pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Carmelul

Știm din istorie că multe ordine și congregații religioase au la origine un întemeietor și o întemeietoare: Benedict și sora sa Scolastica, Augustin și mama sa Monica, Francisc de Assisi și Clara, Francisc de Sales și Ioana de Chantal, Tereza de Avila și Ioan al Crucii, și exemplele ar putea continua. Dar cazul cel mai interesant este cel al ordinului carmelitanilor. Întemeietorul lui sunt tot un bărbat și o femeie: bărbatul e profetul Ilie, femeia este Sfânta Fecioară Maria. Profetul Ilie, părintele anahoreților din Vechiul Testament, a trăit pe muntele Carmel. Aici se retrăgea în singurătate și contemplație după cunoscutele sale incursiuni, când îi punea la punct pe regii și pe preoții lui Baal. De pe culmea Carmelului a văzut el ridicându-se nourașul de pe suprafața mării, după cei trei ani de secetă cumplită. "Ilie s-a suit pe vârful Carmelului și, plecându-se la pământ, s-a așezat cu fața între genunchi, și a zis slujitorului său: «Suie-te și uită-te înspre mare». Slujitorul s-a ridicat, s-a uitat și a zis: «Nu este nimic». Ilie a zis de șapte ori: «Du-te iarăși». A șaptea oară, slujitorul a zis: «Iată că se ridică din mare un nor mic, cât o palmă de om»" (1 Reg 18, 22-24). Întreaga tradiție monastică vede în acest nouraș o imagine și o prevestire a Mariei: Maria s-a desprins din masa umană infectată de păcat asemenea nourașului candid și ușor care s-a desprins din marea cu apă amară.

Carmelitanii văd în profetul Ilie și în Maria modelul vieții consacrate lui Dumnezeu prin feciorie. Ilie a fost primul bărbat care a îmbrățișat celibatul de bună voie în Vechiul Testament, după cum Maria e prima fecioară a Noului Testament. Această trăsătură comună o scotea deja în evidență o carte apocrifă foarte veche, Evanghelia lui Pseudo-Matei, în care citim: "Maria răspundea astfel preoților de la templu: Ilie s-a înălțat la cer cu trupul său deoarece și-a păstrat trupul său în curăție. Eu am învățat din copilărie, în templu, că fecioara este plăcută lui Dumnezeu. De aceea am hotărât în inima mea să nu cunosc bărbat".

Carmelul nu e departe de Nazaret. În zilele senine, de pe piscul lui, se poate zări Nazaretul. Nu e propriu-zis un munte ci mai degrabă un lan de dealuri lung de 25km care nu depășesc înălțimi de 550m. E acoperit cu verdeață, vii și grădini - în traducere, "Carmel" înseamnă, de fapt, grădină. Pentru vegetația sa abundentă, Carmelul, în Biblie, este simbolul frumuseții și al prosperității. Profetul Isaia nu putea găsi o imagine mai frumoasă. pentru a descrie timpurile mesianice: "Pustiul și țara fără apă se vor bucura, deșertul se va veseli și va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori și va sări de bucurie, cu cântece de veselie și strigări de biruință căci i se va da... strălucirea Carmelului". Oare Maria, privind de la Nazaret piscurile Carmelului, își va fi dat seama că ea era adevăratul Carmel, grădina roditoare care a îmbrăcat pământul?

Tradiția ne spune că numeroși anahoreți au continuat, pe Carmel, idealul de viață îmbrățișat de Ilie, de Elizeu și de grupul lor de ucenici. Dintre primii convertiți la creștinism de către apostoli, unii s-au retras pe Carmel, au zidit un mic lăcaș de rugăciune lângă grota lui Ilie, pe locul de unde profetul a văzut nourașul. Aici cântările și rugăciunile se înălțau zi și noapte către Maica Domnului și către Fiul ei. În epoca bizantină, muntele era plin cu eremiți. Lor li s-au adăugat apoi anahoreții veniți din Occident cu cruciadele. Aceștia au organizat ordinul carmelitan în forma lui actuală. Unul dintre cei mai renumiți carmelitani veniți din Occident a fost Sfântul Simon Stock, englez, cel care a fugit de acasă la vârsta de 12 ani, trăind mai întâi ca eremit în scorbura unui stejar. Lui i-a apărut în 1251 pe muntele Carmel Sfânta Fecioară, încredințându-i scapularul cu promisiunea că cei care-l vor purta nu vor ajunge în iad. Scapularul sunt cele două bucăți de pânză puse pe umeri ("scapulum"), o parte venind în față, iar cealaltă în spate, destinate să le protejeze îmbrăcămintea călugărilor, ca un fel de șorț, când sunt la muncă. Cum în secolul XII dreptul canonic prevede că cine poartă un an de zile uniforma unui ordin călugăresc este considerat călugăr sau călugăriță, cu toate consecințele, laicii, terțiarii, pentru a evita asemenea consecințe, au redus scapularul la dimensiuni mici, simbolice.

Ordinul carmelitan a dat Bisericii pe cei mai mari mistici și contemplativi: să ne gândim numai la Sfânta Maria Magdalena de Pazzi, Sfânta Tereza de Avila, Sfântul Ioan al Crucii, Sfânta Tereza a Pruncului Isus și, în zilele noastre, Fericita Elisabeta a Sfintei Treimi. Spiritualitatea lor e concentrată pe reculegere, tăcere, contemplație, ascultarea și meditarea cuvântului lui Dumnezeu și rugăciune continuă într-un climat de simplitate, sărăcie și muncă, după exemplul sfintei Fecioare Maria, prima contemplativă a Bisericii.

Experiența mistică a acestor sfinți carmelitani poate fi de un mare ajutor celor care vor să trăiască un minimum de viață spirituală, să facă un minimum de experiență mistică. De fapt, ce înseamnă experiență mistică? Experiența mistică este întâlnirea personală dintre om și Dumnezeu, este experiența prezenței lui Dumnezeu cel infinit, este experiența provocată de o acțiune specială a Duhului Sfânt. Un lucru mai puțin cunoscut e că misticii și misticile carmelitane au avut experiența mistică nu numai a lui Dumnezeu dar și a Sfintei Fecioare Maria. Una din misticele carmelitane, Maria Petyt, își descria astfel experiența: "Uneori îmi este dăruită o viață spirituală în Maria, o liniște în Maria, o bucurie în Maria, o lichefiere în Maria, a scufundare, o absorbire în Maria, o unire cu Maria". În noaptea de 5 martie 1584, Sfânta Maria Magdalena de Pazzi a simțit că Isus i-a schimbat inima cu inima Sfintei Fecioare. Aceeași experiență a făcut-o Sfânta Tereza a Pruncului Isus care, la vârsta de 12 ani, experimentează prezența și zâmbetul Fecioarei, care îi pătrunde sufletul și trupul, o vindecă și-i redă bucuria de a trăi. Cu puțin timp înainte de a muri, Tereza se destăinuia surorii sale Paulina:

"Mă simțeam cu totul învăluită în mantia Sfintei Fecioare. În acel timp făceam de serviciu la sala de mese și-mi amintesc că făceam muncile ca și cum nu le-aș fi făcut: acționam ca și cum aș fi avut un trup luat cu împrumut. Această stare a durat o săptămână întreagă. E o stare supranaturală greu de exprimat".

Din punct de vedere teologic, posibilitatea acestei suferințe se explică simplu de tot. Trupul înviat și glorificat al Mariei se bucură de toate însușirile trupurilor înviate pe care le descrie Sfântul Pavel în prima scrisoare către Corinteni (1 Cor 15,45): e un trup spiritualizat, eliberat de limitele naturale ale timpului și spațiului și, așa cum trupul lui Cristos înviat se poate uni cu orice om din toate timpurile și din toate locurile de pe pământ în Sfânta Împărtășanie, același lucru îl poate face Maria cu orice om căruia îi acordă favorul prezenței sale mistice.

Viața de intimitate, de comuniune cu Sfânta Fecioară are ca efect ceea ce scria unul din misticii carmelitani, Michele de S. Agostino: "Când Maria binevoiește să-și formeze copiii predilecți, sădește în ei spiritul său... produce într-înșii virtuțile ei, temperamentul ei, modul ei de a acționa, înclinațiile ei".

Sfânta Fecioară imprimă mai ales trei din însușirile sale într-un asemenea suflet. Prima: interioritatea, reculegerea, dragostea pentru tăcere, pentru meditație, pentru contemplație, formarea acelui climat în care Dumnezeu vorbește și în care pot fi auzite șoaptele sale. Misticii carmelitani o numesc pe Maria: "Maica tăceri" (Mater silentii). Exclamă Sfânta Tereza a Pruncului Isus: "Cum îmi este din ce în ce mai dragă tăcerea ta grăitoare... Cât îmi ești de dragă Fecioară în timp ce-i asculți pe păstori și pe regii magi și păstrezi în inima ta toate aceste lucruri". Maria este modelul sufletelor interiorizate, a sufletelor care iubesc singurătatea, acea singurătate care este plină de prezența lui Dumnezeu. Omul în care nu locuiește Dumnezeu iubește zgomotul, flecăreala, nu iubește tăcerea, reculegerea; explicația este simplă: omul se teme de pustiul, de golul din inimă. Acest gol încearcă să-l umple cu zgomot.

În al doilea rând, viața de intimitate cu Sfânta Fecioară imprimă în suflet, și chiar în fizionomia omului, ceva din frumusețea ei. "Cât ești de curată frumoasă Marie, exclamă Sfânta Maria Magdalena de Pazzi. În frumusețea ochilor tăi își găsește bucuria, Paradisul, și-și așează tronul Sfânta Treime". Sfânta Tereza de Lisieux, amintindu-și de zâmbetele Fecioarei, spunea după câțiva ani: "Dintr-o dată, Sfânta Fecioară îmi apăru frumoasă, atât de frumoasă, cum nu mai văzusem vreodată ceva atât de frumos; fața ei iradia de o bunătate și de o frumusețe de nedescris".

Iar Elisabeta a Sfintei Treimi: "Când citesc în Evanghelie că Maria s-a îndreptat în grabă spre munții Iudeii spre a merge să împlinească datoria sa de caritate... mi-o imaginez pășind atât de frumoasă, atât de calmă și maiestuoasă, atât de reculeasă în ea însăși, în dialog cu Cuvântul lui Dumnezeu". Frumusețea ei nu e doar o frumusețe estetică. Frumusețea ei e o rază a frumuseții lui Dumnezeu care se transmite la cei ce trăiesc în intimitatea ei și această frumusețe e frumusețea care salvează lumea despre care vorbesc misticii ruși.

În sfârșit, viața de intimitate cu Sfânta Fecioară imprimă în inima omului acea compătimire față de toți suferinzii lumii, de care vibrează inima ei. Ca exemplu, o putem lua tot pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus. Ea trăiește, în inima ei, toată drama și toate sfâșierile sufletești ale omului din timpurile noastre: disperarea, tentația de sinucidere provocată de ateism, de lipsa de sens a vieții, de perspectiva prăbușirii definitive în neant. Până în ultima clipă rămâne însoțitoare de drum a păcătoșilor, împărtășind chinurile lor: "Haide, haide, bucură-te de moarte, căci îți va aduce nu ceea ce ceri ci o noapte și mai profundă, noaptea neantului". Tereza acceptă: "Doamne, fiica ta îți cere iertare pentru frații ei, acceptă să se hrănească cu pâinea durerii și nu vrea să se ridice de la această masă încărcată cu amărăciune la care mănâncă sărmanii păcătoși".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire