pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA a III-a
Adu-ți aminte să sfințești
ziua Domnului.

Liturghia duminicală

Dacă în sabatul iudaic accentul cădea pe odihnă, în duminica creștină accentul cade pe adunarea destinată cultului. De altfel, până la Împăratul Constantin, ziua de duminică era zi de lucru în tot Imperiul Roman, inclusiv pentru creștini. Dacă nu puteau respecta odihna, în schimb creștinii erau nelipsiți de la adunarea liturgică. Nu se adunau noaptea pentru a celebra Euharistia, întrucât adunările de noapte au un caracter conspirativ, în general, și erau interzise de legile imperiale. Creștinii se adunau pentru celebrarea Euharistiei duminica dis-de-dimineață, înainte de a pleca la muncă, după cum ne informează Pliniu cel Tânăr, în scrisoarea sa către împăratul Traian.

Cum prigoanele nu s-au terminat cu primele trei secole, creștinii, dacă sunt nevoiți să muncească duminica, trebuie să salveze esențialul: întrunirea liturgică. Scrie Catehismul Bisericii Catolice: "... Creștinii trebuie să lupte pentru recunoașterea duminicilor și sărbătorilor legale... Dacă legislația țării sau alte motive obligă la muncă duminica, această zi să fie trăită totuși ca ziua eliberării noastre, care ne face să participăm la întrunirea sărbătorească, la această «adunare a celor întâi născuți, care își au numele înscrise în ceruri» (Evr 12,22-23)" (2188).

De altfel, și pentru sărbătorile iudaice era prevăzută o adunare de cult. În lista sărbătorilor din cartea Leviticului, capitolul 23, la fiecare sărbătoare este porunca: "Să aveți în această zi o adunare sfântă".

În creștinism, practica adunării liturgice, duminica, datează din vremea apostolilor. Apostolul Pavel duminica celebrează Euharistia pentru comunitatea adunată la Troada. Scrisoarea către Evrei avertizează: "Nu părăsiți adunarea, așa cum au unii obiceiul, ci încurajați-vă unii pe alții" (10,25). Didascalia Apostolorum în secolul al treilea considera că a lipsi din neglijență de la adunarea duminicală înseamnă a mutila trupul lui Cristos care este Biserica: "Dispune și convinge poporul... să fie fidel în a se întruni, pentru ca nimeni să nu împuțineze Biserica, lipsind, și să nu lipsească Trupul lui Cristos de un mădular... Nu vă disprețuiți, așadar, pe voi înșivă, și nu-l mutilați pe Mântuitorul de mădularele sale. Nu-i sfâșiați și nu-i împrăștiați trupul".

Sfântul Leon cel Mare sublinia caracterul trinitar al duminicii ca memorial al creației Tatălui, al Învierii Fiului, al coborârii Duhului Sfânt: "Când Tatăl a început lucrarea creației era duminică. Când Cristos a înviat învingând moartea și începând o viață nouă era duminică. Iar când Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor era tot într-o duminică". Adunarea creștinilor duminica începe chiar din ziua de Paști și de Rusalii. Când Tatăl își începe creația nu poate fi vorba de vreo adunare, fiindcă oamenii nu existau încă. În schimb, Fiul Înviat apare duminica și Duhul Sfânt coboară asupra ucenicilor pe când aceștia erau adunați în Cenacol.

În mai multe meditații v-am arătat că duminica este ziua bucuriei. Adunarea duminicală nu este altceva decât o manifestare a bucuriei. Dacă universul a început printr-o explozie enormă, a doua creație, Învierea lui Cristos, a fost tot o explozie care s-a repetat în ziua de Rusalii. Bubuitura acestei explozii a făcut să se cutremure casa în care se aflau ucenicii. O explozie de bucurie, bucuria Învierii pe care apostolii, acuzați de euforie alcoolică în ziua de Rusalii, au pornit să o ducă în lumea întreagă.

E o lege a firii pe care a formulat-o foarte bine Mark Twain: "Suferința o poți suporta de unul singur, dar bucuria, ca să o trăiești cu adevărat, trebuie să o împarți cu alții".

Îmi amintesc cu ani în urmă, când eram la Roma, echipa națională a Italiei a câștigat campionatul mondial de fotbal. Meciul s-a jucat seara târziu. Ei bine, când s-a terminat meciul, toată Roma era în stradă. Bucuria victoriei i-a scos pe toți din casă. Toți simțeau nevoia să se întâlnească, să împărtășească bucuria cu ceilalți. Oameni care nu se cunoșteau, nu se văzuseră niciodată, se îmbrățișau, se sărutau, plângeau. Era o beție, un delir de bucurie. Claxoanele mașinilor sunau. Și așa, toată noaptea au cântat, au strigat, au străbătut străzile Romei agitând steaguri. Abia dimineața s-au potolit. Așa și-au manifestat locuitorii Romei bucuria unei victorii sportive. La fel creștinii au simțit întotdeauna nevoia ca duminica, ziua în care sărbătoresc Paștele săptămânal, să se adune și să celebreze împreună victoria asupra păcatului, a satanei și a morții: îmbrățișarea, sărutul păcii, cântările, aclamațiile, participarea activă, entuziastă, cu trup și suflet a tuturora la celebrare, fără soliști, toate aceste elemente pe care noua reformă liturgică încearcă să le repună în valoare, sunt menite să exprime bucuria victoriei care se celebrează. Liturghia citită care apare în Occident în Evul Mediu, liturghia spectacol la care credincioșii asistă ca spectatori pasivi, evident, nu este expresia unei bucurii debordante colective așa cum se cere.

Faptul că în toate riturile liturgice, inclusiv în ritul roman până în Evul Mediu, nu se celebrează decât o singură liturghie pe duminică într-o biserică, faptul că inițial porunca de a participa duminica la liturghie o îndeplinea numai cine lua parte la liturghia episcopului la catedrală, ulterior în biserica parohială proprie, arată preocuparea Bisericii ca la întrunirea duminicală comunitatea să nu fie fragmentată, fărămițată, dispersată. Din Evul Mediu, odată cu apariția ordinelor mendicante, Biserica a aprobat ca preceptul duminical să fie satisfăcut în anumite biserici și capele ale mănăstirilor, seminarii, și așa mai departe, rămânând totuși obligația de a participa măcar de câteva ori pe an la liturghia duminicală din propria parohie. Conciliul vrea să refacă celula primordială a Bisericii care e parohia și să revină la disciplina veche. În acest scop documentele recente, în special De cultu mysterii eucharistici, prevede măsurile ce trebuie luate pentru ca tot poporul lui Dumnezeu să ia parte la liturghia comunitară parohială. De pildă, congregațiile religioase, orfelinatele, casele care au capele și oratorii proprii să renunțe la liturghiile lor particulare duminica și să participe la liturghia parohială; în biserica parohială să nu se celebreze mai multe liturghii decât o cer nevoile pastorale; dacă e deajuns una singură la care ia parte toată lumea, cu atât mai bine; liturghiile pentru diferite grupuri sau categorii: tineri, copii, asociații, studenți, medici, etc., sunt bune, dar în zilele de lucru, nu duminica. Poporul lui Dumnezeu care se adună duminica nu poate fi numai un popor de bătrâni, nici numai de copii, nici numai de tineri, nici numai de studenți, nici numai de o anumită profesie.

"Celebrarea duminicală a zilei și a euharistiei Domnului este în centrul vieții Bisericii" - scrie Catehismul Bisericii Catolice. Și în continuare: "De aceea credincioșii sunt obligați să participe la liturghie în sărbătorile de poruncă... Cei care cu bună știință încalcă această obligație comit un păcat grav" (2180-2181).

Problema că satisface preceptul și nu face păcat grav cel care ia parte la liturghie de la ofertoriu, Catehismul nu o mai pune, de vreme ce Constituția Liturgică (56) spune: "Cele două părți din care este alcătuită liturghia, adică liturgia Cuvântului și liturgia euharistică, sunt atât de strâns unite între ele încât constituie un singur act de cult. De aceea Conciliul îndeamnă insistent pe păstorii sufletești să-i învețe cu stăruință pe credincioși că trebuie să participe la Sfânta Liturghie întreagă". E logic. Un legământ, o alianță, un pact, un contract, partenerii îl sigilează, îl parafrazează numai dacă cei doi au fost prezenți la încheierea legământului sau pactului. În Vechiul Legământ încheiat la poalele Sinaiului, Dumnezeu a data Legea, poruncile, iar celălalt partener, poporul evreu s-a legat cu jurământ: Tot ce ne-a spus Domnul vom face și vom împlini (Cf. Ex cap. 24). Apoi Moise a validat legământul stropind cei doi parteneri - altarul și poporul - cu sângele animalelor sacrificate. La fiecare liturghie se reînnoiește Noul Legământ. Ce poate valida la liturgia euharistică cel care nu a luat parte la încheierea legământului, adică la liturgia Cuvântului? Cât de conștienți erau primele generații de creștini de această realitate profundă a liturghiei, ne-o arată guvernatorul Bitiniei, Pliniu cel Tânăr în scrisoarea trimisă în 112 împăratului Traian, unde notează: Ei, creștinii "obișnuiesc să se întrunească în ziua stabilită, înainte de răsăritul soarelui ... și se leagă cu jurământ să nu săvârșească vreo crimă, să nu fure, să nu jefuiască, să nu comită fapte de desfrâu, să-și respecte cuvântul dat, să nu-și rețină un lucru care nu le aparține".

Liturghia este punctul culminant al bucuriei duminicale întrucât ea nu este altceva decât întâlnirea cu Cristos Înviat. De aceea îi cântăm de fiecare dată: "Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului". Spre acest izvor al bucuriei adevărate vrea să-i îndrepte apostolul Pavel pe toți creștinii care își caută bucuria în zi de duminică în alcool, droguri și alte plăceri păcătoase. Le scrie efesenilor: "Nu vă îmbătați cu vin întru care este destrăbălare. Ci întrețineți-vă între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Aduceți mereu mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl pentru toate, în numele Domnului nostru Isus Cristos" (5,18-20).

Tot ce am spus în această meditație se poate rezuma în cuvintele cu care episcopul Bossuet saluta duminica: "Binecuvântat ești tu, Doamne, în prima zi a luminii... zi în care a apărut lumina pentru ochii trupului. «Să fie lumină!» și a apărut lumina spirituală în Învierea Mântuitorului și în coborârea Duhului Sfânt când s-a născut în lume lumina predicării apostolice. Să fie deci pentru noi aceasta prima zi. Această zi să ne umple de bucurie. Să fie zi de bucurie sfântă în care să spunem cu David: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm și să ne veselim într-însa".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire