www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=176
 
 MEDITATII 

Reflectia saptamânii

Inapoi la cuprins

Cultura pacatului
- 16 martie 2009 -

Cultura pacatului. Ciudat? Deloc! E exact ceea ce întâlnim în jur, sunt lucrurile si lucrarile cu care suntem asaltati, modul perfid de "educatie" a celor mici si inculturatie a tuturor, sub pavaza diabolica a unei asa-zise libertati.

Cultura, reprezentând caracteristicile distincte ale unei societati în termeni spirituali, materiali, intelectuali si emotionali, se defineste în functie de partile sale componente si anume: valori (= idei);norme (= comportamente) si artefacte (= lucruri în sensul cel mai larg). Valorile orienteaza întreaga cultura, iar normele sunt expectatii ale comportamentului uman în diferite situatii. O cultura îsi impune valorile si normele prin "sanctiuni", care variaza în raport de importanta normei respective. Normele cele mai importante sunt ocrotite de sanctiuni care se numesc legi. Artefactele deriva din valorile culturale si din norme.

Bine-bine, o sa spuneti - interesanta povestea, o putem gasi în orice dictionar (chiar de acolo a fost luata) dar ce are toata pletora de definitii cu termenul de "cultura a pacatului"?! Pai, aici e aici! Nu vi se pare ca am uitat ce înseamna "legi" si ce anume sau pe cine anume ar trebui sa apere ele?! Daca legea nu mai incrimineaza prostitutia si incestul, asta înseamna ca legea apara pe traficantii de carne vie si da frâu liber instinctelor care pâna si la animale (în fine, la unele din ele) sunt... controlate de o lege morala animala, adica înnascuta. Prin urmare, norma moralitatii cade, cu ea cade si ideea de cinste în care mai credeam noi, cei umili, pe care nu ne duce mintea ca se poate trai fara cinste, fara onoare si fara obraz - iar prabusirea e initiata tocmai de cei alesi în fruntea societatii ca sa-i apere... valorile! (A fost nevoie de interventia Bisericii pentru ca o astfel de lege sa nu fie momentan votata).

O alta valoare este istoria. Sau ar trebui sa fie. Norma comportamentala în raport de aceasta valoare ar trebui sa fie ocrotirea artefactelor care oglindesc durata noastra pe acest teritoriu. Când un dictionar editat recent preia fara discernamânt datele unui altuia, vechi de vreo 40 de ani si alcatuit tendentios, cum era ordinul la acea epoca, inclusiv erorile inerent voite si dorite privind diverse etimologii; când un renumit profesor de arheologie-istorie afirma ca nu este interesat de tablitele de la Tartaria si ca, odata ce sunt într-o colectie particulara, probabil ca nu sunt autentice (dar nici nu s-a uitat vreodata la ele, macar de curiozitate); când ruine istorice sunt îngropate cu buna stiinta sub constructii moderne, chiar cu riscul major de deteriorare a unei alte constructii cu valoare istorica si arhitecturala; când a fost nevoie de ani de zile de lupta pentru ca în fine, sa se recunoasca faptul ca o constructie ilegala ameninta catedrala "Sfântul Iosif" din Bucuresti - timp în care lucrarile la acel mamut s-au continuat, cu obraznicia pe care numai banul si încrederea în coruptie si coruptibilitate o poate da - atunci, odata cu acest comportament, se submineaza ideea existentei noastre pe acest teritoriu. Ce sa stim, ce sa recunoastem, ce sa aparam daca cei desemnati s-o faca "se uita în alta parte" (oare la ce?!)? E foarte frumos când cinstim memoria eroilor altor neamuri pe pamântul nostru - dar cimitirele eroilor români sunt în alta parte (undeva, spre rasarit) arate; iar pe propriul teritoriu, "din greseala" se darâma cu buldozerul o inscriptie fiindca era doar în limba româna si nu bilingva; cât despre vizite si vizitatori (evident, nu extraterestri) ar fi multe de spus, cu responsabilitate si întelepciune, nu ironic, desi "bascalia" se pare ca a devenit limbajul diplomatic predilect pentru unii...

Bine, o sa spuneti, e prea complicat, ce sa ne batem capul, haideti sa ne refugiem în natura care reînvie, sa ne linistim, sa ne bucuram... Perfect! iata o valoare a culturii noastre care... Care, ce?! Haideti sa ne uitam: muntii despaduriti barbar, inundatiile, corolar al dramei ecologice si tragedia celor loviti de ele... E bine ca peste granita se percepe amenda pentru un ghiocel sau o brândusa rupta (fiindca sunt monumente ale naturii); aceleasi flori sunt ocrotite si la noi prin lege (nu stiati?!) - dar padurile, când sunt taiate, oare de ce lege or fi ocrotite?

Valori - norme - artefacte: în felul acesta se defineste cultura. Prostitutie, incest, anihilarea radacinilor de suflet (stiti, cam asa ceva înseamna istoria - radacina sufletului unui neam), promovarea interesului economic imediat în dauna tuturor - cam în acest fel se creioneaza cultura pacatului. Dar acestea nu sunt decât câteva aspecte. Sa nu ne miram daca, asa cum nu am fost consultati printr-un referendum national atunci când s-au luat decizii importante în numele nostru, probabil tot asa nu vom fi consultati - doar ni se va aduce la cunostinta - probabil se va legifera suicidul asistat medical sau eutanasia, asa cum s-a legiferat luna aceasta în Washington, DC. Doar copiem cu buna stiinta tot ce e negativ pe alte meleaguri, nu-i asa?! Fiindca. În acceptia unora, aceasta înseamna cultura, civilizatie.

Si e adevarat. Cultura pacatului în civilizatia mortii.

În aceasta logica diabolica, un singur punct de sprijin avem: "legea morala în mine si cerul înstelat deasupra". Altfel spus, Biserica.

dr. Ecaterina Hanganu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=176
Vă rugăm să respectați drepturile de autor