pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Pâinea zilnică a cuvântului
Albert Vanhoye

achizitionare: 27.11.2003; sursa: Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior MARȚI

Is 49,1-6; Ps 70; In 13,21-33.36-38

În profeția lui Isaia notăm un moment dramatic. Servitorul Domnului este descurajat: "Degeaba m-am trudit, în zadar și pentru nimic mi-am cheltuit puterile". Dar chiar și în această stare de spirit, el își arată încrederea în Domnul: "Cu toate acestea, partea ce mi se cuvine este la Domnul și răsplata mea la Dumnezeul meu". Și apoi, cuvântul lui Dumnezeu luminează toată situația: acest timp de dificultate este numai condiția pentru o deschidere mai mare. "E mic lucru să fii servitorul meu, ca să ridici semințiile lui Iacob. Voi face din tine lumina popoarelor, ca să aduci mântuirea mea până la marginile pământului".

În evanghelie găsim o perspectivă asemănătoare. Primul lucru care s-a spus este dramatic: "Isus a fost cuprins de o neliniște adâncă și a spus: Adevăr, adevăr vă spun, unul dintre voi mă va vinde". Misiunea lui Isus cu apostolii părea să se termine cu un faliment: este un eșec teribil, pentru un maestru așa de bun, să fie trădat de unul dintre discipolii săi, de unul dintre cei doisprezece, cum spune cu insistență evanghelia.

Dar Isus nu rămâne la această neliniște adâncă. Și el este luminat de Dumnezeu și, după ce Iuda a ieșit, cuvântul său nu este un cuvânt de învins, ci unul de învingător: "Acum a fost preamărit Fiul Omului și Dumnezeu a fost preamărit în el". Este o viziune divină. Isus vede lucrurile în profunzime, nu se oprește la aparențe, el vede chiar și în acțiunile cele mai înspăimântătoare acțiunea lui Dumnezeu care transformă totul: cea mai profundă umilire este ocazia unei imense glorii. În momentul în care el acceptă toate umilirile, se împlinește salvarea lumii și se actualizează profeția lui Isaia, pentru gloria Tatălui. El este bobul de grâu care acceptă să cadă pe pământ și să moară, și astfel, să aducă mult rod: mântuirea divină este dusă până la capătul pământului.

Aceasta este pentru noi o chemare și, în același timp, o mare consolare. Domnul Isus, cu pătimirea sa, ne dă posibilitatea să recunoaștem în toate încercările acțiunea divină, să primim orice dificultate ca o ocazie de preamărire a lui Dumnezeu.

Dar nu cu puterile noastre putem noi să realizăm acest lucru. Dacă am vrea să-l facem singuri, Isus ne-ar spune ca și lui Petru: "Tu nu poți să mă urmezi pentru moment". Numai atunci când el ne cheamă noi putem să mergem pe acest drum dificil, dar divin. În orice dificultate, Isus ne face să întrevedem că numai prin cuvântul său el ne dă și harul și ne unește cu el. Și atunci putem, în credință, să ne bucurăm că putem fi uniți cu el în suferință pentru a fi cu el în glorie (cf. Rom 8,17). Este dificil, o știm din experiența zilnică. Dar aceasta este vocația creștină: să ne unim misterului morții și învierii lui Isus pentru a ne transforma pe noi înșine și a transforma lumea prin răbdare și prin încredere.

Sfântul Ignațiu de Antiohia, pregătindu-se pentru martiriu, spunea: "Când voi fi jertfit împreună cu Domnul, atunci voi fi creștin".

Să cerem harul de a ști să recunoaștem în suferințe acțiunea lui Dumnezeu care ne transformă viața și ne-o face rodnică.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire