www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=161
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Invizibilul si omul recent
- 20 noiembrie 2008 -

Traversam o perioada dificila a vietii mele, nu cu multa vreme în urma. Circumstantele existentiale faceau sa para greoaie fiecare noua zi. O doza considerabila de tristete, alaturi de autoculpabilitate si de lipsa completa a vizualizarii... iata câteva secvente din tabloul meu interior. Cineva îmi daruise cândva un documentar în engleza, numit "Secretul", un filmulet american realizat cu "oameni de succes" în diferite domenii de activitate, oameni bogati, cunoscuti, aparent fericiti. Concluzia filmului era urmatoarea: trebuie doar sa-ti doresti ceva, dar sa-ti doresti din toata inima, pentru ca tot universul sa lucreze la împlinirea dorintei tale. În conceptia realizatorilor acestui film, universul e un fel de forta misterioasa activata sau blocata în actiunile sale de dorintele fiecarui om. Pare ciudat pentru noi, românii, însa nu poti sa nu remarci în materialul cu pricina, daca analizezi cu bagare de seama, sâmburele unei ideologii care sta la baza "teologiei prosperitatii" în tara tuturor posibilitatilor. Da, câteva din ideile expuse acolo sunt adevarate. Felul în care tu te privesti poate fi si felul în care ceilalti se raporteaza la tine. Daca esti tot timpul mânios si încruntat, vei atrage, asemeni unui magnet, reactii similare din partea celorlalti. Daca te vezi mic, neînsemnat, prostut s-ar putea sa te vada si ceilalti în acelasi mod. Daca nu crezi ca vei avea peste noapte o vila impresionanta, o masina "ultimul racnet", o firma care se conduce singura, nici ca vei avea parte de ele. Se ridica însa câteva întrebari. E de ajuns sa crezi în aceste chestiuni pentru a le avea? Daca ne dorim aceleasi obiecte pe care le vor si altii, cum rezolva dilema "universul"? Daca avem tot ceea ce vrem, suntem saturati, satisfacuti, fericiti? Daca "universul" e generatorul tuturor lucrurilor bune, consecinta împlinirii dorintelor noastre, care este originea raului? Ce raspuns are "universul" la problema vesniciei?

Filozofia nu este o rezultanta antropologica, ea îsi gaseste începuturile în istoria incipienta a lumii. Nu este rigida si inflexibila, nu are axiome unanim acceptate si acceptabile. Din contra, câti filosofi sunt, atâtea filozofii exista. Îi putem spune "forma a constiintei sociale", "conceptie generala despre lume si viata". Haideti sa-i spunem simplu "contemplare"! Lumea veche o iubea la nebunie. Te învata sa gândesti, sa traiesti punându-ti întrebari, îti dadea impresia ca, însusindu-ti-o, esti mai bun decât ceilalti. În acceptiune crestina, filosofia nu este rea în ea însasi. Filosofia a fost unul din multele mijloace prin care Dumnezeu Si-a revelat frumusetea, complexitatea, unicitatea în dumnezeire. Filosofia a reusit sa faca multora vietile frumoase, dându-le sens pamântesc. Nu a reusit însa niciodata sa ofere mai mult decât consolare. Adica un fel de încurajare pe care o dai unui muribund care-si doreste cu orice pret sa traiasca: "Prietene, haide sa râdem împreuna azi! Mâine vei muri!"

În cartea sa, "Consolarea filosofiei - un ghid spre fericire", Alain de Botton arata cum poate fi folosita filosofia în vederea îmbunatatirii vietii. Iata, daca ai probleme cu încrederea de sine, urmeaza exemplul lui Socrate: fii singurul care lupta pentru adevar si mergi cu adevarul tau chiar pâna la sacrificiul suprem! De la Epicur poti învata ca atunci când nu ai gasit fericirea, esti pe o cale gresita: trebuie sa cauti în alta parte. Seneca ne spune ca putem lupta cu mânia, acceptând contextul nostru existential si coborând stacheta asteptarilor de la viata. Iar Montagne ne îndeamna sa iubim întelepciunea moderata, caci în simplitate este mai multa bucurie decât în cunoastere. Îmi place mult titlul cartii. Consolarea filosofiei. Mi se pare inspirat. Asa si este. Filosofia ofera consolare, mângaiere. Pe alocuri, dezamagire si pseudocai spre împlinire. Si cine ar putea fi mai în masura sa afirme acestea, daca nu un simpatizant înfocat al sau, astazi cunoscut sub numele de sfântul Augustin. Augustin s-a nascut la Tagaste (astazi Souk Ahras), Numidia, în nordul Africii, în anul 354. Tatal sau, Patricius, era pagân iar mama sa, Monica, era o practicanta exemplara a crestinismului. În tinerete a studiat retorica. Impresionat de "Hortensius" al lui Cicero s-a profilat pe filosofie. A urmat întâi maniheismul, apoi scepticismul si în final neoplatonismul. Paraseste pe rând aceste curente filosofice, declarându-le incapabile de a raspunde întrebarilor sale profunde. Retras în gradina pe domeniul Cassiacus, spre o "dramatica examinare a adâncurilor fiintei sale", Augustin are un moment de revelatie sub un smochin: aude o voce a unui copil din casa vecina, spunând: "Tolle, lege; tolle, lege" ("ia si citeste; ia si citeste!"). Nu-si amintea însa nici un cântec de copii care sa contina aceste vorbe si, imediat, si-a dat seama ca îi vorbise o voce divina. Luând "Cartea apostolului", citi primele cuvinte care îi cazura sub ochi: "Nu în ospete si în betii, nu în desfrânari si în fapte de rusine, nu în cearta si în pizma; ci îmbracati-va în Domnul Isus Cristos si grija fata de trup sa nu o faceti spre pofte". "Nu am dorit sa mai citesc în continuare si nici nu mai era nevoie. Imediat ce am ajuns la sfârsitul acestei fraze, în inima mea s-a raspândit ceva asemeni unei lumini pline de liniste si de încredere, care a risipit tot întunericul îndoielilor mele". Sf. Augustin, Confesiuni, cartea a VIII-a. Acesta este momentul convertirii sale, hotarâtoare în acest sens fiind influenta episcopului Ambrozie, care l-a si botezat, în noaptea de Pasti a anului 387.

Augustin îsi da seama ca filosofiile îmbratisate de el ofera doar consolare pentru viata aceasta, resemnare tacita si vinovata în fata unui destin care aparent nu ofera solutii, dar macina forul interior prin neliniste, lipsa de certitudine si de pace. Descoperirea lui Cristos nu l-a facut mai putin filosof, ci adevarat si deplin filosof, prin Cel care, o data gasit si internalizat, avea sa-i transforme radical existenta.

Cât despre mine, nu as putea spune ca am traversat, cu întelepciunea filosofiei, fie ea consolatoare sau deplina, desertul sufletesc prin care trec de-o vreme. Ca unul care am gustat din plinatatea filosofiei, adica din Isus Domnul, va recomand cu toata încrederea sa va îndreptati spre El, Cheia spre o viata traita din belsug, Raspunsul tuturor întrebarilor, Remediul temerilor interioare, Multumirea in orice aspect potrivnic al vietii, Stânca în fata ispitirilor, Stavila împotriva caderilor, Preaplin de bucurie si de Iubire. Îl stiu pe Cristos, "frumusete atât de veche si totusi atât de noua"; Îl stiu, desi mi-e atât de greu sa-L ating!

"Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumusete atât de veche si totusi atât de noua, târziu de tot Te-am iubit. Si iata ca Tu Te aflai înlauntrul meu, iar eu în afara, si eu acolo, în afara, Te cautam si dadeam navala peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai facut, eu, cel lipsit de frumusete. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; ma tineau departe de Tine acele lucruri care, daca n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat si m-ai strigat si ai pus capat surzeniei mele. Ai fulgerat si ai stralucit, si ai alungat orbirea mea; ai raspândit mireasma si eu am inspirat, si acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine si acum sunt înfometat si însetat dupa Tine; m-ai atins doar si m-am si aprins de dor dupa pacea Ta." - Sfântul Augustin

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=161
Vă rugăm să respectați drepturile de autor