pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Lourdes

Cine a urmărit, măcar la televizor, una din numeroasele vizite pastorale pe care Papa Ioan Paul II le întreprinde în diferite țări și pe diferite continente, a asistat la un spectacol extraordinar care nu poate fi văzut la venirea nici unui om de stat obișnuit. După ce coboară scara avionului, Papa îngenunchează și sărută pământul pe care îl vizitează. E primul lucru pe care îl face la sosire, apoi îi salută pe cei care îi ies în întâmpinare. Acest gest, sărutarea pământului în semn de pocăință, e vechi. I-a fost poruncit de Sfânta Fecioară Bernadetei la Lourdes. Orgoliul lui Lucifer e înfrânt prin umilință, sărutând pământul. La Lourdes apare cel mai evident lupta dintre șarpe și Femeie, dintre Satana și Maria.

Grota de la Massabielle era pentru lumea din partea locului o grotă misterioasă în jurul căreia circulau legende sinistre. Tradiția spune că blocul de piatră șlefuit, care se vede în interiorul grotei, a fost un altar păgân pe care se aduceau jertfe omenești, erau tăiate capete de oameni. Or, scrie Sfântul Pavel, cine jertfește idolilor, jertfește diavolilor. Acest altar l-a ales Sfânta Fecioară spre a zdrobi capul dușmanului ei. Biserica, numai cu patru ani înainte de aparițiile de la Lourdes definise dogma Neprihănitei Zămisliri. "Neprihănita" este titlul care exprimă victoria Sfintei Fecioare asupra Satanei. De aceea, exorcistul poruncește diavolului pe care vrea să-l scoată dintr-un posedat: "Îți poruncește ea, puternica mamă a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, care din prima clipă a Neprihănitei sale Zămisliri, prin umilința sa, a zdrobit țeasta trufașă".

Bernadeta are 14 ani când Sfânta Fecioară îi apare în 1858. E primul dintre cei 5 copii ai lui Francois Soubirous. Vine pe lume într-o familie foarte săracă dar care trăiește în demnitate și frică de Dumnezeu. Cum era bolnăvicioasă - suferea de astm - și în plus era răcită, mama sa i-a poruncit să se îmbrace bine și să-și ia ciorapi de lână în acea zi umedă și mohorâtă de 11 februarie când mergea împreună cu sora sa, Ioana, și cu prietena acesteia, Antoneta, să culeagă vreascuri pentru foc. Ajunsă la un pârâiaș, se pregătește să-și scoată ciorapii ca să-l treacă, când se întâmplă ceva extraordinar. Un vuiet ca de furtună vine dinspre grota din fața ei, deși nici o creangă și nici o frunză nu se mișca. Atunci îi apare preafrumoasa Doamnă îmbrăcată în alb, cu rozariul cu boabe albe ca laptele atârnat de braț. Bernadeta e cuprinsă de frică. Cade în genunchi, scoate rozariul, se roagă. Doamna își deapănă și ea boabele din rozariul ei. Tovarășele Bernadetei se uită să vadă de ce zăbovește; o văd în genunchi și zic: "S-a scrântit la cap. Uite unde se roagă. Nu-i de ajuns că se roagă la biserică". Seara, la întoarcere, mama află ce i s-a întâmplat. "Biata de tine! - îi zice - n-ai văzut nimic decât o piatră albă. Îți interzic să mai mergi acolo. Despre familia noastră nu a vorbit până acum nimeni nimic. N-o s-o bagi tu acum în gura lumii!" Aceeași interdicție severă vine din partea tatălui care de-abia după două zile se înmoaie și o lasă să meargă din nou la locul cu pricina. Doamna frumoasă îi apare din nou zâmbitoare. De data aceasta Bernadeta a venit pregătită. Adusese cu ea apă sfințită. Stropește zicând: "Dacă nu vii de la Dumnezeu, pleacă!" Ea stropea, Doamna zâmbea. Bernadeta cade în extaz. Se trezește la casa morarului din apropiere. Mama vine să-și ia copila acasă. Îi vine s-o bată. A doua zi, la școala maicilor unde învăța, încep batjocurile. Maica superioară o apostrofează: "Ai terminat cu circul?" O altă maică îi dă o palmă.

Pe 18 februarie, Bernadeta e din nou în fața grotei. Acum Doamna îi vorbește pentru prima dată. De la bun început îi spune: "Nu-ți promit să te fac fericită în viața acesta ci în cealaltă". Într-adevăr, de acum începe Calvarul Bernadetei. Va fi hărțuită de o armată întreagă de anchetatori: primari, jandarmi, procurori, prelați. Doamna o mai înștiințează: "Îmi faci favorul să vii aici 15 zile?" Bernadeta promite.

Pe data de 24 februarie, sutele de curioși veniți la fața locului, o văd surprinși pe Bernadeta sărutând pământul, târându-se pe genunchi de pe malul pârâului până la grotă și repetând mereu cuvintele pe care și le spusese Doamna care îi apărea. "Pocăință, pocăință, pocăință!" și i-a mai spus: "Roagă-te pentru întoarcerea păcătoșilor... Sărută pământul ca pocăință pentru păcătoși". Bernadeta iese din extaz cu lacrimile pe obraji. A doua zi, 25 februarie, curioșii veniți la fața locului de la două dimineața ca să prindă un loc bun, văd un spectacol de-a dreptul șocant. Intrând în extaz, Bernadeta își lasă șalul pe care îl purta pe cap și pe umeri și lumânarea pe care o avea în mână persoanei celei mai apropiate de ea, se așează în genunchi, urcă pe genunchi la grotă apoi, tot pe genunchi, se întoarce spre pârâul Gave și iarăși se întoarce spre grotă; scormonește cu degetele în pământul pietros din fundul grotei și pare să bea ceva ce a luat în căușul mâinii. Apoi mănâncă frunzele unei mici plante care creștea acolo în grotă. După aceea revine la locul obișnuit din fața grotei cu fața murdară de noroi. Bernadeta se explică:

"Doamna mi-a zis: «Mergi și bea din izvor și spală-te în el. Nevăzând vreun izvor, m-am dus să beau din Gave. Ea mi-a zis că nu acolo. Mi-a făcut semn cu degetul, arătându-mi să merg sub stâncă. M-am dus. N-am văzut decât pământ mocirlos. Am întins mâna, dar n-am putut să iau apă. Am scormonit și apa a ieșit, dar tulbure. De trei ori am aruncat-o. A patra oară am putut să beau. Doamna mi-a spus apoi: «Mănâncă iarba pe care o găsești acolo.»"

Dar pentru ce aceasta? Pentru păcătoși. Apa ieșită din pământ când Bernadeta a scormonit cu degetele a devenit izvorul abundent cu 100000 de litri pe zi, cunoscut cu numele de Izvorul Miraculos.

Cum parohul nu dorea să audă de o capelă care i se cerea să o construiască la locul aparițiilor, de vreme ce nici nu știa cine era cea care apare. Pe 25 martie Bernadeta o întreabă de trei ori la rând: "Doamnă, vă rog, fiți bună și spuneți-mi cine sunteți?" Răspunsul vine în dialect, căci Bernadeta nu cunoștea franceza literară: "Eu sunt cea Neprihănit Zămislită". Bernadeta nu înțelege expresia "cea Neprihănit Zămislită", nu o mai auzise. Fuge la parohie repetând-o mereu să nu o uite. Intră la preot și strigă: "Eu sunt cea Neprihănit Zămislită". Parohul o crede nebună: "Cum, zice, tu ești Neprihănit Zămislită"? "Nu, părinte paroh, nu eu, ci Doamna! Am repetat mereu numele ei pe drum ca să nu-l uit". Nu trebuie să ne mire faptul că după patru ani de la definirea dogmei, o copilă din creierii Pirineilor nu auzise de Neprihănita Zămislire. Numai cu câțiva ani în urmă, un preot în vârstă, predica în biserică, credincioșilor, că Înălțarea Sfintei Fecioare cu trupul și sufletul la cer nu e dogmă de credință. Folosea cărți de predici dinainte de 1950.

La Lourdes, Sfânta Fecioară scoate un strigăt de alarmă. Chemarea la pocăință rămâne în continuare valabilă. Ne-o spune atât de clar Papa Pius XII în enciclica dată cu ocazia centenarului aparițiilor de la Lourdes:

"Într-o societate care nu mai are de loc conștiința păcatelor care o rod, care-și maschează mizeriile și nelegiuirile sub aparența de prosperitate, strălucire și lipsă de griji, Fecioara Neprihănită, pe care păcatul nu a atins-o niciodată, se arată unui copil nevinovat. Cu o compătimire de mamă ea îmbrățișează cu privirea această lume răscumpărată cu sângele Fiului său. unde, vai, păcatul face zilnic atâtea ravagii și de trei ori lansează acest stăruitor apel: "Pocăință, pocăință, pocăință!" Cere, de asemenea, gesturi grăitoare: "Mergi și sărută pământul ca pocăință pentru păcătoși". După acest gest: "Roagă-te lui Dumnezeu pentru păcătoși!" Astfel, ca în zilele lui Ioan Botezătorul care invita la pocăință, la începutul vieții publice a lui Isus, aceeași poruncă puternică și severă arată vremurilor calea întoarcerii la Dumnezeu: "Pocăiți-vă!" și cine ar îndrăzni să spună că această chemare la convertirea inimii și-a pierdut în zilele noastre actualitatea? Societății care în viața publică neagă adesea drepturile supreme ale lui Dumnezeu, care ar vrea să câștige lumea întreagă cu prețul sufletului, riscând astfel să se osândească, Fecioara Mamă i-a lansat un strigăt de durere".

Acest strigăt de alarmă, această chemare la convertire, e pentru noi toți. Sfânta Fecioară la Lourdes ne amintește că pocăința, convertirea au la bază umilința și sinceritatea. Sunt păcate comise, poate, din slăbiciune. Dar dacă nu le recunoști cu umilință și sinceritate și nu încerci să te ridici ci încerci să te justifici și ești preocupat doar să nu fii văzut, să nu te afle alții, să nu fii descoperit, ești obsedat de întrebări: "Cine ne-a spus?"; dacă îți înăbușești sistematic remușcările de conștiință, atunci păcatele de slăbiciune se transformă în păcate de răutate, în orbire a inimii și împietrire a inimii, se transformă în obișnuințe vicioase și se ajunge la ceea ce Sfântul Toma numește armonizarea sau sincronizarea sufletului cu răul. Căința permanentă, amintirea dureroasă a păcatelor din trecut, strădania de a ispăși, conștiința propriilor slăbiciuni și păcate, sunt sentimente care trebuie să ne stăpânească în mod deosebit pe noi cei chemați să predicăm lumii pocăința, convertirea. Căci, cum ar putea predica lumii convertirea un neconvertit? Ar fi un teatru dezgustător. Pentru a se menține într-o asemenea stare penitențială, Sfântul Augustin a scris pe pereții camerei sale psalmul: Miluiește-mă, Dumnezeule! Renumitul Don Marmion a scris la picioarele răstignitului său cuvintele aceluiași psalm: Nu mă alunga de la fața ta. Iar marele biblist din zilele noastre, Părintele Léoce de Grandmaison care obișnuia să se spovedească des își începea spovada cu aceste cuvinte: "Iertați-mă, Părinte, că vă deranjez atât de des, dar sunt un mare păcătos", Convertirea adevărată presupune o luptă crâncenă cu noi înșine. O recunoaște un mare convertit, Adolf Retté, când scrie aceste cuvinte: "Ah, convertirea e o bătălie cu teribile suferințe! Să nu uităm că aceste lupte demonstrează libertatea voinței și că nu este căință desăvârșită care să nu aibă ca prolog, în sufletul unui mare păcătos căit, acest tragic conflict între Bine și Rău".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire