pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Toată frumoasă

"Mi-ai răpit inima sora mea, mireasa mea, mi-ai răpit inima numai cu o privire!" (Cânt. Cânt. 4,9).

Misticii, îndrăgostiții Sfintei Fecioare, întotdeauna i-au adresat Mariei aceste cuvinte pe care mirele din Cântarea Cântărilor le adresa miresei sale.

Vestea că Sfânta Fecioară se arătase unei copile în grota de la Massabielle se răspândise ca fulgerul în toată Franța. Toate ziarele scriau despre acest lucru. Fiindcă citise în ziare că pe data de 16 iulie avusese loc o nouă apariție și că Fecioara zâmbise de mai multe ori și cum nu locuia departe de Lourdes, contele de Bruissard, necredincios, a voit să meargă la Bernadeta și să se convingă personal că toată povestea aceasta a fost o înscenare. A găsit-o pe Bernadeta șezând pe pragul casei ocupată cu cusutul. După ce schimbă câteva cuvinte cu ea, contele o întreabă: " La urma urmelor, cum zâmbea Doamna ta?" Copila îl privește uimită: "Trebuie să fii în cer ca să imiți zâmbetul ei". "Totuși, nu ai putea să-l imiți pentru mine? Eu sunt ateu și nu cred câtuși de puțin în aparițiile tale". Bernadeta se întristează: "În acest caz Domnule, vreți să spuneți că sunt o mincinoasă? Dar, pentru că sunteți un om păcătos, voi încerca pentru dumneavoastră să imit zâmbetul Doamnei". Se ridică liniștită, își împreunează mâinile, își înalță ochii și zâmbește. Fața i se luminează de niște raze care nu aparțin pământului. Convertit, contele de Bruissard avea să scrie mai târziu: "Am rămas fascinat: cred că am văzut zâmbetul Fecioarei pe fața vizionarei. Din acea zi port în mine amintirea acelui zâmbet. Mi-am pierdut soția și cei doi fii, dar nu mă simt singur pe lume. Trăiesc cu zâmbetul Fecioarei care mi-a mângâiat sufletul".

Cum arăta Sfânta Fecioară la chip? Nu știu, căci n-a fost nici fotografiată, nici filmată, iar icoanele atribuite Sfântului Luca, pictorul Maicii Domnului, nu trec dincolo de secolul VI. În secolul XIV, scriitorul grec Nichifor Calist, uzând de informații care ar proveni de la Sfântul Epifaniu din secolul IV, ne-o descrie astfel pe Maria: "Fecioara nu era înaltă de statură, deși unii spun că depășea statura medie. Fața ușor bronzată de soarele țării sale reflecta culoarea grâului. Părul lung, ochii strălucitori, pupilele asemănătoare cumva cu culoarea măslinelor. Sprâncenele arcuite și negre. Nasul puțin alungit. Buzele roșii și pline de suavitate când vorbeau. Fața nici rotundă, nici ascuțită dar ușor ovală. Mâinile și degetele fine..."

De ce Cărțile Sfinte nu ne redau trăsăturile chipului Mariei? De ce, în schimb, chipul ei este tot mai mult făcut cunoscut lumii prin vizionari în timpurile moderne? Singurul răspuns la aceste întrebări l-am găsit într-o pagină a Sfântului Louis Grignion de Montfort:

"Mântuirea lumii a început prin Maria; prin Maria trebuia să-și găsească și desăvârșirea. La prima venire a lui Isus Cristos, Maria aproape că nu apare pentru ca oamenii, deocamdată puțin instruiți și luminați la persoana Fiului său, să nu fie ținuți departe de adevăr, atașându-se într-un mod prea sensibil și grosolan de ea, ceea ce probabil s-ar fi întâmplat - dacă ea ar fi fost cunoscută - din cauza frumuseții minunate pe care Dumnezeu i-a dat-o și în exteriorul ei. E atât de adevărat acest lucru, de vreme ce Sfântul Dionisie Areopagitul notează că arunci când a văzut-o, ar fi crezut cu siguranță că e o zeiță - din cauza misterioasei puteri de atracție și a neasemuitei frumuseți pe care o avea - dacă credința în care era bine ancorat nu i-ar fi spus contrariul.

Dar la a doua venire a lui Isus, Maria trebuie să fie făcută cunoscută și revelată de Duhul Sfânt, pentru ca prin ea Isus Cristos să fie cunoscut, iubit și slujit. Căci numai acestea sunt motivele care l-au determinat pe Duhul Sfânt să o ascundă pe mireasa sa pe când ea trăia pe pământ. În această ultimă fază a timpurilor, Dumnezeu vrea să o reveleze și să o facă cunoscută pe Maria, capodopera mâinilor sale".

Aceste cuvinte, Sfântul Louis Grignion de Monfort le scria la începuturile timpurilor moderne, adică acum circa 300 de ani în urmă. O profeție care s-a împlinit întocmai și se împlinește în continuare.

Dostoievski are o vorbă celebră: "Frumusețea va salva lumea". Dar care frumusețe? Răspunde un alt rus, Pavel Evdokimov: e frumusețea răscumpărată, e frumusețea pe care o implora Dionisie Areopagitul în rugăciunea pe care o adresa Maicii Domnului (Theotokos): "Doresc ca imaginea ta să se răsfrângă ca oglinda sufletelor pe care tu să le păstrezi curate până la sfârșitul veacurilor, să le ridici pe cele care sunt încovoiate asupra pământului și să dăruiești speranța celor care contemplă și imită modelul etern al frumuseții".

Despre frumusețea Mariei, Papa Paul VI, în discursul de încheiere a Congresului Marian din 1975, spunea aceste cuvinte: Maria este "femeia înveșmântată în soare, în care razele preacurate ale frumuseții umane se întâlnesc cu cele supraumane, dar accesibile, ale frumuseții supranaturale". Pentru artiști, în special pentru pictori, Maria a constituit întotdeauna modelul de frumusețe și sursa principală de inspirație. Din păcate, însă, arta lor, oricât de genială ar fi, se arată neputincioasă în a armoniza cele două tipuri de frumusețe pe care le descria Paul VI: frumusețea naturală și cea supranaturală. Arta occidentală exprimă foarte bine frumusețea fizică, umană a Mariei, fiind amenințată uneori de naturalism; cea orientală accentuează frumusețea mistică, harul, sfințenia Mariei, în detrimentul frumuseții fizice; și cum se poate contempla frumusețea mistică fără cea fizică? E interesantă experiența pe care a făcut-o teologul rus Serghei Bulgakov. În 1898 a văzut prima dată Madona Sixtină a lui Raffaello, la Dresda. Povestește: "Acolo, ochii Reginei Cerului care se înalță la cer cu dumnezeiescul ei Fiu m-au privit. Era în acei ochi o forță infinită de puritate și de dăruire voluntară... Mi-am pierdut simțurile, capul mi se învârtea; din ochi îmi curgeau lacrimi dulci și amare totodată, care făceau să se topească gheața inimii mele... Nu era o tulburare ascetică; nu era o întâlnire, o nouă cunoaștere, un miracol. Era o contemplație (eram pe atunci marxist)..."

Mai târziu, în 1923, când de-acum Bulgakov se convertise și devenise preot, aflându-se din nou în fața Madonei lui Raffaello, aceasta nu-i mai spunea nimic. Acum Bulgakov nu se mai extazia decât în fața icoanelor orientale.

În ceea ce privește frumusețea Mariei, geniul artistic a intuit în special două aspecte: duioșia care îi înfrumusețează chipul și ochii. Duioșia ei este exprimată în celebra icoană "Eleusa" - în traducere: duioșie, milă. Maria, în această icoană atribuită Sfântului Luca, îl ține pe copilul Isus în brațe, fața ei lipită de fața lui Isus, iar copilul cu o mânuță o ține pe mama de gât, cu cealaltă îi mângâie obrazul. Cu chipul "Eleusei", Maria i-a apărut Bernadetei la Lourdes. Figurat vorbind, Dumnezeu are două inimi: una de tată, alta de mamă. Chipul Mariei reflectă chipul de mamă al lui Dumnezeu. E o realitate pe care Sfântul Ioan al Crucii o explică astfel: "Când Dumnezeu iubește un suflet (și ce suflet a fost mai iubit ca cel al Mariei?) acel suflet devine atât de frumos, e înălțat atât de mult încât împărtășește ceva din Dumnezeu... face cumva din acel suflet egalul său... Sufletul crește din ce în ce mai mult în har și frumusețe" (Cântarea spirituală).

și apoi urmează frumusețea ochilor săi. Dumnezeu a privit la smerenia slujitoarei sale, sau, mai bine tradus, Dumnezeu a privit la slujitoarea sa smerită. Aruncându-și privirea asupra Mariei, Dumnezeu a imprimat în ea toată frumusețea ochilor săi. Dar în același moment, Fecioara și-a îndreptat spre Domnul ochii ei nevinovați, ochi de copil, simpli, limpezi, încrezători, plini de iubire și speranță, ochi neumbriți vreodată de orgoliu, de vanitate, neîntinați de vreo patimă sau de vreo imagine rușinoasă. "Ochii tăi sunt ochi de porumbiță sub năframa ta... Mi-ai răpit inima sora mea; mireasa mea, m-ai rănit, mi-ai răpit inima numai cu o privire". Comentând aceste cuvinte din Cântarea Cântărilor, aplicându-le Mariei, Sfântul Ioan al Crucii spune: "O singură privire a ochilor săi, a rănit inima Preaiubitului ei, inima lui Dumnezeu. Dumnezeu a devenit captivul privirii ei. Atunci s-a simțit rănit de iubire și de aceea o introduce în abisurile iubirii sale. Duhul Sfânt coboară la botezul lui Isus cu chip de porumbel. Ochii Mariei sunt ochi de porumbiță". Ea a privit toate lucrurile și toate evenimentele vieți cu ochi spirituali, cu ochii Duhului Sfânt.

Contemplând cu ochii sufletului frumusețea chipului Mariei, îi înălțăm această frumoasă rugăciune compusă de unul din marii oameni ai Bisericii în veacul trecut, Alfons Gratry:

"O, mamă iubitoare și minunată, te rugăm privește la mizeriile noastre și fie-ți milă de noi. Privește la acești copii atrași la rău, la acești tineri corupți, la acești adulți ramoliți, la acești bătrâni terminați înainte de vreme. Privește la chipul neamului omenesc - aprins sau consumat de patimi - desfigurat de cele șapte vicii și de cortegiul de boli și de suferințe care rezultă din ele. Privește la acești ochi stinși sau rușinați sau, mai rău încă, aprinși de orgoliu, de prezumție, de desfrâu și de răutate".

Cât de rar întâlnim printre oameni acea privire blândă, senină și puternică, simbol al nevinovăției păstrate sau recucerite! Când ne va fi dat să mai întâlnim acea privire frumoasă, divină, a unui suflet care îl contemplă pe Dumnezeu și care vede natura, lumea, oamenii, în Dumnezeu? Acea privire încărcată de toate razele vieții, de curaj și de forță, de bunătate și sinceritate, oglindă a sufletului atunci când sufletul este oglinda lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu nu-și mai revarsă el, Soarele Infinit, toate razele sale în suflete? Da, le revarsă, dar noi le stingem pe toate. Noi nu mai permitem ca chipul lui Dumnezeu să strălucească pe chipul nostru.

O, Maică Neprihănită, unică frumusețe desăvârșită, care nu ai stins niciodată vreo rază a lui Dumnezeu, dar le-ai primit pe toate pentru a le răsfrânge - lumină dumnezeiască - asupra lumii, roagă-te pentru noi!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire