pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA A VIII-A

Să nu mărturisești strâmb
împotriva aproapelui tău.

Adevărul vă va face liberi

"Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău".

"Șase lucruri urăște Domnul, găsim scris în Cartea Proverbelor, ba chiar șapte îi sunt insuportabile: ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzește planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, și cel care stârnește certuri între frați" (Prov 6, 16-19). Șapte păcate care se învârt în jurul unui singur păcat: nesinceritatea. Orice păcat are ceva fals, neautentic, în el, căci vine întotdeauna în contradicție cu Dumnezeu, cu tine însuți, cu propria conștiință, cu semenii. Cine e dispus să-l mintă pe Dumnezeu sau propria conștiință sau pe semenii săi, e dispus să comită orice păcat. Este experiența pe care a făcut-o Sfântul Augustin în copilărie și pe care o descrie în Confesiunile sale (I, 9): "Eram doar copil, dar eram de o răutate ieșită din comun; îi înșelam la tot pasul prin minciuni pe educatorii, pe părinții, pe învățătorii mei. La minciună nu a întârziat să se alăture furtul, pentru că furam de la părinții mei tot ce făceau pentru mine, fie din cămară, fie din bucătărie. Luam și de la masă ca să mănânc pe ascuns sau ca să fac schimb cu prietenii. Necinstit chiar și la joc, de câte ori, învins, nu mi-am atribuit, din vanitate copilărească de a fi deasupra, victoria prin înșelăciune? Acuma, Doamne, cu o bucurie nestăvilită îți mulțumesc că mi-ai eliberat inima și limba de viciile înșelătoriei și minciunii".

E interesant de observat că în comparație cu celelalte porunci ale lui Dumnezeu, porunca a VIII-a este tratată în general foarte superficial; e considerată un fel de apendice la Decalog. Celelalte porunci tratează probleme serioase: viața, căsătoria, proprietatea. Porunca a VIII-a cu ce se ocupă? Cu micile păcate ale limbii. Minciuna. Dar mai poate fi aceasta un păcat? Toată lumea este astăzi de acord că fără să minți nu mai poți trăi, nu te mai descurci în viață. Politica, diplomația, partidele, mijloacele de informare în masă, afacerile, tribunalele, procesele, toate au la bază minciuna; cine e cinstit, cine nu minte, nu înșeală, e sincer, nu trăiește cu picioarele pe pământ, n-are nici o șansă de reușită, dă faliment. Nicicând n-au fost mai adevărate cuvintele Sfântului Ioan: "Toată lumea e sub stăpânirea celui Rău", adică a celui care este mincinos și tată al minciunii.

Și totuși, porunca a VIII-a este unul din preceptele fundamentale ale Decalogului. A trăi la periferia adevărului nu este o bagatelă, ci înseamnă a pierde contactul cu centrul de gravitate al vieții. De vreme ce Cristos s-a numit pe sine "Adevărul", a pierde contactul cu adevărul înseamnă a nu-l avea pe Cristos.

"Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău". Poate că n-am trata atât de superficial păcatele împotriva acestei porunci dacă am avea mereu prezent în minte faptul că un păcat împotriva acestei porunci a dus la condamnarea la moarte a Fiului lui Dumnezeu: a fost declarația falsă a celor doi martori mincinoși care cu greu s-au pus de acord între ei la procesul lui Isus.

Pentru a ne da seama de importanța acestei porunci, e bine să ne amintim care era în Israel practica procedurală în materie de justiție. Nu era poliția modernă cu metodele ei de cercetare penală, nici procuratură care să facă investigații preliminare. În orice oraș, în orice sat, cel puțin până la regele Iozia care a stabilit tribunalul la Ierusalim, era un judecător ales de popor. Procesul avea loc în public. Martori puteau fi numai bărbații, nu femeile și nici copiii. Procesul avea loc la poarta cetății, acolo unde se discutau problemele întregii obști și prin uneletreceau toți cei care mergeau sau se întorceau de la muncă.

Martorul, în acest sistem judiciar, avea o responsabilitate enormă, fiind singurul factor de stabilire a adevărului. De mărturia lui depindea sentința finală: acuzatul putea să-și piardă onoarea, averea sau chiar viața. Martorii luau parte activă la execuție, fiind primii care aruncau cu piatra în condamnat: "Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor. Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna întregului popor" (Deut 17, 6-7).

Porunca a VIII-a în Vechiul Testament pare să-și găsească aplicarea numai la procese și îi privea numai pe bărbați, fiindcă numai ei puteau fi martori. Isus, care n-a venit să desființeze Legea, ci să o desăvârșească, a desăvârșit și porunca a VIII-a. Adevărul e obligatoriu pentru toți, în orice împrejurare: "Ați auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu juri strâmb..." Dar eu vă spun: Să nu jurați nicidecum...". Cu alte cuvinte: trebuie să spuneți întotdeauna adevărul astfel încât să nu fie niciodată nevoie de jurăminte ca să vă întăriți cuvintele. "Felul vostru de a vorbi să fie: Da, da; nu, nu. Ce este mai mult vine de la cel Rău" (Mt 5, 33-37).

Notează Catehismul Bisericii Catolice (nr. 2482): "Domnul condamnă minciuna ca pe o lucrare diabolică: "Voi sunteți ai tatălui vostru... în el nu este adevăr; când spune minciuna, vorbește dintru ale sale, pentru că el este mincinos și tatăl minciunii" (In 8,44).

Cuvintele lui Cristos își găsesc ecoul în scrisorile Sfântului Pavel. Apostolul Pavel le scrie Efesenilor: "Lăsați-vă de minciună. Fiecare dintre voi să spună aproapelui adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora" (Ef 4, 26). Iar Colosenilor: "Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați îmbrăcat cu omul cel nou" (Col 3, 9-10).

Dând definiția minciunii, Catehismul scrie: "A minți înseamnă a vorbi sau a acționa împotriva adevărului pentru a induce în eroare pe acela care are dreptul să-l cunoască" (2483). Așadar, nu e minciună și nu e păcat a tăinui adevărul celor care nu au dreptul să-l cunoască. Naziștii care percheziționau mănăstirile maicilor spre a descoperi copiii handicapați și a-i trimite la camerele de gazare nu aveau dreptul să cunoască adevărul cu privire la copiii ascunși de maici. Securiștii care căutau delatori și te torturau spre a le spune ce știi despre unii și despre alții, nu aveau dreptul să afle adevărul. În acest caz se poate recurge și la restricția mintală: fără a minți, poți să-l tragi pe sfoară pe cel care nu are dreptul să cunoască adevărul. E clasic cazul Sfântului Atanasie, episcop de Alexandria. Urmărit de soldații împăratului Iulian Apostatul, spre a fi ucis, închiriază o barcă și pornește în larg. Dar observă că din urmă vine o barcă cu soldați. O manevră rapidă de întoarcere și Atanasie vâslește către urmăritorii lui. Când se apropie, soldații care nu-l cunoșteau personal, îl întreabă: "Nu l-ai văzut pe Atanasie?" "Da, răspunde el, nu e departe de voi". Și își vede de drum. Bucuroși, soldații pleacă mai departe cu convingerea că în curând pun mâna pe Atanasie. Episcopul nu mințise: Atanasie era, într-adevăr, aproape de ei.

"Minciuna, explică din nou Catehismul, este condamnabilă în natura ei". Nu e permisă, nu se justifică niciodată. Nu ai voie să minți nici măcar pentru a-ți salva viața. Nu există minciuni convenționale, minciuni diplomatice. Un creștin nu are dreptul să se justifice: am mințit, dar n-am avut încotro, am mințit ca să ies din încurcătură, am mințit dar n-am făcut rău nimănui. Fals. Cine minte, întotdeauna face rău: își face lui rău și face rău tuturor membrilor Bisericii cu care formează un singur trup. "Nu mințiți fiindcă sunteți mădulare unii altora" - scria Sfântul Pavel Romanilor. Un creștin care minte, desfigurează chipul lui Cristos, al cărui mădular este. Un trup cu cap frumos și mâini sau picioare false de lemn, e monstruos. Un mădular nu-și face niciodată rău numai lui; face rău întregului trup.

Marele filosof și umanist Thomas Masaryk, politician, fondatorul statului ceh (1850-1937) a impresionat pe toată lumea prin integritatea sa morală. N-a mințit niciodată în viață. Marea Revoluție din Rusia l-a surprins la Moscova. Fiind pe stradă, s-a trezit în mijlocul unei ambuscade: gloanțele zburau din toate părțile. A alergat spre un hotel din apropiere și a încercat să intre. Portarul îl oprește: "Sunteți dintre clienții hotelului? Altfel nu puteți intra. Hotelul e ocupat complet". Nu era, dar strigă la portar: "Lasă prostiile! Deschide!" Și îi deschide. Își amintește mai târziu: "N-am voit să mint chiar dacă eram în pericol de moarte".

Iată un îndemn care, chiar dacă vine de la Ian Hus, un eretic, nu are nimic eretic în el și merită să fie urmat: "Bunule creștin, caută adevărul, ascultă adevărul, învață adevărul, spune adevărul, păstrează adevărul, apără adevărul până la moarte".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire