www.profamilia.ro /maria.asp?aparitii=15
 
 PREASFÂNTA FECIOARA MARIA 

Maria în aparitiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti

Inapoi la cuprins Fatima (I)

Pe la jumatatea lunii martie a anului 1917, Lenin instala puterea sovietelor si teroarea în Rusia. Pregatit si sprijinit de lojele masonice din Occident, Lenin initia revolutia mondiala care sa vizeze, în primul rând, distrugerea Bisericii catolice, pornind din doua puncte ale Europei: Rusia si peninsula Iberica (Portugalia si Spania). Scria Lenin: "Revolutia noastra este internationala. Noi o vom începe în Rusia si în peninsula Iberica si de acolo vom semana revolutia în toata Europa". Nu aveau de unde sa stie ce gândea si ce planuia Lenin, la distanta de mii de kilometri, cei trei copilasi de la Fatima, din Portugalia: Lucia dos Santos de zece ani si verisorii ei, Iacinta si Francisc Marto, de sapte si respectiv noua ani, când în ziua de 13 mai a aceluiasi an, 1917, porneau cu oile spre Cova de Iria, la 2 km distanta de casa parinteasca, unde tatal Luciei avea o bucata de pamânt.

Tocmai mâncasera la amiaza ce li se pusese de acasa si se rugasera rozariul, dupa o metoda originala inventata de Francisc, care le permitea sa-l termine în doua minute, când cerul senin e brazdat de un fulger. Temându-se de furtuna, copiii îsi aduna în graba oile ca sa plece acasa, când un al doilea fulger îi orbeste si, în acelasi moment, deasupra unui mic stejar le apare o Doamna învaluita în lumina. Copiii se sperie:

- Nu va temeti, le spune Doamna, nu va fac nici un rau.
- Doamna, îndrazneste Lucia, mai curajoasa, de unde sunteti?
- Sunt din cer.
- Si ce vreti de la noi?
- Vreau sa veniti aici în fiecare luna, în ziua de 13, la aceeasi ora, de sase ori. Mai târziu am sa va spun cine sunt si ce vreau...
- Veniti din cer... Dar eu voi merge în cer?
- Da, vei merge.
- Si Iacinta?
- Si ea.
- Si Francisc?
- Si el, dar trebuie sa recite Rozariul (sa-l recite cum trebuie).

Copiii se înteleg între ei sa nu spuna nimanui ce au vazut. Dar, pe Iacinta o manânca limba si seara la masa povesteste tot. Mama o cearta si o roaga sa termine cu minciunile si cu povestile acestea. De la mama Iacintei afla a doua zi tot satul, afla si mama Luciei care se înfurie si, croind-o cu coada maturii, îi porunceste: "Sa mergeti la toti vecinii si sa le spuneti ca sunteti trei mincinosi".

Cu toate necazurile si zeflemelile satenilor, în iunie, la a doua întâlnire cu Sfânta Fecioara, la locul aparitiei, în jurul copiilor sunt câteva zeci de curiosi. "Continuati sa veniti si în lunile urmatoare, le spune Doamna. În octombrie voi face o minune pentru ca toti sa o vada si sa creada". În iulie, numarul curiosilor se ridica la cinci mii, iar în august la douazeci de mii. Numai ca de data aceasta nu erau prezenti copiii.

Toate ziarele scriau de cele întâmplate la Fatima. Masoneria se alarmeaza. Subprefectul îi ridica pe copii pentru ancheta si-i tine doua zile arestati. In septembrie sunt prezente 30000 de persoane. Pentru 13 octombrie se raspândise zvonul ca se va întâmpla minunea. Din ajun, o multime de vreo 30000 de persoane iau cu asalt locul. A doua zi, sunt de fata 70000 de persoane: curiosi, oameni de stiinta, medici, veniti sa studieze fenomenul, jurnalisti anticlericali, veniti cu gândul sa demaste impostura.

Ploua, era vreme urâta; la ora obisnuita sosesc si copiii. Sunt însotiti de parintii lor. Parintii vin sa-i apere, sa nu fie linsati. Copiii primisera multe amenintari ca, daca nu se întâmpla minunea, nu le va cadea deloc bine. "Închideti umbrelele!", porunceste Lucia. Ploaia se opreste. Urmeaza fulgerul obisnuit si copiii cad în extaz. Sfânta Fecioara e punctuala la întâlnire.

Si iata ca cei 70.000 de oameni n-au fost înselati. Ei asista la minunea promisa, minunea soarelui pe care au descris-o toate ziarele din Portugalia si nu numai. Una din cele mai precise descrieri este a unui savant: doctorul Jose Proença de Almeida Garret venit din curiozitate la Cova de Iria. Multimea aceea imensa contempla o minune nemaiauzita. La un moment dat, ploaia înceteaza, norii sunt sfâsiati si soarele apare la zenit, asemanator unui disc de argint. Dintr-o data soarele începe sa tremure, sa danseze. Se învârte în jurul lui cu o viteza ametitoare, ca o roata de foc, lansând în toate directiile jerbe de lumina. Timp de patru minute, lumina sa devine, rând pe rând, galbena, verde, rosie, albastra, violeta. Se opreste brusc, apoi îsi reia, stralucind, dansul. Se opreste iarasi pentru a reîncepe a treia oara, devenind si mai luminos. Cei de fata ramân încremeniti de stupoare. Dintr-o data, strigate asurzitoare ies din toate piepturile: "Minune! Minune! Cred, Doamne... Bucura-te Marie... Dumnezeule, îndurare... Doamne, iertare, iertare!" Si iata ca soarele se desprinde acum de pe cer si, în salturi succesive, se îndreapta spre multime. Noteaza dr. Jose Proença: "Pastrându-si prodigioasa rotire în jurul sau, soarele s-a desprins de pe firmament si acum, rosit ca sângele, se precipita catre pamânt, amenintând sa zdrobeasca sub greutatea uriasei sale mase incandescente. Au fost clipe care au produs o impresie terifianta". Poporul în genunchi, în noroi, spune actul de cainta. Apoi soarele îsi reia locul pe cer si poporul intoneaza Crezul. Minunea a durat zece minute. Dansul soarelui l-au vazut nu numai cele 70.000 de persoane de la Cova de Iria, dar si locuitorii satelor vecine. E clar ca nu a fost un fenomen natural, de vreme ce nici un observator astronomic din lume nu l-a înregistrat.

La a doua aparitie, Lucia o roaga pe Sfânta Fecioara:
- Doamna, as vrea sa va rog sa ne luati în cer.
- Da! Pe Iacinta si pe Francisc îi voi lua curând. Dar tu vei mai ramâne înca un timp. Isus vrea sa se foloseasca de tine ca sa ma faci cunoscuta si iubita. Vrea sa orânduiasca în lume devotiunea catre Inima mea Neprihanita.

Si asa s-a întâmplat. Francisc a murit peste doi ani, la vârsta de unsprezece ani, iar Iacinta peste trei ani, la vârsta de zece ani. Trupurile lor se odihnesc sub lespezile Sanctuarului din Fatima. Lucia, intrata la carmelitanele din Coimbra, se apropie de nouazeci de ani.

Vizionarii de la Fatima o prezinta pe Sfânta Fecioara ca fiind de o frumusete suprapamânteasca, cu zâmbetul pe buze, dar un zâmbet amestecat cu o tristete de nedescris. Motivul tristetii e lesne de înteles: pacatele din cauza carora atâtia se prabusesc în iad. Sfânta Fecioara le spune copiilor: "Rugati-va mult si jertfiti-va pentru pacatosi, fiindca multe suflete merg în iad, deoarece nu este cine sa se jertfeasca si sa se roage pentru ele". Si la a treia aparitie le da dovada concreta. Povesteste Lucia:

Sfânta Fecioara, deschizându-si bratele, fasciculele de lumina care se raspândeau din mâinile ei "pareau ca deschid pamântul si noi am vazut un ocean de foc. Vedeam, cufundati în foc, diavolii si sufletele celor condamnati. Erau ca niste carbuni transparenti, negri sau bronzati, având forma umana. Pluteau în acest foc, purtate de flacarile care ieseau din ele, cu nori de fum ce ieseau din toate partile, asemenea scânteilor care se vad la marile incendii, fara greutate, fara stabilitate, în mijlocul strigatelor si gemetelor de durere si de disperare care ne înspaimântau si ne faceau sa tremuram de groaza. La vederea acestei privelisti, am scos strigatul pe care, mi s-a spus, l-au auzit cei de fata. Diavolii se deosebeau de sufletele osânditilor prin forme oribile de animale neobisnuite si necunoscute, asemanatoare unor carbuni aprinsi".

Iacinta, înainte de a muri, îi spunea Luciei: "Daca Sfânta Fecioara îti va îngadui, sa spui la toata lumea ce este iadul, ca sa nu mai pacatuiasca si sa nu ajunga acolo". Însasi Sfânta Fecioara, la Fatima, le cere copiilor sa spuna rugaciunea pe care o spunem si noi la fiecare decada din rozariu: "O, Isuse, iarta-ne pacatele, fereste-ne de focul iadului...". Papa Pius XII, legat direct, cum vom vedea, de aparitiile de la Fatima, remarca deja tendinta celor care au misiunea de a predica Evanghelia, de a trece sub tacere existenta iadului, desi în evanghelii de 84 de ori se vorbeste despre suferintele celor osânditi. Le spunea predicatorilor din Postul Mare în 1949:

"Fara îndoiala ca aceasta tema trebuie tratata cu demnitate si întelepciune. Dar cât priveste esenta acestui adevar, Biserica are misiunea înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor de a-l vesti, de a-l învata fara nici o atenuare, asa cum l-a descoperii Cristos. Si nu exista vreun timp sau vreo împrejurare care sa poata micsora rigoarea acestei obligatii".

Poate nimeni nu a sesizat mai bine, la cei chemati de Cristos sa predice Evanghelia, tentatia de a trece peste adevaruri care deranjeaza, care supara si nu gâdila urechile, cum este existenta iadului, a diavolului, cu intentia de a câstiga popularitatea si bunavointa ascultatorilor, ca scriitorul francez G. Bernanos. El scrie în cunoscutul sau roman "Jurnalul unui paroh de tara":

"Bunul Dumnezeu nu a scris ca noi trebuie sa fim mierea pamântului, dragul meu, ci sarea pamântului. Iata, acum, sarmanul nostru pamânt se aseamana cu batrânul tata Iob, plin de rani si de ulcere, pe gramada sa de gunoi. Sarea pusa pe carnea vie arde, dar fereste de putrezire totodata. Ideea voastra de a-l desfiinta pe diavol (si iadul) arata mania voastra de a fi iubiti, pentru voi însiva, se întelege. Nu uita, un preot adevarat nu e niciodata iubit".

Ceea ce l-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu sa vina pe pamânt, sa sufere si sa moara, a fost dorinta de a-i salva pe oameni de la iad. Aceasta dorinta i-a obsedat întotdeauna pe sfinti si pe apostolii adevarati. Când omul salvat de la înec si purtat pe brate de Sfântul Ioan Bosco îi multumea plângând salvatorului sau, acesta îi raspunde: "Ah, cum as vrea sa scot afara si sa duc pe brate sufletele atâtor tineri care se prabusesc în iad". Dar, mai înainte de a salva pe altii, sa avem grija sa ne salvam pe noi însine de la iad. De aceea ne însusim rugaciunea Sfântului Augustin: "Hic ure, hic seca, hic non parcas dum în aeternum parcas!" (Aici arde-ma, aici taie-ma, aici nu ma cruta, numai sa ma cruti în vesnicie).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/maria.asp?aparitii=15
Vă rugăm să respectați drepturile de autor