pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Cine m-a atins?
Duminica a VII-a după Înălțarea Sfintei Cruci,
a XXIV-a după Rusalii, 6 noiembrie 2005
Lectura: Luca 8,41-56
pr. Anthony M. Coniaris

Există un limbaj pe care ar trebui cu toții să învățăm să îl vorbim. Este un limbaj care comunică cu adevărat ceva; un limbaj care exprimă efectiv căldura iubirii; un limbaj care poate să spargă formidabile bariere ale comunicării. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescoperă acum acest limbaj uitat. Dar este în fapt un limbaj străvechi. Isus l-a folosit. Când copiii veneau la El, îi lua în brațe și în binecuvânta. Când dorea să vindece un lepros sau un orb, îi atingea. Când dorea să demonstreze profunzimea iubirii sale, El se folosea din nou de atingere, spălând picioarele discipolilor săi.

Un judecător povestea odată că nu a văzut niciodată la tribunal un tată care se judeca cu fiul său să se atingă reciproc, ca semn de afecțiune. Dacă tatăl ar pune mâna pe umărul fiului său, spunea judecătorul, i-ar transmite ceva. Dar nu o face. Eu, când vizitez un preot în vârstă, îi iau mâna în mâinile mele în timpul rugăciunii. Atingerile umane făcute din iubire au ceva anume. Sunt atingerile lui Cristos însuși.

Dr. Smiley Blanton, un medic psihiatru, obișnuia să întrebe cuplurile căsătorite care aveau probleme: "Spuneți-mi, de când nu v-ați mai plimbat cu soția ținând-o de după umeri? Din când în când vă așezați pe covor pentru a vă juca cu copiii? Când spuneți rugăciunea la masă, vă țineți de mână?" Același psihiatru se plângea de faptul că în maternități, bebelușii sunt izolați de mamele lor imediat după naștere. "Aș prefera să îi văd pe acești copiii în brațele mamelor, sau în leagăne lângă patul lor, chiar și ținuți stângaci de către tați. Bebelușii care au acest privilegiu de a nu fi despărțiți după naștere de mamă tind să fie ulterior mai stabili emoțional." Chiar și bebelușii înțeleg limbajul magic al atingerii.

 

"Cine m-a atins?"

Evanghelia de astăzi ne prezintă una dintre cele mai remarcabile istorii din Noul Testament. Este povestea unei femei care a fost vindecată atingându-l pe Isus. Ea era bolnavă de doisprezece ani. A încercat tot felul de tratamente și a consultat nenumărați medici, dar nimic nu pare să o fi ajutat. Suferea de hemoragie, care pe vremea aceea era o boală incurabilă. Astăzi s-ar apela la histerectomie, dar această procedură chirurgicală nu era cunoscută pe vremea lui Isus. Astfel, femeia pur și simplu suferea.

Nu era doar disconfortul fizic și durerea motive de mâhnire pentru ea; mai era și faptul că, după legea evreiască, femeia cu hemoragie era considerată necurată. Orice și pe oricine atingea ea, era infectat cu murdărie, credeau evreii. De aceea, o astfel de persoană trăia într-o izolare totală, neputând nici participa la cult, nici să facă parte din comunitate alături de ceilalți. Ea nici nu ar fi trebuit să se afle atunci în mulțimea care îl înconjura pe Isus. Dacă oamenii ar fi recunoscut-o, ar fi strigat la ea să dispară de acolo, pentru a nu-i murdări. Ea se temea să nu fie descoperită, așa că s-a strecurat în spatele lui Isus și l-a atins pe nepusă masă. Căuta disperată să se atingă de ceva, de orice ar putea-o scăpa de viața singuratică și umilitoare ce o avea.

Înainte de a ajunge la Isus, Sf. Marcu ne spune că femeia ar fi gândit în sinea ei: "De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!". Dacă l-aș putea atinge, trebuie că a gândit ea, nu pe cap, căci nu se cade; nu pe mână, căci ar fi prea familiar. Dacă aș putea să îi ating măcar un ciucure al hainei, și știu că aș fi vindecată. Învățătorii evrei din timpul lui Isus purtau robe cu ciucuri, pentru a-și aminti de fiecare dată când le îmbrăcau că sunt oameni ai lui Dumnezeu, angajați să respecte legile lui Dumnezeu. Astăzi ciucurii se mai găsesc în ornatele ortodocșilor din Ierusalim, dar se poartă în interior. În vechime ciucurii se purtau însă în exteriorul robei, și astfel a putut femeia să atingă. Când l-a găsit pe Isus, acesta era înconjurat de mulțime mare, și era dificil să îl atingă. Dar a insistat și în final a reușit. Și cum l-a atins, a simțit o putere vindecătoare ce îi inundă trupul, ca un șoc electric: "și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei". Ea a știut că a fost vindecată.

Când Isus a întrebat: "Cine este cel ce s-a atins de Mine?", Petru s-a gândit că e o întrebare copilărească, din moment ce sute de oameni erau în jurul lui Isus tot timpul, majoritatea înghiontindu-l. El s-a apucat să îi explice lui Isus că a fost atins de o mare de oameni. Dar Isus nu este mulțumit de răspuns. El știe că cineva din mulțime l-a atins în mod special, cu credință și din disperare. Cineva l-a atins cu adevărat și vital. Cineva a primit puterea vindecătoare. "S-a atins de mine cineva", spune El, referindu-se nu la mulțime ci la acel cineva cu credință. Apostolii credeau că este absurd ca dintr-o mulțime de oameni care te ating să poți să distingi una anume. Dar El a distins atingerea! Aceasta este iubirea lui Dumnezeu! Aceasta este sensibilitatea Lui la nevoile umane și la atingerea credinței!

"S-a atins de mine cineva." Sunt cuvinte minunate, pentru noi și pentru femeia care a atins haina lui Isus.

Ele ne spun că atunci când ne întindem cu credință către Domnul, pentru a primi ajutorul său, Domnul știe. Așa după cum Isus a simțit ușoara atingere a ciucurelui de pe haina sa, în mijlocul unei mulțimi, așa și Dumnezeu știe de rugăciunea fiecăruia dintre noi. Uneori oamenii întreabă: "Cu miliarde de oameni în această lume, cum poate să știe Dumnezeu de mine și să vegheze asupra mea?" Isus ne arată în această pericopă că știe și are grijă chiar și de cei mai mici dintre noi. Mulțimile ar putea să ne ignore, dar Isus nu. Nici mulțimea, nici chiar universul cât este de mare, nu îl poate bloca de la a simți o atingere de credință.

Trebuie să nu uităm de faptul că atunci când femeia l-a atins pe Isus, El era într-o misiune urgentă. Singura fiică a unei persoane importante și respectate, Iair, mai-marele sinagogii, era pe moarte. Isus era în drum spre casa lui Iair. Dar chiar dacă era în drum spre o situație de viață și de moarte, Isus s-a oprit. Nu era atât de ocupat încât să treacă cu vederea o persoană ce avea nevoie de El. Uitând de mulțime, El a văzut-o și a tratat-o pe femeie de parcă ar fi fost singura persoană din lume. Pentru Isus nimeni nu este pierdut în mulțime. El i-a acordat atenție femeii. "Cine m-a atins?", a întrebat El. Când femeia a recunoscut în public că l-a atins și că a fost vindecată imediat, El i-a spus: "Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace." Oare nu așa face Isus cu fiecare dintre noi atunci când mergem la El cu credință și cu umilință, ca femeia din Evanghelia de astăzi?

 

Putem să îl atingem și astăzi

Pericopa de astăzi nu ne prezintă doar ceva ce s-a întâmplat în Palestina acum mult timp. Cristos care era îmbrâncit atunci de mulțimi este în mijlocul nostru și astăzi. Încă îl putem atinge întinzându-i inimile noastre atunci când ard și când sunt în dificultăți. Dar cum îl putem atinge astăzi pe Isus? Îl putem atinge prin rugăciune. Ce este rugăciunea dacă nu atingerea lui Isus, conversația cu El, invitația pe care i-o adresăm să intre în viețile noastre? Femeia bolnavă l-a atins prin simplu gest al întinderii mâinii. Nici astăzi nu este mult mia dificil să îl atingem pe Isus. Ajunge să ne întindem către El prin rugăciune!

În al doilea rând, pentru ca rugăciunea să îl atingă cu adevărat pe Isus și pentru a stabili un contact cu El, ea nu trebuie să fie un ritual, o repetare în van a unor cuvinte goale, ci o rugăciune ce vine din inimă și care este înrădăcinată în credință. În mulțimea de oameni care îl înconjoară pe Isus, mulți îl ating dar doar unul trăiește puterea Sa vindecătoare - acela care l-a atins cu credință. La fel și astăzi mulțimi largi de oameni i se roagă lui Isus; mulțimi de credincioși merg la biserică, dar cei care îl ating pe Isus sunt cei care se roagă cu credință. Evanghelia spune cât se poate de clar - credința este cea care a provocat contactul cu Isus: "Fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace."

În al treilea rând, îl atingem pe Isus în Biblie și în Sfânta Împărtășanie. Când citim cuvintele Sale în Biblie, îl ascultăm pe Cristos nu ca și cum ar vorbi cuiva care a trăit acum două mii de ani, ci ca și cum ne-ar vorbi nouă. Isus sălășluiește în Evanghelii. Când ascultăm cuvintele Sale, îi atingem hainele. Când primim Sfânta Împărtășanie îl atingem pe Isus, dar nu doar o parte a Lui, ci pe El întreg. El vine să își facă în noi casă. "Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el."

În fine, Cristos ne atinge astăzi prin oameni. Atingerea sa o regăsim prin măiestria chirurgului, prin competența asistentelor medicale, prin sfatul înțelept al unui prieten, prin rugăciunile persoanelor pioase. Dumnezeu a ales să lucreze prin oameni. "Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem", scrie Sf. Pavel. Primii creștini l-au atins pe Isus și apoi au atins lumea cu puterea pe care au primit-o de la El. Au atins murdăria și au transformat-o în puritate. Au atins sclavia, schimbând-o în libertate. Au atins slăbiciunea, devenită astfel tărie.

Există atâtea feluri în care îi putem atinge astăzi pe oameni. Putem să îi atingem cu inimile noastre. Putem să îi atingem cu cuvintele noastre. Putem să îi atingem cu privirea. Putem să îi atingem cu un zâmbet. Putem să îi atingem cu credința noastră, cu rugăciunea noastră, cu compasiunea noastră, cu iubirea noastră, cu speranța noastră, cu umilința noastră, cu disponibilitatea noastră de a sluji.

Scopul creștinismului este să îi facă pe oameni să îl atingă pe Dumnezeu în Cristos. "Dacă aș putea să îl ating - chiar și doar ciucurii hainei - știu că mă voi face bine", spunea femeia bolnavă. Și noi astăzi putem să îl atingem așa cum au făcut-o și o mai fac nenumărați oameni. Alcoolici, dependenți de droguri, hoți, adulteri, bolnavi, orbi, surzi, leproși - cu toții l-au atins și au primit o viață nouă și puteri noi. Ieșiți din mulțime, zi de zi, pentru a-l atinge pe Cristos. Atingeți-l cu credință. Atingeți-l pentru a primi iertare, pentru a primi tărie împotriva tentațiilor, împotriva temerilor, împotriva neliniștilor. Atingeți-l. Nu va întreba "Cine m-a atins?" El va ști aceasta.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire