pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A IV-A
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta
ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ.

Îndatoririle copiilor față de părinți

Deosebit de grele sunt cuvintele pe care Sfânta Scriptură le are la adresa copiilor care nu-și respectă părinții. "Cel ce se poartă rău cu tatăl său și alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară și de rușine" (Prov 19,26). "Cel ce blestemă pe tatăl său și pe mama sa stinge sfeșnicul în mijlocul întunericului" (Prov 20,20). Cartea Leviticului prevede pedeapsa cu moartea nu numai pentru cine își lovește părinții, dar și pentru cei care îi blestemă: "Cel ce va bate pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât" (21, 15.17). "Ca un hulitor este cel care își părăsește tatăl și blestemat de Domnul este cel care o ocărăște pe mama sa" (Sir 3, 16).

Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinți va fi unul din semnele care prevestesc sfârșitul lumii. "Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, fără evlavie... clevetitori, desfrânați..., obraznici, îngâmfați..." (3, 1-5).

Trebuie spus că porunca de a cinsti pe tata și pe mama era dată de Dumnezeu în primul rând nu pentru copiii mici, pentru minori. Pentru aceștia ajunge nuiaua ca părinții să-și facă simțită autoritatea. Porunca a patra este dată în primul rând pentru copilul adult care este, la rândul său, tată și mamă.

În familia patriarhală trăiau laolaltă mai multe generații. Autoritatea și răspunderea pentru viața clanului le aveau bărbații și femeile care aveau între 40 și 50 de ani. În cartea Leviticului, cap.27, aflăm cât prețuia omul la diferite vârste. Aici ni se vorbește de prețul ce trebuia plătit când se făceau jurăminte. De la o lună la cinci ani, prețul era de cinci sicli pentru un băiat și de trei sicli pentru o fată. De la cinci la douăzeci de ani, prețul unui băiat era de douăzeci de sicli, al unei fete de zece sicli. Prețul unui bărbat între douăzeci și șaizeci de ani era de șaizeci de sicli, al unei femei de cincizeci. După șaizeci de ani, prețul scădea brusc: cincisprezece sicli pentru un bărbat, zece pentru o femeie. Era pentru bătrâni pericolul unei devalorizări și pe plan moral. De unde nevoia de a li se consolida autoritatea printr-o poruncă specială: cinstește pe tatăl și pe mama ta. "Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui" (Sir 3,12). "Nu o disprețui pe mama ta când va îmbătrâni" (Prov 23, 22).

Cinstea sau respectul datorat părinților înseamnă, așa cum frumos scrie Catehismul Bisericii Catolice: "recunoștință față de cei care, prin dăruirea vieții, a iubirii și muncii lor, și-au adus copiii pe lume și i-au ajutat să crească în statură, în înțelepciune și har. "Din toată inima cinstește-l pe tatăl tău și nu uita durerile mamei tale. Amintește-ți că ei te-au adus pe lume; ce le vei da în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine?" (Prov 13, 1) (nr. 2216).

Suprema formă de nerecunoștință, și în același timp suprema suferință pentru părinți, este reproșul pe care unii copii degenerați îl aruncă în fața părinților de a-i fi adus pe lume. Scrie cunoscutul teolog Herman Pesch: "Astăzi putem face înspăimântătoarea experiență a unor tineri care, în loc să le mulțumească părinților pentru darul vieții, le reproșează faptul de a-i fi adus pe lume. Se întâmplă ca fii și fiice să spună în bătaie de joc despre părinții lor: m-au adus pe lume fiindcă au voit să se distreze, n-au fost atenți și acuma te pomenești că așteaptă să le fim recunoscători pentru aceasta".

Dar respect nu înseamnă numai recunoștință. Mai înseamnă a evita tot ce ar putea întrista, ar putea indispune pe părinți și pe cei care le țin locul, le-ar leza onoarea: cuvinte lipsite de cuviință și de bun simț, porecle, epitete, glume deplasate, bășcălii pe seama lor, expresii spuse în prezența sau în absența lor ca: "băi, tatule!", "babacul" ș.a.m.d.; gesturi lipsite de bun simț, de pildă, a fuma în fața părinților sau a educatorilor care nu fumează și te-au îndemnat să nu faci acest lucru. A respecta pe părinți înseamnă a le cere iertare atunci când, prin cuvinte sau prin comportarea ta, ai dat dovadă de lipsă de respect.

În acest sens Sfântul Alfons de Liguori ne dă un exemplu admirabil. Era dintr-o familie nobilă din Napoli, avea douăzeci și cinci de ani și era deja un avocat faimos. Tatăl său, Giuseppe, ofițer superior în marina militară, era un om extrem de coleric și orgolios. Într-o seară a dat o recepție strălucită. Dar s-a întâmplat că, în momentul în care invitații au plecat de la recepție, un servitor nu a fost punctual, nu a fost prezent cu făclia aprinsă pentru a le lumina domnilor și doamnelor din înalta societate calea. Eticheta a suferit și ofițerul a fost grav rănit în amorul propriu. Când musafirii au plecat, l-a luat deoparte pe servitor și, făcând o criză de furie, a început să-l certe cu strășnicie. Mergând înainte și înapoi, îl ocăra și îi arunca în față tot felul de cuvinte: și dă-i, și dă-i! Alfons se simțea prost și la un moment dat n-a mai putut răbda. A zis: "Ce istorie! Tată, când începi, nu mai termini!". Replica: tatăl i-a ars o palmă zdravănă. Fără să spună un cuvânt, Alfons s-a retras în camera sa. La cină locul său la masă era gol. Mama sa s-a dus în cameră ca să-l cheme și l-a găsit plângând la picioarele răstignitului. Pentru palma primită? Pentru brutalitatea tatălui său? Nu, ci fiindcă fusese lipsit de respect față de tatăl său. "Mamă, zice, n-am făcut bine. Te rog, obține-mi iertare de la el". Amândoi se prezintă în fața irascibilului ofițer. Alfons își cere iertare cu umilință. Tatăl îl îmbrățișează și îl binecuvântează, bucuros dar în același timp rușinându-se în inima lui de el însuși (Paolo Tammi, Onora il padre a la madre).

Dar respectul față de părinți, de educatori, de profesori, impune și anumite fapte pozitive, anumite atenții: măcar o urare, un buchet de flori de onomastică, de ziua de naștere, cu ocazia anumitor evenimente importante din viața lor, a nu te rușina să-i ai alături în anumite împrejurări. Ce frumos exemplu a dat în această privință fostul episcop de Iași, Mihai Robu, de fericită pomenire, care la instalarea sa ca episcop a ținut să-l aibă la dreapta sa la masa festivă pe bătrânul său tată, țăran din Săbăoani, îmbrăcat în port țărănesc, iar la stânga sa pe prefectul Iașilor!

În al doilea rând, "respectul filial, ne spune Catehismul, se arată prin supunere și ascultare adevărată... "Păzește, fiule, povața tatălui tău și nu disprețui îndemnul mamei tale... Ele te vor călăuzi când vei vrea să mergi, în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deștepta vor grăi cu tine" (Prov 6, 20-22). "Fiul înțelept ascultă de învățătura tatălui său, dar cel batjocoritor nici de mustrare" (Prov 13,1). "Copii, ascultați în toate de părinții voștri, căci acest lucru este plăcut Domnului" (Col 3, 20). După căsătorie, eventual după preoție, pentru copii ascultarea încetează, dar nu încetează niciodată respectul care li se datorează. Și chiar după emancipare, ei vor cere cu plăcere sfaturile și le vor accepta mustrările îndreptățite.

Oricât de înaltă ar fi poziția noastră socială și oricât ar fi de multă știința noastră de carte, nu ne putem dispensa de sfaturile înțelepte ale părinților noștri. Îngăduiți-mi să vă dau două exemple din viața mea personală.

Eram deja preot când am observat că mama mea din când în când încărca într-o desagă haine care erau prin casă și de-ale gurii și mergea să le împartă la țiganii dintr-un cartier din Roman. Îi zic: "Mamă, nu faci bine. Sunt hoți, sunt leneși, nu muncesc, nu merită". "Dragul mamei, îmi zice, tu ai învățat multă carte, eu nu știu multă carte ca tine. Eu atât știu: îi văd goi și flămânzi, mi-e milă de ei și îi ajut cum pot". Cuvintele ei m-au obligat să-mi pun întrebarea: Eu când am dat ultima dată ceva de pomană? Aproape că nu-mi mai aminteam. Aveam într-adevăr multă știință de carte. Mai ales cunoșteam filosofie, aveam la îndemână suficiente raționamente și argumente care să mă convingă că nimeni nu merita de la mine pomană. Altă dată, eram paroh, o persoană în slujba Bisericii, a reușit să-mi ridice parohia în cap cu minciunile și calomniile ei. N-aveam cui să mă plâng. Mi-am deschis sufletul mamei și i-am cerut sfat. "Ce să fac cu nenorocita aceasta?". Răspunsul a fost scurt: "Iart-o, dragul mamei". A fost ca un trăsnet. Parcă pentru prima dată auzeam cuvintele acestea. Și doar aveam studii înalte de teologie și predicasem de atâtea ori despre iertare.

E o tristă realitate a timpurilor noastre: anarhiștii, dușmanii lui Dumnezeu au introdus lupta de clasă și în familii, nu numai în țările comuniste, dar pretutindeni în lume. Comentează cardinalul Giuseppe Caprio: "S-ar spune că în piață se aud la unison glasurile tinerilor: "Nu vrem ca aceștia (se înțelege, în primul rând părinții) să domnească peste noi!". Ideologii trâmbițate prin toate mijloacele de comunicare pe care le are omul astăzi la dispoziție favorizează, predică și provoacă această revoltă împotriva părinților, profetizând abolirea definitivă a instituției matrimoniale și familiale.

Porunca "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta" e atât de delicată, atât de importantă, atât de fundamentală, încât criza ei se reflectă în mod negativ asupra întregului țesut social civil și bisericesc, creând o preocupantă indispoziție generală care aruncă o lumină sinistră asupra viitorului atâtor tineri de astăzi.

Acest fenomen al contestării autorității tatălui și mamei, călcată în picioare cu atâta nerușinare, se răspândește și se lățește ca o pată de ulei în afara familiei, dând naștere la așa-zisul "conflict dintre generații" care îi cuprinde punându-i în tabere diverse pe tineri și bătrâni, asmuțându-i la modul general pe unii împotriva altora".

În sfârșit, porunca a IV-a le amintește copiilor deveniți adulți datoria de a-i ajuta pe părinți material și moral în anii bătrâneții și în timp de boală, de singurătate sau de suferință (CBC nr. 2218). Onorează pe tatăl tău și pe mama ta. Cuvântul a onora și onorariul care se plătește, de pildă, avocatului sau medicului au aceeași origine. Iar cuvântul ebraic "kibbed" folosit în textul biblic pentru a onora are un suport pecuniar - economic. Porunca a IV-a se poate traduce și așa: Plătește onorariu tatălui tău și mamei tale. Este o vorbă care se adeverește în multe cazuri: un părinte poate să țină șapte copii, șapte copii nu pot să țină un părinte. Eutanasia care prinde rădăcini și începe să fie legalizată în tot mai multe țări aici își are explicația: părinții bătrâni și bolnavi, abandonați de copiii lor, preferă să fie uciși.

"Cel care își cinstește tatăl se va curăți de păcat. Și ca unul care strânge comori, așa este cel care își cinstește mama" (Sir 3, 3-4).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire