pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A IV-A
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta
ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ.

Un fiu care nu-și ascultă tatăl pământesc

Sfântul Francisc de Assisi ne dă răspunsul la această întrebare: trebuie să ne salvăm libertatea și bucuria ascultând mai mult de Dumnezu decât de oameni. Nu e libertatea anarhicului aceea pe care o salvăm punând pe primul loc voința lui Dumnezeu, ci libertatea copilului lui Dumnezeu. Pentru Pietro di Bernardone, bogatul negustor din Assisi, era limpede că fiul său, Francisc, își pierduse mințile.

Mersese în pelerinaj la Roma, la mormântul Sfântului Petru și acolo își schimbase hainele noi și frumoase, cu care plecase de acasă, cu zdrențele unui cerșetor. Banii pe care îi avea, primiți în ascuns de la maică-sa, îi împrăștia la săraci. Dar Francisc a făcut una care le întrecea pe toate și care l-a exasperat pe tatăl său. Dus cu marfă la Foligno, după ce vinde marfa, la întoarcere, intră în bisericuța Sfântului Damian unde Răstignitul, prinzând glas, i-ar fi zis: "Du-te, Francisc, du-te și repară-mi casa pe care o vezi cum cade în ruină". Îl caută pe preot și îi lasă punga cu banii câștigați pe marfa vândută la Foligno. Dar nu mai îndrăznește să dea ochii cu tatăl său. Se refugiază într-o grotă prin apropiere. După vreo lună de zile, se reîntoarce în oraș. Când apare în piața publică îmbrăcat în zdrențe, cu fața trasă de postul și mizeria în care trăise, este primit cu hohote de râs și cu strigăte de batjocură: "Nebunul! Nebunul!" Auzind zarvă afară, Pietro di Bernardone iese din prăvălie și își recunoaște fiul. Se repede la el, îl înjură, îl bate, îl aduce cu forța acasă și îl închide într-un fel de pivniță de sub scările casei. Profitând de plecarea bărbatului într-o călătorie, mamă-sa îl face scăpat. Tatăl este disperat: Francisc nu poate fi dat la brazdă. De bătut îl bătuse, de înjurat îl înjurase, legat îl ținuse. Încearcă ultima șansă: îl dă în judecată la tribunalul episcopului, cerându-i să renunțe la moștenire și să-i predea tot ce poseda.

Francisc acceptă citația la proces. Judecata se ține în public, în piața Santa Maria Maggiore, în fața palatului episcopal. În ziua fixată pentru proces tot orașul e în piață. Chiar și episcopul era curios să-l vadă pe acest zurbagiu în jurul căruia se făcea atâta zarvă. Tatăl și fiul său se aflau deja în fața tribunalului când episcopul Guido , îmbrăcat cu toată pompa, cu pluvial cu fire de aur, cu mitra și cârja episcopală, cu toate însemnele autorității sale de episcop și judecător, se așează și declară deschisă ședința.

Bernardone, tatăl, iese în față și cu glas plin de amărăciune și furie își acuză fiul de furt, de neascultare, de dispreț față de autoritatea părintească. Episcopul pare să rețină numai prima acuză și, îndreptându-se spre Francisc , îl ia părintește: "Dacă vrei să slujești lui Dumnezeu și Bisericii, trebuie să începi bine. Nu ai dreptul să reții banii pe care i-ai luat pe nedrept, nici măcar pentru a da de pomană. Prin urmare, dă-i înapoi tatălui tău banii care îi aparțin". Acuzatul face un semn de aprobare, ia punga cu bani de jos, înaintează și zice: "Bucuros, stăpâne, ba îi voi da ceva mai mult". Și după ce așează punga pe care o luase înapoi de la preotul bisericii Sf. Damian, la picioarele tatălui său, se dezbracă complet de hainele sale rămânând numai cu ciliciul de pe el, și ridicându-și brațele zice: "Iată, îi restitui nu numai banii, dar și hainele pe care le-am primit de la el. De acum încolo nu voi mai zice: tatăl meu Pietro di Bernardone, ci tatăl meu care ești în ceruri".

Episcopul, pentru o clipă rămâne descumpănit. Apoi se ridică, îl înfășoară pe Francisc cu mantia sa aurită și așa, ca într-o îmbrățișare, îl conduce în palatul episcopal. I se dă să îmbrace haina unui grădinar de la episcopie.

Francisc este acum absolut liber, e complet în mâinile lui Dumnezeu. Iese pe o portiță din dosul palatului și se afundă în pădure. Înaintează pe o potecă și cum o bucurie nestăvilită îi cuprinde sufletul, începe să cânte. Pădurea răsună de cântarea lui. Dar dintr-odată trei tâlhari cu cuțite în mâini ies de după copaci și îi blochează trecerea. "Cine ești?", îl întreabă unul, apucându-l de braț. Francisc, zâmbind și privindu-l în ochi pe bandit îi răspunde: "Sunt crainicul marelui Rege!". Crezând că își bate joc de el, banditul se repede asupra lui, îl pune la pământ și începe să-l lovească cu pumnii și picioarele. Apoi îi cheamă și pe ceilalți doi, îi fac vânt și îl aruncă într-o prăpastie unde se mai afla un strat de zăpadă netopită. În adâncul prăpastiei Francisc cântă fericit.

Poate sunteți surprinși că am adus în tratarea poruncii a patra care ne cere respect și ascultare față de părinți, un exemplu care seamănă a neascultare și a lipsă de respect față de părinți. Am spus că seamănă fiindcă despre neascultare și lipsă de respect față de părinți la Sfântul Francisc de Assisi nu poate fi vorba.

Cu privire la porunca a IV-a trebuie să avem în vedere două lucruri. Mai întâi, porunca a IV-a nu poate fi separată de primele trei porunci de pe prima tablă a legii care ne cere adorație, cult, cinste adusă lui Dumnezeu. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta vrea să spună: cinstește-l pe Dumnezeu în tatăl tău și în mama ta. Cinstește-l pe Dumnezeu care prin părinți îți transmite darul vieții, îți transmite legile sale, voința sa. "Netrebnicia copiilor, este rușinea lor!... Nu este el (Domnul) oare Tatăl tău care te-a făcut, te-a întocmit și ți-a dat ființă? Adu-ți aminte de zilele din vechime. Socotește anii, generație de oameni după generație de oameni, întreabă-l pe tatăl tău și te va învăța, pe bătrânii tăi și îți vor spune" (Deut 32, 5...7). Dar când tatăl tău și mama ta și toți cei care sunt asimilați lor: învățători, profesori, tutori, educatori, autorități civile sau bisericești în loc să fie un canal sunt un obstacol în calea legii și a voinței lui Dumnezeu, atunci cinstește-l pe Dumnezeu trecând peste ei. Așa a făcut Francisc, așa a făcut Isus la vârsta de 12 ani când a fost vorba de interesele Tatălui său, așa au făcut apostolii când în fața sinedriului au spus răspicat: trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni, așa trebuie să facă acei tineri care sunt chemați de Dumnezeu la preoție sau la viața consacrată și părinții se împotrivesc, sau acei tineri care nu se simt chemați, iar părinții vor să-i bage cu forța în preoție sau în mănăstire.

Și al doilea lucru de care trebuie să ținem cont. Spuneam în meditațiile de la început că Decalogul a fost dat Israelului nu ca un jug, ca o îngrădire a libertății, ci ca un mijloc și o condiție de a-și păstra libertatea, spre a nu cădea din nou în sclavia din care tocmai poporul fusese eliberat. Porunca a IV-a e poate cea mai insuportabilă dintre toate. Dumnezeu știa acest lucru. De aceea e singura de care el leagă o promisiune - promisiunea libertății. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult în țara pe care ți-o va da ție Domnul Dumnezeul tău. Când nu o vei observa, vei pierde libertatea, va urma sclavia.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire