pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Minunile de la Lourdes

Fără îndoială, Lourdes-ul este cel mai mare loc de pelerinaj din lume. "Vreau ca lumea să vină aici în procesiune" - îi spune Sfânta Fecioară Bernadetei în primele apariții. și ce vrea Sfânta Fecioară se și realizează. Lumea a început să vină în procesiune deja în cursul aparițiilor. Dacă la prima apariție din 11 februarie erau prezente trei persoane, la apariția din 4 martie erau prezente în fața grotei deja 20000 de persoane. Autoritățile se alarmează. Prefectul oprește accesul publicului la grotă. Intervine împăratul Napoleon III aflat în odihnă în Pirinei care, dornic să câștige popularitatea francezilor, contramandează ordinul prefectului. Lourdes-ul are astăzi aeroport, are vreo 30 de hoteluri, o bazilica subterană cu 20000 de locuri și primele circa 4-5 milioane de pelerini anual. Așa ceva nu poate fi opera unei copile de 14 ani, analfabetă, bolnăvicioasă, săracă. E degetul Maicii Domnului.

Lourdes-ul a devenit celebru pentru vindecările miraculoase care se petrec acolo. Biroul medical de constatări de la Lourdes, format din peste 5000 de medici din peste 30 de țări și în care intră nu numai medici catolici, dar și evrei, protestanți, indieni, atei, din zecile de mii de cazuri de vindecări studiate a admis ca miraculoase numai 1200, iar autoritățile bisericești, dând dovadă de o severitate nejustificată, au admis numai 64. Caracterul miraculos al acestei vindecări e absolut evident. E cunoscut cazul unui oarecare domn E. Artus din Paris care a oferit un premiu de 10000 de franci pentru cel care va dovedi ca falsă măcar una din vindecările miraculoase descrise în curtea lui Henri Lasserre, cel mai bun istoric al evenimentelor de la Lourdes. Premiul nu e ridicat nici astăzi.

Toată propaganda împotriva vindecărilor miraculoase de la Lourdes pe care o fac ateii și anticlericalii - și știm că ateismul și anticlericalismul francez e cel mai crâncen - nu afectează cu nimic credința pelerinilor.

"Pelerinul de la Lourdes, notează scriitorul Francois Mauriac, are acel tip de credință simplă a orbului din naștere vindecat de Cristos, a cărui mărturie fariseii voiau s-o înăbușe. Mai întâi fariseii se îndreaptă către părinți. Aceștia se eschivează și le recomandă să-l întrebe pe fiul însuși: "Ei l-au chemat din nou pe cel care fusese orb și i-au zis: «Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că acesta e un păcătos». El le-a răspuns: «dacă e un păcătos eu nu știu; un lucru știu: că eram orb și acuma văd». Pelerinul de la Lourdes răspunde la toate obiecțiile: «Vei spune că tot ce se întâmplă nu e decât iluzie. Eu nu știu... Un singur lucru știu: că aici se vindecă cu miile canceroși, tuberculoși, orbi»".

Dar lucrul cel mai important la Lourdes nu sunt vindecările miraculoase fizice. Lucrul cel mai impresionant este prezența fizică, palpabilă la Lourdes a Mamei cerești. Această prezență a experimentat-o și poetul Paul Claudel care scrie: "O văd pe Fecioara lângă voi, vă privește cu o iubire infinită". Iar prezența Mamei e întotdeauna bucurie și nu există pe fața pământului un loc unde să domnească bucuria, pacea, seninătatea ca la Lourdes. Am citit cu toții cărți sau am văzut filme mișcătoare cu copii abandonați de mamele lor care izbucnesc în lacrimi de bucurie când își întâlnesc și își văd pentru prima dată mama. E ceea ce se vede la Lourdes. Toată lumea plânge ca și cum și-ar vedea pentru prima dată mama. Omenește vorbind, Lourdes-ul e locul disperării care oferă priveliștea cea mai completă și mai sfâșietoare a suferinței umane. Mii și mii de bolnavi întinși pe brancardele lor, copilași orbi, paralizați, rahitici strânși la pieptul lor de mama sau de tata disperați, sute de tineri și tinere în floarea vârstei care știu că nu se mai pot ridica din pat toată viața. Dar la Lourdes toți își uită suferința. Nu toți se întorc acasă vindecați, dar toți se întorc cu speranța și bucuria în inimă. O tânără spaniolă, paralizată de la jumătate în jos, mărturisea la Lourdes: "Am venit să mă vindec; acum nu mă mai interesează. Nu aș crezut că există bucuria pe care am găsit-o aici. Nu mai invidiez pe nimeni și sunt atât de fericită încât cred că nu-i voi mai cere niciodată lui Isus să-mi vindece trupul". Despre prezența specială a Sfintei Fecioare la Lourdes e grăitor următorul fapt pe care-l povestește un autor italian, Michel Favero:

"Cazul care m-a impresionat cel mai mult a fost acela al unui domn din Pau care a cerut să fie dus la grota de la Lourdes ca să moară cu Maica Domnului în fața ochilor. A fost dus cu toate precauțiunile posibile, cu salvarea. Mă aflam lângă el... Muribundul abia a înțeles unde se află că și-a deschis ochii, i-a fixat plini de lumină și de viață spre punctul atât de dorit, a zâmbit îngerește și și-a dat sufletul. Rudele, prietenii, infirmierii din jurul lui au intonat "Magnificat". Un medic care oscila în credință, văzând o asemenea moarte, s-a sprijinit de brațul meu și a spus, pentru prima dată, aceste cuvinte mari: «Aceasta e o minune; acum cred!»"

Continuă autorul:

"De mai mulți ani merg la Lourdes și văd mereu același imens spectacol: durerea care caută. În alte părți se geme, se plânge, se strigă, se blestemă. La Lourdes se cântă, se caută. Vindecările trupești sunt rare la Lourdes, dar fiecărei vindecări trupești îi corespunde un milion de vindecări care se petrec în sufletele și inimile oamenilor. Acestea se petrec în fiecare ceas și în fiecare minut. Numai că pentru aceste minuni nu există nici un birou medical care să le studieze și să le facă publicitate. Sunt convertirile la credință și apoi sunt minunile resemnării la voința lui Dumnezeu, convingerea pe care o întipărește Fecioara, în inimile bolnavilor, că ei nu sunt inutili pe lume, că nu suferă în zadar, că suferințele lor unite cu ale lui Cristos au o valoare infinită pentru mântuirea lor și pentru mântuirea lumii, că ei, pe plan supranatural, sunt mai valoroși decât cei sănătoși. De aceea, bolnavii se întorc de la Lourdes cu bucuria, seninătatea și speranța în inimă".

Să mai amintesc un fapt povestit de celebrul paroh din Paris și scriitor, Pierre l'Ermite, în cartea sa "Ce am văzut la Lourdes". Într-o bună zi, e chemat să îngrijească o bolnavă grav. Intră într-o cameră modestă și găsește o tânără femeie care avea o triplă suferință. Una morală: a părăsit-o bărbatul; alta fizică: are cancer; a treia economică: sărăcie totală. Abia îl vede pe preot, că bolnava îi zice:

- Părinte, vă văd foarte voinic. Faceți-mi un serviciu: eu locuiesc la etajul patru, luați-mă și aruncați-mă de pe fereastră, vă voi fi foarte recunoscătoare.

Impresionat, preotul îi zice:

- Doamnă, vă face plăcere să mergeți la Lourdes?

- La Lourdes? Ce să fac acolo? și cine mă duce la Lourdes?

- Mă ocup eu. Dumneavoastră să fiți dispusă, să vă pregătiți. În cutare zi plecăm...

La Lourdes, în prima seară, în timpul procesiunii, bolnava îi șoptește preotului la ureche:

- Părinte, acuma ajutați-mă să cer iertare lui Dumnezeu pentru păcatele pe care le-am făcut când m-am plâns de suferințele mele.

Conclude Pierre l'Ermite: "Acestea sunt minunile adevărate pe care le admirăm la Lourdes".

Scriitorul Francois Mauriac a descoperit un lucru pe care îl știm, dar numai teoretic. și anume că Maria e mamă și că el trebuie să se comporte ca un copil: "A fi copil, scrie Mauriac, înseamnă a da mâna; e necesar ca spiritele rele, mai mari, să fie capabile de acest gest; a da mâna Mariei, a te lăsa condus". Să dăm și noi mâna Mamei cerești ca să ne conducă la Fiul ei și la învățătura evangheliei de la care toți, chiar profesioniștii evangheliei, se pot abate atât de ușor. Materialismul, raționalismul care bântuia în Franța, când Sfânta Fecioară a apărut la Lourdes, au ajuns în sfârșit și la noi. Când pătrunde în Biserică pelagianismul, foarte ușor noi putem perverti logica Evangheliei înlocuind-o cu logica lumii. Suntem tentați să credem că apostolatul se întemeiază pe forțe omenești, că împărăția cerurilor sporește și sufletele se mântuiesc prin diplomație și complicitate cu puternicii lumii și prin alte strategii și combinații, urmând legile eficienței propuse de economia de piață și alte ideologii materialiste. Maria, luându-ne de mână, ne conduce la Cristos și la logica Evangheliei lui Cristos și ne arată care sunt legile eficienței voite de Dumnezeu. Ele sunt: rugăciunea, renunțarea, pocăința, umilința, supunerea totală la voința lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să mântuiască lumea cu forțe omenești sau cu înțelepciunea omenească, l-ar fi trimis pe Fiul său să se nască în palatul lui Augustus din Roma sau al lui Irod din Ierusalim sau în casa vreunui filosof. Dar nu! A ales grota Betleemului, Nazaretul, Golgota. Dumnezeu alege locurile slabe, nebunia, ca să dea de rușine puterea și înțelepciunea oamenilor, cele ce nu sunt ca să nimicească cele ce sunt. La fel la Lourdes, Maria a ales, urmând logica lui Dumnezeu, o grotă, adică un spațiu în care nu este nimic pentru a-și arăta puterea, și o ființă slabă, analfabetă, lipsită de înțelepciunea lumii, neputincioasă și săracă (Tatăl Bernadetei fusese arestat de jandarmi reclamat fiind de brutarul Soliten că i-a furat făina. Nu avea dovezi, dar familia Soubirous fiind cea mai săracă din sat, hoții nu puteau fi decât de acolo). Bernadeta n-a fost vindecată printr-o minune. A fost toată viața bolnavă de astm, de tuberculoză. La 36 de ani moare cu un cancer la genunchi care a făcut să-i putrezească piciorul. Toată viața umilită, prigonită, persecutată, victima mândriei din mănăstirea Navers, considerată inutilă și pentru toată lumea. Intr-o zi, o soră îi aruncă în față: "Nu ești bună de nici o muncă!" La care Bernadeta răspunde: "Da, munca mea e să fiu bolnavă!" Dar viața ei a fost cea mai mare minune. Duhovnicul ei spunea: "Cea mai evidentă dovadă a aparițiilor de la Lourdes este Bernadetă însăși". Să citim cuvintele pe care le scrie în carnetul ei de note: "Nu voința mea să se facă, o Marie, ci a ta care e întotdeauna voința lui Isus... Sufletul meu, unit cu al tău, să-l preamărească pe Domnul pentru acest omagiu permanent al unei supuneri desăvârșite... Da, Dumnezeul meu, da în toate și pentru toate, da!"
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire