pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

33. INCHIZIȚIA ORIENTALĂ

Originile Inchiziției, ca instituție bisericească juridică și canonică, sunt în Orient, unde au fost și cele mai mari și mai multe erezii. În urma condamnării lui Arie, de către Conciliul I ecumenic din Niceea (Asia Mică), anul 325 , acesta este exilat de către împăratul Constantin cel Mare (306-337) în Teona de Marmarica, Secondus de Ptolemaida în Iliric, iar de Eusebiu de Nicomedia și Teognis de Niceea în Gallia. Împăratul Constantin dădu o constituție împotriva ereticilor: novatieni, valentinieni, marcioniii, paulieni și catafrigieni, îndemnându-i să se lase de erezie. Cărțile să le fie arse și cei arestați să fie cercetați cu grijă.

În 381, împăratul Teodosie I (379-395) a oprit adunările ereticilor, iar în 382 a condamnat la moarte pe encratiți, sacefori și aquari. În 389 același Teodosie I a făcut o lege ca arienii să nu mai aibă drept de moștenire. În 395, împăratul Arcadie (395-408) a întărit legile făcute de Teodosie împotriva ereticilor.

În 416, Teodosie II (408-450) a făcut o lege ca toți ereticii să nu mai aibă drept de moștenire. În 431, aplicând sentința Conciliului ecumenic III din Efes, exilează pe Nestorie în Thasus. În 451, Conciliul IV ecumenic de la Calcedon a depus pe ereticul Dioscor, episcopul Alexandriei, și l-a exilat la Gangres, unde a și murit în 454. În 518, împăratul Iustin l-a exilat pe episcopul monofizit Filoxen de Mabbough, care a murit în exil, în 523.

În 521, episcopii Isaia din Rhodos și Alexandru din Diospoli au fost omorâți pentru păcate împotriva naturii. În 534, împăratul Iustin a condamnat la moarte pe manihei și pe ademenitorii la erezie. Tot cu moartea au fost pedepsiți pentru sudalmă (70. cf. Procopiu de Cezareea, Historia arcana, ed. Bonn, 1838, p. 73) toți cei vinovați.

Împăratul Iustinian, în 690, a poruncit să fie arși pe rug paulicienii, între care și șeful lor Simeon (71. Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Române și universale, București, 1926, p. 340).

Patriarhul Constantinopolului Nicefor (806-815) a condamnat la moarte, în 812, pe paulicieni și antigani, sentință care a executat-o împăratul Mihail I (72. Cronica lui Teofan (+817), ed. Bonn, 1939, p. 771).

În timpul împăratului Leon V Armeanul (813-820), inchizitori împotriva paulicienilor au fost episcopul Toma de Neocesareea și monahul Paracondace.

Sub împărăteasa Teodora (842-856), peste 100.000 de paulicieni au fost decapitați, răstigniți, înecați sau omorâți prin alte suferințe.

Patriarhul Mihail Cerularie, în 1043, i-a ars amândoi ochii eunucului Ioan de la curtea împăratului, care l-a denunțat împăratului Mihail IV pentru conspirație. Sinodul din Constantinopol, sub patriarhul Nicolae II (1084-1111), între anii 1100-1111 a afurisit cu întreg clerul pe bogomili; a fost prins și condamnat la moarte șeful lor Basiliu, iar împăratul Alexe I Comnenul (1081-1118) a executat sentința sinodală. L-a ars pe rug pe hipodrom, iar pe 12 aderenți ai acestuia i-a închis pe viață.

Sub patriarhul Ioan XIV Calecas (1334-1347), în două sinoade din 1342, ținute la Constantinopol, au fost condamnate scrierile ereticului Grigore Palamas, care au fost arse, iar el închis. În 1344, același patriarh l-a excomunicat pe Grigore Palamas. Palamismul (isihasmul) este o concepție teologică ortodoxă privind mântuirea sufletului prin contemplație aproape exclusivă. În 1351, Sinodul palamitic din 27 mai - 9 iunie, sub patriarhul palamitic Calist (1349-1354), a aprobat și impus palamismul și celorlalți patriarhi orientali, iar antipalamiții au fost condamnați și depuși, aruncați în închisori și lipsiți de înmormântare bisericească. De aici se vede lipsa infailibililății conciliilor ortodoxe.

În 1487, arhiepiscopul de Novgorod, Ghenadiu, l-a rugat pe țarul Ivan III (1462-1505) să aplice pedeapsa focului sau spânzurătorii față de iudaizanți (sabatiști, sâmbătari), ceea ce a făcut și împăratul.

În 1574 a fost ars de viu, pentru mare păcat (sodomia), episcopul Gheorghe al Romanului, sub Ioan Vodă cel Cumplit (73. Gr. Ureche, Letopisețul țării Moldovei, Craiova, 1934, p. 154; N. Iorga, Istoria Bisericii Române, Vălenii de Munte, 1908, p. 154). În 1714, călugărița Olimpiada, de la mănăstirea olteană "Dintr-un lemn", a fost zidită de vie într-o chilie, pentru farmece, unde a murit, iar două femei au fost spânzurate (74. Cronica Țării Românești de Radu Popescu, în "Magazin istoric pentru Dacia". Tom. V. București. 1847, p. 183).

În secolul al XIX-lea, în Armenia paulicienii au fost excomunicați de patriarh și uciși cu fier și foc (75. H. Marmier, Du Danube au Caucase, Paris, 1854, p. 325).

Gheorghe Lazăr, ajuns întemeietorul Academiei de la Sfântul Sava, București, prima școală superioară în limba română, din 1818, în discursurile sale, îndeosebi cel rostit în fața mitropolitului Dionisie Lupu, arăta originea romană a poporului român, amintea de Romulus, Aurelian, Traian. Pentru boierimea grecizată și clerul ortodox acestea erau erezii aduse de peste munți. Pentru ca să nu bage "neghina de eretici în școală", mitropolitul numi un epistat (director supraveghetor, asemenea iezuiților aflați pe lângă episcopul Blajului) ca să-l controleze pe Gheorghe Lazăr până și la măsurătorile geometrice ce le făcea. Primul epistat fu arhimandritul Grigore, mai târziu episcop de Argeș, care îl controla pe Lazăr la măsurătorile geometrice cu un șiret alb. Când ieșea Lazăr din clasă și mergea în camera lui cu câte un elev, ofta și zicea: "Săracele științe! Iată epistații și directorii lor!" (76. Binele public, nr. 138/1880).

Când, în 1883, a luat ființă o școală română pe lângă patriarhie, frecventată de 4 fete și 10 băieți macedo-români, patriarhul Constantinopolului a ordonat anchetă și a luat "cuvenitele măsuri, înainte de a se înrădăcina răul" (77. Binele public, nr. 97 din 1883). Același patriarh al Constantinopolului a reprimat orice mișcare națională a românilor din Epir, Thessalia, Macedonia, socotind-o periculoasă Înaltei Porți și Bisericii, și s-a grăbit să desființeze schitul Prodrom din Athos cu călugării români Nifon, Nectarie și Damian, fiindcă se rugau pentru regele Carol I și regina Elisabeta. Clerul grec a trecut la grecizarea celor l.200.000 de români macedoneni existenți în secolul al XIX-lea, arzându-le cărțile și interzicându-le bisericile și școlile în limba română. Inchiziție în toată legea! (78. Binele public, nr. 16 din 1880 și 28/1881).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire