pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Numele meu este Legiune...
Duminica a VI-a după Înălțarea Sfintei Cruci,
a XXIII-a după Rusalii, 23 octombrie 2005
Lectura: Luca 8,26-39
pr. Anthony M. Coniaris

Într-o închisoare, un prizonier, datorită unei serii de evenimente nefericite, și-a pierdut dinții din gură, apendicele i-a fost scos, brațul drept amputat... Directorul închisorii, vizitându-l la infirmerie, îl privește acuzator și îi spune: "Pe mine nu mă prostești! Știu ce vrei să faci! Încercă să evadezi bucățică cu bucățică."

Există perioade de timp, sunt sigur, în care simțim că în loc să fim o singură persoană, unificată, suntem sumă de bucăți ale eului nostru, părți contradictorii, opuse una față de alta. Familia ne trage într-o parte. Munca ne trage în altă parte. Iar ambiția în alta. Ș.a.m.d. Ne întrebăm cum să ne strângem la un loc toate bucățile în care suntem divizați. O femeie a văzut la un moment dat o pictură cu martiriul unui creștin. Acesta fusese legat de mâini de un cal și de picioare de un alt cal, iar apoi caii au fost mânați să meargă în direcții opuse, sfâșiindu-l pe creștin, iar în final omorându-l. Ea i-a spus psihiatrului: "Așa mă simt și eu. Sfâșiată, dezmembrată în bucăți."

Evanghelia de astăzi ne descrie un om care era efectiv dezmembrat în bucăți. Când Isus l-a întrebat "Care-ți este numele?" el a răspuns: "Legiune". În Evanghelia după Marcu, capitolul 5, versetul 9, răspunsul este: "Legiune este numele meu, căci suntem mulți". Legiune este termenul latin pentru o unitate de armată formată din șase mii de soldați. Personalitatea acestui om era atât de divizată de interese în conflict, încât nu mai era o persoană ci o mulțime de persoane, fiecare trăgând în altă direcție. Evanghelia ne și spune cine sunt aceste multe persoane înghesuite într-un singur om: "Căci demoni mulți intraseră în el".

Astăzi noi nu negăm existența demonilor. Ba chiar le-am redescoperit existența. Până și psihiatrii admit că există demoni: demoni ai urii, ai răzbunării, ai resentimentelor; demoni ai lăcomiei, ai vinovăției, ai fricii; demonul extrem de apăsător al competiției, al stresului, al conflictelor moderne. Există astăzi oameni care sunt locuiți de mulți astfel de demoni. Numele lor este "Legiune".

Poate vă amintiți că Shakespeare a pus în gura unuia dintre personajele sale următoarele cuvinte: "Tu ție însuți să îți fi fidel, cum noaptea zilei îi urmează, și nu vei fi fals față de nimeni." Până aici totul este bine. Dar rămâne întrebarea: la care eu să rămân fidel? Eului civic? Eului parental? Eului financiar? Eului religios? Eului social? Pentru că numele meu este Legiune! Există eul despre care cred că sunt eu. Există eul pe care alții îl văd în mine. Există eul pe care îl prezint lumii. Există adevăratul eu pe care îl ascund de toți. Sufletele noastre sunt ca niște case bântuite de sfinți și de diavoli. Sau după cum spunea Edward Sanford Martin:

În templul meu pământesc e-nghesuială,
E unul care este umil, unul care e mândru;
E unul cu sufletul distrus de atâtea păcate;
E unul care nu se căiește și rânjește;
E unul care își iubește semenii ca pe el;
E unul la care nu-i pasă decât de faimă și de el;
De-atâtea griji care mă rod eu aș fi liber
Dac-aș putea să știu care sunt eu.

Aceasta este problema mea. Aceasta este problema fiecărui om. Nu sunt unul, ci mulți. "Sunt larg", se plângea Walt Whitman, "conțin multitudinea." Aici este copilul, aici părintele, aici adultul, toți în mine. Nu sunt atât o personalitate cât un câmp de luptă, în război cu mine însumi, tras în toate direcțiile. "Legiune este numele meu." Cuvântul "scindat" este un cuvânt cheie astăzi. Avem personalități scindate, familii scindate, națiuni scindate, atomi scindați, o lume scindată. Și ne mai mirăm că avem dureri de cap. Avem o nevoie disperată de unitate, de ceva care să ne țină la un loc, să nu spargem în bucăți.

Recent am dat peste această afirmație: "Încercăm să trăim mai multe vieți într-una, fără ca eurile noastre să fie organizate de o singură viață care să conducă din noi." Este doar un alt mod prin care gânditorul modern exprima ideea: "Mai multe euri! Nici unul nu conduce viața!" Isus a spus-o altcumva: "Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona" (Luca 16,13). Cu alte cuvinte, nu am fost făcuți să servim la mai mulți stăpâni. Nu am fost făcuți să îi slujim lui Dumnezeu și mamonei, lui Dumnezeu și mulțimii, lui Dumnezeu și satanei... nu putem sluji la mai mulți decât sfărâmându-ne în bucăți. Încercăm să punem la un loc lucruri care pur și simplu nu merg împreună. Nitroglicerina este un explozibil deoarece constituenții (acidul nitric, acidul sulfuric și glicerina) în mod natural nu pot sta unul lângă altul: o ușoară lovitură și fiecare constituent se va ciocni violent de celălalt, provocând suflul exploziei. La fel se întâmplă și cu noi, când încercăm să îl slujim pe Cristos și Biserica sa, dar și să slujim lumescul, mulțimea. "Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona", spunea Isus. Dumnezeu este Unul. Singurul de care avem nevoie în viață. Orice alte scopuri nu fac decât să ne împrăștie existența în bucăți.

Psihologia spune că pentru a ne dezvolta o personalitate matură, trebuie să ne structurăm viața în jurul unui singur scop. Isus spunea în acest sens: "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu..." Mulți dintre cei cu personalitate scindată ("multiple" personalități) ajung aici datorită loialităților scindate: în parte lui Cristos, în parte eului propriu; parțial dăruit lui Cristos, parțial păstrat pentru mine; parțial pentru Împărăția lui Dumnezeu, parțial pentru altceva decât Împărăția lui Dumnezeu. Nu putem să găsim fericirea într-un astfel de stil de viață. Fericirea o găsim doar urmărind cel mai mare scop din Univers, Dumnezeu în persoana lui Cristos. În El toate lucrurile se unesc, în El toate sunt complete; doar El poate să țină unită viața, să nu se spargă în bucăți.

În primul război mondial, aliații au încercat o nouă metodă, punând mai mulți generali la comanda armatelor. Nu a mers. Apoi l-au făcut pe Foch comandat suprem al tuturor forțelor. Doar așa au reușit. În al doilea război mondial s-a decis că invadarea Europei s-ar putea face cu succes dacă și numai dacă o singură persoană ar fi pusă în frunte. Această poziție, o știm cu toții, a fost dată generalului Eisenhower. Ce s-ar fi întâmplat cu cauza aliaților dacă am fi fost supuși divergențelor, oscilațiilor și ezitărilor care apar invariabil în cazul controlului multiplu sau divizat? Confuzia ar fi dus la o situație fără speranță.

Principiul rămâne valabil și pe câmpul de luptă personal al vieții voastre și a mele. Trebuie să avem un comandant suprem, un motiv deasupra celorlalte, o iubire, un Dumnezeu, un Scop ultim: Domnul Isus Cristos. El devine principiul care controlează, asemenea unui polițist de la circulație care stă la datorie la intersecție și controlează fluxul traficului. Atunci când polițistul își abandonează postul din sufletul nostru, se produce un haos total, deoarece tendințe și nevoi interioare sunt scăpate de sub control și se ciocnesc unele de altele, cauzând confuzie și conflicte.

Atunci când descriem o persoană imorală ca fiind o persoană "dezlânată", nici nu ne dăm seama cât de corectă este această descriere. Un astfel de om nu este integrat sau unit eficient în interiorul său. Face anumite acțiuni nu pentru că le dorește, ci pentru că mulțimea le face; sau asemenea Sf. Paul, simte în el o forță demonică, ce îl împinge să facă lucruri pe care nu vrea să le facă. Nu este unul, ci mai mulți. Numele lui este Legiune. Are nevoie de Cineva care să îl lege, să îl adune, să îi organizeze și unifice personalitatea. Are nevoie să își predea viața nu parțial ci total lui Cristos, să îl lase pe Cristos să stea pe tronul inimii lui, să îl lase pe Cristos să fie Organizatorul, Președintele executiv, Directorul vieții lui. Cu ajutorul lui Cristos putem să depășim și să răstignim numeroasele euri care se dezlănțuie în interiorul nostru: eul ambițios, eul mânios, eul gelos, eul păcătos.

Fie că este vorba despre omul care locuiește în morminte, ca în lecția evanghelică, sau de bărbatul ori femeia care stau astăzi în biserică, problema este aceeași - o inimă împărțită, o loialitate împărțită, un eu divizat. Nu există altă ieșire din această stare divizată decât abandonarea în Cristos Domnul. "Și au ieșit să vadă ce s-a întâmplat", continuă Evanghelia, "și au venit la Isus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Isus și s-au înfricoșat..." A sta la picioarele lui Isus, a învăța de la El, a-l lăsa pe El să ne organizeze viața, înseamnă a pune capăt conflictului interior sufletesc, înseamnă a ne recupera sfințenia, a câștiga conducerea unificată asupra imperiului personalității noastre pentru ca să putem spune cu Sf. Pavel: "Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Cristos Isus" (Filipeni 3,14).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire