www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=22
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Inimi împietrite
- 18 martie 2004 -

Ieri seara tocmai am vazut noul film al lui Mel Gibson, Patima lui Isus. Poate a fost cea mai frumoasa meditatie pe care am facut-o în acest Post Mare. Si cred ca toti care vad acest film nu pot sa nu verse o lacrima, sa nu scoata un mic scâncet de durere si compatimire. Sunt multe lucruri impresionante: agonia din Ghetsemani, prinderea lui Isus înlantuit, biciuirea care ne copleseste, o biciuirea care parca nu se mai termina, caderile peste acele pietre colturoase, strapungerea cu cuie, caderea lui Isus înca o data cu fata în jos dupa ce deja fusese pironit, dispret, judecata nedreapta, coroana de spini, tradari, sânge, parca prea mult sânge, rani, strapungerea inimii, scuipat, durere, durere si iar durere. Dar pe mine m-a impresionat si un alt lucru: cum a fost posibil ca în jurul acestor evenimente, întâmplate aievea, sa existe atâtia oameni, (oricare ar fi fost religia si nationalitatea lor) care sa nu fie sensibili la tot ce se întâmpla în jurul lor. M-au enervat rânjetele acelea sadice, intrigile pline de perfidie, faptul de a lovi un om (chiar vinovat sa fi fost). Nu pot sa-mi închipui ca un om normal poate biciui într-un asemenea hal. De obicei se biciuiesc animalele, dar nici acelea. Se poate vedea în film multa lipsa de sensibilitate. Erau acolo multimi de oameni care nu au îndraznit sa spuna: "nu mai loviti, opriti-va!" Sa fi fost lasitate? Oare chiar le placea spectacolul acesta? Oameni în toata firea, oameni suspusi, oameni cu mari ranguri sociale si militare, pot coborî pâna la un asemenea nivel de moralitate?

Poate unii ar gasi scuze ca si tortionarii de la noi: "am respectat niste ordine primite de la comandanti" sau "am facut-o cu constiinta ca îmi apar valorile religioase" (cum spuneam mai marii preotilor).

Consider foarte grava lipsa de sensibilitate. Si mai cred ca exista o legatura strânsa între sensibilitate si credinta. Poate pe acei contemporani ai lui Isus nu i-a uimit nici învatatura sa, nici parabolele sale, nici minunile sale. Nimic. Dar totusi... nici sângele, nici lipsa de aparare a unui nevinovat, nici durerea, nici suferinta? Se vede ca nu. Inimile lor erau total împietrite. Doar a spus Isus: "De ati avea credinta macar cât un graunte de mustar..." Nu mai vedeau suferinta, nu erau în stare sa o opreasca, ci dimpotriva, nu se mai saturau sa creeze suferinta.

E clar ca lipsa de sensibilitate a contemporanilor lui Isus e de condamnat si o condamnam si noi. Dar se pare ca lipsa de sensibilitate e la fel de grava si la contemporanii nostri. Daca aruncam o privire în jur exista peste masura de multe cazuri de inimi împietrite, de oameni fara sensibilitate, si, implicit, oameni fara credinta.

Oare au sensibilitate copiii ajunsi la casele lor, cu rostul lor, care au parinti în vârsta si îi lasa în parasire în cea mai crunta saracie si suferinta?

Oare au sensibilitatea parintii care dau totul pe bautura iar cei patru-cinci copii mor de foame?

Oare au sensibilitate fratii care ani si ani de zile nu-si vorbesc, umblând la nesfârsit prin tribunale pentru un gard sau un colt de pamânt?

Oare au sensibilitate cei care nu stiu sa ierte nici cea mai mica ofensa ?

Oare are sensibilitate cel care mereu se bucura de raul altuia, care se "roaga" pentru distrugerea celuilalt?

Oare are sensibilitate asa-zisul "crestin" care îsi face o meserie din a discredita si a lovi în vecinul sau numai pentru ca e mai bun ca el? (Vezi drama lui Abel si Cain.)

Oare are sensibilitate doctorul care trateaza bolnavii ca si cum ar fi niste obiecte?

Oare are sensibilitate primarul caruia nu-i pasa ca sunt copii si tineri si femei si batrâni care sunt în pragul disperarii si dorm în canale si boscheti?

Oare are sensibilitate teroristul care se bucura sadic vazând cum curge sânge nevinovat?

Oare are sensibilitate judecatorul care face nedreptate vaduvei, orfanului, saracului, celui care nu are bani sa plateasca pesches mare?

Oare noi avem sensibilitate când avem atâta suferinta lânga noi, dar închidem ochii si trecem mai departe?

Îmi vine sa cred ca de la Cain si Abel pâna azi a existat în lume o mare criza de sensibilitate. Mereu au existat si oameni care si-au facut o meserie din a crea suferinta. Regimurile totalitare s-au nascut din lipsa de sensibilitate. Ori trebuie sa recunoastem ca exemple de mila, daruire si sensibilitate avem, nu ne putem plânge. Chiar si în filmul amintit gasim persoane sensibile: Maria, Simon din Cirene, Veronica.

Si istoria ne arata mai personalitati care s-au remarcat prun sensibilitate si mila. O amintesc cu mare bucurie totdeauna pe Sfânta Tereza de Calcutta. Aceasta sfânta ne-a uimit si ne uimeste pe toti prin mila si sensibilitatea ei duse pâna la sacrificiu. Nu putea suporta ca cineva sa sufere. Toti saracii si copiii necajiti gaseau la ea doua mâini mângâietoare. Dar tot ea spunea ca puterea de a ajuta îi vine de la Isus. Cu alte cuvinte mila sa izvora din credinta sa puternica.

Un alt exemplu coplesitor: Sfântul Maximilian Kolbe. Vede lânga el un om necajit, care trebuia sa moara. Îi vede plânsul si lacrimile. Parintele Maximilian, cu o sensibilitate si o mila mare, accepta, pur si simplu, simplu sa moara el pentru a-l mângâia pe acel tata de familie. Sensibilitate, mila dar si credinta de mare sfânt!

De aceea repet: eu cred ca exista o mare legatura între mila si credinta. Un om cu adevarat credincios nu poate face niciodata, niciodata, niciodata pe cineva sa sufere. Dimpotriva, cu cât vom fi mai credinciosi cu atât vom fi mai sensibili la durerea, suferinta, lacrimile celui de lânga noi. Cu cât vom fi mai sensibili, cu atât vom fi mai crestini!

pr. Iosif Dorcu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=22
Vă rugăm să respectați drepturile de autor