pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Beauraing și Banneux

În luna ianuarie a anului 1933, trei loje masonice, vechile loje prusiene, îl instalau la conducerea Germaniei pe Hitler, el însuși membru, împreună cu generalii săi, al unei secte satanice, "Thule Geselschaft". Hitler întruchipa supra-omul creat de filosofia lui Nietzsche. Scrie Hitler în cunoscuta sa carte Mein Kampf: "Orice führer este investit cu puteri și autoritate nelimitate. Numai eroul este chemat la acest destin".

Programul său de acțiune, Hitler l-a preluat din Nietzsche care scrie în cartea sa "Așa vorbit-a Zarathustra":

"Nu mai este nici bine, nici rău, totul trebuie să fie lăsat să crească de-a valma. Tot ceea ce numim noi rău va înflori într-o realitate puternică și va fi un mare bine. Duritatea, violența, sclavia, riscul în suflet și în stradă, prefăcătoria, stoicismul, combinațiile și drăciile de tot felul, tot ce este rău, teribil, tiranic, tot ce în om mai ține de animalul de pradă și de șarpe, servește la fel de bine ca și contrariul la înălțarea omenirii".

Hitler a urmat întocmai programul elaborat în secta satanistă în vederea instaurării universale a împărăției Satanei, program care prevedea trei etape: distrugerea creștinismului și reînvierea cultelor păgâne, ateismul, și, în cele din urmă, recunoașterea Satanei ca singur Dumnezeu. Astfel, împreună cu colaboratorii săi, Hitler a reînviat vechile divinități germanice, Thor și Wotan, cărora li se aducea un adevărat cult religios, inclusiv jertfe omenești. Masacrarea evreilor nu pornea numai din ură: era o jertfă, un act de cult religios în adevăratul înțeles al cuvântului. Zvastica era un simbol magic ezoteric aparținând lojelor masonice și însemna ciocanul zeului Thor, instrumentul de distrugere a vechii lumi creștine și de creare a noii ordini în care "Satana va fi Dumnezeu!" Spicuiesc din discursurile lui Hitler: "Sufletul german este sufletul lui Dumnezeu. El trebuie să domnească și va domni peste toate popoarele. Prin el, omenirea va învia, se va înnobila"... "Rasele latine și-au trăit traiul, ele sunt în decadență totală. Mai au un singur element, religia, iar când noi vom distruge catolicismul, ele vor dispărea deîndată". Primul dușman care îi stătea în cale lui Hitler era Papa. Pusese la cale planul, din fericire nerealizat, de a-l aresta și întemnița pe Papa Pius XII și de a transforma Vaticanul în muzeu. Era nerăbdător să ajungă la Kremlin și acolo, odată cu victoria asupra rușilor, să anunțe suprimarea creștinismului în Germania.

Ca reacție la această ofensivă a Satanei care voia să se instaleze ca Stăpân și Rege al omenirii, Papa Pius XI, în 1925, când nazismul se afirma din ce în ce mai mult, îl proclama pe Cristos ca Stăpân și Rege, orânduind solemnitatea lui Cristos Regele universului. Dar, totodată, intervine Sfânta Fecioară spre a arăta că ea este alături de Fiul ei, Regina lumii. La sfârșitul anului 1932 și începutul anului 1933. Notați bine: exact când Hitler se instala la putere, ea apare în două localități din Belgia: la Beauraing și la Banneux.

La Beauraing, oraș situat la frontiera Belgiei cu Franța, Maria apare de 33 de ori la cinci copii aparținând la două familii: Andrei și Gilberta Degeimbre și Fernanda, Gilberta și Albert Voisin. Copiii au între zece și cincisprezece ani. Evenimentul are loc în grădina școlii ținute de maici, la care învățau. Seara, după prima apariție, când copiii povestesc ce au văzut, părinții se amuză și se mulțumesc să-i trimită la culcare. Supărată cu adevărat, însă, când vestea se răspândește, e maica Teofila, superioara călugărițelor. Le poruncește copiilor să nu mai vorbească despre așa ceva: nu mai avea Maica Domnului unde să se plimbe decât în grădina școlii? Și avertizează că dacă intră cineva în grădină, cheamă poliția. Pentru siguranță, pune în grădină, de pază, doi dulăi voinici. Cu toate aceste măsuri, de la primele apariții, grădina e invadată de circa zece-cincisprezece mii de persoane, printre care un număr mare de medici veniți să studieze fenomenul. Unul dintre medicii prezenți îi descrie astfel pe copii:

"În timp ce copiii se rugau, cred că a treia decadă a rozariului, deodată, printr-o mișcare simultană, toți cinci se aruncară în genunchi, cu o atare spontaneitate și o atare forță, încât am auzit literalmente, mărturisesc, cele cinci perechi de rotule izbindu-se de pământul înghețat, făcând un zgomot asemănător unui ou tare a cărui coajă este zdrobită de o masă, și acest lucru se petrecea fără ca ei, copiii, să simtă cea mai mică durere. Și exact în acea secundă în care cădeau în genunchi, glasul lor își schimba volumul și registrul, cu fețele radiind în direcția pe care numai ei puteau să o discearnă, începeau să se roage cu o bucurie plină de fervoare, cu o grabă care le lua răsuflarea, cu o convingere de o intensitate de nedescris".

În timp ce vizionarii erau în extaz, unii dintre medici plimbau flacăra unei brichete pe sub degetele lor sau le înțepau mâinile și picioarele cu ace, dar copiii nu reacționau. Nu simțeau nimic, iar flacăra și înțepăturile nu lăsau nici o urmă pe trupul lor.

La 13 zile după aparițiile de la Beauraing, în ianuarie 1933, urmează aparițiile de la Banneux, un sătuc de circa 300 de locuitori situat la vreo 60 kilometri de Beauraing. Vizionara este o copilă de 11 ani, Marieta Beco, dintr-o familie săracă, cu șapte copii, a cărei unică avere este o vacă și câteva găini. La Banneux au fost, în total, opt apariții.

Sfânta Fecioară adresează apelul obișnuit la convertire, pocăință, rugăciune, sacrificiu. Dar ceea ce e specific aici este, așa cum aminteam, titlul de regină. Întrebată să spună cine este, Maria se recomandă: "Eu sunt Maica lui Dumnezeu, Regina cerurilor". Și se arată într-adevăr ca o regină. Copiii o descriu ca având pe cap o diademă regală de lumină strălucitoare. În dreptul pieptului, o inimă. Dar nu o inimă suferindă, sângerândă, înconjurată de spini cum a apărut la Fatima, ci o inimă strălucitoare, de aur. Apare, ca de obicei, cu rozariul atârnându-i de braț. Dar, curios, la rozariul ei copiii nu văd crucea. Apare ca regină triumfătoare, de aceea nu vrea să se vadă nimic din ceea ce ar putea să amintească de suferință. Papa Pius XI, cel care a proclamat regalitatea lui Cristos în fața celor care voiau să-l detroneze, spre a-l instala pe Satana, avea certitudinea că victoria va fi de partea lui Cristos. Scria în celebra sa enciclică: "Mit brennender Sorge" împotriva nazismului: "Noi suntem siguri că dușmanii Bisericii care își închipuie că a sosit ceasul lor, vor recunoaște că s-au bucurat prea devreme și că prea devreme au luat în mână hârlețul groparului". Dușmanii lui Cristos își vor pleca genunchii în fața Regelui timpului și al veșniciei. Și toți creștinii vor înălța către Regele universului imnul de eliberare, de recunoștință și de bucurie, imnul Te Deum. La Beauraing și Banneux se vădește încă odată că din ziua în care a înălțat-o la cer și a încoronat-o, Isus a asociat-o la toate victoriile pe Mama sa, Regina. O regină și o mamă cu inimă de aur pentru copiii ei de pe pământ, așa apare la Beauraing.

Așa ne-o descrie Michel Quoist într-o splendidă poezie:
"Cea mai frumoasă invenție a mea, zice Domnul, e Mama mea. Îmi lipsea o mamă și am făcut-o.
Mi-am făcut mama înainte ca să mă facă ea pe mine. Era mai sigur.
Acum sunt cu adevărat om ca toți oamenii. Nu mai am nimic de invidiat la ei, pentru că am o mamă; una adevărată îmi lipsea.
Mama mea se cheamă Maria, zice Domnul. Sufletul ei este cu adevărat curat și plin de har.
Trupul ei este feciorelnic și este pătruns de o lumină cum nu este alta pe pământ.
Nu mă mai satur privind-o, ascultând-o, admirând-o. E frumoasă Mama mea, astfel încât, lăsând splendorile cerului, fiind alături de ea nu m-am simțit străin.
Știu bine, zice Domnul, ce înseamnă să fii purtat pe brațe de îngeri; și totuși nu e ca atunci când ești purtat pe brațele mamei, credeți-mă!
Maria, mama mea, a murit, zice Domnul. După ce m-am înălțat la cer simțeam lipsa ei, ea simțea lipsa mea.
Ea m-a ajuns din urmă pe drumul cel mai scurt, cu sufletul său, cu trupul său.
Nu puteam face altfel. Trebuia. Se cuvenea.
Degetele care l-au atins pe Dumnezeu nu puteau înțepeni. Ochii care l-au contemplat pe Dumnezeu nu puteau rămâne închiși.
Buzele care l-au sărutat pe Dumnezeu nu puteau încremeni.
Acel trup preacurat care îi dăduse trup lui Dumnezeu nu se putea amesteca cu țărâna.
Nu puteam, mi-ar fi fost cu neputință, m-ar fi costat prea mult.
Sunt Dumnezeu, sunt Fiul ei, Eu poruncesc.
Și apoi, zice Domnul, am făcut-o și pentru oameni, frații mei.
Pentru ca să aibă o mamă în cer.
Una adevărată, una de-a lor, cu trup și suflet, care este și a mea.
Și s-a făcut. Ea este cu mine din clipa morții sale.
Adormirea ei, cum zic oamenii.
Mama și-a găsit Fiul, și Fiul mama.
Trup și suflet. El lângă ea, pentru veșnicie.
Dacă oamenii și-ar da seama de frumusețea acestui mister!
Să profite mai mult de el, zice Domnul!
În cer au o mamă care îi urmărește cu ochii, cu ochii ei de carne.
Și această mamă e mama mea, ce mă privește cu aceiași ochi și mă iubește cu aceeași inimă.
Dacă oamenii ar fi mai inteligenți, ar profita, și-ar da seama că nu-i pot refuza nimic.
Ce vreți? E Mama mea.
Eu am voit-o și nu-mi pare rău.
Eu și Ea, față în față, cu trup și suflet, Mama și Fiul.
Veșnic Mama și Fiul". ("Rugăciuni")

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire