pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VI-a
ȘI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu poftești femeia aproapelui tău.

Vae victis!

"Toți cei care luptă pe stadioane, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să primească o cunună care se veștejește: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se veștejește. Eu, așadar, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat" (1 Cor 1, 25-27).

Cea mai frumoasă și cea mai glorioasă dintre toate victoriile este victoria în lupta cu tine însuți. Iar dintre victoriile în lupta cu tine însuți cea mai frumoasă și mai glorioasă este castitatea.

Pe mormântul lui Scipio Africanul, cuceritorul viteaz, cu viață austeră și ireproșabilă, a fost scris acest epitaf: "Maxima cunctarum victoria: victa voluptas" (Cea mai mare dintre victorii e voluptatea învinsă). Istoricul Plutarh, notând că regele Alexandru cel Mare după ce l-a învins pe Darius a refuzat să o vadă pe soția și fiicele acestuia, conchide admirativ: "S-a arătat mai rege învingându-se pe sine, decât învingându-l pe dușman".

E o realitate pe care Sfânta Scriptură nu poate să o treacă sub tăcere: "Cine se stăpânește pe sine este mult mai de valoare decât cel care cucerește cetăți!" (Prov 16, 32).

Ca în orice război, și în acest război pe care îl ai de purtat în tine însuți, cu patima necurăției, dacă te lași învins, vei fi prizonier, vei fi sclav lipsit de libertate. Experiența acestei sclavii a făcut-o și Sfântul Augustin. Ne-o descrie în Confesiunile sale: "Trăgeam după mine lanțul și mă temeam să fiu eliberat... Nimicurile nimicurilor, vanitățile vanităților, vechile mele prietene (patimile josnice) mă trăgeau de veșmântul cărnii și jos de tot îmi șopteau la ureche: Cum? Ne izgonești? Din acest moment nu vom mai fi cu tine? Aceste două voințe: cea veche și cea nouă, cea carnală și cea spirituală, luptau una împotriva celeilalte și, în această luptă, sufletul meu era parcă sfâșiat... Îți cerusem, Doamne, curăția; însă... nu chiar acum! Tremuram de teama că o să fiu ascultat și o să fiu vindecat pe loc. Timebam ne me exaudires. Eu eram cel care voiam și tot eu eram cel care nu voiam; începeam, și nu începeam. Ego eram qui volebam, ego eram qui nolebam. Mă simțeam ținut de vechile mele păcate și scoteam strigăte mizerabile: Mâine! Mâine! Dar de ce nu imediat? De ce rușinea mea să nu înceteze chiar în clipa aceasta? Quare non hac hora finis turpitudinis meae?"

Și, ca orice sclav, cine este sclavul plăcerilor rușinoase e nefericit, e veșnic nemulțumit. Apa trece, pietrele rămân. Plăcerea păcătoasă trece: rămân în urmă bolovanii care apasă pe conștiință, remușcările, regretul, deprimarea, tristețea, melancolia. Pentru că "pofta când a zămislit, naște păcatul și păcatul, odată consumat, aduce moartea" (Iac 1, 14); moartea harului sfinților, moartea bucuriei.

Același Sfânt Augustin, care a sorbit din plin din paharul otrăvit al plăcerilor păcătoase, își descrie în termeni dramatici nefericirea: "Doamne, tu știi ce sufeream! Eram măcinat înăuntrul meu. Cât eram de nefericit! Quam miser eram! Obișnuința de a vrea să-mi potolesc nepotolita concupiscență, mă făcea să sufăr cumplit! Ce chinuri, ce gemete! O asemenea viață, oare mai era viață? Talis vita, numquid vita erat? Inima îmi era plină până la refuz de o tristețe fără margini. Doamne, tu ne-ai făcut inima pentru tine și neliniștită este până când nu se odihnește în tine!"

Păcatul necurăției este izvor de pesimism, de nemulțumire, de nefericire radicală; iar nemulțumirea dinăuntru se transformă în nemulțumire în afară; în critică nemiloasă la adresa oricui și a orice. Are dreptate La Bruyère când spune în Cugetările sale: "critica este arma celor slabi", a celor slabi în fața patimilor din ei înșiși. Francezilor profund nemulțumiți de relele și bolile de care suferă societatea contemporană, scriitorul Paul Bourget le dădea acest sfat: "Vindecă Franța în tine însuți".

Îi scrie Sfântul Pavel ucenicului său, Tit: "Pentru cei curați totul este curat, dar pentru cei necurați și necredincioși nimic nu este curat, fiindcă mintea și cugetul lor le sunt spurcate" (Tit 1, 15). E drept că ne vedem și propriile greșeli, că ne căim de păcatele noastre, zilnic ne lovim pieptul cu pumnul spunând: din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea, dar poate că în penitența noastră ne asemănăm cu Sancio Panza, personajul lui Cervantes. Într-o zi, cuprins de căință pentru păcatele sale, Sancio Panza a început să se biciuiască. Se lovea cu biciul; când obosea cu o mână, continua cu cealaltă. Numai că în loc să lovească în el, lovea în scoarța unui copac gros pe care stătea călare. Iar stăpânul său, Don Chijote, auzind de departe gemetele de durere pe care le scotea penitentul sub loviturile de bici, îi plângea de milă.

În lupta împotriva necurăției avem la dispoziție trei arme puternice. Prima e gândul permanent la prezența lui Dumnezeu. Dumnezeu mă vede, Dumnezeu nu stă ascuns undeva departe, dincolo de stele: e lângă mine, e în mine. "El nu este departe de noi - spunea Sfîntul Pavel în Areopag. În el suntem, trăim și ne mișcăm". "Cei răi zic: "Domnul nu vede și Dumnezeul lui Iacob nu ia aminte". Totuși, învățați-vă minte, oameni fără minte! Când vă veți înțelepți, nebunilor? Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să nu audă? Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă?... Domnul cunoaște gândurile omului" (Ps 94). "Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, în fața căruia vei da socoteală" (Evr 4, 13). Dacă tu crezi în Dumnezeu, crezi că el te vede și pe stradă, și când ești în singurătate, în intimitate totală, gândește-te la ochii lui Dumnezeu , de prezența căruia nu poți scăpa și nu săvârși acele fapte de care ți-ar fi rușine să le faci dacă te-ar vedea oamenii, prietenii, superiorii, tata și mai ales mama. Nu primi în mintea și inima ta gânduri și sentimente de care te-ai rușina dacă ai ști că alții ți le cunosc. Le cunoaște Dumnezeu, chiar dacă nu ți le cunosc alții, și asta e de ajuns.

A doua armă este examinarea permanentă a conștiinței; examenul particular, mai ales cel de seară, înainte de culcare. Un război în care nu e supravegheat permanent frontul, metru cu metru, poziție cu poziție, spre a se vedea zilnic cât s-a înaintat, cât s-a dat înapoi, e un război pierdut. A fugi de tine însuți, a înăbuși glasul conștiinței căutând zgomotul, trăncăneala, pălăvrăgeala, a-ți amorți remușcările de conștiință cu tot felul de distracții, de mici droguri, înseamnă dezertare de la lupta nobilă și sfântă pe care o ai de purtat, înseamnă război pierdut.

Sfântul Augustin recunoaște în Confesiunile sale că tocmai curajul de a se privi în față, de a se vedea în toată urâciunea sa, de a nu trăi în iluzie, l-a salvat: "Constituebam me ante faciem meam, ut viderem quam turpis essem et quam distorsus, sordidus, et maculosus et ulcerosus" (Mă plasam în fața propriilor mei ochi ca să văd cât sunt de scârbos, și diform, și murdar, și pătat și plin de ulcere)".

Și a treia armă: gândul salutar la cele de pe urmă ale omului - novissima: moartea, judecata, iadul. A cultiva o frică salutară, frica ce se naște din aceste adevăruri ale credinței creștine, e o frână în calea păcatului. E adevărat că trebuie să trăim în iubire ca fii ai lui Dumnezeu și nu în frică precum sclavii; iubirea e desăvârșită și trebuie să înlocuiască frica ce este nedesăvârșită. Dar unde nu există nici măcar frica nedesăvârșită, ce să înlocuiască iubirea desăvârșită?

Sfântul Ignațiu de Loyola dă dovadă de realism și înțelepciune când scrie în cursul său de Exerciții: "Deși mai presus de toate e de dorit ca oamenii să-i slujească lui Dumnezeu, Domnul nostru, având drept motiv iubirea pură, totuși trebuie să apreciem mult frica față de maiestatea divină; căci nu numai frica filială este cucernică și prea sfântă, dar și frica servilă; când omul nu se ridică la ceva mai bun și mai util, îl ajută mult să iasă din păcatul de moarte; și când a ieșit, ajunge ușor la frica filială care este cu totul plăcută și dragă lui Dumnezeu".

Sfântul Ignațiu recomandă gândul la moarte și la judecată: "Mă voi examina închipuindu-mi că sunt în clipa morții; cum aș dori atunci să mă fi comportat?... să pun acum în practică ce voi dori atunci să fi făcut... Să consider cu atenție care vor fi gândurile mele la Judecată. Să urmez acum drumul pe care voi dori atunci să-l fi urmat". Nu mai puțin salutar e gândul la iad: "Voi cere sentimentul interior al chinurilor pe care le îndură osândiții, pentru ca, dacă greșelile mele m-ar face să uit vreodată de iubirea Domnului veșnic, cel puțin teama de păcate să mă ajute să nu mai cad deloc în păcat". De altfel, să nu uităm că Sfânta Tereza cea Mare a ajuns la cel mai înalt grad de iubire, la cununia mistică cu Cristos, pornind de la frica de iad. Într-un extaz care a durat o clipă, dar Terezei i s-a părut o sută de ani, Dumnezeu a făcut să vadă iadul cu tot ce suferă osândiții. Și i-a arătat și o nișă în cuptorul cu foc; era locul pregătit pentru ea, unde ar fi ajuns dacă ar fi continuat calea pe care apucase la vârsta de 14-15 ani; cu păcate de vanitate, grijă prea multă pentru mâini și unghii, pentru păr, romane ușuratice pe care le citea, prietenii și discuții frivole; nu păcate grele, dar lucruri mici care conduc la păcate grele.

Îndemnul Sfântul Pavel, pe care l-a auzit în mod misterios odinioară la Milano, Sfântul Augustin, e veșnic actual: "Fraților, este ceasul să vă treziți, în sfârșit, din somn... Să trăim cuviincios, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în destrăbălări și în pofte de rușine... ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și îngrijirea trupului să nu o faceți întru stârnirea poftelor" (Rom 13, 12-14).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire