pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA I

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.
Să nu ai alți dumnezei în afară de mine.
Să nu-ți faci chip cioplit
casă te închini lui.

"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău"

Primele trei porunci ale Decalogului scrise pe prima tablă de piatră, întrucât se referă la Dumnezeu, pot fi sintetizate în cuvintele lui Isus: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă" (Mt 22,37-38). Iar sinteza celorlalte șapte porunci scrise pe a doua tablă de piatră, care se referă la aproapele, o avem în cuvintele pe care Isus le rostește în continuare: "Iar a doua (poruncă), asemenea ei (celei dintâi), este: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! În aceste porunci se cuprinde toată Legea și Profeții" (Mt 22,39-40).

După cum cele două porunci ale lui Isus care exprimă o singură iubire sunt de nedespărțit, de nedespărțit sunt și cele două table ale unicului Decalog. Ordinea priorităților e clară: Dumnezeu, apoi omul. Și nu numai că ultimele șapte porunci decurg din primele trei, dar trebuie să spunem că ultimele nouă porunci emană din prima poruncă: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău".

Un sociolog francez, Jean Stoetzel, a făcut în anul 1981 o anchetă asupra religiozității în nouă țări din Europa. Rezultatele anchetei prezentate în cartea sa "Valorile timpului de față" arată, printre altele, că în mentalitatea europenilor, ordinea priorității în ceea ce privește poruncile Decalogului e cu totul alta decât cea pe care ne-o prezintă Biblia. Pentru cei mai mulți, primele trei porunci nu contează nimic sau aproape nimic. Sunt luate în considerare ultimele șapte. În ordine: pe primul loc se situează porunca a cincea: Să nu ucizi; exclus fiind avortul care nu intră în nici o poruncă. Pe locul doi, porunca a șaptea: Să nu furi. Pe locul trei, porunca a patra: Să-ți respecți părinții. Pe următorul loc porunca a opta: Să nu mărturisești strâmb. Apoi a zecea: Să nu dorești lucrurile aproapelui. Pe ultimele locuri poruncile a șasea și a noua: Să nu faci fapte necurate; Să nu dorești femeia aproapelui tău.

"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău". Porunca întâi a lui Dumnezeu ne atrage atenția mai presus de toate asupra celei mai grave probleme a timpurilor noastre, problemă nemaiîntâlnită nicicând în istoria omenirii: ateismul, ateismul în masă. E însuși Conciliul cel care trage semnalul de alarmă când afirmă: "Mulți dintre contemporanii noștri nu percep în nici un fel legătura intimă și vitală cu Dumnezeu, sau o resping în mod explicit, așa încât ateismul se numără printre cele mai grave aspecte ale timpului nostru" (GS 19).

Credința în Dumnezeu este un dar, o comoară pe care ne-o dă Dumnezeu, dar o comoară pe care omul trebuie să o caute și să o dezgroape. Acest lucru îl ilustrează Mircea Eliade prin anecdota pe care o găsim în cartea sa "Mituri, vise și mistere":

"Evlaviosul rabin Eisik din Cracovia a avut un vis în care i se poruncea să meargă la Praga unde, sub marele pod care duce la castelul regal, va găsi o comoară ascunsă. Visul s-a repetat de trei ori și rabinul a decis să plece. Ajuns la Praga, a găsit podul, dar cum era păzit zi și noapte de santinele, Eisik nu a îndrăznit să sape. Fiindcă continua să dea târcoale podului, a atras atenția căpitanului gărzii care l-a întrebat cu amabilitate dacă pierduse ceva. Cu toată simplitatea rabinul i-a povestit visul. Ofițerul a izbucnit în râs: «Ah! sărmanul de tine!, i-a zis, tu ți-ai tocit pingelele făcând atâta drum pur și simplu pentru un vis? Oare un om cu capul pe umeri crede într-un vis?» Dar și ofițerul auzise un glas care îi spunea în vis: «Îmi vorbea din Cracovia, îi mărturisește rabinului, și îmi poruncea să merg acolo și să caut o comoară prețioasă în casa unui rabin cu numele de Eisik, Eisik fiul lui Iekel. Ar fi trebuit să descopăr comoara într-un ungher prăfuit unde era îngropată îndărătul sobei». Dar ofițerul nu a dat crezare glasului auzit de mai multe ori în vis, era un om cu capul pe umeri. Rabinul s-a înclinat profund și s-a grăbit să se întoarcă la Cracovia. A săpat în ungherul părăsit al casei și a descoperi comoara care a pus capăt sărăciei sale".

Unde e ascunsă această comoară? Unde îl descoperim pe Dumnezeu? În cele două locuri spre care, privind, filosoful Kant era cuprins de uimire și respect: în cerul înstelat de deasupra noastră și în legea morală dinlăuntrul nostru, în Decalogul săpat de Creator în inima noastră. Cuvinte lăsate de filosoful german să fie scrise pe mormântul său după moarte.

Mai întâi cerul înstelat, armonia cosmică, miliardele de corpuri cerești care se mișcă după legi precise și care reclamă neapărat un Legislator.

La Congresul internațional medical ținut în Vatican zilele trecute (28-30 noiembrie 1996) Dr. Ermanno Pavesi, profesor la două universități din Germania și Elveția, a făcut o extrem de interesantă și documentată expunere intitulată "Inteligența universului" în care a arătat clar că, potrivit calculelor riguros științifice, este absolut exclus ca universul să aibă ca explicație a funcționării sale hazardul, întâmplarea: universul nu se explică fără o inteligență care să-l fi proiectat, să-l fi programat.

Într-una din poeziile sale Charles Péguy pune pe buzele lui Dumnezeu aceste cuvinte:

"Credința (zice Domnul) nu mă miră. Eu strălucesc atât de puternic în creația mea - în soare, în lună și în stele, în aștrii firmamentului și în peștii mării -, încât, pentru a nu crede e necesar ca acei sărmani oameni (ateii) să se siluiască, să se tortureze, să se chinuiască, să se împotrivească lor înșiși. Să se înțepenească. Să meargă de-a'ndărătălea" (Porticul misterului celei de a doua virtuți).

În al doilea rând, pe Dumnezeu îl descoperim în noi înșine, în acest cosmos interior pe care puțini oameni îl explorează.

"Într-o bună zi lui Dumnezeu i s-a făcut silă de oameni. Prea îi rodeau urechile cerându-i necontenit tot felul de nimicuri și de lucruri stupide. Și atunci a hotărât să se ascundă pentru puțin timp. I-a chemat pe toți sfetnicii săi și i-a întrebat: «Unde trebuie să mă ascund? Care e locul cel mai potrivit?» «Pe piscul celui mai înalt munte de pe pământ», i-au răspuns unii. «Nu, ascunde-te în adâncul mării, acolo nimeni nu te va găsi», i-au răspuns alții. «Ascunde-te pe partea întunecoasă a lunii, acesta e locul cel mai bun. Cine va reuși să te găsească acolo?», și-au dat cu părerea alții. Atunci Dumnezeu s-a îndreptat către îngerul său cel mai inteligent și l-a întrebat: «Tu ce mă sfătuiești? Unde să mă ascund?» Îngerul inteligent i-a răspuns zâmbind: «Ascunde-te în inima omului! E singurul loc unde oamenii nu merg!»" (Anthony de Mello).

La Conciliul I din Vatican s-a definit: "Dumnezeu, începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor poate fi cunoscut în mod sigur cu lumina naturală a minții omenești prin intermediul lucrurilor create" (Ses. III, cap. 2).

Și atunci cum se explică ateismul? De fapt, în general, nu e vorba de un ateism în adevăratul înțeles al cuvântului. Nu e vorba de un act al minții, ci de un act al voinței prin care Dumnezeu este refuzat: Doamne, tu exiști, dar nu am nevoie de tine. Iată rugăciunea ateului. E rugăciunea blasfemă cântată de celebrul cântăreț francez Jacques Prévert: "Tatăl nostru care ești în ceruri, rămâi acolo unde ești".

Ateismul este de fapt idolatrie. Omul se autoidolatrizează luând locul lui Dumnezeu. Păcat luciferic pe care modernii îl numesc umanism ateu despre care Conciliul vorbește astfel: "omul își este sieși scop, se declară singurul făuritor și creator al propriei istorii" (GS 20).

Această atitudine de autonomie luciferică, absolută a creaturii care ia locul Creatorului apare în special în timpurile noastre în marxism și existențialism. Pentru marxiști omul se realizează ca om recuperându-și substanța divină înstrăinată și pusă în Dumnezeu: cu cât omul pune mai mult în Dumnezeu, cu atât mai mult se golește pe sine. Numai un om sărac are un Dumnezeu bogat. Iar J. P. Sartre, existențialistul, punea pe buzele unui personaj din romanul său "Muștele" aceste cuvinte: "Nu mai e nimic în cer, nici bine nici rău, nici cineva care să-mi dea ordine".

Pe Dumnezeu îl descoperim cu mintea noastră: dar aceasta e filosofie și nu credință. Credința apare atunci când îl acceptăm pe Dumnezeul revelat nouă în Cristos. Un mare număr de atei nu-l resping pe Dumnezeul adevărat, ci un idol, adică pe dumnezeul imaginat și făurit de mintea lor, după chipul și asemănarea lor.

Or, Dumnezeul adevărat, descoperit de Cristos este, cum se exprimă D. Bonhoeffer un "Dumnezeu care se lasă izgonit din lume, pe cruce, un Dumnezeu neputincios și slab în lume care așa și numai așa rămâne cu noi și ne ajută... Aici se află diferența hotărâtoare față de toate celelalte religii ale lumii. Simțul religios al omului îl împinge, la nevoie, către puterea lui Dumnezeu în lume, Dumnezeu este Deus ex machina. Biblia îi împinge pe oameni către neputința și suferința lui Dumnezeu: numai un Dumnezeu care suferă ne poate veni în ajutor".

Sfântul Augustin ne descrie cum Dumnezeu l-a eliberat de idolii minții sale în momentul când i-a dat harul credinței: "Când, fără să-mi dau seama, mi-ai luat capul în brațele tale și mi-ai închis ochii ca să nu mai văd lucrurile deșarte, nesăbuința mea a dispărut. M-am trezit în tine și te-am văzut, infinit dar diferit, o vedenie ce nu venea de la carne" (Conf 7,14).

În sfârșit, să fim conștienți că o anumită răspundere pentru fenomenul ateismului o putem avea noi înșine, căci în geneza și răspândirea ateismului, ne spune iarăși Conciliul: "credincioșii pot avea un rol deloc neglijabil, în măsura în care prin neglijarea educării credinței sau prin prezentarea falsă a doctrinei sau chiar prin deficiențele vieții lor religioase, morale și sociale se poate spune că mai degrabă acoperă decât descoperă adevăratul chip al lui Dumnezeu și al religiei" (GS 19).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire