pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

38. PAPII SECOLELOR AL VIII-LEA, AL IX-LEA, AL X-LEA ȘI AL XI-LEA

Papii din aceste patru secole sunt în număr de 73, despre care vom spune numai esențialul.

  1. Sfântul Ioan al Vl-lea (701-705) intervine în problemele politice ale Angliei, susținând pe Wilifried, episcop de York.

  2. Ioan VII (705-707), însemnat pentru restaurarea multor biserici din Roma.

  3. Sisinus (708), trecut repede, ca un "meteorit", cu numai 20 de zile de pontificat; totuși, a inițiat construirea cuptoarelor de cărămidă destinată zidurilor ce apărau Roma.

  4. Constantin (708-715) a fost constrâns să meargă la Constantinopol pentru a potoli ura împăratului.

  5. Grigore II (715-731). Sub el s-a făcut convertirea Germaniei. Cu el s-a inițiat lupta împotriva iconoclasmului.

  6. Grigore III (731-741). Este ultimul Papă care obține confirmarea împăratului din Orient (Constantinopol). Luptă împotriva iconoclasmului.

  7. Sfântul Zaharia (741-752) favoriză sfârșitul Morovingienilor și ascensiunea Carolingienilor; datorită lui a fost depus Frederic, zis "Idiotul", în favoarea lui Pipin cel Scurt.

  8. Sfântul Ștefan II (752-757) se duce în Francia să-l încoroneze pe Pipin și, la cererea acestuia, îl ajută împotriva Longobarzilor. Este amintit fiindcă este primul care a construit primele turle (clopotnițe) ale Bazilicii Sfântul Petru din Vatican.

  9. Sfântul Paul I (757-767) era fratele papei precedent. Cu el se naște Statul Papal.

  10. Ștefan III (768-772). După Sfântul Paul I a urmat antipapa Constantin II, urmat fiind de un alt antipapă, Filip, fapt ce l-a determinat pe Ștefan III să ia hotărârea ca poporul să nu mai poată participa la alegerea Papei, ci să aibă doar dreptul să-l aclame pe noul Papă ales de episcopi.

  11. Adrian I (772-795) a fost organizatorul Statului Papal. Avu bune raporturi cu Carol cel Mare. Aprobă Conciliul II de la Niceea împotriva iconoclaștilor.

  12. Sfântul Leon III (795-816) a fost maltratat și aruncat în închisoare de nevrednicii părinți ai Papei precedent. Fugi în Francia și, protejat de Carol cel Mare, se reîntoarse la Roma, unde îl încoronă pe Carol cel Mare ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, în noaptea Crăciunului 799. Întregul său pontificat este legat de opera lui Carol cel Mare, grație căruia a supraviețuit încă doi ani.

  13. Sfântul Ștefan IV (816-817). Pontificatul său a durat 7 luni. Se duse în Francia pentru a împăca certurile dintre fiii lui Carol cel Mare, mort de 2 ani.

  14. Sfântul Pascal I (817-824) a fost acuzat de abuz de putere împotriva inamicilor săi. Se zice că a dispărut pe când se afla în rugăciune, în timpul unui incendiu ce-a distrus toată Roma. Este sigur că el a descoperit moaștele Sfintei Cecilia, patroana muzicii.

  15. Sfântul Eugeniu II (824-827) a luptat cu îndârjire împotriva iconoclaștilor și împotriva unui oarecare Claudiu, episcop de Torino, care obișnuia să spună: "Dacă venerăm crucea, atunci trebuie să cinstim și staulul, și boul, și asinul din Bethleem".

  16. Valentin (827) muri după o lună și zece zile. În timpul său arabii ocupară Sicilia.

  17. Grigore IV (827-844) construi o cetate în locul Ostiei, pe care o denumi "Gregorianopolis". Pentru apărarea Romei, încercă inutil să împace pe fiii lui Ludovic Piosul, feciorul lui Carol cel Mare. Împăratul a fost constrâns să-și renege proprii fii.

  18. Sergiu II (844-847) ajunse în luptă cu antipapa Ioan și împăratul Ludovic. În august 845 trebui să țină piept arabilor care pătrunseră în Roma, traversând Tibrul. Restaură biserici grav profanate de arabi.

  19. Leon IV (847-855). Cutremurele de pământ, incendiile și invaziile arabilor în Roma au fost preocupările lui cele mai mari. Inițiază construirea noului zid împrejurul Romei numit "Citta Leonina" - orașul lui Leon. Construi, de asemenea, Leopolis, o altă cetate pentru apărarea Romei.

  20. Benedict III (855-858). După Leon IV a apărut legenda ridicolă a "papesei Ioana". Dar istoria ne spune că Benedict III a trebuit să-l combată pe antipapa Anastasiu, în perioada în care ar fi trăit "papesa Ioana".

  21. Sfântul Nicolae I cel Mare (858-867) luptă energic împotriva pretențiilor Ravennei și Constantinopolului, care voiau să micșoreze autoritatea Romei. El îl excomunică pe Fotie, inițiatorul Schismei Orientale. A fost unul dintre cei mai mari papi ai istoriei medievale căci a știut să apere drepturile primatului papal pe toate terenurile: contra lui Fotie, contra arhiepiscopului Hincmar de Reims, obligându-l pe acesta să respecte drepturile episcopilor la instanța supremă a papei când sunt nedreptățiți, contra arhiepiscopului Ioan de Ravenna care puse impozite exorbitante pe credincioșii săi. A purtat un duel teribil contra lui Lothar II, regele Lorenei, care și-a alungat soția legitimă, Teutberge, cerând divorțul Bisericii pentru a se căsători cu altă femeie, Waldrade, dar Papa a refuzat, cu toată intervenția împăratului Ludovic II care a asediat Vaticanul. Nicolae I a apărat până la moarte indisolubilitatea căsătoriei. Curând după gloriosul pontificat al lui Nicolae I începe trista epocă "Secolul de fier", în plină feudalitate (867-972, 1050), în care papalitatea ajunge la bunul plac al familiilor puternice italiene, în particular casele de Spoleto și Teofilact. Incapabili de a scutura acest jug, papii acelor vremuri, ca Ioan VIII (872-882), au fost asediați în Roma de unde s-au refugiat în Franța, iar alții, ca Papa Formoso (891-896), au cerut ajutorul regelui Arnulf de Carintia al Germaniei, contra Spoletanilor. Aceștia, pentru a se răzbuna, vor cere sub pontificatul lui Ștefan VI (896-897) ca Papa Formoso să fie dezgropat, să se declare actele sacre nule și să fie aruncat în Tibru. Pe Papa Ștefan, Casa Spoleto l-a închis într-o mănăstire unde l-a asasinat.

  22. Adrian II (867-872) a fost primul ajuns la preoție căsătorit, dar s-a despărțit de soția sa, Ștefania, făcând votul castității. În timpul său s-a celebrat Conciliul IV din Constantinopol.

  23. Ioan VIII (872-882) a trebuit să intre în lupta pretendenților la tron. Favorizându-l pe Carol Pleșuvul în locul lui Ludovic Germanicul, își atrase ura ultimului. Roma se afla într-o situație haotică din cauza intrigilor imperiale și incursiunilor rapide ale saracenilor. A fost otrăvit și ucis cu lovituri de ciocan.

  24. Martin I (882-884), primul papă ales, fost episcop. A fost dus la Constantinopol în problema schismei lui Fotie și arestat o lună. Sub el, saracenii au ocupat și devastat Monte Cassino, ucigându-l în timpul Sfintei Liturghii pe abatele Bertario.

  25. Adrian III (884-885). Sub el a existat o perioadă de dezordini, aversiuni și lupte. Muri în timp ce se ducea în Franța ca să împace certurile între succesorii lui Carol cel Mare.

  26. Sfântul Ștefan V (885-891) a fost constrâns să accepte alegerea sa ca papă. Roma era chinuită de secetă și de invazia lăcustelor. În timpul pontificatului său, Sfântul Imperiu Roman se împarte, iar, în Răsărit, fratele de 16 ani al împăratului pretinde să schimbe pe patriarhul Constantinopolului.

  27. Formoso (891-896). Cu el începu "perioada de fier" a Bisericii, căci au fost vremi de lupte, neînțelegeri și războaie civile. Această perioada nefastă va dura circa 150 de ani. Este o minune că papalitatea a supraviețuit! Acest papă a pontificat în cea mai întunecată epocă din toate socolele istoriei Bisericii. Și să ne gândim că numele lui înseamnă "Frumosul". În timpul său, bulgarii s-au rupt de jurisdicția Romei, fiindcă nu le-a acordat un patriarh, cum cerea țarul lor, și s-au supus jurisdicției Constantinopolului, ducându-ne și pe noi, românii, ceva mai târziu, sub aceeași oblăduire bisericească nefericită.

  28. Bonifaciu VI (896). Pontificatul său dură numai 15 zile.

  29. Ștefan VI (896-897) avu îndrăzneala să-i facă proces defunctului papă Formoso, acuzat de a fi susținut pe germanofili. A fost la rândul său ucis de inamicii săi.

  30. Roman (897). Scurtul său pontificat dură 3 luni și 21 zile. Se zice că ar fi redevenit călugăr.

  31. Teodor II (în 898) a pontificat 20 de zile, suficiente să-l reabiliteze pe Papa Formoso. El depuse solemn osemintele Papei Formoso în Bazilica Vaticanului și proclamă valide toate consacrările lui.

  32. Ioan IX (898-900) este al șaptelea papă în ultimii zece ani ai secolului al IX-lea. S-a ocupat de reabilitarea papei Formoso. Încearcă să restabilească ordinea și siguranța publică, fiindcă era într-adevăr o perioadă de haos maxim.

  33. Benedict IV (900-903). Italia era prădată de normanzi la sud, de unguri la nord; se pare că a căzut victimă dezordinilor.

  34. Leon V (903) n-a făcut nirnic, căci pontificatul său a durat 2 luni și a fost ucis.

  35. Cristofor (903-904). Pontificatul său a fost contestat de două familii rivale: aceea a Tusculanilor și cea a Croscenzilor. Din această cauză au fost lupte și certuri.

  36. Sergiu III (904-911) avu îndrăzneala să refacă procesul Papei Formoso. Pontificatul său constitui o încurcătură de acțiuni răzvrătitoare.

  37. Anastasie III (911-913) avu, în fine, un pontificat pacific. Avu totuși divergențe cu împăratul Constantinopolului, din cauza celor patru căsătorii oprite ca fiind nelegitime.

  38. Landon (913-914). A trăit într-o lume de variate fracțiuni și a încercat să pună pace în luptele interne din Roma, dar a murit misterios, în 914.

  39. Ioan X (914-928) demonstră energie, tact și prudență. Își propuse să elibereze Italia de saraceni, călăuzind și conducând personal soldații la asaltul cetăților saracene. Avu la sfârșit un triumf la Roma, dar sub impresiile războiului victorios, este făcut prizonier de către saraceni și ucis.

  40. Leon VI (928-929) se preocupă de pacea între romanii care în luptau pentru puterea papală. Pontifică numai 8 luni.

  41. Ștefan VII (929-931). Sunt anii când nobila doamnă Marozia domina Roma. Aceasta își impusese voința și sub Leon VI și sub Ștefan VII. Trebuie să arătăm că acest papă era dotat cu capacitate de guvernare. Pontificatul său, din păcate, dură numai 2 ani, o lună și 15 zile.

  42. Ioan XI (931-936) era fiul nobilei doamne Marozia. A fost ales la numai 25 de ani. Ura poporului contra Maroziei se revărsă asupra acestui fiu al ei. Puterea trecu asupra fratelui Alberico și așa, cei doi frați, conduși de marna lor, guvernară Roma cinci ani; au făcut-o cu succes, având în vedere situația din acele vremuri tulburi.

  43. Leon VII (936-939). Despre el știm puțin. În timpul pontificatului său căștigă în importanță abația de la Cluny (în Franța), care avea sub dependența ei 300 de mănăstiri. Se preocupă în primul rând de reforma monastică.

  44. Ștefan VIII (939-942). Avem puține date și despre el. Se pare că a căzut victimă unei răscoale populare.

  45. Martin II (942-946), zis și Martino, a fost supus unor fraude de Alberico ce domina Italia. Cu toate acestea, continuă reforma mănăstirilor și a clerului.

  46. Agapet II (946-955), cu prudență și fermitate, consolidează prestigiul papalității. Alberico, ajuns pe patul de moarte, pretindea ca fiul său, Octavian, să fie ales papă după moartea lui Agapet. A luptat împotriva fenomenului "călugărilor rătăcitori".

  47. Ioan XII (955-964). După moartea lui Agapet, romanii aleseră pe Octavian, fiul lui Alberico, care încă nu avea 20 de ani și își schimbă numele în Ioan. De la el se fixă definitiv regula de schimbare a numelui papei ales. Se voia a se face din el un principe acoperit de putere papală. Se vârî în aventuri periculoase, iar viața sa mondenă fu scandaloasă. Încoronă ca împărat pe Otto, în 962, și, de asemenea, restaură Imperiul German, care căzu abia în timpul lui Napoleon în 1806. La sfârșit regretă că l-a încoronat de împărat pe Otto, iar acesta, la rândul său, se răzbună; papa trebui să fugă din Roma. În locul său fu numit un laic. Acesta își luă numele de Leon VIII. Dar Ioan se întoarse la Roma, făcându-l pe antipapă să fugă. Când Otto voi să reocupe Roma, Ioan muri de un atac de inimă.

  48. Benedict V (964-965). Otto voi să impună pe Leon VIII, dar romanii aleseră de papă pe acest Benedict, om pios și expert în gramatică, numindu-l "gramaticul". Împăratul asedie Roma. Pentru a îndupleca ura împăratului, romanii considerară pe Benedict ca și prizonier. Otto îl repropuse pe Leon VIII, iar Benedict, umilit și degradat, este trimis în exil la Hamburg. Leon muri curând, pe neașteptate, dar și Benedict moare la Hamburg în 999 (dată nesigură), osemintele lui fiind aduse la Roma.

  49. Ioan XIII (965-972) pontifică într-o perioadă de lupte între familiile romane care urmăreau puterea politică; fiind închis, cu ajutorul neașteptat al lui Otto, este reabilitat.

  50. Benedict VI (972-974). Italia era atunci dominată de împărații germani. Este închis, iar postul său ocupat de antipapa Bonifaciu VII. Acesta este silit să se refugieze în Orient. Totuși, Benedict n-a fost pus în libertate, dimpotrivă, este strangulat de familia Crescenzi.

  51. Benedict VII (974-983). În sfârșit, calmul se reîntoarse în Roma. Despre acest papă știm puține. S-a aliat cu Otto II și i-a combătut puternic pe saraceni.

  52. Ioan XIV (983-984) ales și impus de Otto II, dar acesta, murind pe neașteptate, romanii împresurară și îl închiseră pe papă în castelul Sfântul Angelo și-l uciseră, otrăvindu-l. Rămase stăpân pe situație antipapa Bonifaciu VII, dar și el este închis și apoi ucis.

  53. Ioan XV (985-996) a fost mare expert în arte militare, literat și autor de cărți. Puterea politică era în mâinile familiei Crescenzilor, care profită de faptul că împăratul Otto III avea numai 5 ani. Zece ani mai târziu, în 995, papa se reîntoarse la Roma, împreună cu împăratul care avea doar 15 ani, dar, după puțin timp, papa muri. De pe vremea lui se vorbește de prima canonizare oficială, când a fost declarat "sfânt" Ulrich, episcop de Augusta (azi Augsburg), Germania.

  54. Grigore V (996-999) a fost impus de Otto. Este primul papă german. Avea numai 24 de ani. Se învoi cu împăratul să renoveze imperiul și papalitatea, dar plecând împăratul din Roma, papa este închis și apoi otrăvit.

  55. Silvestru II (999-1003) era un mare erudit, studiind astronomia în Spania, pe lângă arabi, fapt pentru care mulțimile îl credeau în legătură cu diavolul. Voia ca Otto III să reclădească "noul Constantinopol", dar acesta muri în 1002 și apoi, după el, muri și papa.

  56. Ioan XVII (1003) a fost antipapă în timpul lui Ioan XV. Acest papă este însemnat, căci cu el a început refacerea papalității și a Italiei. Din păcate, adevăratul său pontificat a durat doar 6 luni.

  57. Ioan XVIII (1003-1009) desfășură o activitate exclusiv religioasă; îl trimise în Rusia pe Sfântul Brunone să încreștineze această țară.

  58. Sergiu IV (1009-1012). Sub el, Roma a fost bântuită de o mare foamete, papa acordând tuturor ajutorul său, lăsând în urma lui un bun nume.

  59. Benedict VIII (1012-1024) l-a uns ca împărat pe Henric II al Germaniei. Tot el l-a instalat ca guvernator pe Romano, fratele Papei, conducând Roma împreună. Combătu pe saracenii sosiți pentru ultima oară în Roma. Bizantinii amenințau ocuparea Italiei meridionale, și atunci Papa plecă în Germania și îl chemă pe împărat în ajutorul Romei și Italiei. Proiectă un conciliu pentru reformarea clerului, dar muri subit fără ca acesta să aibă loc.

  60. Ioan XIX (1024-1033). Cu el reîncepu perioada decadenței papalității. Acesta era fratele papei precedent. În acest timp moare Enric II, pe care-l declară Sfânt, iar văduva acestuia, regina Cunegonda, devine Sfântă. Pontificatul său a fost diminuat destul de mult. Singurul său merit e acela de a fi protejat și susținut pe Guido d'Arezzo, călugărul inventator al notelor și portativelor muzicale.

  61. Benedict IX (1033-1045) era nepotul celor doi papi precedenți și încă n-avea 20 de ani. Voia la guvernarea Romei pe fratele său Grigore. Era o perioadă de mari tâlhării și imoralitate. Intervenția împăratului Conrad cel Sărac lăsă Roma într-un asemenea haos, încât poporul răsculat îl alungă pe papă. Sosi antipapa Silvestru III, dar Benedict se reîntoarse la Roma după 4 luni de exil și-l excomunică pe antipapă. Totuși, obosit și neîncrezător, renunță la scaunul papal în favoarea lui Ioan Gratiano, care-și luă numele de Grigore VI. Pare că a murit la 9 ani după renunțarea la papalitate.

  62. Grigore VI (1045-1046) oferi bani nedemnului Benedict IX, predecesorul său, fiindcă renunțase. Hotărât să reîntroneze ordinea și disciplina, îl încoronă pe Enric III ca rege al Italiei. Totuși, fiind contestată alegerea lui ca papă, renunță la papalitate, iar după un an muri.

  63. Clemente II (1046-1047) este impus de Enric III, zis "Barbă neagră". Voi reforma clerului, dar muri - posibil otrăvit - de susținătorii lui Benedict IX. Este îngropat în Germania.

  64. Damasus II (1048) a fost impus de Enric III, dar, sub pontificatul său nefericit, norocul îi fu de scurtă durată.

  65. Sfântul Leon IX (1048-1054) a fost cerut tot de împăratul Enric III, dar ceru să fie confirmat de poporul roman. Intră în Roma desculț și voi să repete alegerea sa. Dorea de îndată reforma clerului. Luptă cu energie împotriva normanzilor care-l împresurară. Aceștia, impresionați de marea sa umilință, cad în cele din urmă la picioarele lui și îi cer iertare. Încheiată pacea cu normanzii, se preocupă intens de schisma Bisericii din Constantinopol, ruptă de cea a Romei. Din nefericire, sub pontificatul acestui papă, adevărat "Sfânt", se consumă schisma cu Răsăritul, pregătită de atâtea secole de împărații bizantini.

  66. Victor II (1054-1057) convalidă schisma cu Orientul. Sub pontificatul său muri Enric III și deveni împărat Enric IV; din cauza acestuia va suferi Biserica și papalitatea.

  67. Ștefan IX (1057-1058) continuă reforma clerului și combătu noua erezie a "patarinilor".

  68. Benedict X (1058-1060). Alegerea sa a fost rezultatul luptei dintre familiile romane. A fost alungat din Lateran (reședința papală) și în locul său este adus Nicolae II.

  69. Nicolae II (1059-1061). Depunând pe Benedict X în conciliul de la Sutri, Nicolae II vine la Roma de la Siena, unde fusese ales. Este însemnat pentru că a publicat "Statutul de alegere al Papei". Din acel moment, în virtutea acestui statut, alegerea Papei aparține numai Cardinalilor.

  70. Alexandru II (1061-1073). A fost ales după regulile noi ale statutului lui Nicolae II, dar n-a fost acceptat. Pornind împotriva reformei lui Nicolae II, este ales Onoriu, dar acesta este declarat antipapă. Alexandru II a fost considerat papă legitim.

  71. Grigore VII (Sfântul Hildebrand - 1073-1085) este unul dintre cei mai mari papi din istorie. El a fost acela care zdrobi autoritatea imperială și laică în problema dreptului investiturii bisericești. Angajat într-o luptă cruntă împotriva lui Henric IV, a fost închis, apoi eliberat de popor. Îl excomunică de două ori pe Henric IV; acesta ocupă Roma, impunând ca antipapă pe Clemente III. Normanzii eliberară Roma, iar Grigore VII trebui să plece în exil. El moare la Salerno. Lupta împotriva amestecului imperial a fost victorioasă datorită acestui extraordinar papă.

  72. Victor III (1086-1087) luptă împotriva antipapei Clemente III. Este însemnat pentru că a fost abate la Monte-Cassino.

  73. Urban II (1088-1099) voi să-l imite pe marele Grigore VII și pregăti "Cruciada săracilor", care sfârși învinsă.

Intrăm într-un nou secol.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire