ca și cuvânt al lui Dumnezeu, și vestind adeziunea noastră la învățătura lui Cristos și la mărturisirea de credință a Bisericii sale, astfel încât să putem continua cu vrednicie celebrarea Euharistiei. Preotul invită apoi credincioșii să ofere rugăciunile lor pentru nevoile Bisericii, ale comunității și ale lor personale. Aceasta este numită rugăciunea credincioșilor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire