pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Casa sfântă

Ne ocupăm în această meditație nu de apariția propriu-zisă a Sfintei Fecioare, ci de apariția casei în care a trăit Sfânta Fecioară, apariție la circa 2000 de kilometri distanță de locul ei de origine, la Loretto. De fapt e vorba de o serie întreagă de apariții. Sfânta casă - "Casa santa" - din Loretto - rămâne un fenomen extraordinar, o enigmă tulburătoare, inexplicabilă pentru istorici și oamenii de știință din timpurile noastre.

Cât privește casa Sfintei Fecioare de la Nazaret, apocrifele ne spun că după ce apostolii s-au întâlnit cu Isus înviat la muntele din Galileea, unde le dăduse întâlnire, ei s-au retras în căsuța Mariei, unde Sfântul Petru a ridicat un altar și a frânt pâinea. Cu alte cuvinte, în căsuța în care avusese loc întruparea fizică a lui Isus, s-a petrecut și prima întrupare sacramentală, prima liturghie celebrată de apostoli. Arheologia confirmă ce ne spun apocrifele: atât casa Sfintei Fecioare din Nazaret, cât și casa lui Petru la Cafarnaum, au fost transformate de primii creștini în lăcașuri de cult. Împăratul Constantin cel Mare este cel care a construit prima bazilică peste căsuța Sfintei Fecioare de la Nazaret. (Sfântul Paulin de Nola ne-a dat această informație prețioasă:

"Împărăteasa (Elena) a cerut fiului ei încuviințarea de a curăți de murdăriile păgânismului și a reda religiei adevărate, toate lucrurile marcate de trecerea și semnele de binefacere ale Mântuitorului, pentru ca Biserica să se poată bucura de cinste chiar la locurile ei de origine. Constantin i-a împlinit dorințele, i-a pus la dispoziție tezaurul pe care ea l-a cheltuit cu lucrările sfinte. Ea a acoperit cu bazilici toate locurile unde Domnul și Mântuitorul nostru a împlinit misterele mântuirii noastre și ale iubirii sale: Întruparea, Patima, Învierea și Înălțarea sa").

Creștinii au mers în pelerinaj la Nazaret chiar și după ce musulmanii au cucerit Palestina, în secolul VIII. Ocupanții le storceau pelerinilor banii, amenințându-i că altfel dărâmă Biserica din Nazaret. Vin timpuri mai bune când cruciații eliberează locurile sfinte. Acum sosesc la Nazaret pelerini celebri. Un istoric al timpului povestește că în 1219 Sfântul Francisc de Assisi a mers în Palestina și "s-a dus până la Nazaret pentru a venera acolo casa în care Cuvântul Tatălui s-a făcut om".

Treizeci și trei de ani mai târziu sosește un alt pelerin ilustru. Sfântul Ludovic, regele Franței, făcut prizonier de către sultanul Egiptului în bătălia de la Mansurah, face vot că dacă este eliberat din lanțuri merge în pelerinaj la Nazaret. Eliberat, își ține promisiunea: chiar în ziua de Buna Vestire, 25 martie 1252, sosește la Nazaret. Duhovnicul său, dominicanul Geoffroy de Blaujeu scrie:

"Mi se pare că aș fi nedrept să nu povestesc cu câtă umilință și cu câtă evlavie a făcut, piosul rege, pelerinajul pe care l-a întreprins de la Sfântul Ioan de Acra (portul de sosire) până la sfânta și religioasa cetate a Nazaretului. În ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, îmbrăcându-se în sac, a mers la Sefora, patria Sfântului Ioachim și a sfintei Ana, unde a petrecut noaptea, apoi a plecat la Cana în Galileea și de acolo pe muntele Tabor. În seara aceleiași zile a coborât în Nazaret. De departe, cum a zărit sanctuarul a coborât de pe cal, și-a plecat genunchii și s-a închinat cu evlavie. Restul drumului îl face pe jos, intră cu umilință în cetatea sfântă și în locul binecuvântat al Întrupării. Cu câtă fervoare s-a comportat acolo, cu cât fast și mărire a făcut să se celebreze vesperele, matutinul, liturghia și celelalte ceremonii care se cuvin la o solemnitate atât de mare, aceasta pot să o ateste cei care au fost martori. Mulți dintre ei au afirmat fără teamă că din ziua în care Fiul lui Dumnezeu a luat chiar în acest loc carnea noastră în sânul glorioasei Fecioare Maria, niciodată nu s-a celebrat slujba cu atâta solemnitate și evlavie. Chiar în arest loc, evlaviosul rege a luat parte la o liturghie celebrată la altarul Întrupării și a primit sfânta Împărtășanie; iar nobilul Odon, episcop de Tusculum, delegatul Sfântului Scaun, a cântat o liturghie solemnă la altarul principal și a ținut o predică mișcătoare".

La numai 13 ani de la pelerinajul Sfântului Ludovic, turcii care încheiau operația de recucerire a Palestinei, dărâmau bazilica din Nazaret păstrând căsuța. Maicii Domnului pe care bazilica o adăpostea. De ce n-au dărâmat-o și pe aceasta? Din respect față de Maria și Fiul ei Isus despre care vorbește Coranul. și, în al doilea rând, era o speranță de câștig prin banii pe care sperau să-i stoarcă în continuare de la pelerini. La începutul lui mai a anului 1291, cu răsunătoarea victorie a lui Saladin, ultima fortăreață din Palestina a cruciaților, portul Sfântului Ioan de Acra (biblicul Akko), cade în mâinile păgânilor. Dar tocmai la acest început de mai se petrece incredibilul. Exact pe 10 mai 1291, la 2000 de kilometri depărtare de Nazaret, pe coasta orientală a Adriaticii, vis-a-vis de Italia, pe colina de la Tersatto, nu departe de Fiume (astăzi Rijeka în Croația) niște tăietori de lemne din pădure descoperă o căsuță pe care n-o mai văzuseră niciodată în acest loc unde nu existase nici o casă și nici o cabană. Stupoare! Cu frică, tăietorii de lemne intră înăuntru: nu găsesc pe nimeni. O cameră de locuit, înnegrită de fum, cu un blidar săpat în perete, cu ustensile de bucătărie, în plus un altar de piatră cu o statuie a Maicii Domnului pe ea, o cruce greacă pe perete cu inscripția: Isus Nazarineanul Regele Iudeilor, pe pereți pictată Sfânta Fecioară înconjurată de sfinți orientali, iar printre ei un rege occidental pus în lanțuri. Bieții oameni n-aveau de unde să știe cine era. Vestea zboară, toată lumea din sat vine la fața locului. E cineva totuși, un sceptic care nu vine: e parohul satului, Alexandru de Giorgio. De fapt nici n-ar fi putut veni, deoarece de mai multe săptămâni stătea la pat grav bolnav de picioare. Sfânta Fecioară îl vindecă complet și-i descoperă secretul: căsuța poposită pe teritoriul parohiei sale era căsuța ei din Nazaret:

"Fiul meu, tu m-ai chemat și iată că vin să-ți dau un ajutor eficace și să-ți descopăr secretul pe care dorești să-l cunoști. Să știi că Locuința Sfântă adusă de curând în acest loc este casa în care m-am născut eu și în care am fost crescută în copilărie. În ea, la salutul Arhanghelului Gabriel, eu am făcut să se zămislească dumnezeiescul copil prin puterea Duhului Sfânt. În ea, Cuvântul s-a făcut trup. Apostolii au sfințit această locuință devenită însemnată prin mistere atât de mari și au celebrat în ea tainele sublime. Altarul este același pe care l-a consacrat Sfântul Petru. Statuia de cedru este chipul meu făcut de Sfântul Luca, el care trăia într-o dulce intimitate cu noi. Această casă pe care cerul o iubește atât de mult și care a fost înconjurată timp atât de îndelungat în Galileea acum a părăsit orașul Nazaret și a venit în orașul vostru. Dumnezeu, pentru care nimic nu este cu neputință, este cel care a făcut această minune. Pentru ca tu însuți să fi martorul și propovăduitorul acestei minuni, primește vindecarea. Recăpătarea sănătății, imediat după o boală atât de îndelungată, va confirma această minune".

Guvernatorul locului trimite o delegație la Nazaret formată din trei persoane: Sigismund Orsici, Ioan Grigorovici și parohul Alexandru de Giorgio. Iau dimensiunile casei. Ajunși la Nazaret, află că într-adevăr casa coincidea cu fosta casă din Nazaret, inclusiv dimensiunile: lungimea 9,52m, lățimea 4,10m, înălțimea interioară 4,30m. și li s-au plâns musulmanii că într-o bună noapte căsuța a dispărut în mod misterios și odată cu ea și speranța de câștig pe seama pelerinilor. Ca unul care cunosc bine Palestina, cunosc marea afluență a pelerinilor la locurile sfinte în decursul istoriei. Numai Nazaretul, din Evul Mediu până în deceniile trecute, când s-a construit actuala bazilică, nu a fost cunoscut practic ca loc de pelerinaj; nu aveau creștinii la ce merge.

Nu știu ce nu i-a plăcut Sfintei Fecioare în locul în care și-a adus căsuța. Fapt este că după trei ani, mai exact în noaptea de 10 decembrie a anului 1294, căsuța și-a luat zborul și a poposit în partea cealaltă a Adriaticii, nu departe de orășelul italian Recanati, într-o pădure a unei doamne pe nume Loreta. O descoperă niște ciobani. Senzație mare, lumea vine în pelerinaj de peste tot. Dar pădurea e plină de hoți care-i jefuiesc pe pelerini. După opt luni, căsuța se deplasează într-o bună noapte la un kilometru jumătate mai departe de Recanati, pe un ogor aparținând la doi frați: conții ștefan și Simon Rivaldi de Antici. Doi hapsâni care se ceartă de la banii încasați de la pelerini. Ca atare, căsuța își schimbă iarăși locul. Într-o noapte de decembrie a anului 1295, se mută la Porto di Recanati, unde a rămas definitiv adăpostită în măreața bazilică construită în secolul XVI de genialul Bramante, arhitectul care a construit fațada lui San Pietro din Roma.

Loretto, cu circa 2000000 de pelerini anual, este unul din cele mai importante sanctuare din lumea creștină. Papi, regi, mari personalități, au venit să se închine aici. La Loretto vine echipajul lui Cristofor Columb, în trecerea din America în 1453, pentru a-i mulțumi Sfintei Fecioare că i-a salvat de la pieire, într-o furtună pe mare. Aici vine regele Franței, Ludovic XIII, pentru a-i mulțumi Sfintei Fecioare că i-a dăruit în mod miraculos un copil, pe viitorul Ludovic XIV. Cu această ocazie, pune două coroane de aur și diamante pe capul statuii Maicii Domnului, în plus donează un înger de 150 kg de argint, care oferă pe o pernă de argint, Sfintei Fecioare pe micul rege cântărind 12 kg de aur. Printre pelerinii celebri, Michel de Motaigne cu soția și fiica. El ne descrie cu lux de amănunte o minune înfăptuită sub ochii lui: un prieten de-al său, pe care toți medicii din Paris nu putuseră să-l vindece, e vindecat pe loc. La Loretto vine Ioan XXIII în pelerinaj în 1962, ca să încredințeze Sfintei Fecioare soarta Conciliului pe care se pregătea să-l convoace.

Această căsuță zburătoare, i-a inspirat lui Benedict XV ideea să o declare în 1920 pe Sfânta Fecioară de la Loretto patroana principală a aviatorilor.

Istoria, mai ales originea acestei căsuțe, i-a pasionat pe istoricii și savanții din toată lumea. Mai ales raționaliștii moderni au voit să demonteze legenda. Rezultatele la care au ajuns i-au descumpănit. Au descoperit că legenda e adevăr istoric pur. Gulielm Garralt, profesor de artă la Universitatea din Cambridge, la sfârșitul secolului trecut, după cercetări foarte serioase, constată că personajele legendei sunt personaje istorice: a existat într-adevăr la sfârșitul secolului XIII și parohia Tersalto și parohul Alexandru de Giorgio. În 1962 s-a inițiat un program vast de cercetare interdisciplinară: arheologi, istorici și alți specialiști în diferite domenii. știința secolului nostru a capitulat în fața miracolului: o casă fără temelie, care rezistă de atâtea secole și care a poposit în diferit locuri, e o performanță pe care tehnica, arhitectura modernă, nu o pot realiza. Materialul din care sunt făcuți pereții, două specii de calcare - unul mai dur, altul mai moale - nu se găsește în Italia, în schimb se găsește în Palestina, în special la Nazaret. Mortarul analizat în laboratoarele din Roma e identic cu cel folosit la locurile sfinte din Palestina, în special la Nazaret. Partea lemnoasă și obiectele de lemn din casa sfântă sunt din lemn de Liban. Evident că în secolul XIII, locuitorii de pe cele două țărmuri ale Adriaticii nu importau lemn de cedru din Liban pentru construcții. Perplecși, savanții și-au terminat lucrările cu o întrebare: "Nu cumva legenda e cea mai curată formă de adevăr?" Unul din savanți conclude cu privire la Casa Sfântă: "Alături de adevărul pur istoric, există un adevăr mai intim, mai înalt, mai hotărâtor. Adevărul este deasupra și alături, înainte și după evenimentele istorice".

Casa Sfântă din Loretto este o invitație să medităm la misterul Întrupării, la toate evenimentele de la începutul mântuirii legate de această casă. De fapt, prin peripețiile acestei case, Sfânta Fecioară vrea să transmită un mesaj special și un avertisment tuturor profitorilor, afaceriștilor, agonisitorilor de bani pe seama lucrurilor sfinte, făcătorilor de sanctuare cu scopul de a se înavuți cu banul pelerinilor. Această casă în care Isus, Maria, Iosif au trăit în sărăcie ca toți oamenii simpli de atunci - cu o rogojină jos pe care se culcau noaptea și se acopereau cu o scoarță - fuge din calea celor care vor să câștige pe seama ei: fuge de musulmanii hrăpăreți de la Nazaret, fuge de creștinii profitori de pe cele două țărmuri ale Adriaticii. Un avertisment grav pentru noi care am primit invitația lui Isus de a părăsi toate și a-l urma pe el: nu cumva am pervertit invitația lui? Nu cumva îl urmăm pe el nelăsând toate, ci ca să avem de toate? Nu cumva vedem în preoție, în lucrurile sfinte, o posibilitate de a duce o viață de huzur? Un avertisment pentru seminariștii care duc o viață de trândăvie, care urmăresc, poate, o diplomă de bacalaureat din pomana săracilor. Invit la un examen de conștiință serios pe cei care chemați să vândă tot și să dea la săraci, iau totul de la săraci? Pe seminariștii care fumează numai țigări de lux, străine, în timp ce săracii iau pâinea de la gura copiilor ca să-i întrețină pe ei în Seminar. E impostură, e hoție! În minutele care urmează vă invit la un dialog cu Isus din Tabernacol, cu Isus cel care a dormit pe o rogojină în căsuța din Nazaret.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire