pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Pâinea zilnică a cuvântului
Albert Vanhoye

achizitionare: 27.11.2003; sursa: Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior VINERI

Ier 20,10-13; Ps 17; In 10,31-42

Prima lectură ne ajută să cunoaștem sentimentele lui Isus și să înțelegem marea victorie pe care el a repurtat-o în pătimirea sa. Citim un text care ne ajută să cunoaștem sentimentele lui Isaia într-o situație similară. Ieremia simte apăsând asupra lui greutatea ostilității mulțimii, când mai nimeni nu e cu el, după ce a anunțat pedeapsa lui Dumnezeu: "Chiar prietenii mei pândesc să vadă dacă mă clatin... Vom pune mâna pe el și ne vom răzbuna pe el". Și el face efortul renunțării la tentația de a se salva singur, cu propriile mijloace: "Doamne, Dumnezeul oștirilor, care judeci cu dreptate, care pătrunzi rărunchii și inimile... ție ți-am încredințat cauza mea!" Este deja o victorie dificilă abandonarea deciziei în mâinile lui Dumnezeu. Totuși, Ieremia nu renunță la răzbunare, deși o lasă lui Dumnezeu: "Doamne..., fă-mă să văd răzbunarea ta împotriva lor!" Dumnezeu este drept, și trebuie să restabilească dreptatea, de aceea, eu îi las lui răzbunarea asupra dușmanilor mei și îi cer să o pot vedea. Este o reacție naturală, dar e frumos să vedem că Ieremia se încredințează lui Dumnezeu: este primul pas. Și este un pas pe care ar trebui și noi să-l realizăm când avem impresia, cel puțin când aceasta corespunde adevărului, că alții nu sunt drepți cu noi, că ne neglijează, că nu ne dau ceea ce așteptăm de la ei.

Însă e doar primul pas, e numai începutul convertirii inimii. Isus a mers mai departe. În pătimirea sa, nu ascultăm niciodată cuvinte asemănătoare celor ale lui Ieremia. El știe că Dumnezeu va restabili dreptatea, că Dumnezeu va pedepsi poporul și o spune de multe ori în evanghelie, pentru că Dumnezeu nu poate lăsa ca răul să triumfe. Dar o spune cu o strângere de inimă, o spune plângând cu privire la distrugerea Ierusalimului, cetatea sa pe care el de atâtea ori a încercat să o convertească și care n-a voit și n-a cunoscut ziua venirii lui (cf. Lc 13,34).

Și în momentul răstignirii, Isus nu-i cere lui Dumnezeu să pregătească răzbunarea asupra ucigașilor săi: "Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!" (Lc 23,34).

Iată inima lui Isus, o inimă care a obținut victoria definitivă asupra răului, slujindu-se de toate suferințele pentru a exprima iubirea cea mai mare. "Dumnezeu și-a arătat iubirea față de noi pentru că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi" (Rom 5,8).

În evanghelie există un alt lucru foarte important. "Dacă nu săvârșesc faptele Tatălui meu - spune Isus - să nu mă credeți; dar dacă le săvârșesc, chiar dacă nu mă credeți pe mine, credeți în aceste fapte ca să ajungeți să cunoașteți că Tatăl este în mine și eu sunt în Tatăl". Este o revelație nu numai prin intermediul cuvintelor, ci și prin fapte. Cât de frumos ar fi ca și noi să putem spune același lucru, și să o spunem cu viața noastră! Ar trebui să arătăm unirea noastră cu Dumnezeu în activitățile noastre, în modul nostru de a acționa în toate circumstanțele dificile, în toată viața noastră. Ar trebui, deci, asemenea lui Isus, și în Isus, să prezentăm lumii faptele noastre ca o lumină care arată iubirea lui Cristos care vrea să se difuzeze în tot universul.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire