APOLOGETICA

SE ÎNCHINA CATOLICII LA STATUI?

"Catolicii se închina la statui!" Oamenii înca mai fac aceasta afirmatie ridicola, care e o prejudecata. De vreme ce exista statui în bisericile catolice, spune mai departe acuzatia, catolicii nesocotesc porunca Domnului: "Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în apele de sub pamânt!" (Exod 20,4-5); "O, Doamne, poporul acesta a savârsit pacat mare, facându-si dumnezeu de aur." (Exod 32,31)

Este corect sa îi avertizam pe oameni în legatura cu pacatul idolatriei, atunci când îl comit. Însa a-i numi pe catolici idolatori pentru ca au imagini ale lui Cristos si ale sfintilor, se bazeaza pe o eronata întelegere sau pe ignorare a ceea ce Biblia spune despre scopul si folosirea(atât buna cât si rea) a statuilor.

Scriitoarea anti-catolica Loraine Boettner, în cartea sa "Romano-Catolicismul", face remarca lipsita de continut: "Dumnezeu a interzis folosirea imaginilor în rugaciune" (281). Si totusi, daca oamenii ar sta sa "cerceteze Scripturile" (cf. Ioan 5,39), ar gasi ca adevarul este chiar opusul afirmatiei anterioare. Dumnezeu a interzis închinarea la statui, nu si folosirea în scop religios a statuilor. Din contra, El a poruncit chiar folosirea lor în contexte religioase!

Dumnezeu a spus sa le facem

Cei care se opun folosirii religioase a statuilor uita numeroasele pasaje în care Domnul porunceste facerea statuilor. Un exemplu: "Apoi sa faci doi heruvimi de aur; si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului. Sa pui un heruvim la un capat si un heruvim la celalalt capat al capacului. Si heruvimii sa-i faci ca si cum ar iesi din capac. Heruvimii acestia sa fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar fetele sa si le aiba unul spre altul; spre capac sa fie fetele heruvimilor." (Exod 25,18-20)

David i-a dat lui Solomon planul "altarului pentru jertfelnicul tamâierii, turnat din aur, cu însemnarea greutatii. I-a dat modelul carului divin, al heruvimilor de aur, cu aripile întinse pentru acoperirea chivotului legamântului Domnului. Toate acestea sunt în scrisoarea insuflata de la Domnul" (1 Cronici 28,18-19). Planul lui David pentru templu, despre care autorii biblici ne spun ca s-a întocmit "dupa scrierile din porunca lui Dumnezeu, cu privire la tot", include statui reprezentând îngeri. În mod similar Ezechiel 41:17-20 descrie imagini sculptate vazute în viziunea pe care a avut-o despre templul

Utilizarea în scop religios a imaginilor

În timpul unei epidemii sub forma de serpi trimisa pentru a-i pedepsi pe israeliti în timpul exodului, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "'Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stâlp; si de va musca sarpele pe vreun om, tot cel muscat care se va uita la el va trai'. Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus pe un stâlp; si când un sarpe musca vreun om, acesta privea la sarpele cel de arama si traia." (Numeri 21,8-9) Persoana trebuia sa priveasca statuia sarpelui pentru a fi vindecata, ceea ce arata ca statuile puteau fi utilizate în ritualuri, nu doar ca decoratii religioase.

Catolicii folosesc statuile, picturile, ca si alte obiecte artistice pentru a apela la persoana reprezentata. Asa cum o fotografie a mamei ne ajuta sa ne-o amintim, tot asa ne ajuta sa apelam la exemplul sfintilor când privim o reprezentare picturala a lor. Catolicii folosesc statuile si ca instrumente de învatare. În vremurile mai vechi ale Bisericii acestea erau folosite pentru instruirea celor fara carte. Multi protestanti au picturi reprezentând pe Isus si alte picturi biblice pe care le folosesc la scolile de duminica pentru a-i învata pe copii. De asemenea catolicii folosesc statuile pentru a comemora anumite persoane sau evenimente, asa cum si bisericile protestante au scene tridimensionale ale nativitatii la Craciun.

Daca cineva i-ar judeca pe protestanti cu aceeasi masura, atunci concluzia ar fi ca, deoarece folosesc aceste imagini "încrustate", practica "idolatria" de care ei îi acuza pe catolici. Însa nu este vorba de idolatrie în aceste situatii. Dumnezeu interzice închinarea la imaginile considerate ca divinitatea în sine, dar nu interzice crearea de imagini. Daca ar fi asa, atunci filmele religioase, fotografiile, picturile, si toate asemenea ar fi interzise. Asa cum ne arata episodul sarpelui de bronz, Dumnezeu nu interzice folosirea în ritualuri religioase a reprezentarilor.

Doar atunci când cineva începe sa adore o statuie ca fiind Dumnezeu însusi, atunci Dumnezeu se supara. Ca urmare, când oamenii au început cu adevarat sa se roage la sarpele de bronz ca sarpe-zeu (pe care ei l-au numit "Nehustan"), dreptul rege Iezechia a pus sa fie distrus (2 Regi 18,4).

Despre închinarea în fata statuilor

Uneori anti-catolicii citeaza Deuterenomul 5,9, in care Dumnezeu spune cu privire la idoli:" Sa, nu te închini lor, nici sa le slujesti." Din moment ce unii catolici se închina sau îngenunchiaza în fata statuilor lui Isus si ale sfintilor, anti-catolicii confunda legitima venerare a unei imagini sfinte cu pacatul idolatriei.

Chiar daca acceptam ca plecaciunea poate fi folosita ca pozitie de rugaciune, nu orice închinare este rugaciune. În Japonia oamenii arata respect înclinând corpul în semn de salut (echivalentul strângerii mâinii în cultura vestica). În mod similar o persoana poate îngenunchia în fata unui rege fara a se ruga lui ca unui dumnezeu. În acelasi fel un catolic care se închina în fata unei statui în timp ce se roaga nu înseamna ca venereaza statuia, sau ca se roaga ei, asa cum si un protestant care îngenunchiaza cu o Biblie în mâini când se roaga, nu înseamna ca se închina Bibliei, sau ca se roaga ei.

Ignorarea voita a celei de-a doua porunci?

O alta acuza adusa uneori de protestanti este aceea ca Biserica Catolica "ascunde" porunca a doua. Aceasta este din cauza ca adeseori Catehismul catolic enumera ca prima porunca: "Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!" (Exod 20,3), iar a doua: "Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau în desert" (Exod 20,7). De aici se isca reprosul adus catolicilor ca ar fi eliminat interdictia idolatriei pentru a justifica folosirea în scop religios a statuilor. Însa acest lucru este fals. Catolicii grupeaza pur si simplu în alta ordine poruncile decât protestantii.

În Exod 20,2-17, unde se dau cele Zece Porunci, exista practic 14 propozitii imperative. Ca sa ajungem la cele Zece Porunci, unele propozitii trebuie grupate, si exista mai multe cai de a face astfel. Din moment ce în lumea antica politeismul si idolatria erau unite - idolatria fiind expresia exterioara a politeismului - istorica numerotare evreiasca a celor Zece Porunci a grupat întotdeauna impreuna " Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!" (Exod 20,3) si "Sa nu-ti faci chip cioplit"(Exod 20,4). Numerotarea istorica folosita de catolici o urmeaza pe cea evreiasca la acest punct, ca si numerotarea luterana. Martin Luther recunostea ca restrictia împotriva politeismului si idolatriei sunt doua componente ale unei singure porunci.

Pentru a usura memorarea celor Zece Porunci, evreii si crestinii prescurteaza poruncile în asa fel ca sa poata fi tinute minte folosind un numar de zece puncte. De exemplu evreii, catolicii si protestantii exprima porunca cu privire la Sabat în felul urmator:"Respectati sabatul ca zi sfânta", desi, de fapt, textul poruncii are patru versete (Exod 20,8-11).

Restrictia cu privire la politeism/idolatrie s-a prescurtat atât de catre evrei, cât si de catre catolici si luterani în porunca "Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine". Aceasta nu înseamna o încercare de a "ascunde" interdictia idolatriei (evreii si luteranii nici macar nu folosesc statui de sfinti sau îngeri). Scopul este numai de a usura învatarea celor Zece Porunci.

Biserica Catolica nu afirma ca fiind dogmatica numerotarea celor Zece Porunci. Totusi în Catehismul Bisericii Catolice se spune: "Împartirea si numerotarea Poruncilor a variat în decursul istoriei. Acest catehism respecta împartirea poruncilor stabilita de Sfântul Augustin, si devenita traditionala în Biserica Catolica. Este aceeasi ca a confesiunilor luterane. Parintii greci au facut o împartire usor diferita, care se regaseste în Bisericile Ortodoxe si în comunitatile reformate."(CBC 2066)

Cum arata Dumnezeu?

Unii anti-catolici fac apel la Deuteronom 4,15-18 când ataca problema statuilor religioase. " Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care sa înfatiseze barbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pamânt, sau închipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târaste pe pamânt, sau închipuirea vreunui peste din apa, de sub pamânt."

Am aratat deja ca Dumnezeu nu interzice facerea statuilor, ori a imaginilor diferitelor creaturi în scopuri religioase (cf. 1Regi 6,29-32; 8,6-66; 2Cronici 3,7-14). Dar cum interpretam statuile sau imaginile care îl reprezinta pe Dumnezeu? Multi protestanti ar spune ca nu e bine, deoarece în Deuteronom 4 se spune ca israelitii nu l-au vazut pe Dumnezeu în nici o forma atunci când a facut Legamântul cu ei, ca urmare nu ar trebui sa se faca nici reprezentari simbolice ale lui Dumnezeu. Întrebarea este: Deuternomul 4 interzice acest fel de reprezentari?

Raspunsul e Nu

În istoria sa veche, poporului lui Israel îi era interzis sa faca orice reprezentare a lui Dumnezeu deoarece nu s-a revelat în nici o forma vizibila. Dat fiind ca erau înconjurati de culturi pagâne, israelitii s-au simtit tentati sa îl venereze pe Dumnezeu în forma unui animal, sau a unui obiect din natura (ca de exemplu boul sau soarele).

Însa mai târziu, Dumnezeu însusi s-a aratat în forme vizibile, asa cum se spune în Daniel 7,9: "Am privit pâna când au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile; îmbracamintea Lui era alba ca zapada, iar parul capului Sau curat ca lâna; tronul Sau, flacari de foc; rotile lui, foc arzator." Protestantii fac reprezentari ale Tatalui Ceresc în aceasta forma când ilustreaza profetiile Vechiului Testament.

Sfântul Spirit însusi s-a revelat sub cel putin în doua forme vizibile - aceea a unui porumbel, la botezul lui Isus (Matei 3,16; Marcu 1,10; Luca 3,22; Ioan 1,32), si ca limbi de foc, în ziua de Rusalii (Fapte 2,1-4). Protestantii folosesc aceste imagini când deseneaza sau picteaza aceste episoade biblice, si când îsi pun simboluri ale Spiritului Sfânt la rever, sau embleme ale porumbelului pe masini.

Însa exista un lucru si mai important: prin întruparea lui Cristos, Fiul sau, Dumnezeu a aratat omenirii o icoana a Lui însusi. Sfântul Paul spunea: "El este imaginea (in greaca: ikon) Dumnezeului invizibil, primul nascut al oricarei creatii." Cristos este tangibil, este imaginea divina a nevazutului si infinitului Dumnezeu.

Citim ca Magii, "intrând în casa, au vazut pe Prunc împreuna cu Maria, mama Lui, si cazând la pamânt, s-au închinat Lui; si deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamâie si smirna." (Matei 2,11). Chiar daca Dumnezeu nu si-a aratat fata pe muntele Horeb, El si-a aratat-o în casa din Betleem.

Concluzia ar fi ca, atunci când Dumnezeu a facut Noul Legamânt cu noi, el însusi s-a aratat într-o forma vizibila prin Isus Cristos. Din acest motiv putem face reprezentari ale lui Dumnezeu în persoana lui Cristos. Chiar si protestantii folosesc tot felul de imagini religioase: reprezentari ale lui Isus si ale altor personaje biblice apar într-o multime de biblii, carti cu poze, tricouri, bijuterii, abtibilduri pe masini, felicitari, cd-uri, scene ale nativitatii. Cristos este simbolic reprezentat pâna si prin emblema pestelui (Icthus).

Bunul simt ne spune ca, de vreme ce Dumnezeu însusi ni s-a revelat în diverse imagini, în mod special prin întruparea lui Isus Cristos, nu gresim folosind reprezentari ale acestor imagini în scopul aprofundarii cunoasterii si iubirii noastre fata de Dumnezeu. Iata de ce Dumnezeu însusi s-a revelat în aceste forme vizibile, si iata de ce statuile si icoanele îl reprezinta.

Idolatria este condamnata de Biserica

Înca de pe vremea apostolilor, Biserica a condamnat în mod consecvent pacatul idolatriei. Vechii Parinti ai Bisericii avertizau asupra acestui pacat, iar Conciliile Ecumenice s-au confruntat si ele cu aceasta problema. Al doilea Conciliu de la Niceea (787), în care s-a discutat în mod deschis problema folosirii religioase a imaginilor si icoanelor, spune: "Cel ce ne-a mântuit pe noi de întunericul idolatriei, Cristos Dumnezeul nostru, când si-a luat mireasa Biserica... a promis ca o va apara, si i-a asigurat pe discipoli zicand: 'Eu sunt cu voi pâna la sfârsitul zilelor'... Unii nu au apreciat cum se cuvine aceasta oferta nepretuita; fiind orbiti, derutati de dusmanii tradatori, ei au abandonat dreapta linie a motivatiei... si nu au mai fost capabili sa discearna sacrul de profan, afirmând ca icoanele Domnului Nostru si ale sfintilor nu sunt diferite de imaginile din lemn ale idolilor satanici."

Catehismul Conciliului de la Trent (1566) afirma ca idolatria se întemeiaza pe "închinarea la idoli si imagini considerate a fi Dummezeu însusi, si pe credinta ca acestea contin divinitatea, ceea ce ne-ar îndreptati sa le veneram si sa ne rugam lor, sau sa ne încredem în ele" (374). Mai recent, Catehismul Bisericii Catolice afirma: "Idolatria este o pervertire a simtului înnascut al omului. Idolatrul este cel care 'îsi raporteaza notiunea indestructibila de Dumnezeu la orice mai degraba decât Dumnezeu".

Biserica recunoaste în mod absolut si condamna pacatul idolatriei. Ceea ce anti-catolicii nu reusesc sa recunoasca este distinctia între a crede ca o piatra sau gipsul este Dumnezeu, si a crea statui în onoarea Lui, din dorinta de a avea o reprezentare vizuala a lui Cristos sau a Sfintilor din cer. Crearea si folosirea statuilor religioase este o practica profund biblica. Oricine spune altfel, nu cunoaste Biblia.

Sursa: Catholic.com, republicat cu acordul sursei
Traducerea în limba româna: Liliana Rus