pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VII-A
ȘI
PORUNCA A X-A

Să nu furi.
Să nu poftești casa aproapelui tău
și nici un lucru ce este al lui.

Cine sunt hoții

Că poporul nostru e certat cu porunca a VII-a nu e un secret pentru nimeni. Călătorii străini din secolele al XV, XVI, XVII-lea, mai ales misionarii italieni, în impresiile lor de călătorie și în corespondența lor sunt unanimi în a acorda românilor trei calificative: hoți, bătăuși și superstițioși. Puneau noaptea în ogradă mâncare pentru sufletele morților. O mâncau câinii și pisicile.

Se spune că a ajuns și pe meleagurile noastre Diogene, extravagantul filosof din antichitate, care căuta un om cu felinarul aprins ziua - în amiaza mare. "Ce cauți, Diogene?" - l-au întrebat. "Caut felinarul". Românii îi furaseră felinarul. Furtul este deci în zestrea genetică a românilor. Comunismul, obligându-i pe oameni să-și fure propria muncă, le-a distrus românilor complet conștiința morală în acest domeniu. Când după revoluție s-a făcut cunoscut că vor dispărea C.A.P.-urile, bunii noștri creștini au intrat în panică. Se întrebau îngrijorați: "Dacă se desființează C.A.P.-urile, noi de unde mai furăm?"

Hoți și necinstiți au fost de când lumea; dar un lucru era clar absolut pentru toți: că e rușinos să furi. Ce e grav astăzi, e faptul că s-a creat o mentalitate generală a hoției și a necinstei, hoția și escrocheria ca stil de viață normal, furtul, șmecheria, corupția, mita sunt dovezi de istețime și inteligență, cei cinstiți și corecți sunt taxați de proști și compătimiți. M-am convins de lucrul acesta, când, cu ani în urmă, am încercat să ajut un contabil, un om necăjit, intervenind la directorul unei instituții, rugându-l să-l primească în serviciu. L-am descris exact, i-am spus că este un om corect, cinstit până la scrupulozitate, că nu ar fura nici cinci bani. Când am terminat pledoaria, credeam că l-am convins. Da de unde! Efectul a fost tocmai contrariul. Directorul se uită la mine, zâmbește sceptic și îmi zice: "Ce să fac cu un om ca ăsta? Astăzi cine e cinstit e prost!".

O anchetă făcută în Italia, în 1990, a dus la concluzia că zilnic cincisprezece mii de italieni sunt victime ale furturilor. Lista e variată și merge de la cei care intră în casă și găsesc pereții goi până la borfașii extrem de abili care fură portmoneele de la o stație de autobuz la alta. Aspectul cel mai interesant și, sub anumite aspecte, cel mai alarmant, e faptul că numai două la sută din furturi sunt anunțate la poliție. Astfel încât 99,l % dintre delicte rămân nepedepsite. Lumea nu se mai sinchisește: furtul intră în normalitatea vieții. Ceea ce m-a uimit a fost constatarea că într-o țară creștină domină o mentalitate și o cultură a necinstei și furtului și într-o altă țară, necreștină, arabă, domină o mentalitate a cinstei și a respectării bunurilor altuia. Cu puțin înainte ca ziarul Corriere della Sera să publice statistica pe care am amintit-o, vizitasem Egiptul cu o agenție de turism israeliană. Când am ajuns la Cairo, la hotel, ni s-a spus că putem lăsa ușile descuiate și că putem lăsa orice în camere, inclusiv acte și bani. Credeam că e o glumă. Eram toți europeni și câțiva americani, canadieni, deci toți creștini. La nedumerirea și întrebările noastre ni s-a răspuns că dacă se fură ceva, hotelul se obligă să ne despăgubească. La Cairo nu se fură, nu se știe ce înseamnă a fura. A fost pe vremuri un pașă care le tăia capul pe loc celor care furau ceva - un fel de Vlad Țepeș - și i-a lecuit pentru totdeauna de hoție pe arabi.

Catehismul Bisericii Catolice amintește câteva moduri în care se păcătuiește împotriva poruncii a șaptea; e cu neputință să le enumerăm pe toate; "Orice mod de a lua sau de a deține pe nedrept bunul altuia, chiar dacă nu contravine dispozițiilor legii civile, este contrar poruncii a șaptea. De exemplu, a reține în mod deliberat bunuri luate cu împrumut sau obiecte pierdute; a înșela în comerț; a plăti salarii nedrepte; a ridica prețurile, speculând ignoranța sau mizeria cuiva.

Sunt, de asemenea, ilicite din punct de vedere moral: corupția (mita)... însușirea și folosirea în interes privat a bunurilor sociale ale unor întreprinderi; lucrările prost executate, frauda fiscală (a nu plăti impozitele), falsificarea cecurilor și a facturilor, cheltuielile excesive, risipa. A produce în mod voit pagubă proprietății private sau publice este contrar legii morale și pretinde reparare" (nr. 2409).

Catehismul mai amintește și alte păcate, cum ar fi nerespectarea promisiunilor și contractelor, jocurile de noroc și pariurile devenite patimă aducătoare de ruină pentru sine și pentru familie.

Și în câte alte moduri nu se poate fura! De exemplu, călătorind în tramvai, în autobuz, pe tren, fără bilet. Furt comite și elevul și studentul care pierde timpul la studiu, e neatent și doarme la cursuri, nu-și face datoriile, trăind ca un parazit din banul și munca părinților și binefăcătorilor, furt este și copiatul la lucrări și la examene.

Catehismul atrage atenția asupra obligației de a restitui lucrul furat, de a repara paguba provocată. "Isus îl binecuvântează pe Zaheu pentru angajamentul său: "Dacă am păgubit pe cineva, îi dau înapoi împătrit" (Lc 19,8). Cei care în mod direct sau indirect, au pus stăpânire pe un bun al altuia sunt obligați să-l restituie sau să dea înapoi echivalentul în natură sau în bani dacă lucrul a dispărut, precum și roadele și avantajele pe care le-ar fi obținut în mod legitim proprietarul lui. De asemenea, sunt datori să restituie în proporție cu responsabilitatea și profitul lor toți aceia care au participat în vreun fel la un furt sau au profitat de el în cunoștință de cauză: de pildă, cei care l-au poruncit, au ajutat la comiterea lui sau au ascuns cele furate" (nr. 2412).

Înțelepciunea populară a inventat o mulțime de anecdote și povestiri pentru a ilustra principiul enunțat de vechii romani: "res clamat ad Dominum". (Lucrul strigă către stăpânul său). De pildă, povestea cu vițelul sfântului Medard. Un hoț i-a furat sfântului Medard un vițel care purta o talangă la gât. Hoțul i-a luat-o de la gât, dar talanga suna în continuare. A ascuns-o în grajd, dar tot suna. A ascuns-o într-un stog cu fân, suna și mai tare. A îngropat-o în pământ, suna mai departe. N-a avut încotro: a dus vițelul înapoi la Sfântul Medard, căruia i-a cerut iertare.

Inutil de spus că Dumnezeu nu iartă păcatul la spovadă dacă nu se restituie ce s-a furat și nu se repară dauna. E cunoscut cuvântul Sfântului Augustin: "non remittitur peccatum, nisi restituatur ablatum" - (nu ești iertat de păcat până nu înapoiezi ce-ai luat).

Apostolul Pavel îi îndemna pe Efeseni: "Cine fură, să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit" (4, 28). Iar în Prima Scrisoare către Corinteni îi exclude pe hoți de la Împărăția cerurilor, punându-i alături de închinătorii la idoli, de curvari, de homosexuali, de bețivi, de hrăpăreți (1 Cor 6, 10-11).

Din cauza hoției și un apostol se poate exclude de la Împărăția cerurilor. Nu putem uita de cazul lui Iuda, cel care juca teatrul carității, și despre care evanghelistul notează că nu-l durea inima de săraci, ci era hoț și, ca unul ce ținea punga comunității, fura din ce se punea întrânsa.

Pentru a fi eliberați de lăcomia de bani și avere și de tentația de a fura, ne vom ruga cu înțeleptul Solomon: Doamne, "să nu-mi dai nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea de care am nevoie. Ca nu cumva, bogat fiind, să mă lepăd de tine zicând: "Cine este Domnul?" Sau nu cumva, sărac fiind, să mă apuc de furat și să pângăresc numele Domnului" (Prv 30, 8-9).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire