pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VI-a
ȘI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu poftești femeia aproapelui tău.

Cunoașterea de sine

Primul lucru pe care Catehismul Bisericii Catolice îl cere de la cel care vrea să rămână credincios făgăduințelor de la botez și să reziste ispitelor, este cunoașterea de sine. Am văzut în ultima meditație, că orice om, exceptând cazurile patologice sau intervențiile excepționale ale harului lui Dumnezeu, are de luptat pentru a se menține curat sau pentru a-și recupera virtutea castității în caz că a căzut în păcat. Dar această luptă nu este egală pentru toți. Atracția mai mare sau mai mică spre păcat depinde de mulți factori. Factori naturali, afară de ispitele Diavolului.

Un factor este temperamentul cu care se naște și rămâne fiecare om până la moarte. Un sangvinic este mult mai ispitit decât un abulic.

Un alt factor este vârsta: un bătrân de 80 de ani nu are de luptat cu ispitele cât are de luptat un adolescent ajuns la vârsta critică a pubertății - în jur de 14 ani băieții, în jur de 12 ani fetele, sau cel ajuns la sfârșitul vârstei mature - 40 - 45 de ani - numită și vârsta câinelui, când omul traversează o perioadă de criză, ca și la pubertate.

Un alt factor este climatul și anotimpurile anului. Africanii de la Ecuator sunt mult mai atrași spre necurăție decât rușii din Siberia. Iar dintre toate anotimpurile anului, primăvara este sezonul solicitărilor erotice.

Trebuie ținut cont apoi de ceea ce ne spun fiziologii, anume că există în organismul uman un ritm asemenea fluxului și refluxului: două săptămâni patima merge crescendo, atinge maximum de intensitate, apoi două săptămâni merge descrescendo, spre a-și relua din nou mersul.

Un cuvânt greu de spus îl are starea sănătății fizice și psihice. Sfânta Tereza cea Mare scria cu mult simț practic și cu multă sinceritate despre ea însăși: "În unele ziler constat că sunt lașă; examinându-mă, constat că mai degrabă nu stau bine că sănătatea, că am avut digestia proastă și că am dormit rău. În alte zile constat că sunt plină de fervoare; dar privind lucrurile mai îndeaproape, constat că stau mai bine cu sănătatea, că digestia a fost mai bună și că am dormit mai bine".

Un profesor de morală, celor anemici care se plângeau de ispite de necurăție, la recomanda, cât în glumă, cât în serios, pe lângă rugăciune, fleici și vin de Bordeaux.

După cum stările de anemie nu stimulează virtutea castității cu atât mai puțin o stimulează excesul în mâncare: mâncărurile excitante, picante, și mai presus de toate, abuzul de băuturi alcoolice. Apostolul Pavel îi îndemna pe Efeseni: "Nu vă îmbătați cu vin din care vine destrăbălarea" (Ef 5, 18). Completează Sfântul Atanasie: "Bucuria diavolilor, chefurile și bețiile".

Un factor extrem de important în acest război este ereditatea, zestrea genetică cu care vine fiecare pe lume. E foarte adevărat ce scrie un autor francez, Melch de Vogüe în cartea sa Morții care vorbesc: "Voi vă închipuiți că vedeți gesturile, că ascultați cuvintele contemporanilor... Priviți în urma lor o mulțime nenumărată: miliardele de morți care îi împing din urmă pe acești oameni, le comandă gesturile, le dictează cuvintele. Noi avem impresia că pășim pe cenușa inertă a morților, în realitate, ei ne învăluie, ne apasă, ne sufocă sub greutatea lor; ei sunt în oasele noastre, în sângele nostru, în miezul creierului nostru și mai ales..., când marile pasiuni intră în joc, ascultați-le bine vocea: sunt morții care vorbesc".

Avea dreptate Anatole France când scria: "Când ne-am născut, eram deja atât de bătrâni!". Împăratul Napoleon I a pus odată această întrebare: "Știți când începe educația unui copil?" Răspunsul l-a dat tot el: "Cu o sută de ani înainte de a se naște".

În general, senzualitatea se transmite ereditar de la mamă la fiu, de la tată la fiică. Un proverb românesc spune: "Capra sare masa, iada sare casa". Mai exact, ar trebui spus: "Capra sare masa, iedul sare casa, țapul sare masa, iada sare casa".

Pe lângă acești factori interni sunt o mulțime de alți factori externi care pot influența, provoca, solicita în mod diferit pe unul sau pe altul, ca de pildă: lipsa de igienă, hainele prea strânse pe trup, obiceiul de a ține mâinile până la coate băgate în buzunare, anturajul, mediul în care trăiești: una e să trăiești în mijlocul naturii, într-un sat, alta e să trăiești într-un oraș poluat sau într-un port pe țărmul mării unde microbii desfrâului plutesc în aer.

Dar toți acești factori dinăuntru sau din afara omului nu sunt o fatalitate. Ei pot constitui circumstanțe atenuante pentru cei care păcătuiesc, dar nu justifică păcatul și nu înlătură culpabilitatea. Temperamentul, înclinațiile rele le moștenim, dar păcatul, viciul nu se moștenește, el depinde de voința noastră personală, de liberul arbitru. Trebuie să avem convingerea fermă că stăpânirea de sine, că evitarea păcatului, e posibilă. Că victoria asupra instinctului sexual e posibilă. Dacă nu credem în victorie, pierdem sigur războiul, după cum o armată care nu are convingerea că învinge, pierde sigur războiul. Cine nu crede că poate trăi cast ajunge sigur desfrânat.

E necesar, în această privință, să înfruntăm mentalitatea greșită și prejudecățile care domină lumea. Lozinca trâmbițată pe toate căile este: "castitatea este imposibilă". Materialiștii, pentru care omul nu este decât un animal, susțin sus și tare: "Nu e posibil. Castitatea este un mit". Castitatea înseamnă astăzi a refuza cu încăpățânare să fii animal. Prejudecățile vin uneori din partea științei care afirmă: "Instinctul sexual este glasul naturii. Castitatea este împotriva naturii. Omul, ori își urmează instinctul, ori se îmbolnăvește și crapă". Răspunsul este simplu: glasul naturii pentru om este glasul naturii pe care i-a dat-o Dumnezeu, iar natura omului este cu totul diferită de natura animalului. Pentru un motan este natural să-și urmeze instinctul, și nici nu poate să nu-l urmeze, întrucât este lipsit de judecată și de voință; pentru om, având minte și voință liberă, natural este să-și stăpânească instinctul sexual atunci când legea morală o cere. La animal nudismul este natural, la om este împotriva naturii.

Cât privește îmbolnăvirea din cauza castității, toți medicii serioși afirmă la cele mai prestigioase congrese că nu există vreo boală cauzată de castitate, de înfrânare, dar că există o mulțime de boli cauzate de viciu, de desfrâu. Avem un exemplu clar cu SIDA. După statisticile O.M.S. sunt azi în lume peste treizeci de milioane de contaminați cu virusul HIV înregistrați; numărul real este de patru ori mai mare. Pentru anul 2000 se prevăd patruzeci de milioane; înmulțit cu patru, înseamnă o sută șaizeci de milioane. Ei bine, SIDA e provocată nu de castitate, ci de desfrâu, de vagabondajul sexual și mai ales, de homosexualitate; homosexualitatea pe care acum românii, acest popor încreștinat de Sfântul Andrei, s-au hotărât să o legalizeze, sau mai exact, să nu se mai penalizeze, la cererea Consiliului Europei, spre a fi la nivelul "Europei civilizate". Se știe că împotriva SIDEI nu există nici un vaccin și nici un remediu; singurul remediu e înfrânarea, castitatea.

Dar cele mai mari nenorociri în această privință le-au adus în lume ideile lui Freud și ale adepților săi, potrivit cărora cauza tuturor bolilor mintale și a tulburărilor psihice e de natură sexuală; prin urmare, nu există altă cale pentru sănătatea mintală și altă terapie împotriva dezechilibrului psihic decât eliberarea totală a instinctului sexual, înlăturarea oricărei bariere, eliberarea de acest tabu.

Freud și adepții săi, psihanaliștii, nu numai că și-au pus teoriile în circulație, dar au practicat desfrâul, inclusiv homosexualitatea, după caz, ca terapie pentru vindecarea pacienților lor psihopați. Nu numai că nu au vindecat pe nimeni, dar au înnebunit ei înșiși. E lucru știut că Freud a fost un dezechilibrat mintal - urmare a vieții sexuale dezordonate și a drogurilor. Psihologul italian Ennio Innocenti, în cartea sa, Critica alla psicoanalisi, psihanalizându-l pe Freud și pe primii săi colaboratori îi găsește pe toți nebuni: pe primii săi adepți, Adler și Yung, însuși Freud i-a calificat drept "nebunii cei mai odioși". "Prietenul său Weiss s-a spânzurat când s-a întors din luna de miere; Otto Gross... a devenit criminal și a murit sinucigându-se; Frink a murit nebun după falimentul căsătoriei pe care însuși Freud i-o recomandase cu căldură; Tausk a murit sinucigaș, lovit de o nebunie înspăimântătoare; Federn a avut o soartă asemănătoare; Rank însuși, prea devotatul secretar al lui Freud, nu a putut scăpa de sinucidere, urmare a unei periculoase nebunii care l-a răvășit timp de mai mulți ani; nebun a murit și Reich; Ferenți, personaj cu și mai mare autoritate, a murit complet nebun". Și lista ar putea continua.

Desigur, e mai ușor să te menții curat fără să fi căzut în păcat, decât să-ți recuperezi virtutea curăției după ce ai făcut experiența tristă a păcatului. Un fruct, un măr, se păstrează mult mai ușor dacă nu e tăiat, nu e rănit, decât unul care a fost tăiat sau zgâriat - zice Sfântul Francisc de Sales. Dar omul își poate domina instinctul, se poate ridica. Scrie iezuitul Eymieu, în cartea sa, Stăpânirea de sine:

"Omul supune animalele... El supune pământul zgârcit obligându-l să-i dea recoltă. Supune munții, deschizându-i cu o scânteie pe care un copil o poate aprinde de departe, apăsând cu degetul pe un buton. Supune metalele dure, făcându-le să curgă ca apa... El se poate supune pe el însuși! Zadarnic se scuză spunând: e temperamentul meu! Așa-s făcut eu! De ce nu spui pământului nedefrișat: așa-i temperamentul lui, așa-i făcut el? Sau fiarei care sare asupra ta ca să te sfâșie: așa-i temperamentul ei, așa-i făcută ea? Așa ești tu făcut, dar stă în puterea ta să te refaci, să te transformi". Sfinții care au rămas curați toată viața și cei care s-au ridicat din noroi după ce au căzut sunt dovada cea mai grăitoare că, într-adevăr, castitatea e posibilă pentru toți. Având în față exemplul lor, suntem îndreptățiți să spunem cu Sfântul Ignațiu de Loyola, în momentul convertirii sale: "Dacă ei au putut, eu de ce nu aș putea?".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire