pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA a II-a
Să nu spui numele
Domnului Dumnezeului tău în zadar.

Jurăminte și voturi

"Numele lui Dumnezeu este mare acolo unde este rostit cu tot respectul datorat măreției și maiestății sale. Numele lui Dumnezeu este sfânt acolo unde este invocat cu venerație și cu teama de a nu-l ofensa"
Sfântul Augustin

Sunt două acte religioase în care numele lui Dumnezeu este rostit cu tot respectul datorat măreției și maiestății sale: aceste acte sunt jurământul și votul.

A face un jurământ înseamnă a invoca numele lui Dumnezeu, adică pe Dumnezeu, luându-l drept martor și garant că ceea ce se spune și se promite este adevărat.

Numele lui Dumnezeu poate fi invocat în jurământ direct sau indirect, cerând o pedeapsă a lui Dumnezeu în caz că se jură fals. Sunt expresiile pe care le auzim rostite la tot pasul cu atâta ușurătate: să mor, să crăp, să-mi sară ochii, să mă trăsnească Dumnezeu, să mă bată Dumnezeu, să-nțepenesc, să nu văd ziua de mâine, să n-ajung, să n-am parte, și așa mai departe. Adesea jurământul este întărit printr-un gest solemn și spectacular: se jură cu mâna pe piept, sau pe cruce, sau pe Biblie. Evident că jurământul ateilor, în care nu se invocă numele lui Dumnezeu, care se face, de pildă, cu mâna pe drapel, sau pe constituție, nu are nici o valoare, e un simulacru, afară de cazul că se face din drapel un dumnezeu.

La toate popoarele pământului (antice și moderne), civilizate sau barbare, jurământul este considerat drept lucru sacru: sacramentum, cum spuneau romanii. Termen preluat de creștinism cu referire la jurămintele făcute la botez. Grecii antici jurau pe zeii din Olimp, romanii pe Jupiter Capitolinul. Respectarea jurământului era la romani semnul nobleței supreme, încălcarea lui era semnul infamiei supreme. A rămas celebru cazul generalului Marcu Attilius Regulus care a fost luat prizonier de către cartaginezi în primul război punic. A fost condamnat la șase ani de temniță, supus la cele mai grele umiliri. Între timp, soarta războiului s-a schimbat și cartaginezii sunt nevoiți să trimită o delegație la Roma spre a cere armistițiul. L-au însărcinat tocmai pe Regulus cu misiunea de a merge și de a cere pacea. Înainte de a pleca la Roma, cartaginezii i-au cerut să facă jurământ că se va întoarce în închisoare după ce își va fi încheiat misiunea. Ajuns la Roma, generalul, în loc să negocieze pacea, i-a îndemnat pe senatori să continue războiul până la victoria definitivă. Propunerea lui a fost primită. Toți au încercat să-l convingă să nu se mai întoarcă la Cartagina unde îl aștepta cu siguranță moartea. Dar generalul a răspuns rudelor, prietenilor, Marelui Preot: "Știu că la Cartagina mă așteaptă moartea. Dar nu mă tem de chinuri cât mă tem de infamia sperjurului. Am jurat că mă voi întoarce la Cartagina și trebuie să mă întorc. Restul, las în grija zeilor". Și fără să-și vadă măcar soția și copiii, s-a îmbarcat pe corabie și s-a întors la Cartagina unde îl aștepta condamnarea la moarte.

Sfânta Scriptură este plină de jurăminte. Iosif, în Egipt, i-a promis cu jurământ tatălui său Iacob că, după moarte, va duce trupul tatălui său și îl va înmormânta în țara sa. David și Ionatan și-au întărit cu jurământ alianța dintre ei. David i-a promis cu jurământ Bersabeei că Solomon îi va urma în scaunul de domnie. E adevărat că Isus a spus în predica de pe munte: "Ați auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strâmb, ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale. Dar eu vă spun: Să nu jurați nicidecum; ... Felul vostru de a vorbi să fie: da?, da; nu?, nu. Ce este mai mult vine de la Cel Rău" (Mt 5,33-37).

Prin aceste cuvinte Isus nu a interzis cu desăvârșire jurământul, ci a voit să spună că ucenicii săi trebuie să fie atât de sinceri, să iubească până într-atât adevărul încât să nu fie nevoiți niciodată să recurgă la jurământ. Sfântul Pavel în mai multe rânduri îl ia pe Dumnezeu martor că spune adevărul: "Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care este binecuvântat în veci îmi este martor că nu mint" (2Cor 11,31). "Martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu dragoste nespusă în Isus Cristos" (Fil 1,8).

Condițiile unui jurământ corect le pune însuși Dumnezeu prin cuvintele profetului Ieremia: "Jurabitis in veritate, in iudicio et in iustitia" (Ier 4,2). (Veți jura întru adevăr, întru judecată și dreptate). A-l chema pe Dumnezeu ca martor la o minciună, fie că ceea ce juri nu este adevărat, fie că nu a de gând să duci la îndeplinire ceea ce juri, se cheamă sperjur. A jura cu mâna pe Biblie, cum fac șefii de stat, miniștrii, înalții demnitari și a practica lucruri condamnate de Biblie, e sperjur. Faptul că Dumnezeu îi pedepsește adesea chiar în lumea aceasta pe cei care jură fals, întreține o anumită teamă și reținere în sufletele oamenilor. E foarte cunoscut în istorie cazul Sfântului Narcis, patriarhul bisericii din Ierusalim. Trei desfrânați l-au acuzat pe patriarh de un păcat oribil pe care îl săvârșiseră ei înșiși și s-au jurat: "Să dea Dumnezeu să mă ardă focul dacă mint" - a spus unul. "Să dea Dumnezeu să mă lovească epilepsia dacă mint" - a spus al doilea. "Să dea Dumnezeu să-m pierd amândoi ochii dacă mint" - a spus al treilea. Patriarhul a fost izgonit din Ierusalim. La puțină vreme celui dintâi i-a ars casa și a murit în flăcări el și toată familia lui. Pe cel de-al doilea l-a lovit epilepsia. Cel de-al treilea, văzând ce li s-a întâmplat celorlalți doi, a fost cu prins de frică și remușcare și a plâns până ce și-a pierdut vederea.

Întru judecată. Adică cu prudență, cu discernământ, pentru lucruri serioase, nu pentru nimicuri. În trecut creștinii jurau numai în biserică, în fața altarului, ținând post înainte de a depune jurământul, acordând acestui act religios un respect asemănător cu cel datorat Euharistiei.

Întru dreptate. Ceea ce juri trebuie să fie drept, corect, onest, îngăduit. Nedrept a jurat Irod când i-a promis fiicei Irodiadei că orice îi va cere îi va da, chiar și capul unui om nevinovat. În această categorie intră jurământul de răzbunare, jurământul depus la intrarea în societăți secrete: în masonerie, în secte satanice.

Cât privește votul, acesta nu se deosebește mult de jurământ și adesea în Sfânta Scriptură le găsim împreună. Deosebirea cea mai importantă este că prin jurământ promitem ceva oamenilor, prin vot promitem ceva lui Dumnezeu. Cele mai cunoscute voturi sunt cele de a observa cele trei sfaturi evanghelice: ascultarea, sărăcia și castitatea desăvârșită. De foarte multe ori, voturile sunt făcute lui Dumnezeu condiționat: promisiunea este împlinită în cazul că o rugăminte este ascultată. Un asemenea vot a făcut Iacob când fugea în Mesopotamia din fața fratelui său Esau; îl va îndeplini caz că se întoarce teafăr și sănătos înapoi; deasemeni locuitorii Betuliei înconjurați de armata asiriană, Iona în pântecele balenei, Ana, soția lui Elcana, în caz că primește un copil. Domnitorii noștri făceau vot să construiască o biserică sau o mănăstire în cazul în care câștigau un război. Bisericile și sanctuarele sunt pline de ex-voturi. Desigur că nu trebuie promis lui Dumnezeu un lucru care este rău. În acest sens avem un exemplu clasic în Sfânta Scriptură. E cazul generalului Iefte care, pornind la război împotriva amoniților, a promis că, dacă câștigă războiul, îi sacrifică lui Dumnezeu prima ființă pe care o întâlnește în cale după victorie. Cea dintâi care îi iese în cale după victorie, cântând și dansând fericită, este propria fiică, unica lui fiică pe care o jertfește (Judita 1,10-11).

Înainte de a-i promite ceva lui Dumnezeu trebuie să reflectăm bine, ca să nu ne punem în situația de a nu respecta promisiunea. Un tânăr evlavios intenționa să facă lui Dumnezeu votul de a recita zilnic rozariul. Vine să ceară sfat de la Sfântul Francisc de Sales. Acesta îi laudă intenția bună, dar îl sfătuiește să nu facă votul. Tânărul rămâne surprins și îi zice: "Dar dumneavoastră nu ați făcut când erați tânăr votul de a recita zilnic rozariul? Dacă l-ați făcut dumneavoastră de ce nu l-aș face și eu?" "Vezi, spune sfântul, e tocmai acel cuvânt: tânăr. Tinerețea hotărăște nu prudența. Eu l-am făcut când eram tânăr. Acum, că am îmbătrânit, ție nu-ți recomand să-l faci. Nu zic să nu spui rozariul în fiecare zi. Dar dacă nu-l vei spune într-o zi nu vei face nici un păcat. În schimb, altfel stau lucrurile dacă faci vot".

Sfântul episcop îi spunea tânărului ceea ce însuși Dumnezeu ne spune în Cartea Ecleziastului: "Nu te grăbi să deschizi gura ta și inima ta să nu se pripească să scoată o vorbă înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în ceruri iar tu pe pământ; pentru aceasta să fie cuvintele tale puține... Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu pierde din vedere să-l împlinești, că nebunii nu au nici o trecere; tu însă împlinește ce ai făgăduit. Mai bine să nu făgăduiești, decât să nu împlinești ce ai făgăduit" (5,1-4).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire