pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A V-A
Să nu ucizi.

Mens sana in corpore sano
(Minte sănătoasă în corp sănătos)

"Viața și sănătatea fizică sunt bunuri prețioase, încredințate de Dumnezeu. Trebuie să avem grijă de ele în mod rezonabil" (C.B.C. nr. 2288). Așa se exprimă Catehismul Bisericii Catolice tratând despre respectul pe care trebuie să-l avem pentru sănătatea noastră.

A murit de curând Maica Tereza de Calcutta, această femeie extraordinară care a reamintit omenirii secolului nostru acest adevăr: că viața e marele dar făcut nouă de Dumnezeu, că nu suntem proprietarii vieții, ci doar administratorii ei, că suntem datori să ne îngrijim de sănătate, luptând împotriva bolii și a degradării fizice când e vorba de viața noastră sau a altora, că nu există, cum se exprima Maica Tereza, deșeuri umane, că nu există viață fără valoare ca să poți spune: nu are rost să mă îngrijesc de o viață care nu valorează nimic. Știm că Maica Tereza și-a început activitatea sa caritativă punând mâna pe un vechi templu indian pe care l-a transformat în "obitoriu", adică loc unde se moare. Încăpeau în el 60.000 de muribunzi culeși de pe stradă care mureau cu demnitate, după ce primeau ultimele îngrijiri.

Știind că în multe cazuri copiii abandonați sunt aruncați la grămada de gunoaie, într-o zi, Maica Tereza merge la locul unde se depozitau gunoaiele orașului și începe să caute ceva împreună cu câinii vagabonzi și șobolanii care căutau de mâncare. Scormonește printre mizeriile acelea respingătoare și cu mâinile sale noduroase, la un moment dat, scoate afară trupușorul unui copil abia venit pe lume. Îl scutură de murdărie, îi face masaj, îi face respirație gură la gură. Operatorii televiziunii care o urmăreau neobservați se apropie și îi spun: "E mai bine să-l lași să moară". "Nu, căci e viu și ce e viu e aproapele nostru", răspunde Tereza. Îl strânge în brațe și îl duce acasă.

Altădată, pe o grămadă de resturi menajere găsește o femeie pe jumătate moartă, având corpul ros de șobolani și furnici. O ia în spate și o duce la spital. Aici este respinsă: "Nu putem să-i facem nimic". Tereza insistă. Femeia este internată și salvată. Chiar fiul ei o aruncase la gunoi.

Dar meritul cel mare al Maicii Tereza, despre care nu prea se vorbește, e altul: ea a fost un adevărat apostol al Evangheliei vieții, cum se exprimă Sfântul Părinte Papa Ioan Palul al II-lea în recentul său document Evangelium vitae, printre indienii victime ale mentalității și prejudecăților lor religioase cu privire la viață. Din credința în reîncarnare se naște la indieni atitudinea lor fatalistă în fața bolii și a morții: omul suferă și trebuie lăsat să sufere ca să-și ispășească păcatele din viața anterioară sau din viețile anterioare.

Concepția dominantă a lumii antice de dispreț față de trupul uman provenea din aceeași credință în metempsihoză sau reîncarnare. Ce era pentru Platon trupul omenesc altceva decât o închisoare mizerabilă a sufletului, din care trebuie să te eliberezi cât mai repede? Când filosofii greci l-au auzit în areopagul de la Atena pe Apostolul Pavel rostind cuvântul Anastasis, în primul moment au crezut că e vorba de o divinitate nouă, cum era Isis sau Osiris. Dar când și-au dat seama că vorbește despre învierea trupului, afirmând că și trupul acesta mizerabil ar intra într-o zi strălucitor împreună cu sufletul în Câmpiile Elizee, l-au expediat, ironizându-l : "Despre asta te ascultăm altă dată".

Unii predicatori creștini, în intenția foarte lăudabilă de a-i convinge pe ascultători să nu-și idolatrizeze trupul, să nu se expună pericolului de a se exclude de la mântuirea veșnică din cauza plăcerilor păcătoase ale trupului, - iar pericolul este real -, vorbesc uneori inspirându-se mai mult din Platon decât din Evanghelie, aducând exemple, pentru a impresiona, din viețile marilor asceți care și-au torturat trupul spre a ține în frâu carnea.

Cât valorează trupul omului? Nimic sau aproape nimic. Directorul C. Maye din Rochester a calculat și a dovedit științific acest lucru. Trupul uman conține: grăsime, atât cât s-ar putea face din ea șapte săpunuri; fier, suficient să se facă din el un cui de mărime mijlocie; zahăr, atât cât să poți îndulci o ceașcă de cafea; calciu, atât cât să poți vărui un coteț de găini; cu fosforul dintr-un corp uman s-ar putea face 2200 de bețe de chibrit; sulf, atât cât să ucizi puricii la un câine; puțin magneziu, puțin potasiu, și asta e tot.

Savantul calculează precis la ce preț ajung substanțele din care este compus trupul uman: cinci mărci. În bani românești vreo douăzeci de mii de lei. Atâta valorează trupul nostru pe care îl idolatrizăm și pentru care sacrificăm mântuirea noastră veșnică! Concluzia e mai mult decât deprimantă. De fapt, în fața evaluării pe care o face savantul, entuziasmul și uimirea noastră nu ar trebui să cunoască margini. Cu materiale în valoare de numai douăzeci de mii de lei, Dumnezeu, în înțelepciunea și atotputernicia sa, reușește să construiască zece milioane de uzine, căci într-un trup omenesc funcționează, într-adevăr, zece milioane de uzine dintre cele mai perfecționate, complet automatizate.

După cum ne arată biologia moleculară, cu materiale în valoare de numai douăzeci de mii de lei, Dumnezeu reușește să facă 100.000 de miliarde de piese, adică de celule, câte are un corp uman. Fiecare celulă, compusă la rândul ei din mii de miliarde de molecule, este un enorm laborator chimic, extrem de sofisticat și complet automatizat, având funcția sa proprie și lucrând în interdependență și armonie cu celelalte 100.000 de miliarde de laboratoare, adică de celule. Nu ne rămâne decât să cădem în genunchi, să adorăm și să exclamăm cu Psalmistul: "Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată! Doamne Dumnezeule, ce este omul că te gândești la el, sau fiul omului că-l iei în seamă? L-ai făcut pe el cu puțin mai prejos decât pe îngeri!".

Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, este un imn admirabil închinat vieții. Viața, scrie Sfântul Părinte, trebuie nu numai îngrijită, protejată, dar trebuie contemplată și celebrată. "E urgent, spune Papa, să cultivăm la noi și la alții, o privire contemplativă asupra vieții, o privire care se naște din credința în Dumnezeul vieții, care l-a creat pe fiecare om ca pe o făptură minunată. E privirea celui care nu se consideră stăpânul vieții, ci primește viața ca pe un dar. Însuflețit de această privire contemplativă, cu sufletul plin de uimire, noul popor al celor răscumpărați nu poate să nu izbucnească în imnuri de bucurie, de laudă și mulțumire pentru darul neprețuit al vieții" (nr. 83).

Numeroase sunt deja în Vechiul Testament îndemnurile la prețuirea și îngrijirea sănătății. "Mai de preferat este săracul sănătos și tare cu puterea, decât bogatul care zace de boală îndelungată. Sănătatea și buna tărie este mai de preferat decât tot aurul, și trupul sănătos și cu putere, decât avuția nenumărată. Nu este mai bună avuția decât sănătatea trupului și nu este bucurie mai mare decât bucuria inimii. Mai bună este moartea decât viața amară sau decât boala necontenită"(Ben Sirah 30, 14-17).

Isus a venit în lume pentru ca lumea să aibă viață și să o aibă din belșug. El, medicul trupurilor și al sufletelor, nu numai că i-a vindecat pe bolnavii care i-au ieșit în cale, dar, trimițându-i pe ucenicii săi în lume, le-a încredințat, printre altele, și această misiune: vindecați bolnavii.

Apostolul Pavel ne arată un motiv în plus pentru care trebuie să prețuim trupul nostru, să îngrijim și să ocrotim sănătatea trupului: "Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt?... Preamăriți-l pe Dumnezeu în trupul vostru" (1 Cor 6,19). Minunate sunt catedralele și bazilicile din lume: S. Pietro din Roma, Notre Dame din Paris, Domul din Köln și câtă grijă, și câtă cheltuială pentru întreținerea lor! Trupul nostru, așa cum am explicat, e o catedrală cum numai din mâinile lui Dumnezeu putea să iasă. Această catedrală nouă ne-a încredințat-o Dumnezeu ca să o îngrijim, să o păstrăm curată și în bună stare. Cu toate acestea, ne atrage atenția Catehismul, "dacă morala cheamă la respectul pentru viața trupului, ea nu face totuși din aceasta o valoare absolută. Ea (morala) se ridică împotriva unei concepții neopăgâne care tinde să promoveze cultul trupului, să-i sacrifice totul, să idolatrizeze perfecțiunea fizică și reușita sportivă" (nr. 2283). E spus, cu alte cuvinte, ce spunea odinioară cardinalul Faulhaber: cine se îngrijește numai de trup, neglijând sufletul, își irosește viața îngrijind un cadavru. Porunca a V-a ne impune respectarea normelor de igienă, controlul medical necesar, evitarea a tot ce ne pune în pericol sănătatea. "Virtutea cumpătării, ne spune în continuare Catehismul, dispune la evitarea oricărui exces: abuzul de mâncare, de alcool, de tutun și de medicamente. Cei care în stare de ebrietate sau din patima vitezei pun în pericol siguranța altora și a lor proprie... se fac vinovați în mod grav" (nr. 2290). Întotdeauna păcătuiesc grav cei care consumă droguri.

Dumnezeu vrea să avem un trup sănătos și frumos. Păcatul, indiferent care este el, trebuie în primul rând evitat și eliminat, căci el este marele dușman al sănătății și frumuseții noastre nu numai sufletești, dar și fizice. Dintre toate terapiile, cea mai necesară este Cristoterapia, cum scrie Bernard Tyrell în cartea cu același nume.

Capitolul cel mai frumos din cartea lui M. Quoist, Réussir, publicată recent și în românește, este cel intitulat Îngrijirea frumuseții. Spune printre altele autorul: "Frumusețea adevărată vine din interior, se naște din spirit... Vrând-nevrând, ai chipul sufletului tău... Dacă vei cultiva în tine frumusețea "animală" , ea va fi limitată și trist vulnerabilă. Dacă înnobilezi și-ți împodobești sufletul, frumusețea ta de om se va putea deschide spre infinit... Dumnezeu permite uneori ca sfinții să reflecte în propriul lor trup trăsăturile lui Cristos. Dar nu le-a rezervat numai sfinților privilegiul acesta. "Dacă trăiești din Cristos, privirea ta va deveni privirea lui Cristos, zâmbetul tău, zâmbetul lui Cristos, obrazul tău, obrazul lui Cristos".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire