www.profamilia.ro /omul.asp?viciile=22
 
 OMUL 

Viciile capitale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 09.02.2005; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior LENEA

2. Lenea, mama imoralitatii

Sa mai aruncam o privire asupra tabloului lui Hieronymus Bosch, reprezentând cele sapte vicii capitale. Cum reprezinta pictorul lenea? Nu ne vine a crede ce ne este dat sa vedem. Spatiul rezervat acestui viciu este ocupat de un preot care doarme linistit în fata focului ce arde în semineu. Iar în somn viseaza o calugarita care se roaga Rozariul.

Ne place, nu ne place, asta vedem în tablou. Pictorul nu este un anticlerical si nu intentioneaza sa-si bata joc de slujitorii altarelor. Dar are o intuitie bazata pe realitate. Viciul care ameninta în primul rând persoanele care se consacra lui Dumnezeu este lenea; dupa el vin si celelalte. Parintii desertului si întemeietorii vietii monahale nu erau anticlericali. Dar si-au dat seama si ei ca lenea este primul dusman al monahului. De aceea, munca, munca fizica: împletirea de rogojini, cultivarea pamântului, e obligatorie pentru monah.

Lenea e usa prin care intra în manastiri coruptia, imoralitatea. Luther a justificat iesirea din viata calugareasca spunând ca e scârbit de trândavia calugarilor din manastiri. Pretext: daca el însusi ar fi muncit mai mult în manastire, cu siguranta ca nu ar fi alunecat în desfrâu.

Stim cât era de necrutator sfântul Francisc de Assisi cu cei care cautau în calugarie o viata de trândavie. Povesteste Toma de Celano în biografia pe care i-a scris-o:

Era într-un loc un frate care nu se obosea sa mearga la cersit, dar la masa mânca cât patru. Vazând sfântul ca e robul pântecului, ca se repezeste la mâncare, dar nu la munca, într-o zi l-a certat astfel: "Vezi-ti de drumul tau, frate musca, fiindca vrei sa te hranesti cu sudoarea fratilor tai si sa trândavesti în lucrarea lui Dumnezeu. Te asemeni cu fratele trântor, care lasa munca pe seama albinelor, dar vrea sa fie cel dintâi la mâncat miere". Acel om trupesc, vazându-se descoperit în lacomia sa, s-a reîntors în lumea pe care nici n-o parasise de fapt.

Nu numai calugarii, dar si noi, cei chemati la sfânta preotie putem cadea victime ale acestui viciu daca nu ne impunem un control sever si o disciplina serioasa. Ce poate fi mai absurd decât sa fii chemat de Cristos sa renunti la toate, la familie, la copii, pentru a te consacra în întregime, fara piedici, slavei lui Dumnezeu si mântuirii sufletelor, si în realitate sa cultivi trândavia si comoditatea liber, nestingherit de obligatiile si responsabilitatile celor casatoriti? Cu siguranta ca acei parinti care muncesc din greu de dimineata pâna seara, se scoala din noapte si se întorc seara târziu, facând naveta la mari distante, care muncesc pe la straini fara sa se întoarca cu anii la familie ca sa câstige o bucata de pâine, ca sa-si creasca copiii, vor auzi la judecata sentinta: "Vino, sluga buna si credincioasa... Intra în bucuria stapânului tau!" Si cu siguranta ca un pastor care n-a cautat decât lâna si laptele oilor, ducând o viata parazitara, nu va putea auzi decât sentinta contrara: "Sluga vicleana si lenesa! Aruncati-l în întunericul de afara unde e plâns si scrâsnire a dintilor!"

Sfântul Augustin le spunea preotilor sai: "Si vis perfectus esse, fuge otiositatem, quia in servis Dei nihil peius reperitur" (Daca vrei sa fii desavârsit, fugi de trândavie, caci nimic mai rau decât trândavia nu poti gasi la slujitorii lui Dumnezeu). Când dadea clericilor acest sfat, sfântul Augustin se gândea la experienta amara a propriei sale vieti. Prabusirea sa morala, necuratia în care si-a trait anii cei mai frumosi ai vietii si din care s-a ridicat atât de greu, a pornit de la trândavie. În cartea a doua a Confesiunilor, capitolul al III-lea, sfântul Augustin ne descrie cum s-au petrecut lucrurile. La vârsta de 16 ani, parintii l-au adus din orasul Madaura unde învatase scoala. Pâna când parintii au procurat bani ca sa-l trimita mai departe la studii, la Cartagina, adolescentul a trait un an în trândavie în casa parinteasca. Acest an i-a fost fatal. Scrie Augustin:

Aveam 16 ani, posibilitatile modeste ale familiei m-au obligat sa-mi întrerup munca si, nemaiumblând la scoala, traiam cu parintii mei. Si în acest timp balariile patimilor s-au ridicat pâna deasupra capului meu, si n-a fost nici o mâna care sa le smulga.

Cu o sinceritate socanta Augustin recunoaste ca primul pacat la care l-a împins lenea a fost masturbatia. Mama sa, Monica, si-a dat seama de deprinderea rusinoasa pe care si-o luase, a încercat sa-l corijeze cu delicatete si întelepciune, dar el a dispretuit toate sfaturile întelepte ale mamei sale.

Eu o nesocoteam si ma îndreptam spre prapastie orbit pâna într-atât ca în anturajul tinerilor de vârsta mea ma rusinam sa le fiu inferior în murdarie... ma tavaleam în noroi de parca ar fi fost scortisoara cu parfumuri pretioase.

E o lege cunoscuta de când lumea: trândavia e mama necuratiei. Nu exista nimic în natura, zicea sfântul Ioan Gura de Aur, care din cauza inactivitatii, a inertiei sa nu se degradeze, sa nu se strice: apa care nu se misca se transforma în mocirla, fierul care nu e folosit rugineste, pamântul care nu e lucrat se acopera de spini si balarii.

Celebrul rabin Hillel avea printre discipolii sai pe unul cu numele Sabat, care avea alergie la orice efort, îsi petrecea zilele în trândavie si vesnic se plângea ca este istovit de atâta munca. Rabi Hillel era foarte îngrijorat pentru el si se gândea cum sa-l ajute. Într-o zi l-a luat cu el, l-a scos afara din Ierusalim si l-a dus în Valea Hinomului sau Valea Gheenei, acolo unde dintotdeauna se arunca murdariile, gunoaiele, hoiturile din oras si unde si azi se simt toate mirosurile insuportabile de pe lume. Acolo este o mlastina puturoasa cu tot felul de vietati scârboase si insecte, acoperita cu matreata si vegetatie care acopera orice mlastina. Aici se îndreapta batrânul rabin cu ucenicul sau. Când ajunge la mlastina îsi pune toiagul jos si zice:

- Sa ne odihnim caci drumul a fost greu si am obosit.

Tânarul îl priveste mirat si îi zice:

- Cum, chiar lânga balta asta puturoasa vrei sa ne odihnim? Nu simti ce duhoare insuportabila iese din mocirla asta?

Raspunde rabi:

- Ai dreptate, fiule. Mocirla aceasta este ca sufletul unui trândav. Cine poate sta în apropierea ei?

Pleaca mai departe si Hillel îl conduce pe tânar la un ogor pustiu, unde cresteau numai spini si palamida. Rabi se opreste, se sprijina în toiagul sau si zice:

- Priveste ogorul acesta! E un pamânt bun, dar care nu produce nimic folositor, fiindca a fost abandonat si nu se face nimic pentru el. Si ce altceva misuna printre balarii decât sopârle si serpi? Nu acest lucru se întâmpla si în viata celor trândavi?

Nemultumit, tânarul zice:

- Învatatorule, de ce ma porti în astfel de locuri pustii si triste?

Raspunde rabi Hillel:

- Pâna acum, ori de câte ori ti-am reprosat trândavia, nu m-ai ascultat. Trebuia sa înveti de la natura. Mocirla respingatoare ti-a aratat cum arata sufletul lenesului, iar ogorul acoperit de balarii ti-a aratat ce produce o viata de trândavie.

Spune Cristos în Evanghelia dupa sfântul Matei: "Din zilele lui Ioan Botezatorul pâna acum, împaratia cerurilor se ia cu asalt si numai cei care pornesc la asalt o cuceresc" (Mt 11,12).

Lenesii nu sunt capabili de efort, de eroism, nu încearca sa cucereasca împaratia cerurilor, chiar daca o predica altora. Iata pentru ce Dante Alighieri, în calatoria sa pe celalalt tarâm, nu-i gaseste pe lenesi nici în paradis, nici în purgatoriu, ci în infern. Îi descrie în cântul al VII-lea al Infernului. Sufletele lor goale se misca triste pe fundul mocirlei Stixului din mitologie, reduse fiind la starea de larve, la o viata pur vegetativa, inconstienta. Ramân si dupa moarte asa cum îi descrie cartea Proverbelor: "Lenea te scufunda într-o letargie profunda si sufletul molatic sufera de foame" (Prov 19,15).

"Fugit irreparabile tempus", spunea cu tristete poetul latin Vergiliu. Timpul pierdut, pierdut e pentru totdeauna; nu mai poate fi recuperat.

În Sfânta Scriptura, Dumnezeu propune trei lucruri imposibile: "Mergi si cântareste greutatea focului, masoara suflarea vântului si adu înapoi ziua care a trecut".

Cei lenesi, de regula, sunt melancolici, tristi. E tristetea provocata de timpul ucis, de viata care se scurge inutil.

Blestemul aruncat de Isus asupra smochinului care trei ani a facut de pomana umbra pamântului, nu a facut roade, nu ne poate lasa indiferenti. Ne obliga sa dam raspuns la întrebarea: ce facem cu timpul nostru, cu viata noastra?

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/omul.asp?viciile=22
Vă rugăm să respectați drepturile de autor