www.profamilia.ro /istorie.asp?antev=30
 
 ISTORIE 

Antichitatea oi Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

30. CRUCIADELE Sl ORDINELE CAVALERESTI

Urmând pilda Sfintei Elena, mama lui Constantin cel Mare, multi crestini plecau, în fiecare an, sa vada locurile sfinte unde a trait si a patimit Mântuitorul si sa se închine acolo, cu toata evlavia. Dar musulmanii, voind sa faca din Ierusalim centrul credintei lor, si cum Templul lui Solomon distrus de romani era locul "sacrificiului lui Avram", considerat de musulmanii arabi stramosul lor, au ocupat pe neasteptate Ierusalimul în 691 si au construit pe "Stânca Templului" o Moschee, zisa a lui Omar, numele califului constructor. Dupa o legenda musulmana, Mahomed ar si fost înaltat la cer de pe acea stânca, unde Allah va veni sa judece pe credinciosi. De aceea, Ierusalimul a devenit obiectul de cearta între crestini si musulmani, motivul razboaielor religioase dintre acestia, numite Cruciade. Când, în anul 1009, turcii selgiucizi, fanatici, distrusera Biserica de pe Sfântul Mormânt al lui Isus, toata lumea crestina se sensibiliza, iar Papa Sergiu IV voi imediata reconstructie a basilicii, ceea ce musulmanii acceptara, dar cu conditia sa-si construiasca si ei o moschee în Constantinopol. Pelerinajele la Ierusalim continuara, atât din partea crestinilor, cât si din partea turcilor musulmani, dar acestia, gelosi pe crestini ca detin hegemonia, trecura la asasinate. În anul 1064, peste 7000 de germani pelerini la Ierusalim sunt prinsi, multi ucisi, încât abia 2000 se reîntorc. Cei întorsi acasa, în frunte cu Petru de Amiens, dezvaluie cruzimea turcilor. Papa Urban II, conducând Conciliul de la Piacenza si Clermont-Ferand, însufleti pe crestini pentru o expeditie cruciada (1095), iar poporul, mai ales francezii, izbucnesc în strigate cu cuvintele: "Dumnezeu vrea sa recucerim Mormântul Sfânt". Petre Eremitul de Amiens predica, sub ascultarea Papei, îndemnul la cruciada, si chiar pleca în fruntea unui mare grup de entuziasti, dar, prost pregatiti si dezorganizati, expeditia sfârsi lamentabil.

În 15 august 1096, Prima Cruciada era pregatita si formata din 600.000 de soldati si 100.000 de cavaleri, condusa de Gottfried de Bouillon si de fratele sau Baldovin, de Robert Normandul, fiul regelui Angliei si altii. Republica Pisa le dadu 120 de nave si Genova alte 30. Prima etapa a marsului cruciatilor fu Constantinopolul, unde acestia fura bine primiti de împaratul Alexe Comnenul. Continuând marsul, cruciatii reusisera mereu sa învinga pe turci, asediindu-i în Antiohia, dar aparura ciuma, foametea, setea, care facura multe victime. Dupa aspre batalii, cruciatii îi învinsera în sfârsit pe turcii din Ierusalimul asediat si drumul fu deschis, cetatea cucerita, iar deasupra moscheii lui Omar pusa Crucea. O armata de 200.000 mahomedani încerca recucerirea Ierusalimului, dar fu respinsa de cruciati. Gottfried de Bouillon, duce de Lotharingia, fonda REGATUL LATIN al Ierusalimului, dar muri subit dupa un an, la 1100. Sosira noi întariri din Europa, cca. 500.000 de oameni. Acestia cazura toti, masacrati, înca înainte de a ajunge în Ierusalim, în prapastiile muntoase ale Turciei. Si astfel, turcii obtin o mare victorie în 1144: cetatea Edessa, stânca puternic întarita a crestinilor, cazu în mâna lor. Ierusalimul era grav amenintat. Gottfried de Bouillon nu accepta, în 1097, sa fie rege si se intitula, modest, "aparator al Sfântului Mormânt", caci Isus acolo purta cununa de spini, nu coroana de aur cu diamante.

Cruciada a II-a a fost predicata de Papa Eugeniu III si de catre predicatorul Sfântul Bernard de Chiaravale, reusind sa recruteze 350.000 de soldati si 150.000 de cavaleri, fiind condusa de Conrad III, regele Germaniei si Ludovic VII, regele Frantei (1147-1149). De data aceasta, împaratul Manuil Comnenul le-a refuzat ajutorul si le-a dat calauze tradatoare, iar fara aprovizionare, trupele germane fura masacrate langa Dorileo. Ludovic VII, ajuns la Ierusalim, cu mare parte din armata distrusa în Anatolia, nu reusi sa mentina mult cucerirea Ierusalimului. În 1187, sultanul SALADIN îsi propune distrugerea Regatului Latin al Ierusalimului si, în 3 octombrie 1187, cetatea Ierusalimului cade în mâinile lui.

Cruciada a III-a (1189-1192) a fost predicata de Papa Grigore VIII; primul pleca Frederic Barbarossa al Germaniei si a fost primit bine de bizantini, dar, la traversarea unui râu, Cydnus, în Asia Mica, se îneca. Richard Inima de Leu, regele Angliei, învinse mahomedanii la Emaus (lânga Ierusalim), dar trebui sa se întoarca în tara, caci fratele lui voia sa-i ocupe tronul. Filip August al Frantei învinse pe turci la Sfântul Ioan de Acra, dar probleme politice îl reîntoarsera în patrie. Sfântul Mormânt ramase în mâinile lui Saladin, crestinii obtinând doar dreptul sa poata intra pelerini în Sfânta cetate, fiind recunoscuti stapâni pe vechea Fenicie si principatul Antiohiei. La reîntoarcere, Richard cuceri Ciprul, fondând aici regatul latin prosper.

Cruciada a IV-a (1202-1204), predicata de papa Inocentiu III, sustinuta de Venetia cu flota, avu intentia de a cuceri Orientul pentru comertul ei. Ajunsi la Constantinopol, cruciatii ocupara tronul împaratului bizantin si fondara IMPERIUL LATIN DE RASARIT (1204-1261) sub Baudouin de Flandra, împarat, si venetianul Tomas Morosino, patriarh latin, ceea ce facu sa creasca dusmania dintre greci si italieni, încât bizantinii erau mai bucurosi sub stapânire turceasca decât latina.

Cruciada copiilor, considerata ca o ispasire pentru ticalosiile unor cruciati, pleca din Marsilia, în 1212, cu toata împotrivirea Papei si a episcopilor. Stapânii vaselor îi facura pe copii sa creada ca-i vor duce în Tara Sfânta, dar multi murira de mizerie pe mare, iar multi fura vânduti în Egipt ca sclavi. Câtiva ani mai târziu, Papa Grigore IX cinsti memoria lor, la Saedegna, zidind Biserica "Noilor Nevinovati".

Cruciada împotriva Albigenzilor. Erau eretici ai predicatorului Simon de Montfort (Franta), care sustineau ca tot ceea ce are legatura cu materia e spurcat: casatoria, consumul de carne, proprietatea privata; dusmani ai Sfintei Euharistii, refuzau juramântul si serviciul militar; dusmani ai statului si nobilimii. Se numeau si bogomili în Bulgaria, publicani în Anglia. Socoteau Biserica în slujba Satanei. Împotriva lor se desfasura o adevarata lupta continua, cu biruinta în 1229, dar nu a fost deplina.

Cruciada a V-a (1217-1221), predicata de Inocentiu III si realizata sub urmasul sau Honoriu III, condusa de Andrei II, regele Ungariei, si Jean de Brienne, regele Ierusalimului, a cucerit o parte a Egiptului pâna la Cairo, dar musulmanii au distrus ecluzele si digurile de pe Nil si cruciatii au fost siliti sa paraseasca Damieta cucerita, reîntorcându-se acasa învinsi.

Cruciada a VI-a (1228-1229) a fost promisa si condusa de împaratul Frederic II Germanul, însotit de Sfântul Francisc de Assisi. Ajunsi în Egipt, sultanul le oferi pace, obtinând cedarea Locurilor Sfinte pe timp de zece ani, reconstituind vechiul regat al Ierusalimului fara varsare de sânge. Dupa zece ani scursi, în 1239 Ierusalimul recazu sub puterea musulmanilor.

Cruciada a VII-a (1248-1254) a fost condusa de Ludovic al IX-lea cel Sfânt, regele Frantei care, reluând planul cruciadei a V-a, recuceri Damieta la gurile Nilului (1249), dar, când voi sa înainteze spre Cairo, a fost oprit la fortareata Mansourah si obligat sa se retraga, fiind facut prizonier si eliberat cu pretul unei mari rascumparari. Se reîntoarse în Franta în 1254.

Cruciada a VIII-a (1270) a fost întreprinsa de acelasi rege francez, Ludovic al IX-lea cel Sfânt. Sfatuit de fratele sau, Carol de Anjou, regele Neapolului, se îndrepta spre Tunis spre a converti pe sultan si a-l atrage în alianta, dar muri de ciuma în 25 august 1270.

În 1291 cazu sub musulmani cetatea Sfântul Ioan de Acra si, pe rând, toate cuceririle realizate în curs de doua secole, ramânând în mâinile crestinilor doar insula Cipru. Cruciadele întreprinse de Frederic II si Andrei II au fost mai mult farse.

Urmarile Cruciadelor si falimentul lor. Cauzele falimentului lor: a) Dezacordul continuu si lupta interminabila între regii diferitelor state ale Europei. b) Necolaborarea împaratilor bizantini si sabotarea unor actiuni ale cruciatilor. c) Ferocitatea musulmanilor si indiscutabila lor superioritate militara. d) Mijloacele de comunicatie anevoioase, cruciatii înfrânti de oboseala, foame, sete si boli, pe când turcii fiind acolo, pot apara cuceririle lor si pot usor înlocui pe cei cazuti.

Urmarile pozitive ale Cruciadelor: a) Ele au deschis o lume necunoscuta pâna atunci: Rasaritul. Fara ele nu ne putem închipui calatoriile pentru descoperirea Indiilor si Americii. b) Unele orase se îmbogatesc prin transportarea cruciatilor (Venetia, Genova; Firenze etc.) si se fac legaturi mai dese între ele si Rasarit. c) Au împiedicat pentru multa vreme înaintarea musulmanilor în Europa. d) Au trezit dorul descoperirilor si au dezvoltat artele, stiintele si industria. e) Au saracit multi feudali, îmbogatindu-se burgurile (orasele) si, astfel, a aparut patura comerciantilor si mestesugarilor. f) Au trezit solidaritatea crestina si au ridicat prestigiul papilor (Eminescu: "Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta, fulgerele adunat-au contra Fulgerului care...) g) Au promovat cultul sfintilor si dragostea pentru locurile sfinte, supranaturala virtute: pocainta prin pelerinaj.

ORDINELE CAVALERESTI sunt un fel de congregatii, societati religioase si militare, nascute din nevoia de a lupta pentru dezrobirea locurilor sfinte. În vederea atingerii acestui scop, cavalerii dadeau atentie deosebita educatiei fizice, care, în educatia clericala, era neglijata. Învatamântul cavalerilor se face mai mult în limba nationala, nu în latina. Ei trebuiau sa stie crea versuri. Promovarea cavalerilor se facea cu mare solemnitate la Sfânta Liturghie, cu spovedanie si împartasanie. Idealurile lor erau: l. apararea credintei fata de oricine, mai ales fata de necredinciosi; 2. fidelitate fata de stapân; 3. ocrotirea celor slabi si neputinciosi (batrâni, femei, copii); aveau si cultul femeii; 4. sfintenia cuvântului, mai ales a juramântului dat; 5. cinstea, aceasta chintesenta a virtutilor omenesti, trebuiau s-o pastreze curata ca si cristalul si tare ca si granitul. Asa avea sa fie armata lui Cristos (militia Christi). Membrii acestor ordine duceau, în acelasi timp, viata de calugari si de militari. Cavalerul nu putea alege decât între moarte sau biruinta. Lasii erau înlaturati din ordin. Cavalerii au mari merite, nu numai pentru apararea locurilor sfinte si a pelerinilor, ci si pentru îngrijirea bolnavilor. Tineau mult la onoare si eroism. Ordine cavaleresti importante au fost: l. Ordinul cavalerilor Sfântului Ioan sau al Ospitalierilor (1048). Datoria lor era gazduirea si îngrijirea pelerinilor si bolnavilor. Dupa cucerirea Ierusalimului, ajutau si îngrijeau bolnavii militari.

Dupa pierderea pamântului sfânt s-au stabilit în Cipru si apoi în Malta. 2. Ordinul Templierilor (1118) francezi, numiti dupa templul lui Solomon, locul unde s-au asezat mai întâi. A fost întemeiat de francezi si a adus mari servicii crestinatatii, care l-a recompensat dându-i mari mosii, de care a fost deposedat de Filip IV cel Frumos.

3. Ordinul Teutonilor (1190), fondat de germani într-un spital militar, si-a început activitatea sub Salza Hermann, prin convertirea prusienilor la catolicism. Acest ordin a luptat împotriva Cumanilor pe pamântul românesc, fiind chemati în 1211 de Andrei II, regele Ungariei, care i-a asezat în jurul Brasovului. Au fost alungati de acelasi rege, când au vrut sa-si întemeieze un adevarat stat teuton. De la ei ne-au ramas cetatile Bran si Neamtului. Trecând maestrul lor, Albrecht de Brandenburg, la Reforma, în 1525, provincia lor bisericeasca devine laica. Tot de la ei ne-a ramas "cloasterul" de la Câmpulung-Muscel, prima cladire de piatra acolo.

Calugarii erau soldati ce purtau un costum special. Dedesubtul armurii de cavaler, ospitalierii purtau roba calugareasca cu o cruce alba, templierii roba alba cu o cruce rosie, iar teutonii roba alba cu o cruce neagra. Fiecare ordin avea drept conducator un mare maestru. Posedau în Europa mari proprietati donate de credinciosi. Aceste bunuri le întrebuintau pentru atingerea scopului lor. Bunurile erau administrate de comandori. Instructia si educatia se facea în limba nationala.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/istorie.asp?antev=30
Vă rugăm să respectați drepturile de autor