pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VI-a
ȘI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu poftești femeia aproapelui tău.

Curăția inimii

Nu am de gând să mă opresc și să tratez despre diferitele categorii de păcate comise cu fapta, prin care este încălcată virtutea castității. Aș vrea să amintesc doar unul dintre aceste păcate: masturbația. Sunt voci, sunt cărți care tratează cu ușurătate această problemă, afirmând că o asemenea faptă nu-i nici un păcat. Afirmația este greșită și imorală. Biserica își reafirmă învățătura sa cu privire la acest păcat în Noul Catehism, unde găsim scris: "În linia unei tradiții constante, atât Magisteriul Bisericii, cât și simțul moral al credincioșilor au afirmat fără ezitare că masturbația este un act în mod intrinsec și grav dezordonat". "Oricare ar fi motivul, folosirea deliberată a facultății sexuale în afara relațiilor conjugale normale îi contrazice finalitatea". Plăcerea sexuală este căutată în afara "relației sexuale cerute de ordinea morală, aceea care realizează, în contextul unei iubiri adevărate, sensul integral al dăruirii reciproce și al procreării umane" (nr. 2352). Catehismul citează aceste cuvinte dintr-un recent document al Bisericii, Persona humana.

Să ne oprim în această meditație la rădăcina și izvorul tuturor păcatelor de necurăție, izvor care se află în inima omului. E vorba de gânduri și dorințe rușinoase. Acestea țin de acum de porunca a noua a lui Dumnezeu. Și e normal ca de la porunca a șasea să trecem imediat la porunca a noua, deoarece există o legătură strânsă între aceste porunci. Nici un păcat nu ar exista în exterior dacă el nu ar fi mai întâi în interior, în inima omului. E ceea ce ne învață Mântuitorul în Evanghelia Sfântului Matei: "Din inimă ies gândurile rele, crimele, destrăbălările, curviile, furturile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care îl spurcă pe om" (Mt 15, 19-20). Porunca a noua nu este un simplu adaos, un apendice la porunca a șasea, nici o dublură a acesteia. Păcatul este ca un aisberg, ca un ghețar. Partea de deasupra apei, care se vede, a ghețarului e mică și neînsemnată în comparație cu partea care nu se vede, care e scufundată în apă. Porunca a noua ne pune în fața ochilor partea invizibilă a păcatului de necurăție care se află în inima omului. Războiul împotriva păcatului de necurăție se duce în inima omului. Aici e frontul de luptă, potrivit dictonului: principiis obsta - rezistă de la început. Cine are inima curată, cine este stăpân pe gândurile și dorințele sale, este curat în întregime și în faptele și în cuvintele sale.

"Să nu poftești casa aproapelui tău. Să nu poftești femeia aproapelui tău, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui și nimic din ceea ce este al aproapelui tău" (Ex 20, 17). În cartea Exodului e o singură poruncă ce interzice să poftești proprietatea altuia, iar proprietatea în Israel cuprindea aceste trei elemente: femeia, sclavii și animalele. Cateheza catolică și luterană a separat această unică poruncă în două: porunca a noua și a zecea. "Să nu poftești" - hamad în ebraică. S-ar părea deci că Dumnezeu vrea prin această poruncă să apere dreptul de proprietate, femeia fiind considerată, la vremea când s-a dat porunca, proprietatea bărbatului. Căci după ce ai poftit în inima ta, următorul pas este acela de a-i smulge altuia ceea ce poftești. David nu l-ar fi ucis pe Urie ca să-i ia femeia, dacă mai întâi n-ar fi poftit-o pe Betsabea în inima sa. Regele Ahab nu l-ar fi ucis pe Nabot ca să-i ia via, dacă mai întâi nu ar fi poftit în inima sa bucata de pământ a vecinului său.

Morala și cateheza catolică nu puteau să nu separe unica poruncă din Deuteronom în două porunci distincte. Cine încalcă porunca a zecea: Să nu poftești boul și asinul aproapelui, lezează într-adevăr dreptul de proprietate, aproapele având dreptul să posede animale. Dar cine încalcă porunca a noua: Să nu poftești femeia, lezează un alt domeniu: cel al sexualității, al castității, fiindcă aproapele nu poate fi proprietar de femei, nici femeia proprietară de bărbați.

Aceasta este linia pe care merge revelația ulterioară și predica marilor profeți ai Vechiului Testament cu privire la porunca inițială din Deuteronom. Dorința, pofta, e păcat nu numai când e vorba de femeia aproapelui. "Am făcut legământ cu ochii mei să nu-mi opresc privirile asupra unei fecioare" spunea Iob, "omul fără prihană, curat la suflet, temător de Dumnezeu, care se abătea de la rău" (Iob 31, 1; 1,1). Iar Eclesiasticul: "Nu-ți opri privirea asupra unei fecioare... Nu privi pe ulițele cetății, nici nu rătăci prin locurile ei dosnice" (Ecles 9, 5-7).

Că e vorba de păcat împotriva castității și nu doar de o nedreptate făcută aproapelui, ne-o arată și traducerea greacă a Septuagintei. Să nu poftești, hamad din ebraică, e tradus în greacă cu "epityméseis". În limba greacă "epitymia" indică unul din caii imaginați de Platon înhămați la căruța sufletului, mai exact, e vorba de dorința sexuală. Isus clarifică perfect lucrurile: "Ați auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu săvârșești adulter". Eu însă vă spun că oricine se uită la o femeie, dorind-o, a și săvârșit cu ea adulterul în inima lui" (Mt 5, 27-28). Ce-i de făcut cu ochiul prin care intră în inimă dorința păcătoasă? "Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele nu moare și focul nu se stinge" (Mc. 9, 47-48). La aceste cuvinte se adaugă cele rostite în predica de pe munte: "Fericiți cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8).

Pentru a ne păstra inima curată e necesară strădania, vegherea, lupta permanentă. "Păstrează-te în simplitate, în nevinovăție și vei fi ca pruncii care nu cunosc răul ce pustiește viața oamenilor", ne îndeamnă una din primele scrieri creștine (Păstorul lui Hermas). Inima noastră, ne spune la tot pasul Apostolul Pavel, e templul, e locuința lui Dumnezeu: "Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?... Sfânt este templul lui Dumnezeu care sunteți voi" (1 Cor 3, 16-17). "Noi suntem templul Dumnezeului celui viu" (2 Cor 6, 16). Cum ar putea să locuiască Dumnezeu într-un templu, într-o inimă murdărită de gânduri și dorințe rușinoase? Poți fi asaltat uneori de ispite urâte, sâcâitoare, obsedante. Trebuie să ai răbdare, calm și statornicie în a le alunga. După învățătura înțeleaptă a Sfântului Francisc de Sales, trebuie să procedezi cu ispitele cum procedezi cu muștele sâcâitoare care vin și ți se așează pe cap fără să le chemi tu. Ce faci când vin și ți se așează pe cap? Le alungi. Și dacă vin din nou? Le alungi din nou. Și de câte ori să le mai alungi? De câte ori vin și ți se așează pe cap.

Arma pe care o avem mereu la îndemână e rugăciunea. Sfântul Augustin recunoaște motivul căderilor sale când scrie: "Credeam că înfrânarea e în puterile noastre, puteri pe care nu știam că le am, căci eram atât de prost încât nu știam că nimeni nu poate fi înfrânat dacă nu-i dai tu (darul înfrânării)... De bună seamă tu mi l-ai fi dat, dacă aș fi bătut la ușa urechilor tale cu suspinul meu lăuntric și cu credință tare aș fi aruncat asupra ta grija mea".

"Cine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea" (Mc 10, 15). Nu poate intra în cer cine nu are o inimă curată de copil. Această învățătură a Mântuitorului o dezvoltă admirabil Părintele M. Quoist în cea mai frumoasă poezie din volumul său Prières intitulată Iubesc copiii:

"Iubesc copiii, spune Domnul, și vreau ca toți să fie la fel ca ei.

Nu-i iubesc pe cei bătrâni, spune Domnul, dacă nu au rămas copii în inima lor.

De aceea, am hotărât ca Împărăția mea să fie locuită numai de copii!

Infirmi, gheboși, zbârciți, numiți-i cum vreți, copii cu barbă albă, copii de toate soiurile, dar care sunt totuși copii.

Aceasta este dorința mea. Nu mai încape nici o îndoială. Nimeni altcineva nu are ce căuta acolo!...

Iubesc copiii, spune Domnul, căci în ei imaginea mea este neatinsă.

Nimic nu a împuținat chipul meu în ei; sunt curați, sunt neîntinați, sunt neprihăniți și fără nici un cusur.

Astfel, când mă aplec cu drag peste ei, mă recunosc în ei întocmai...

Cel mai mult iubesc copiii, spune Domnul. Îi iubesc pentru

privirea lor.

Numai în ea le pot vedea și citi vârsta...

Dar nu e de mirare, spune Domnul, căci eu locuiesc în interiorul misterios al inimii lor; eu sunt cel care privesc prin fereastra sufletului lor.

Dacă întâlniți vreodată în drumul vieții o astfel de privire curată, să știți că eu zâmbesc prin ea.

Nu cunosc în schimb ceva mai sumbru, ceva mai jalnic, decât imaginea unui copil în ochii căruia s-a stins raza seninătății..."

Dar și în pieptul celor îmbătrâniți de păcate, Domnul poate să creeze o inimă nouă și curată de copil:

"Aleluia, aleluia, spune Domnul, deschideți ușa voi, sărmani bătrânei.

Iată, Dumnezeul vostru, cel Înviat vine să reînvie copilul dinlăuntrul vostru!

Grăbiți-vă! Acum e momentul! Sunt gata să vă ofer un chip nou, frumos, de nou născut, să aveți toți priviri de copil.

Căci eu iubesc copiii, spune Domnul, și vreau ca toți să fiți ca ei...".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire