www.profamilia.ro /istorie.asp?antev=20
 
 ISTORIE 

Antichitatea oi Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

20. ICONOCLASMUL

Din ordinul califului Yazid II (720-724), guvernator al Egiptului, s-a început distrugerea icoanelor din biserici, ceea ce provoca indignarea populatiei. În acelasi timp, se declansa si în Imperiul Bizantin lupta iconoclasta, inspirata de mediile patate de maniheism (Paulicienii). Cele doua evenimente sunt în relatie; Coranul interzice icoanele si condamna venerarea lor, conformându-se prin aceasta obiceiului evreiesc; monofizitii se opuneau reprezentarii lui Cristos în umanitatea sa; adversarii icoanelor se aflau în clasele cultivate bizantine, pe când în sânul populatiei de rând icoanele constituiau obiectul pietatii populare. Cum Biserica Orientala a fost aproape totdeauna monofizita, în mentalitatea clerului si nobilimii nu se putea reprezenta natura divina printr-o imagine materiala. În plus, erau exagerari în adorarea unor icoane considerate facatoare de minuni, dar se subestima aportul icoanelor în propagarea si mentinerea credintei, ele fiind considerate ca picturi înca în era paleocrestina. Deci, pe atunci, iconografia si spiritualitatea crestina se dezvoltau în paralel, exercitând una asupra celeilalte o înrâurire fructuoasa. "Ceea ce scrierea exprima cititorului, pictura ofera analfabetului - scria Sfântul Grigore cel Mare. Ignorantii vad ce trebuie sa urmeze, cei ce nu stiu citi scrierile pot citi pictura". Însa, în veacul VI, în afara icoanei propriu-zise, aparura legende cu icoane "nefacute de mâna omeneasca" (acheropoete), pe care credinciosii voiau sa le aiba ca o prezenta a celui pe care-l reprezentau, mai ales în Orient si în Italia bizantina. Aceasta ducea la idolatrie, mai ales ca acei credinciosi le spalau, ungeau, aureolau, ca miraculoase. De aici, dupa exemplul Islamului, porneste lupta împotriva icoanelor, împotriva iconodulilor, purtata de iconoclasti. Leon III Isaurul, împaratul Bizantului, fost simplu soldat sirian, printr-un edict din 726 cere distrugerea icoanelor si a statuilor, socotite idolatrie. Ordonând distrugerea icoanei miraculoase aflata deasupra portii de bronz a palatului imperial, se produse o încaierare în care ofiterul de paza a fost ucis. Scene asemanatoare se întâmplara si în alte orase. Împaratul porunci distrugerea tuturor icoanelor din biserici si manastiri. Patriarhul German (715-729) protesta, dar a fost depus si înlocuit cu Anastase. La Roma, Papa Grigore II (715-731) si Grigore III (731-734), sirian, intervenira: "Tu vezi ca dogmele Bisericii nu sunt problemele tale", îi scrise Grigore III. "Acestea sunt ale episcopilor. Ei nu se pot amesteca în afacerile civile. Împaratul nu trebuie sa se amestece în problemele bisericesti". Basileul este excomunicat în 732. Roma devine centrul luptei antiiconoclaste si antibizantine. Ca represalii, împaratul rapeste patriarhatului Romei diecezele Italiei meridionale, Dalmatia si Balcanii, pentru a le trece sub jurisdictia patriarhului Constantinopolului; confisca averile patrimoniale ale Bisericii Romei în Italia bizantina si Sicilia. Papa se vede obligat sa ceara ajutor în Occident si de aceea se adreseaza lui Carol Martel al Franciei (715-741). În Siria, Sfântul Ioan Damaschinul apara sfintele icoane împotriva sarazinilor (675-749) si iconoclastilor bizantini, scriind trei apologii ce sunt meditatii filosofice, teologice si spirituale asupra icoanelor si cultului lor. Leon III Isaurul are însa meritul de a fi batut puternic arabii ce asediasera Constantinopolul (717-718), salvând civilizatia si cultura crestina.

Lupta împotriva icoanelor continua mai aprig sub Constantin V Copronimul (fiul lui Leon Isaurul) care, sub teroare, aduna un sinod la Constantinopol, în 754, cu 338 episcopi iconoclasti, ce hotarasc stergerea cultului icoanelor, alegând ca patriarh la Constantinopol un iconoclast. Calugarii si preotii iconoduli sunt maltratati, li se taiau mâinile, li se scoteau ochii, episcopii fiind siliti sa adere la iconoclasm.

Sub împarateasa Irina, situatia s-a schimbat. La observatiile patriarhilor Paul si Tarasiu de a readuce pacea în Biserica si de a relua legaturile cu Roma, s-a convocat Sinodul ecumenic al VII-lea la Niceea, în 787, sub presedintia delegatilor Papei Adrian I si a patriarhului Tarasie. Acest sinod ecumenic afuriseste soborul iconoclast din 754 (de la Hiera) si pe patriarhii iconoclasti, restabilind cultul icoanelor. Pentru a domni singura, împarateasa Irina îl alunga pe fiul ei si-i scoase ochii. Domni pâna în 802, când este detronata de generalul logofat Niceforas, un mare iconoclast.

Sub împaratul Leon V Armeanul, din dinastia frigiana (802-867), se redeschide lupta împotriva icoanelor, iar patriarhul Nichefor, care nu recunoaste acte sinodale fara aprobarea Papei, este silit sa abdice (815) si este înlocuit cu mireanul incult Theodat I. Acesta tine un sinod în care anuleaza hotarârile Sinodului ecumenic din 787; trece la persecutarea episcopilor care nu se supun; pe egumenul Teodor Studitul al manastirii Stoudion si pe calugarii lui, ce se opun iconoclastilor îi tortureaza, îi alunga, îi exileaza. În 820, dupa 27 de ani de persecutie, Leon V Armeanul este asasinat, luându-i locul Mihail II, iconoclast moderat. L-a urmat Teofil I (829-842), mare iconoclast, care muri cu remuscari pentru crimele facute împotriva iconodulilor. Îi urma fiul sau, Mihail III (842-867), care împreuna cu mama sa Teodora, convoca Sinodul din 11 martie 842, sub presedintia patriarhului Metodie, iconodul. În ceremonia solemna din Sfânta Sofia, se proclama cultul icoanelor si Duminica Ortodoxiei, recunoscuta de Papa Romei Grigore IV (827-844) si de toti patriarhii Orientului, înaintea Schismei lui Fotie din 867. Era deci nu o "ortodoxie" schismatica, ci catolica.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/istorie.asp?antev=20
Vă rugăm să respectați drepturile de autor