www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=214
 
 MEDITATII 

Reflectia saptamânii

Inapoi la cuprins

Cararea Cincizecimii
- 20 mai 2010 -

În Gradina Ghetsimani, Isus traia calvarul. Îi statea în fata crucea si urma sa fie îmbracat cu pacatul lumii întregi, El, Cel nepatat, "sfânt, sfânt, sfânt pâna la Dumnezeu" (Pascal). Multa durere trebuie sa fi fost în sufletul Lui! Era Una cu Tatal, în tainica si de nedescris Sfânta Treime. Cunostea Cerul si era centrul adorarii angelice. Dar luase hotarârea salvarii omului. Se întrupase în chip de rob, traise perfect într-o lume imperfecta pâna-n adânc, iar, în ceasul ce urma, avea sa moara pentru ea. Oh, dragi prieteni, Cristos a suferit pentru noi si-n locul nostru! Sa nu uitam, atunci când trecem prin încercari, ca noi ne meritam suferinta! Sa nu uitam de gradina Ghetsimani a Domnului Cristos când plângem si noi, în gradina maslinilor propriilor noastre vieti! Dar acum, e vremea Înaltarii. La poalele Muntelui Maslinilor sta Gradina Ghetsimani. La poalele Muntelui Înaltarii sta Gradina Smereniei. În chip fizic, dar mai cu seama în cel duhovnicesc. Cine sunt însa cei care privesc în zare? Cine sunt cei tristi de plecarea lui Isus dintre ei? Cine sunt cei pe care îngerii îi îmbarbateaza, promitându-le ca El se va întoarce în acelasi chip în care S-a înaltat? Sunt martorii Înaltarii Domnului. Iata, precum Ilie lasa, prin înaltarea lui, un martor în persoana discipolului sau, Domnul avea sa lase, prin înaltarea Lui, o multime de martori. Noi ce martori lasam în urma? Privind la vietile noastre, ce pot spune oamenii despre noi? Ce cuvinte oneste se vor rosti despre noi, ce rani sau ce bucurii va stârni simpla rememorare a numelor noastre? Ce carari vom fi croit pentru cei ce ramân în urma marii noastre treceri?

Dupa ce Mântuitorul S-a înaltat la Cer, o liniste calda s-a asternut peste sufletele ucenicilor. Acestia, scumpii si preaiubitii de ei, s-au îndreptat plini de speranta spre odaia de sus. Oh, de ar fi grait încaperea aceasta! Câte zbateri cunoscuse ea! La câte caderi nu asistase ea, câte biruinte nu-si legau istoria de existenta ei! Erau ucenicii din nou acolo. Si, împreuna cu ei, cu aceeasi inefabila smerita prezenta, Maria, maica sfânta a Domnului. Era timp de priveghere si de rugaciune. Un ucenic cazuse din slujba lui si, pentru ca nici o binecuvântare de Sus nu se pierde, chiar când sufletul care are datoria curata a o transmite spre oameni s-a pierdut el însusi, un nou slujitor se cerea a fi ales, în locul lui Iuda. "Tu, Doamne, cunoscator al inimilor tuturor, arata pe care din acestia doi l-ai ales" (Fapte 1,25a), a spus Petru, ridicându-se în mijlocul fratilor si asezând în fata tuturor doi posibili robi ai lui Cristos. Pentru ca, în toate lucrurile privitoare la slujirea lui Dumnezeu, alegerea corecta o face întotdeauna Dumnezeu, iar nu omul. A adaugat apoi, acelasi Petru: "ca sa primeasca locul acestei slujbe si al apostoliei" (Fapte 1,25b). Slujirea Domnului serveste scopului Împaratiei. Iata de ce, în orice lucrare ecleziala, Biserica e atenta ca omul pus în functia de autoritate sa fie ales de Dumnezeu, iar darurile sale sa se alinieze scopurilor divine. Nu stim prea multe despre lucrarea lui Matia din Scriptura. Traditia consemneaza ca acesta a devenit un mare propovaduitor al lui Isus. Un episod interesant, legat de viata Sfântului Matia, e acela în care, aflat în temnita pagâna, oferindu-i-se bautura vatamatoare, acesta nu doar ca nu a fost afectat de ea, ci i-a si vindecat pe toti colegii din închisoare orbiti de a ei otrava. Ca orice drept din vremea acea, Matia si-a trait din belsug fiecare clipa a vietii, raspândind mireasma cristica pretutindeni, pâna când a fost onorat cu moarte de martir, bucurându-se de-atunci neîncetat de partasia Preaiubitului sufletului sau în lumina.

Curând, în zi de Cincizecime, peste comunitatea reunita în Numele lui Isus, se coboara Spiritul Sfânt. Asa ia nastere Biserica, prezenta vie si de netagaduit a Domnului Isus printre oameni. Dar despre cararea Cincizecimii noastre vreau sa vorbesc, fara a încerca vreo clipa sa separ al nostru drum de cel al Bisericii, ci din dorinta de a personaliza mai mult mesajul Rusaliilor. Stiti, de când eram micut ca vârsta, pâna acum, când sunt mic la minte si la asemanare cu Domnul Isus, nenumarate persoane mi-au spus ca ar trebui sa înceteze visul meu de a schimba lumea. "Las-o în pace, lumea e asa cum e, lumea nu se schimba, nu mai face tu pe viteazul!", mi-au zis multi. Cu adevarat, nu am reusit sa schimb lumea. Dar Isus o schimba neîncetat. A schimbat-o prin venirea Lui în mijlocul ei, o schimba necurmat prin sfintii ei. Si stiti de ce reusesc sfintii practici sa transforme? Pentru ca ei sunt singurii dintre noi care au ajuns sa traiasca clipa de clipa Cincizecimea. Cercetati biografiile tuturor sfintilor canonizati: toate vietile lor ating apogeul permanentizarii plinatatii Duhului Sfânt. Acesti pretiosi martori ai faptului ca visul meu nu e utopie traseaza pentru noi cararea Cincizecimii: o carare care trece prin Ghetsimani, apoi pe la Calvar, cunoaste Învierea si Înaltarea în sfintire si desavârsire. Toate aceste indicatoare binecuvântate au drept centralitate, pentru noi, pe pamânt, Crucea. Stau si-mi imaginez calea Cincizecimii ca o carare de munte; ne arata drumul indicatoarele de mai sus: Ghetsimani, Calvarul, Învierea, Înaltarea, Cincizecimea; tinta ne este Cristos. Uneori nu vedem mult în fata, ci doar atât cât sa nu ne ratacim. Adesea suntem obositi de drum si ne oprim. Alteori încercam sa mergem pe scurtatura, escaladând stânca pe drumul nepermis. Ne trezim cazând iarasi în agonia Ghetsimaniului. Cel ce a purtat pe umerii Lui povara lumii ne ridica iarasi. Iar dorul dupa vesnicii ne îmbie sa începem a urca din nou. Ajungând în punctul Cincizecime, vom vizualiza aievea sfârsitul drumului, ne vom îndragosti cu staruinta de tinta calatoriei noastre si vom merge drept pe carare. Într-un târziu, pe cararea Cincizecimii, vom atinge vârful, vom intra în patria din înaltime si vom fi totdeauna cu Domnul. Atunci doar, toate obstacolele din cale ne vor parea tare neînsemnate, iar drumul Cincizecimii va straluci în lumina lui adevarata. Vom fi surprinsi sa constatam ca, pe cele mai strâmte poteci, am fost purtati pe sus, pe aripi de Duh si de îngeri.

Haideti la drum! Împreuna, putem reusi! Împreuna, putem atinge Tinta!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=214
Vă rugăm să respectați drepturile de autor