pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

Decalogul și Fericirile

A treia promulgare a Decalogului a făcut-o Cristos. În predica de pe Munte care constituie Magna Charta a moralei evanghelice, Isus duce la împlinire poruncile lui Dumnezeu interiorizând și radicalizând exigențele Decalogului.

Scrie Sfântul Augustin: "Începutul libertății constă în a fi lipsit de fărădelegi... cum ar fi omuciderea, adulterul, necurăția, furtul, înșelăciunea, sacrilegiul, și așa mai departe. Când cineva începe să nu mai aibă aceste fărădelegi (și nici un creștin nu ar trebuie să le aibă), începe să-și ridice capul spre libertate, dar acesta nu e decât începutul libertății, nu libertatea perfectă" (In Iohannis Evangelium Tractatus, 41,10).

Într-o zi un tânăr îl întreabă pe Isus: "Învățătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viața veșnică?" Isus îi răspunde: "Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile... Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu dai mărturie falsă, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta..." Dar tânărul, în căutare de perfecțiune morală, își dă seama că numai atât nu este suficient. Și atunci Isus îl învață ce trebuie să facă pentru a fi desăvârșit. Fără a aboli Legea lui Moise, căci n-a venit să desființeze, ci să desăvârșească fără a adăuga precepte exterioare noi, Isus transformă și reformează rădăcina din care pornesc faptele Legii lui Moise: această rădăcină este inima omului. Ați auzit că s-a spus celor de demult, în Decalog: Să nu ucizi. Eu însă vă spun: Nu numai să nu ucizi, dar nici măcar să nu spui un cuvânt insultător la adresa altuia. Ați auzit că s-a spus celor de demult, în Decalog: Să nu săvârșești adulter. Eu însă vă spun: Cine numai dorește o femeie în inima lui a săvârșit deja adulterul. Ați auzit că s-a spus: Să nu juri pe templu. Eu însă vă spun: Să nu juri pe nimic, ci să fie vorba voastră da, da; nu, nu. Ați auzit că s-a spus: Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi. Eu însă vă spun: Iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, rugați-vă pentru cei care vă prigonesc și vă calomniază (Cf. Mt cap.5).

Catehismul Bisericii Catolice ne prezintă foarte clar trăsăturile Legii noi confruntată cu Legea veche sau Legea lui Moise sintetizată în Decalog:

"Legea cea nouă este numită legea iubirii, pentru că îl face pe om să acționeze prin iubirea pe care o revarsă Duhul Sfânt, mai degrabă decât prin frică, legea harului, pentru că prin credință și sacramente ea conferă puterea harului pentru a acționa; legea libertății, pentru că ne eliberează de observanțele rituale și juridice ale Legii vechi, ne înclină să acționăm în mod spontan sub impulsul iubirii și, în sfârșit, ne trece de la condiția servitorului «care nu știe ce face stăpânul» la cea de prieten al lui Cristos, «căci toate câte le-am auzit de la Tatăl meu, vi le-am făcut cunoscute» (In 15,15), sau la cea de fiu moștenitor". (nr. 1972).

Din textul citat am reținut cele trei calificative ale Legii noi: legea iubirii, legea harului, legea libertății. Să le luăm pe rând și să le explicăm.

 

Legea iubirii. Decalogul împins de Isus în predica de pe munte la ultimele sale exigențe nu-l mai observăm cu frica sclavului, ci cu iubirea copilului.

Însuși locul pe care l-a ales Dumnezeu ca să proclame Legea veche e un munte care inspiră frică. Dimpotrivă locul ales de Isus ca să proclame Legea nouă, e tot un munte, dar nu e muntele spaimelor, ci muntele fericirilor, care inspiră liniște și bucurie. "Voi v-ați apropiat și ați stat la poalele muntelui. Muntele era aprins și flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori și negură deasă" (Deut 4,14).

Muntele Sinai se înalță solitar, impunător, semeț dominând toți munții dimprejur. E un masiv uriaș de granit fără nici un fir de iarbă pe el, în mijlocul unui pustiu fără pic de vegetație, excepție făcând petecul de grădină de la poalele lui, unde călugării de la mănăstirea Sfânta Ecaterina au adus de departe pământ pe spatele măgarilor. Dar înspăimântător cu adevărat devine Sinaiul la răsăritul soarelui. Partea de sus a muntelui e învăluită în nori. Când razele soarelui pătrund în acești nori albi, muntele pare cuprins de flăcări. Piscul muntelui se află deasupra norilor. Dacă te afli pe vârful muntelui la răsăritul soarelui ai senzația că muntele înoată într-un ocean de foc.

Cu totul altfel e Muntele fericirilor. De fapt nici nu e un munte; e o colină domoală ce se ridică solitară în mijlocul câmpiei de unde ochii pot privi lacul Tiberiadei. La poalele ei e o câmpie plină de flori și verdeață, străbătută de șapte izvoare; de aceea ținutul se numește Tabga, adică șapte izvoare. Muntele fericirilor e un colț de paradis plin cu flori și copaci veșnic verzi. Niciodată în jurul acestui munte nu s-a stabilit vreo așezare omenească. Ca zgomotul să nu tulbure bucuria și liniștea acestui colț de paradis. Numai păsările se aud veșnic ciripind fericite în ramurile copacilor pe acest munte al fericirilor. Făcând drumul de la Muntele Sinai la Muntele Fericirilor îți dai cel mai bine seama de diferența dintre Legea veche și Legea nouă.

Dacă în observarea poruncilor lui Dumnezeu nu am trecut de la frică la iubire, suntem încă în Vechiul Testament. Sfântul Toma de Aquino face o remarcă interesantă:

"Au existat... sub regimul Vechiului Legământ, oameni care aveau iubirea și harul Duhului Sfânt și aspirau înainte de toate la făgăduințele spirituale și veșnice, lucru prin care aparțineau la Legea cea nouă. Dimpotrivă, există sub Noul Legământ oameni trupești încă îndepărtați de desăvârșirea Legii celei noi: pentru a-i îndemna la faptele de virtute au fost necesare teama de pedeapsă și anumite făgăduințe vremelnice, chiar sub Noul Legământ".

 

Legea harului. Explică foarte bine Catehismul Bisericii Catolice în altă parte: Legea lui Moise este, după cum se exprimă apostolul Pavel, "ca un pedagog. Ea arată ce trebuie făcut, dar nu dă prin sine puterea, harul Duhului, pentru a fi împlinită. Din cauza păcatului, pe care nu-l poate înlătura, ea rămâne o lege a robiei. După Sfântul Pavel, ea are mai ales drept funcție să denunțe și să vădească păcatul, care se naște dintr-o «lege a poftei», în inima omului. Totuși, Legea rămâne o primă etapă în drum spre împărăție" (nr. 1963). "Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul prin Isus Cristos", scrie Sfântul Ioan (1,17).

Remarca și Sfântul Augustin la vremea sa: Moise, dând legea sa poporului evreu, îi dădea tot ce-i stătea în putință, nici nu putea să-i dea mai mult. Îl arăta cu degetul pe dușman, dar nu îl înarma cu forță ca să-l învingă; îi descoperea boala, dar nu îl vindeca; îi punea sub ochi păcatele, dar nu i le ștergea. Legea lui era un leac, dar un leac care avea nevoie la rândul lui să fie lecuit; cel care a lecuit-o a fost Isus Cristos. Medicamentum nondum medicatum erat; adventu Domnini medicatum est (leacul nu era încă lecuit; a fost lecuit prin venirea Domnului).

 

Legea libertății, nu numai pentru că ne eliberează de observanțele rituale și juridice ale Legii vechi și de nenumăratele și sufocantele datini și tradiții omenești care se adăugau pe deasupra, dar pentru că ne smulge din condiția sclavului care execută poruncile stăpânului de frică, gemând, tremurând, blestemând și ne aduce la starea de oameni liberi, de copii care observă poruncile din iubire, cu bucurie, pentru a-i face tatălui plăcere. Decalogul rămâne în continuare un jug, o povară. Dar promulgat de Isus, în noua condiție de copii ai lui Dumnezeu, Decalogul devine un jug dulce și o povară ușoară. "De nu va întrece dreptatea (sfințenia) voastră pe aceea a cărturarilor și a farizeilor nu veți intra în împărăția cerurilor" (Mt 5,20) spune Isus. Dar nu observau farisei și cărturarii cu fanatism cele mai mici prescripții ale legii? Cum ar putea fi întrecută sfințenia lor? Ba da, le observau. Și totuși sfințenia lor nu valora nimic în ochii lui Cristos fiindcă observau poruncile fără iubire și fără bucurie, triști, nefericiți, cătrăniți, nemulțumiți, schimonosindu-și fețele de durere, ca niște sclavi amenințați cu biciul.

Un scriitor bisericesc arată cum aceeași Lege a Domnului poate fi pentru unii povară zdrobitoare, pentru alții bucurie nestăvilită, evocând scena din capitolul al XIII-lea din cartea I a Cronicilor: Chivotul Legământului având în el Decalogul scris pe cele două table de piatră a fost dus de la Chiriat-Iearim în casa lui Obed-Edom. A fost pus într-un car. Boii trăgând, gemeau, se smuceau, la un moment dat erau gata-gata să răstoarne carul. David în schimb și tot Israelul se bucurau, jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând și zicând din harfe, din lăute, din tobe, din chimvale și din trâmbițe.

"Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul meu în voi și vă voi face să urmați poruncile mele și să păziți și să împliniți legile mele" (Ez 36,26-27).

Implorăm în rugăciune acest duh nou și această inimă nouă pentru ca, prin lucrarea Duhului, Decalogul să devină legea lăuntrică a iubirii.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire