pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA I
ANTICHITATEA CREȘTINĂ (anii 30-800 d.Cr.)

18. FORMAREA STATULUI PAPAL

Papa, în calitate de patriarh al Occidentului, avea direct în ascultarea sa Italia, Galia, Spania, Britania, Germania și cele două provincii ale Ilyricului, Occidental și Oriental, formate din Macedonia, Creta, Tesalia, cele două Epiruri, cele două Dardanii și Prevalitana. În 417, Papa Zosim învesti un mitropolit de Arles, cu puteri peste tot episcopatul din Galia, iar el era mitropolit special al Italiei.

Episcopii bizantini se opuseră Papei în Ilyricum, provincii care până în 379 aparținuse Imperiului de Apus, când Grațian le donă colegului său Teodosie. De atunci, Constantinopolul dorea să-și întindă stăpânirea sa acolo, însă pentru a-și salva drepturile, Papalitatea institui în 380 un "Vicariat Apostolic" la Tesalonic. Totuși, împăratul Teodosie al II-lea atașă în 421 Ilyricul Oriental la "Noua Romă", dar grație protestelor energice ale Papei Bonifaciu I, această hotărâre a fost revocată. Însă, Ilyricul rămâne mărul discordiei între Roma și Bizanț, până în 732, când Leon Isaurul se răzbună pentru condamnarea iconoclasmului, scoțând definitiv aceste regiuni de sub jurisdicția Sfântului Scaun.

Cât timp capitala Imperiului sub Constantin cel Mare era în Roma, Papii erau puterea a doua, dar mutarea reședinței imperiale la Bizanț a schimbat situația. Papii au devenit mai liberi în a-și exercita puterea lor spirituală, iar Roma Cezarilor, devenită Roma Papilor, augmentează atât puterea lor morală, cât și autoritatea lor politică, devenind și conducători politici.

În primul rând, Papii au luptat împotriva puterii politice care proteja sărbătorile păgâne (senatul roman) cu imoralitățile (Papa Gelasiu), refuzând amestecul puterii politice în problemele bisericești și afirmând supremația spiritului asupra problemelor temporale ale acestei lumi. Au luptat împotriva ereticilor sprijiniți de împărați.

Autoritatea Papilor a crescut și în lupta împotriva barbarilor. Vizigoții lui Alaric pătrunseră în Roma la 24 august 410, iar creștinii scăpară refugiați în biserici, deși orașul fusese incendiat. Retrași în Spania, vizigoții au fondat Regatul Vizigot, cu capitala la Tolosa.

Hunii conduși de Attila sunt opriți în 451 d. Cr. să intre în Roma de către Papa Leon cel Mare, care, cu crucea în mână, ieși înaintea lui Attila oferindu-i daruri; acesta se retrage, în timp ce un mare număr de locuitori, refugiindu-se în lagună, întemeiază Veneția.

Vandalii, sub regele lor Genseric, asediară Roma în anul 455; împăratul se refugie, însă Papa Leon cel Mare încercă salvarea: regele Genserich acceptă cruțarea vieții locuitorilor, dar Roma este incendiată.

Herulii, cu regele lor Odoacru, ucid pe ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, în 476, cucerind Roma.

Ostrogoții, sub regele Teodoric, fondează regatul cu capitala la Ravenna, cuprinzând Italia, Sicilia, Dalmația, Panonia, Proventa.

Toate aceste evenimente au crescut prestigiul Papilor, cărora mulți credincioși din Italia, Sicilia, Corsica, Africa, Gallia și Ilyricum le-au donat moșii, încât au ajuns cei mai mari proprietari ai Italiei. Aceste averi - proprietăți - s-au numit cu timpul "moștenirea lui Sfântul Petru" (patrimonium S. Petri). Rămânând scaunul papal același, în timp ce stăpânitorii politici s-au schimbat (Odoacru, Teodoric, Alboin etc.), Papii exercitau și o oarecare putere politică în Roma și împrejurimi (Ducatus Romanus), apoi și în alte părți ale Italiei, populația fiindu-le recunoscătoare că i-a scăpat de barbari, foame, inundații, ciumă etc.

În secolul al VIII-lea, când în Răsărit a izbucnit lupta împotriva icoanelor, Papii au intervenit împotriva edictelor împărătești. Exarhul din Ravenna a pornit împotriva Romei, în numele împăratului bizantin, dar a trebuit să se retragă, deoarece poporul era pentru Papa, considerându-l duce al Romei. În anul 752, regele lombard, Astolf, voi să cucerească Roma. Papa Ștefan II ceru ajutor împăratului Constantin Copronimul. Acesta nu răspunse. Papa se adresă atunci lui Pipin cel Scurt, regele Francilor, care trecu Alpii de două ori (754-756) și îl asedie pe regele lombard la Piave, silindu-l să restituie pământul cucerit, exarhatele Ravenna și Pentapolis, pe care le donă Papei, ordonând să se depună cheile celorlalte cetăți și actul de donație pe mormântul Sfântului Petru. Prin aceasta, Papa devine Suveran al acestor provincii, luând ființă Statul Papal (și de drept, căci de fapt existase mai înainte). Această situație nu era pe placul împăraților Constantinopolului; invidioși, le ceru să le predea Imperiului de Răsărit. Dar, regele Pipin cel Scurt le răspunse că Francii au trecut Alpii de două ori pentru Sfântul Petru și pentru păcatele lor, nu pentru Imperiul de Răsărit. Răpite aceste posesiuni în anul 774 de către lombarzi, Carol cel Mare le recâștigă și le donă din nou Papei, mărind astfel Statul Papal. De data aceasta, Statul Papal a fost recunoscut oficial. Din acest moment, Papalitatea - din bizantină - devine occidentală. Constantin Copronimul a retras Papei controlul direct asupra Bisericilor din Dalmația și Balcani. În schimbul consacrării lui Pipin, Papa constituie o regalitate de drept divin, care domina Franța, Germania, Italia. Basileul pierde, în profitul Francilor, suveranitatea asupra Romei și asupra exarhatului Ravenna. Dintr-un simplu domeniu la origine, patrimoniul Sfântului Petru se transformă într-o instituție politică a cărei suveranitate este garantată de Papa. Regii franci trec la o profundă romanizare a instituțiilor bisericești din regat, încă din 754, când, printr-un decret, Pipin înlocuiește cântecul galican cu cel roman, vechea liturghie galicană cu cea romană.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire