pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Pâinea zilnică a cuvântului
Albert Vanhoye

achizitionare: 27.11.2003; sursa: Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior MARȚI

Dan 3,25.34-43; Ps 24; Mt 18,21-35

În prima lectură de astăzi găsim un exemplu de rugăciune în dezolare: nu mai este nimic de făcut și Dumnezeu pare atât de departe, atât de inaccesibil! Atunci, conștiința nevoii de iertare din partea lui Dumnezeu devine acută și rugăciunea devine insistentă și umilă, inspirată dintr-un sentiment de căință. Această rugăciune a lui Azaria a inspirat rugăciunea preotului de la Liturghie, după oferirea pâinii și a vinului: "În duhul smereniei și cu sufletul căit să fim primiți de tine, Doamne, iar jertfa aceasta așa să se împlinească astăzi înaintea ta încât să-ți placă ție, Doamne Dumnezeule".

Infinita milă cu care Dumnezeu ne primește trebuie să fie modelul modului nostru de a acționa față de toți, trebuie să facă din noi purtători ai milostivirii divine.

Parabola evanghelică ne ajută să vedem cu claritate scandalul care se ivește atunci când, în contrast cu iertarea pe care o primim încontinuu de la Dumnezeu, inima noastră rămâne plină de duritate față de frații noștri. Găsim, în două locuri, cuvinte identice: "Slujitorul s-a aruncat la picioarele lui și l-a rugat zicând: «Îngăduie-mi și-ți voi restitui totul»". Și stăpânul are milă de el. Și acest servitor iertat, căruia i-a fost uitată o datorie enormă, "abia ieșit", aude aceleași cuvinte adresate lui de un tovarăș al său, pentru o datorie infimă: "Atunci, tovarășul său i s-a aruncat la picioare și l-a rugat: «Îngăduie-mi și-ți voi restitui totul!»" Dar această rugăciune, care abia i-a fost făcută, el n-o aude, nu vrea s-o asculte. "Dar el nu a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță până îi va plăti toată datoria".

Iată un contrast scandalos, care ne afectează profund. Și totuși, nu este niciodată și cazul nostru? Nu ținem cont de asta, ci atitudinea noastră e foarte diferită atunci când ne rugăm lui Dumnezeu față de momentul în care noi tratăm cu aproapele nostru. Îl implorăm pe Domnul pentru a obține iertarea sa, și apoi suntem fără milă față de alții. Considerăm natural ca Dumnezeu să asculte și să ne umple de darurile sale, și când cineva vine să ceară ceva, prezentăm o sumedenie de motive pentru a-l refuza. Punem la încercare răbdarea lui Dumnezeu zi după zi, și Dumnezeu are răbdare cu noi, ne suportă; dar noi nu suportăm de la alții nici cel mai mic afront, nici cea mai mică întârziere. Nu ne gândim niciodată să confruntăm atitudinea lui Dumnezeu față de noi cu aceea a noastră față de aproapele și, în acest mod, ne închidem în fața darurilor Domnului. El vrea într-adevăr ca noi să ne facem părtași la mila sa, iubirea sa și apoi, după ce le-am primit, să le transmitem, să le împărțim și altora.

Și aceasta este învățătura serioasă pe care Domnul ne-o dă astăzi: "Tot așa vă va face și Tatăl meu ceresc, dacă nu va ierta fiecare din inimă fratelui său".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire