pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A IV-A
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta
ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ.

Îndatoririle părinților față de copii

În ziua de 15 mai 1992 a fost găsită moartă în W.C.-ul gării Tiburtina din Roma o fată cu numele de Francisca. Avea 21 de ani. Se spânzurase. Motivul? Avea de toate, era frumoasă, în față i se deschidea un viitor promițător. Un singur lucru îi lipsea: nu avea un ideal în viață și nici valori morale. În bilețelul pe care l-a lăsat părinților erau scrise aceste cuvinte: "Mi-ați dat totul, dar nu mi-ați dat ce era absolut necesar. Nu m-ați sfătuit niciodată, nu m-ați îndrumat, nu m-ați îndemnat la bine cu nici o ocazie. Despre mine, voi părinții, nu cunoșteați decât cum mă cheamă".

Educația copiilor, spune Papa Ioan Paul al II-lea într-una din catehezele sale, este o artă dificilă, o misiune grea pentru părinți căci pentru a aduce un om pe lume sunt suficiente câteva luni. Pentru a-l face să crească în bine și în virtute nu e de ajuns o viață întreagă.

Pentru a izbuti în această misiune dificilă, două lucruri sunt necesare, spune Sfântul Părinte: pedagogia iubirii și forța exemplului. In emisiunea "Orizonturi creștine" radio Vatican a proclamat acum câțiva ani în urmă cele zece fericiri ale părinților. Pe acestea le voi expune, în continuare, parafrazându-le și explicându-le.

1. Fericiți părinții care își educă copilul chiar de la venirea lui pe lume. Copilul e ca o plantă, ca un copac. Un copac la început e flexibil, maleabil, îl poți îndrepta. Când a crescut mare, când a îmbătrânit, devine dur, inflexibil. Strâmb a crescut, strâmb rămâne. Nu-l mai îndrepți.

Așa e cu copilul: nu este educat, modelat de mic, îmbătrânește și moare cu apucăturile și cu viciile lui. Spune o vorbă din bătrâni: picioarele calului bătrân nu le mai îndrepți.

2. Fericiți părinții care nu dau copilului tot ce vrea el, nu-i fac toate mofturile și capriciile. Două lucruri îi pot conduce pe copii la ruină: să nu aibă nimic și să aibă totul. A avea totul este mult mai rău decât să nu aibă nimic. Copilul care are totul devine un egoist. Mai târziu trăiește cu mentalitatea că el are numai drepturi pe lume, nu și obligații. Iar mai târziu, dacă nu are totul, e în stare să le dea în cap și părinților ca să aibă totul.

3. Fericiți părinții care nu iau întotdeauna apărarea copiilor lor. Dacă copilul greșește, nu numai că nu trebuie să-i ia apărarea , dar trebuie să-l corijeze, mustrându-l sau chiar pedepsindu-l.

Când Mussolini era copil, dacă îl bătea cineva și se plângea tatălui său, tatăl său îl mai bătea o dată și el zicându-i : "Dacă te-a bătut, înseamnă că ai făcut ceva, ești vinovat și n-ai primit destulă pedeapsă".

Iubirea adevărată față de copil nu constă în a-i lua apărarea când greșește, ci a-l obișnui cu umilința, adică cu recunoașterea sinceră a greșelii, cu căința din care se naște dorința de îndreptare. Altminteri, copilul crește cu convingerea că este desăvârșit și niciodată în viață nu va admite că are vreun defect sau că poate greși. El va avea întotdeauna dreptate. El va cădea întotdeauna în picioare.

Când G. Washington era mic, a găsit odată un cuțit în casă. A voit să-l încerce, să vadă dacă taie. Ce să taie? Taie în piciorul unei mese monumentale din salonul casei părintești. Catastrofă! Când tatăl său vede ce s-a petrecut, este cuprins de toate furiile și vrea să afle cine a fost vandalul. In timp ce se desfășoară ancheta, copilul se aruncă la picioarele tatălui său plângând: "Tăticule, eu sunt vinovatul. Nu mi-am dat seama că o să-ți fac o supărare atât de mare". Tatăl se potolește. Merge în bucătărie, ia cuțitul cel mai ascuțit și îl dă copilului spunându-i : "Cioplește toată masa. Aceasta este răsplata pentru curajul sincerității tale".

Bătaia, pedeapsa nu are nici o valoare dacă nu este recunoașterea sinceră a greșelii și căința. Cu bătaia părinții, educatorii, pot face dresură, dar nu educație. De unde marea importanță a spovezii în educație. Importanța pe care a cunoscut-o bine marele educator al timpurilor moderne, Sfântul Ioan Bosco.

4. Fericiți vor fi părinții care nu se vor lansa în critici sterile și continui la adresa altora, a societății, a Bisericii, care nu se critică unul pe altul, nu se vorbesc de rău reciproc în fața copiilor creând partide în familie: băieții cu tata, fetele cu mama, dacă vor ca mai târziu copiii lor să nu ajungă niște anarhici și niște potențiali criminali.

5. Fericiți părinții care nu-și caină copiii pentru orice mic neajuns care li se întâmplă, dar îi vor ajuta să profite de inevitabilele necazuri, mici sau mari, pentru a-și întări și căli voința, făcându-o capabilă să înfrunte mai târziu numeroasele dificultăți ale vieții. Un copil cocolit, crescut în puf, neobișnuit de mic cu munca și cu greutățile, va fi mai târziu în mod inevitabil un ratat.

6. Fericiți părinții care, cu răbdare și încredere, îi ajută pe copiii lor să-și dezvolte propriul "eu", propria personalitate, să facă să îmbobocească, să înflorească, să crească acele calități, acele valori, acele virtuți, acele talente pe care copiii le au deja potențial, în germen, în zestrea genetică cu care vin pe lume.

Rolul părinților, al educatorilor, nu este acela de a înăbuși darurile lui Dumnezeu puse în copil, ci de a-l ajuta pe copil să devină ceea ce este. Ei vor face educație dacă nu se vor limita doar să certe și să pedepsească, ci se vor strădui, în primul rând, să încurajeze, să stimuleze, să aprecieze, să laude, să răsplătească ce este bun la copii.

Un faimos psiholog american a făcut o experiență interesantă. La sfârșitul anului școlar a mers într-o școală și a făcut un test de măsurare a inteligenței elevilor. A ales din fiecare clasă zece elevi și apoi le-a spus profesorilor: "Ocupați-vă în mod deosebit de acești copii. La testul de inteligență au ieșit ca fiind supra dotați. Dar lor să nu le spuneți nimic cu privire la capacitățile lor ieșite din comun. Ar putea să le dăuneze". În anul următor psihologul a vizitat din nou școala și s-a interesat de supra dotați. Într-adevăr, aceștia aveau rezultate excepționale. Întrebați de psiholog cum merg supra dotații, toți profesorii au avut cuvinte elogioase: inteligenți, dinamici, vioi, interesați ș.a.m.d. Ei formau elita clasei. De fapt, psihologul simulase un test de inteligență, dar nu făcuse nici un test. A ales la întâmplare zece nume din fiecare clasă și le-a prezentat profesorilor. Profesorii au luat-o de bună. I-au privit și i-au tratat pe acei copii ca pe niște supra dotați și au făcut, fără să-și dea seama, din niște copii obișnuiți, normali, niște supra dotați.

Psihologul a repetat experiența pe animale. Le-a dat studenților de la psihologie care studiau comportamentul animalelor niște șobolani și le-a spus: "Uitați-vă, aveți un soi superior de șobolani, ei se vor comporta cu totul diferit față de ceilalți". Studenții, fără să-și dea seama că sunt șobolani obișnuiți, i-au tratat în mod cu totul deosebit, lucru pe care animalele l-au simțit și s-au comportat în mod cu totul diferit față de celalte. S-au dovedit a fi un soi superior.

Un renumit preot american, Pr. Flennagan, întemeietorul Cetății copiilor, a ajuns un personaj de legendă. A reușit să transforme, să scoată oameni de valoare din copii abandonați, delicvenți, criminali, incorigibili care treceau din închisoare în închisoare și cu care poliția nu știa ce să mai facă. Când era întrebat; "Cum poți să schimbi acești copii răi?", răspunsul era: "Nu există copii răi". Vedea în copii numai bunătatea și când nu o descoperea, o crea. Îi trata ca pe niște copii valoroși și scotea din ei oameni valoroși.

E o lege pe care puțini o cunosc: copilul va fi mai târziu ceea ce i s-a spus că este când era mic. Dacă i s-a spus tot timpul că este un bou, un măgar, un porc, un animal, un tâmpit, un huligan, un cretin de care nu se va alege nimic în viață, asta va fi mai târziu.

7. Fericiți părinții care cultivă bunătatea, dărnicia, compătimirea față de alții în inimile copiilor. Înțelepți și buni educatori sunt acei părinți care, de pildă, dau pomană la săraci sau pun banul la colectă în biserică prin mânuțele copiilor.

8. Fericiți părinții care vor pune în practică ceea ce scrie pentru ei Noul Catehism al Bisericii Catolice: "Prin harul sacramentului Căsătoriei, părinții au dobândit răspunderea și privilegiul de a-și evangheliza copiii. Ei îi vor iniția din primii ani ai vieții în tainele credinței, fiind pentru copiii lor "primii vestitori" ai ei. Din fragedă copilărie îi vor asocia la viața Bisericii. Modul de viață în familie poate hrăni dispozițiile afective care în timpul întregii vieți rămân preliminarii autentice și temeiuri ale unei credințe vii" (nr. 2225).

9. Fericiți părinții care, urmând exemplul Sfintei Familii din Nazareth, se străduiesc să trăiască în mod concret împreună cu copiii lor Evanghelia iubirii, atenți permanent la șoaptele Duhului Sfânt.

10. În sfârșit, fericiți părinții și educatorii care, în pofida tuturor greutăților, vor avea permanent fața senină și zâmbetul pe buze, creând astfel o atmosferă de bucurie și de pace, căci zâmbetul de pe buzele părinților este semnul vizibil al credinței, speranței și iubirii creștine, este sărutul lui Dumnezeu întipărit pe fruntea copiilor. Fiindcă nu bătaia e ruptă din rai, ci zâmbetul părinților, al educatorilor e rupt din rai.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire