pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Fecioara brunetă - Guadalupe

Aparițiile de la Guadalupe sunt ca o piesă în două acte: primul act se petrece în Spania, cel de-al doilea în Mexic. Guadalupe este numele unui râu din Spania și al muntelui din preajma lui. ținut sălbatic, bântuit de lupi, după cum arată și numele; cuvântul spaniol "guadalupe" tradus înseamnă «ținutul lupilor».

Într-una din zilele anului 1329 - pe atunci această parte a Spaniei era încă stăpânit de arabi - un văcar căuta disperat una din cele zece vaci care dispăruseră fără urme. Într-un ultim efort, escaladează muntele abrupt și, ajuns pe pisc, găsește un teren împădurit și un izvor de apă. Iar lângă izvor, culcată, vaca. Se apropie, însă vaca nu mișcă: e moartă. Să-i aducă stăpânului măcar pielea. Vrea s-o jupuie, scoate cuțitul, dar când să înceapă operația, vaca se ridică în picioare. În aceeași clipă omul vede în fața lui, învăluită într-o lumină orbitoare, o femeie de o rară frumusețe care îi taie răsuflarea: "Nu te teme. Eu sunt Fecioara Maria, care prin harul Celui Prea Înalt, l-am zămislit în sânul meu pe Fiul lui Dumnezeu cel viu. Du vaca la loc și mergi apoi la Caceres. Spune preoților din acel sat să vină aici și să sape în locul unde ți-ai găsit vaca moartă. Vor găsi statuia mea. Ei trebuie să o scoată din pământ și să o ducă în altă parte căci aceasta este voința mea". Omul aleargă unde e trimis. Ca de obicei, preoții nu cred în asemenea scrânteli. Până la urmă, de voie, de nevoie, merg. Săpând cu cazmaua dau de un strat de piatră: pare să fie o pivniță sau un cavou. Curioși sapă mai departe și mare le este mirarea descoperind înăuntru o statuie înaltă de un metru, de proveniență din Grecia sau Asia Mică, după părerea specialiștilor. O statuie a Maicii Domnului cu fața brunetă, trăsături perfecte, fruntea largă, nasul acvilin, buze roșietice, ochi negri, sprâncene lungi, mantie roșie, un colier cu cruce de aur și alte bijuterii. șase ani mai târziu pe piscul de la Guadalupe se înălța o bazilică măreață. și alături o casă de oaspeți pentru numeroșii pelerini care veneau să se închine aici Sfintei Fecioare. Rămășițele văcarului vizionar, al cărui nume istoria nu ni l-a transmis, se odihnesc sub lespezile bazilicii, într-un sicriu de abanos.

Actul al doilea se petrece după circa 200 de ani în Mexic. Pentru azteci - indienii, populația indigenă a Mexicului - anul 1519 era anul în care după profețiile lor, trebuia să se reîntoarcă la ei zeul Quetzalcoatl. Dar mare le-a fost surpriza și bucuria văzând că zeul nu a venit singur, ci însoțit cu o armată întreagă de zei. Au venit pe cai. Indienii, care nu mai văzuseră cai, credeau că aceste ființe supranaturale formau o singură ființă cu caii lor. I-au primit cu toate onorurile cuvenite. Dar au rămas complet decepționați: acești zei nu aveau nimic dumnezeiesc in ei; erau de fapt conchistadorii, năvălitorii spanioli care, cu condotierul lor Fernando Cortes în frunte, le-au cucerit cu armele țara și le-au distrus civilizația. Tot cu armele au încercat să le impună și creștinismul. Misionarii, sosiți și ei, au intrat în conflict grav cu conchistadorii și au făcut eforturi eroice să evanghelizeze populația mexicană prin mijloace pașnice și dialog, străduindu-se să le învețe limba, obiceiurile și tradițiile locale. Dar nu reușeau mare lucru căci, cu structura lor mintală europeană, nu reușeau să înțeleagă modul de a gândi și de a simți al indigenilor. Potrivit filozofiei aztecilor, unicul lucru adevărat și autentic de pe pământ e poezia, adică florile și cântecul. Acestea cuprindeau în ele și reprezentau toată frumusețea, adevărul, splendoarea și misterul divinității, era mijlocul de a comunica cu Ometeol, zeul tuturor forțelor naturii. Puteau să survină erori și catastrofe, dar drumul florilor și al cântecului rămânea întotdeauna deschis pentru o întoarcere la Dumnezeu. și ce n-au înțeles și n-au putut să facă misionarii spanioli, a făcut Sfânta Fecioară: i-a convertit pe mexicani la creștinism prin cântece și flori.

În dimineața zilei de 9 decembrie a anului 1531, un campesino, un țăran indian, un om sărac, simplu, un dezmoștenit al pământului, mergea pe drumul care ducea spre Ciudad de Mexico. Avea 48 de ani, se convertise și se botezase de curând, și acum mergea la mănăstirea Sfânta Cruce a franciscanilor din marginea orașului Mexico să asculte liturghia și să continuie instrucția religioasă. La botez și-a părăsit muncile păgâne și și-a luat numele de Juan Diego. Trecând pe lângă colina Tepegac aude un concert extraordinar de păsări: ecoul repeta melodiile ca o muzică cerească. Surprins, țăranul se întreabă: "Sunt oare vrednic de ce aud? Nu cumva visez? Oare m-am trezit? Unde sunt? Oare în paradisul pământesc despre care ne-au vorbit bătrânii, înaintașii noștri? Sau sunt deja în cer?" De doi ani de când îi murise soția, Maria Lucia, încreștinată și ea, nu mai dorea altceva decât să moară și să o reîntâlnească în cer. Cântecul încetează. Privind în jur aude de sus un glas care-l cheamă pe nume: "Juanito, Juan Dieguito!" Îl invită să se apropie. Când ajunge pe vârful colinei, o femeie de o frumusețe supraomenească îi spune: "Află, Juan Diego, tu care ești unul din copii mei cei mai mici, că eu sunt Fecioara Maria, Mama Dumnezeului adevărat, Creatorul viu, Stăpânul cerului și al pământului. Doresc ca în acest loc să se construiască un sanctuar («teocalli» în indiană) care să-mi fie consacrat, ca cei care mă caută să mă găsească, și, de asemenea, eu să-mi pot arăta compătimirea și iubirea față de toți locuitorii țării tale. Eu voi fi prezentă ca să ascult rugăciunile, plângerile și suferințele și ca să-i mângâi pe nenorociți și ca să-i apăr pe toți cei care cer ocrotirea mea". și îl trimite la episcopul, desigur spaniol, Juan Zumarraga să-i transmită dorința ei. Merge de îndată la palatul episcopal. Aici știm ce-l așteaptă: nu-l crede nimeni. E luat în râs, alungat de servitori, și i se refuză audiența la episcop; ce să caute la episcop un țăran mizerabil, îmbrăcat cu o ayata grosolană (ayata este pătura aceea cu o gaură în mijloc în care se bagă capul, pe care o poartă și azi țăranii mexicani). Stă ceasuri întregi în curte. Cum nu pot scăpa de el, îl lasă să intre la episcop. Episcopul îl ascultă, dar bineînțeles, nu crede nimic din ce-i spune.

De patru ori îi apare Sfânta Fecioară, de patru ori merge la episcop, îndurând de fiecare dată aceleași umiliri. Descurajat, i se plânge Mariei: "Stăpâna mea, mă simt un om neînsemnat, un calic, o frunză călcată de toți în picioare, mă trimiți într-un palat de oameni mari cu care eu nu sunt obișnuit, nu mă cred pe mine. Încredințează misiunea aceasta unei persoane înalte. Iartă-mă dacă te supăr". Nici minunile pe care le face Sfânta Fecioară nu zdruncină necredința episcopului și a anturajului său. A cincea apariție aduce victoria. În dimineața de 12 decembrie, țăranul găsește colina aparițiilor acoperită de un covor de flori multicolore, parfumate, cu rouă pe ele, și în special trandafiri. "Fiul meu, copilașul meu, du aceste flori episcopului. Spune-i din partea mea că aceste flori, acești trandafiri, sunt semnul voinței mele. Povestește-i cum ai cules aceste flori". Cu un braț de flori ascunse în mantia sa, reușește să intre a cincea oară la episcop. În genunchi repetă mesajul, apoi își desface mantia și lasă să cadă florile pe jos. Episcopul rămâne descumpănit. În decembrie, în plină iarnă, nu se puteau culege de nicăieri flori. Ceva și mai uluitor însă: abia căzute frunzele jos, pe interiorul mantiei unde fuseseră florile, apare o imagine foarte frumoasă a Sfintei Fecioare. E imaginea care poate fi văzută și azi în sanctuarul de pe colina aparițiilor. Vizionarul a voit ca această colină să nu se mai numească Tepeyac ci Guadalupe. Zguduit, episcopul reține mantia cu imaginea miraculoasă și o pune în capela sa. A doua zi, episcopul merge în procesiune cu clerul sus pe colina aparițiilor; franciscanii poartă pe brațe mantia cu imaginea miraculoasă, băștinașii dansează, cântă din flaute și tambururi, dansează și umplu văzduhul cu petale de flori. În genunchi, episcopul promite să împlinească dorința Sfintei Fecioare. Vestea se răspândește, indienii se convertesc în masă: misionarii nu mai dovedesc să boteze: 15 mii de botezuri pe zi, toți la botez cu cununi de flori pe cap; în zece ani se încreștinează circa 8 milioane de indieni. Guadalupe, cu cele circa 20 de milioane de pelerini anual, e centrul spiritual și religios al Americii Latine. Douăzeci și cinci de papi au încurajat devoțiunea către Sfânta Fecioară de la Guadalupe. Paul VI a trimis un trandafir de aur Fecioarei brunete - Virgo morena.

Să revenim la imaginea miraculoasă de pe mantia lui Juan Diego. Având dimensiunile de 1,43 x 0,55 m, poate fi admirată Maria cu un chip nobil, de culoare brunetă, cu mâinile împreunate. Douăsprezece raze îi încadrează capul, formând o coroană. Chipul acesta desenat pe pânza grosolană de suman, exprimă, după atâtea secole, în culori vii, trăsăturile dulci, de o infinită duioșie și grațiile Sfintei Fecioare. Când i s-a adus o copie, o icoană, Papa Benedict XII a exclamat: "Non fecit taliter omni nationi". Toate analizele făcute din secolul XVII până azi arată că e o pictură unică, extraordinară, plută de enigme, din punct de vedere uman inexplicabilă. Ea sfidează știința. Analizele din laboratoare arată că pictura nu conține nici un mineral cunoscut, vegetal sau sintetic. și totuși culorile se păstrează vii, cu toate că pânza a fost ținută veacuri la rând în aer liber: racla de cristal în care e păstrată acum datează doar de la sfârșitul secolului trecut. Orice pictură pe bază de ulei sau apă presupune o pregătire, o apretare a pânzei pe care se pictează. Ceea ce nu e cazul la pictura de pe sumanul lui Juan Diego: o minune egalată numai de giulgiul din Torino. și încă un amănunt: în 1951 un fotograf a descoperit un lucru prezent uneori în fotografie sau în film, dar niciodată în pictură, lucru confirmat de minuțioase cercetări științifice, și anume: pe pupila unuia dintre ochii icoanei, celălalt e aproape închis, se reflectă un chip uman, cu barbă, în profil, ca într-o fotografie. E chipul vizionarului imprimat în ochii Sfintei Fecioare în momentul în care a lăsat să cadă trandafirii în fața episcopului.

Cât despre sărmanul campesino, Juan Diego, s-a stins după 17 ani de la apariții. Cenușa lui se află într-o capelă a Sanctuarului din Guadalupe. În ultimul pelerinaj făcut în Mexico, Papa Ioan Paul II l-a ridicat la cinstea altarelor.

Ar fi inutil să ascultăm lucrurile senzaționale legate de icoana miraculoasă de la Guadalupe, dacă nu am reține mesajul fundamental pe care Sfânta Fecioară ni-l transmite. Iar mesajul e acesta: după exemplul lui Isus, dragostea, predilecția Mariei se îndreaptă spre categoria socială din care a făcut și ea parte: spre cei umili, sărmani, săraci, disprețuiți, călcați în picioare, spre cei care chiar dacă greșesc din slăbiciune, se recunosc că sunt păcătoși, nu se justifică, spre cei pe care îi vedem mergând în genunchi pe pământul gol al sanctuarelor Mariei în semn de pocăință. Citind minuțioasa descriere a misionarului Antonio Valeriano, contemporan și martor al evenimentelor de la Guadalupe, rămânem surprinși de felul cum Maria îi repetă mereu vizionarului: "Juanito (Ionel), copilul meu": ca o mamă care își alintă copilul. Maria e mama celor mici. E un lucru care ne șochează și ne îngrijorează: în aparițiile din timpurile moderne - și sunt sute - privilegiații Maicii Domnului sunt oameni simpli: analfabeții, păstorii de oi, văcarii, copii; după știința mea, printre vizionari nu găsim preoți, nici episcopi, nici profesori de seminarii, nici teologi, nici liturgiști, nici bibliști și nici măcar seminariști. Contemplând aparițiile pe pământ ale Mamei sale, Isus continuă să-l preamărească pe Tatăl său, Stăpânul cerului și al pământului "fiindcă a ascuns aceste lucruri celor înțelepți și pricepuți și le-a descoperit celor mici" (Lc 10,21).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire