pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VI-a
ȘI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu poftești femeia aproapelui tău.

Prietenii periculoase

Tratăm în această meditație o temă delicată și extrem de importantă pentru toată lumea, dar în special pentru cei chemați la viața de celibat; eventual, pentru cei care nu sunt chemați la o asemenea stare de viață, dar care, din inconștiență, sau din lipsă de maturitate umană și psihică, merg pe un drum greșit, pe un drum care nu este al lor. Este vorba de relațiile cu persoanele de alt sex: fete, femei.

E un domeniu în care imprudența se plătește scump.

Însuși Dumnezeu în Sfânta Scriptură ne îndeamnă la prudență maximă. Citim în cartea Proverbelor:

"Prudența va veghea asupra ta și priceperea ta va păzi... Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea și pleacă urechea la învățătura mea ca să fii cu chibzuință. Buzele femeii străine strecoară miere și cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la urmă este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. Picioarele ei coboară întru moarte, pașii ei duc în locuința morților...

Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam printre zăbrele. Am zărit printre cei lipsiți de experiență, am văzut printre tineri un băiat fără minte... Și iată că i-a alergat înainte o femeie... ea l-a ademenit și l-a atras cu buzele ei înșelătoare. Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie... ca pasărea care se năpustește în laț, fără să știe că o va costa viața, până ce săgeata îi va străpunge ficatul...
Nu te bizui pe înțelepciunea ta...
Nu te socoti singur înțelept...

Ca nu cumva să spui la urmă...: "Cum am putut eu să urăsc dojana și cum a disprețuit inima mea mustrarea? Cum am putut să nu ascult glasul învățătorilor mei și să nu iau aminte la ceea ce mă învățau?" (Cap.2-7).

"Dumnezeu l-a făcut pe om; bărbat și femeie i-a făcut". Diferența de sexe, atracția între persoane de sex diferit, frumusețea sunt lucrarea lui Dumnezeu, intră în planul lui Dumnezeu și acest plan se realizează atunci când legile morale sunt respectate.

Faptul că Sfânta Scriptură avertizează asupra pericolului feminin nu autorizează misoginismul, disprețul față de femeie, expresii triviale sau insultătoare la adresa femeii, precum este expresia pe care o auzim la tot pasul: femeia e dracul. Numai cine uită că are o mamă poate să spună o asemenea vorbă; cine spune o asemenea vorbă trebuie să accepte să aibă drept mamă un diavol.

Prudența la care ne îndeamnă Sfânta Scriptură se întemeiază pe două realități: una voită de Dumnezeu, cealaltă nevoită de Dumnezeu. Prima realitate: din voința lui Dumnezeu, la specia umană, femeia este aceea care emite ceea ce psihologia numește "semnalele erotice". De aceea bărbatul este mult mai atras spre femeie decât femeia spre bărbat. La alte specii de animale și păsări lucrurile se întâmplă invers: masculul este cel care emite semnalele erotice.

A doua realitate pe care nu a voit-o Dumnezeu: e păcatul originar; concupiscența, patimile dezlănțuite, care cu greu pot fi dominate de o voință rănită și slăbită. Nicăieri nu-și face mai mult simțite păcatul originar, urmările, ravagiile, ca în domeniul sexualității.

Sfinții Părinți ai Bisericii atribuie păcatului originar tendința femeii de a-și amplifica semnalele erotice prin farmecele vanității, create artificial, cu scopul de a prinde în mrejele ei admiratori sau chiar închinători idolatri. Sfântul Clement Alexandrinul, în cartea sa, Discipolul, după ce descrie splendorile templelor egiptene, spune: "Dacă uluit de acest mare spectacol, ceri să ți se arate statuia zeului pentru care s-a construit un templu atât de magnific și dacă unul dintre sacrificatori vine să dea la o parte vălul sanctuarului, un sentiment amar de scârbă vă cuprinde sufletul din cauza admirației deziluzionate; acest dumnezeu puternic, această statuie magnifică pe care vă grăbiți să o vedeți, e o pisică, e un crocodil, e un șarpe sau oricare alt monstru asemănător.

Nu e aceasta imaginea acelor femei acoperite toate de aur... cu obrajii strălucind de fard, cu sprâncenele impregnate de vopsele?

Dacă ați vedea realitatea acestui nou templu, dacă ochii voștri ar pătrunde prin aceste haine de purpură, prin aceste bijuterii, prin aceste vopsele, dacă ați pătrunde până în sufletele lor, ceea ce ați găsi v-ar îngrețoșa și v-ar produce groază".

Datorită limbajului lor tăios, unii sfinți Părinți au fost acuzați de misoginism. Dar să o ascultăm pe Sfânta Tereza cea Mare care afirma că numai o femeie poate cunoaște cu adevărat sufletul unei femei și scria Părintelui Grațian, provincialul ei: "Ascultați, Părinte! Îngăduiți-mi să vă dau un sfat: nu vă încredeți niciodată în femei".

Desigur, pentru cei care sunt chemați la viața de căsătorie o prietenie nevinovată, o iubire curată, serioasă, întâlniri din care este exclus pericolul păcatului, cadouri, vizite, discuții, distracții cum ar fi dansurile oneste, sunt lucruri normale și chiar necesare în vederea cunoașterii reciproce și a căsătoriei. Dar toate acestea nu au justificare la cei chemați la viața consacrată, la preoție, la celibat. Conciliul spune clar în Decretul Optatam totius, documentul destinat seminariștilor: "Seminariștii care, conform legilor sfinte în vigoare pentru Ritul lor, urmează tradiția venerabilă a celibatului preoțesc, trebuie educați cu atenție pentru această stare în care, renunțând, pentru Împărăția cerurilor, la viața de căsătorie (cf. Mt 19, 12), se atașează de Cristos cu o iubire neîmpărțită... Să fie avertizați asupra primejdiilor care le amenință curăția, mai ales în societatea de azi; ajutați de mijloacele potrivite, divine și umane, să învețe... să dobândească o stăpânire mai temeinică a sufletului și a trupului, o maturizare mai deplină și o pătrundere mai desăvârșită a fericirii evanghelice" (nr. 10).

Aceasta este, în esență, învățătura Conciliului, care de fapt este învățătura Sfântului Pavel, chemarea la viața celibatară: iubire neîmpărțită, inimă neîmpărțită, inimă dăruită total și exclusiv lui Cristos; nu jumătate lui Cristos, jumătate unei făpturi. Cunoscutul teolog și filosof S. Kierkegaard, scrie undeva: "cast, curat este cel care vrea un singur lucru". Fericiți cei cu inima curată. Curată este inima în care iubirea dăruită lui Cristos nu e amestecată cu iubirea pentru vreo făptură, după cum curat este vinul care nu e amestecat cu apă. Fecioria, celibatul nu se reduce doar la dimensiunea sa biologică; în primul rând e curăția inimii, adică neîmpărțirea inimii: virgo corpore, virgo mente - cum se exprimă Sfinții Părinți: feciorelnic, curat cu trupul, feciorelnic curat cu sufletul. A te îndrepta spre preoție, a urma chemarea la celibat, a pretinde că vrei să-l urmezi și să-l slujești pe Cristos cu inimă neîmpărțită și totodată să ai inima legată de vreo persoană, să întreții afecțiuni, să ții prietenii cu fete, să ai întâlniri, discuții inutile, scrisori, să glumești, să te distrezi, să te comporți cu persoane de alt sex exact cum se comportă tinerii din lume pe stradă sau în parc, înseamnă lipsă de maturitate, înseamnă necinste, înseamnă a trișa, a-l trișa pe Dumnezeu, Biserica, pe tine însuți, înseamnă a trăi în minciună, în duplicitate, în echivoc. Iar echivocul e cea mai înspăimântătoare invenție a lui Satan - spune muzicianul nostru Dimitrie Cuclin. Diavolul își trage numele din grecește: dia și bolos = cel care separă; te separă de Dumnezeu, dar te separă în tine însuți, îți rupe în două propria inimă, făcându-te să trăiești în duplicitate, divizat.

Seminariștii să dobândească o temeinică stăpânire a trupului și a sufletului - spune Conciliul - stăpânire a trupului, adică a simțurilor exterioare. Stăpânirea privirilor. Scrie Sfântul Augustin: "E urâciune pentru Domnul cel care își fixează privirea asupra unei creaturi. Nu poți merge cu ochii închiși, dar nu uita cuvântul lui Cristos cu privire la cel ce privește o femeie cu gând păcătos".

Stăpânirea limbii și auzului: evită discuțiile, glumele care denotă frivolitate, senzualitate, comportament afemeiat: lucru rușinos la un tânăr din lume, scandalos la un seminarist.

Stăpânirea pipăitului. Nu vă puteți imagina ce importantă este observarea regulei tactus spre a ști ce să faci în viață cu mâinile.

Stăpânirea, în al doilea rând, a sufletului, stăpânirea interioară. Căci ce rost are să-ți păzești bine intrările templului, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă în interior templul îți este răvășit? Stăpânire a imaginației, a inimii.

Sufletul celui care a îmbrățișat viața de castitate desăvârșită, spune Sfântul Vasile cel Mare, trebuie să fie ca o oglindă curată; dar o oglindă care nu trebuie să reflecte chipul vreunei făpturi, ci numai chipul lui Cristos.

Ce fericiți vom fi să putem spune la sfârșitul vieții cuvintele pe care le-a spus Sfântul Dominic pe patul de moarte confraților săi: "Îndurarea lui Dumnezeu mi-a păstrat până în acest moment curăția pe care am avut-o în leagăn. E o mare binefacere; dar trebuie să știi să faci eforturile necesare pentru a o avea. E necesară vegherea, rugăciunea, fuga de orice familiaritate cu persoanele de alt sex. Nimeni să nu-și pună virtutea în pericol, căci castitatea desăvârșită este ca și viața; ușor o poți pierde, dar n-o mai poți recupera".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire