pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

29. PAPII ÎN AVIGNON. SCHISMA OCCIDENTALĂ.

Idealul monarhiei creștine al lui Grigore al VII-lea și Inocențiu al III-lea și al IV-lea l-a nutrit și Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303), om învățat, energic, dar lipsit de tactul și înțelepciunea marilor lui înaintași. De aceea, și-a făcut mulți dușmani, printre care și puternica familie de Colonna, partizana Casei de Aragon în Sicilia, ordinul călugăresc al Sfântului Francisc de Assisi, poetul Dante Alighieri, Giacoponeda Todi, franciscan spiritual, adversar al reunirii cu frații conventuali, cum le cerea papa, autorul imnului "Stabat Mater dolorosa" și alții. Cel mai puternic dușman al său a fost însă Filip al IV-lea cel Frumos (1258-1314), regele Franței, care întrebuința veniturile bisericești în scopuri personale și care a purtat războiul sângeros de 100 de ani împotriva englezilor, dar refuză să plece într-o cruciadă împotriva turcilor. Turcii ocupaseră ultimul bastion al creștinilor, cetatea Acco. Papa îl chemă pe rege în fața sinodului, dar el refuză să se prezinte, interzicând și episcopilor francezi să se ducă. Papa încercă să-l convingă că este un supus al Bisericii. Prin trei bule false ("Deum time") el îndârzește pe francezi împotriva Papei. În bulla sa "Unam sanctam" (1302), papa Bonifaciu VIII spune că cele două săbii, ale puterii spirituale și ale puterii politice, trebuie întrebuințate în folosul și nu spre stricăciunea Bisericii, fiindcă dacă greșește ("ratione peccati"), și regele stă sub controlul Bisericii. Când era să-l excomunice, niște năimiți ai regelui atacă pe Papa în cetatea Agnani (1303), dar Papa scăpă, însă, din cauza emoțiilor avute, muri. La alegerea noului papă, Filip IV știe să anuleze toate hotărârile anterioare potrivnice lui și să fie ales un papă francez, Clemente al V-lea, care, tot la dorința lui, și-a mutat reședința la Avignon. Acesta este exilul papilor la Avignon, cunoscut sub numele de robia babilonică a Papilor, de aproape 70 de ani (1309-1377), timp rușinos și cu grave urmări pentru Biserică. De acum, papii de la Avignon trăiesc sub influența regilor Franței (absolutismul regal), fapt ce determină unele popoare să privească cu neîncredere deciziile papale, ca fiind părtinitoare. În Statul Papal izbucnește anarhia și se fac abuzuri chiar în Curia Papală. Papii, fiind oaspeți, trebuie să le tolereze. Exemplul Papilor de a petrece în afara teritoriului reședinței lor îl urmează mulți episcopi și clerici. Astfel, problemele vitale ale Bisericii stagnează. Aflat sub totală dependență de regele Filip IV, Papa Clemente V convoacă un Conciliu la Vienne (sudul Franței), în octombrie 1311, în care, după unele refuzuri, cedează și, la stăruința lui Filip IV, desființează ordinul cavalerilor Templieri, care, mai înainte, îl apărau pe Papa împotriva regelui. Așa, Filip IV pune mâna pe averile acestui ordin. Ucide apoi 54 de cavaleri și, pe urmă, încă 25, iar pe marele maestru, Jacques de Molai, îl arde de viu pe o insulă a Senei. După 14 ani de la aceste fapte grave, crime, printr-un blestem dumnezeiesc, nimic nu se alege din familia lui Filip IV. Urmașii lui Clemente V, influențați de regii Franței, s-au certat cu pretendenții la tronul Germaniei. Ca urmare, adunarea națională a acestei țări, în 1338, declara că împăratul, odată ales, e împărat prin însuși votul alegerii, fără încoronarea Papei. Scriitori ca franciscanul Guilelm de Occam, atacă nu numai pe Papi, ci însăși instituția papalității. Sufletele cele mai alese ale timpului încearcă să îndrepte această situație nenorocită. Ceea ce nu pot marele scriitor Petrarca și împăratul Carol IV, reușește călugărița dominicană Sfânta Ecaterina de Siena, care, datorită diplomației sale, îl determină pe Papa Grigore al XI-lea să părăsească Avignonul și să se reîntoarcă la Roma, fiind primit triumfal de populația entuziasmată, în 17 ianuarie 1377.

SCHISMA APUSEANĂ. Abia sosit la Roma, Grigore XI moare, iar cardinalii francezi vor să aleagă un papă francez, ca să se reîntoarcă la Avignon, dar cei italieni, sprijiniți de popor, vor un papă de naționalitatea lor, pe italianul Urban al VI-lea, episcop de Bari. Francezii vor un antipapă la Avignon, pe francezul Clemente VII. Așa se ajunge la doi papi, unul la Roma, altul la Avignon, situație care dură 39 de ani, cunoscută sub numele de Schisma occidentală (1378-1417), creștinătatea fiind adânc dezbinată și tulburată. De Papa de la Roma ascultau toate țările, cu excepția Franței, Portugaliei, Spaniei și Scoției, care ascultau de antipapa de la Avignon. Unii bisericani, voind sistarea schismei, au convocat Sinodul de la Pisa, care a caterisit atât pe Papa de la Roma, cât și pe cel de la Avignon, alegând un al treilea Papă, pe Alexandru V (1409), urmat de Ioan XXIII, având reședința la Pisa. Acești trei papi (Biserica tricefală), nu numai că se afurisesc unul pe altul, dar produc mari tulburări între creștini. În locurile vacante de episcopi erau numiți câte trei candidați, de fiecare papă câte unul, căci fiecare se considera papă adevărat. Ca să pună capăt acestei stări anarhice, la stăruința împăratului, Sigismund al IV-lea de Luxemburg al Germaniei, a fost convocat Sinodul al XIV-lea ecumenic la Constanța (Konstanz - 1414-1418), în care a fost osândit ereticul ceh Jan Hus, adeptul ereticului John Wycliff, profesor la Oxford (1328-1384). Acesta afirma că omenirea este împărțită în două grupe: prima a predestinaților, care sigur se vor mântui, și a doua a osândiților, care sigur vor fi condamnați la Infern. Ereticul John Wycliff, în opera sa "De ecclesia" (1378), învăța despre existența unei Biserici militante invizibile, formată din oamenii predestinați la mântuire, opusă celei vizibile și ierarhic condusă de papa, prelați, preoți și călugări, care nu se știe dacă se va mântui sigur și, ca atare, însuși papa nu e conducător universal, ci cade sub verdictul tuturor. Neagă valabilitatea indulgențelor, a minunilor, a sfinților, a moaștelor, necesitatea pelerinajelor, tot ce venera Evul Mediu. Afirmă supremația regalității de origine divină asupra Bisericii de Stat. Căsătorindu-se Richard II, regele Angliei, cu prințesa Ana, fiica regelui Boemiei, au sosit mulți studenți de la Oxford la universitatea din Praga, aducând erezia lui Wycliff, pe care și-o însuși Jan Hus. Aceste erezii au pregătit luteranismul. Au fost osândite de acest sinod. Prin înțelepciunea împăratului Sigismund, Papa legitim al Romei, Grigore XII (1406-1417), și antipapii Benedict XIII de la Avignon și Ioan XXIII de la Pisa au renunțat la papalitate, învoindu-se cu toții la alegerea lui Odon Colonna de Martin V (1417-1431), care prezida sinodul. Noul papă refuză recunoașterea teoriei conciliare după care papa ar trebui să asculte de conciliu, făcând din Biserică un fel de democrație, și demonstră că decretul conciliar este o teză relativă, un act de excepție impus de împrejurări pentru a termina schisma, proclamând apoi că papa este deasupra conciliilor, iar Biserica este o monarhie în care Suveranul Pontif deține jurisdicția supremă. Condamnând simonia, cumul de beneficii bisericești, papa Martin decretă închiderea Conciliului XIV ecumenic de la Constanța. Schisma încetă. Conciliul de la Konstanz a fost strălucit, căci, în cei patru ani ai sinodului, s-au perindat 18.000 de clerici și delegați străini și peste 100.000 de mireni. Însuși împăratul a citit Evanghelia, îmbrăcat în odăjdii de diacon, la Liturghia oficiată de Ioan XXIII. La acest sinod au participat și delegațiile de români, 30 de moldoveni trimiși de Alexandru cel Bun (1400-1432), în frunte cu Grigore Țamblac, și cea trimisă de Mircea cel Bătrân (1386-1418), cu boierul muntean Dragomir, însoțit de o solie. Din Ardeal a participat voievodul Știbor. Astfel dispar antipapii și chiar dacă în conciliul din Basel (1431-1439) s-a încercat să se aleagă un antipapă, abia dacă l-au recunoscut câțiva. La dorința Răsăritenilor, conciliul de la Basel s-a mutat în 1439 la Florența, prin decretul papei Eugeniu IV.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire