www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=03
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

Decalogul si Fericirile

A treia promulgare a Decalogului a facut-o Cristos. În predica de pe Munte care constituie Magna Charta a moralei evanghelice, Isus duce la împlinire poruncile lui Dumnezeu interiorizând si radicalizând exigentele Decalogului.

Scrie Sfântul Augustin: "Începutul libertatii consta în a fi lipsit de faradelegi... cum ar fi omuciderea, adulterul, necuratia, furtul, înselaciunea, sacrilegiul, si asa mai departe. Când cineva începe sa nu mai aiba aceste faradelegi (si nici un crestin nu ar trebuie sa le aiba), începe sa-si ridice capul spre libertate, dar acesta nu e decât începutul libertatii, nu libertatea perfecta" (In Iohannis Evangelium Tractatus, 41,10).

Într-o zi un tânar îl întreaba pe Isus: "Învatatorule, ce lucru bun trebuie sa fac ca sa am viata vesnica?" Isus îi raspunde: "Daca vrei sa intri în viata, pazeste poruncile... Sa nu ucizi, sa nu savârsesti adulter, sa nu furi, sa nu dai marturie falsa, sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta..." Dar tânarul, în cautare de perfectiune morala, îsi da seama ca numai atât nu este suficient. Si atunci Isus îl învata ce trebuie sa faca pentru a fi desavârsit. Fara a aboli Legea lui Moise, caci n-a venit sa desfiinteze, ci sa desavârseasca fara a adauga precepte exterioare noi, Isus transforma si reformeaza radacina din care pornesc faptele Legii lui Moise: aceasta radacina este inima omului. Ati auzit ca s-a spus celor de demult, în Decalog: Sa nu ucizi. Eu însa va spun: Nu numai sa nu ucizi, dar nici macar sa nu spui un cuvânt insultator la adresa altuia. Ati auzit ca s-a spus celor de demult, în Decalog: Sa nu savârsesti adulter. Eu însa va spun: Cine numai doreste o femeie în inima lui a savârsit deja adulterul. Ati auzit ca s-a spus: Sa nu juri pe templu. Eu însa va spun: Sa nu juri pe nimic, ci sa fie vorba voastra da, da; nu, nu. Ati auzit ca s-a spus: Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi. Eu însa va spun: Iubiti-i pe dusmanii vostri, faceti bine celor care va urasc, rugati-va pentru cei care va prigonesc si va calomniaza (Cf. Mt cap.5).

Catehismul Bisericii Catolice ne prezinta foarte clar trasaturile Legii noi confruntata cu Legea veche sau Legea lui Moise sintetizata în Decalog:

"Legea cea noua este numita legea iubirii, pentru ca îl face pe om sa actioneze prin iubirea pe care o revarsa Duhul Sfânt, mai degraba decât prin frica, legea harului, pentru ca prin credinta si sacramente ea confera puterea harului pentru a actiona; legea libertatii, pentru ca ne elibereaza de observantele rituale si juridice ale Legii vechi, ne înclina sa actionam în mod spontan sub impulsul iubirii si, în sfârsit, ne trece de la conditia servitorului «care nu stie ce face stapânul» la cea de prieten al lui Cristos, «caci toate câte le-am auzit de la Tatal meu, vi le-am facut cunoscute» (In 15,15), sau la cea de fiu mostenitor". (nr. 1972).

Din textul citat am retinut cele trei calificative ale Legii noi: legea iubirii, legea harului, legea libertatii. Sa le luam pe rând si sa le explicam.

 

Legea iubirii. Decalogul împins de Isus în predica de pe munte la ultimele sale exigente nu-l mai observam cu frica sclavului, ci cu iubirea copilului.

Însusi locul pe care l-a ales Dumnezeu ca sa proclame Legea veche e un munte care inspira frica. Dimpotriva locul ales de Isus ca sa proclame Legea noua, e tot un munte, dar nu e muntele spaimelor, ci muntele fericirilor, care inspira liniste si bucurie. "Voi v-ati apropiat si ati stat la poalele muntelui. Muntele era aprins si flacarile se ridicau pâna în inima cerului. Era întuneric, nori si negura deasa" (Deut 4,14).

Muntele Sinai se înalta solitar, impunator, semet dominând toti muntii dimprejur. E un masiv urias de granit fara nici un fir de iarba pe el, în mijlocul unui pustiu fara pic de vegetatie, exceptie facând petecul de gradina de la poalele lui, unde calugarii de la manastirea Sfânta Ecaterina au adus de departe pamânt pe spatele magarilor. Dar înspaimântator cu adevarat devine Sinaiul la rasaritul soarelui. Partea de sus a muntelui e învaluita în nori. Când razele soarelui patrund în acesti nori albi, muntele pare cuprins de flacari. Piscul muntelui se afla deasupra norilor. Daca te afli pe vârful muntelui la rasaritul soarelui ai senzatia ca muntele înoata într-un ocean de foc.

Cu totul altfel e Muntele fericirilor. De fapt nici nu e un munte; e o colina domoala ce se ridica solitara în mijlocul câmpiei de unde ochii pot privi lacul Tiberiadei. La poalele ei e o câmpie plina de flori si verdeata, strabatuta de sapte izvoare; de aceea tinutul se numeste Tabga, adica sapte izvoare. Muntele fericirilor e un colt de paradis plin cu flori si copaci vesnic verzi. Niciodata în jurul acestui munte nu s-a stabilit vreo asezare omeneasca. Ca zgomotul sa nu tulbure bucuria si linistea acestui colt de paradis. Numai pasarile se aud vesnic ciripind fericite în ramurile copacilor pe acest munte al fericirilor. Facând drumul de la Muntele Sinai la Muntele Fericirilor îti dai cel mai bine seama de diferenta dintre Legea veche si Legea noua.

Daca în observarea poruncilor lui Dumnezeu nu am trecut de la frica la iubire, suntem înca în Vechiul Testament. Sfântul Toma de Aquino face o remarca interesanta:

"Au existat... sub regimul Vechiului Legamânt, oameni care aveau iubirea si harul Duhului Sfânt si aspirau înainte de toate la fagaduintele spirituale si vesnice, lucru prin care apartineau la Legea cea noua. Dimpotriva, exista sub Noul Legamânt oameni trupesti înca îndepartati de desavârsirea Legii celei noi: pentru a-i îndemna la faptele de virtute au fost necesare teama de pedeapsa si anumite fagaduinte vremelnice, chiar sub Noul Legamânt".

 

Legea harului. Explica foarte bine Catehismul Bisericii Catolice în alta parte: Legea lui Moise este, dupa cum se exprima apostolul Pavel, "ca un pedagog. Ea arata ce trebuie facut, dar nu da prin sine puterea, harul Duhului, pentru a fi împlinita. Din cauza pacatului, pe care nu-l poate înlatura, ea ramâne o lege a robiei. Dupa Sfântul Pavel, ea are mai ales drept functie sa denunte si sa vadeasca pacatul, care se naste dintr-o «lege a poftei», în inima omului. Totusi, Legea ramâne o prima etapa în drum spre împaratie" (nr. 1963). "Legea a fost data prin Moise, harul si adevarul prin Isus Cristos", scrie Sfântul Ioan (1,17).

Remarca si Sfântul Augustin la vremea sa: Moise, dând legea sa poporului evreu, îi dadea tot ce-i statea în putinta, nici nu putea sa-i dea mai mult. Îl arata cu degetul pe dusman, dar nu îl înarma cu forta ca sa-l învinga; îi descoperea boala, dar nu îl vindeca; îi punea sub ochi pacatele, dar nu i le stergea. Legea lui era un leac, dar un leac care avea nevoie la rândul lui sa fie lecuit; cel care a lecuit-o a fost Isus Cristos. Medicamentum nondum medicatum erat; adventu Domnini medicatum est (leacul nu era înca lecuit; a fost lecuit prin venirea Domnului).

 

Legea libertatii, nu numai pentru ca ne elibereaza de observantele rituale si juridice ale Legii vechi si de nenumaratele si sufocantele datini si traditii omenesti care se adaugau pe deasupra, dar pentru ca ne smulge din conditia sclavului care executa poruncile stapânului de frica, gemând, tremurând, blestemând si ne aduce la starea de oameni liberi, de copii care observa poruncile din iubire, cu bucurie, pentru a-i face tatalui placere. Decalogul ramâne în continuare un jug, o povara. Dar promulgat de Isus, în noua conditie de copii ai lui Dumnezeu, Decalogul devine un jug dulce si o povara usoara. "De nu va întrece dreptatea (sfintenia) voastra pe aceea a carturarilor si a farizeilor nu veti intra în împaratia cerurilor" (Mt 5,20) spune Isus. Dar nu observau farisei si carturarii cu fanatism cele mai mici prescriptii ale legii? Cum ar putea fi întrecuta sfintenia lor? Ba da, le observau. Si totusi sfintenia lor nu valora nimic în ochii lui Cristos fiindca observau poruncile fara iubire si fara bucurie, tristi, nefericiti, catraniti, nemultumiti, schimonosindu-si fetele de durere, ca niste sclavi amenintati cu biciul.

Un scriitor bisericesc arata cum aceeasi Lege a Domnului poate fi pentru unii povara zdrobitoare, pentru altii bucurie nestavilita, evocând scena din capitolul al XIII-lea din cartea I a Cronicilor: Chivotul Legamântului având în el Decalogul scris pe cele doua table de piatra a fost dus de la Chiriat-Iearim în casa lui Obed-Edom. A fost pus într-un car. Boii tragând, gemeau, se smuceau, la un moment dat erau gata-gata sa rastoarne carul. David în schimb si tot Israelul se bucurau, jucau înaintea lui Dumnezeu cu toata puterea lor, cântând si zicând din harfe, din laute, din tobe, din chimvale si din trâmbite.

"Va voi da o inima noua si voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul meu în voi si va voi face sa urmati poruncile mele si sa paziti si sa împliniti legile mele" (Ez 36,26-27).

Imploram în rugaciune acest duh nou si aceasta inima noua pentru ca, prin lucrarea Duhului, Decalogul sa devina legea launtrica a iubirii.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=03
Vă rugăm să respectați drepturile de autor